|
Mona Muscă |
Fostul politician
liberal Mona Muscă şi eventualul grup din preajma sa
tatonează de mai multă vreme o posibilă revenire în prim-plan. Prăbuşită din
vârful popularităţii politice, din hainele de prezidenţiabil cu cele mai mari
şanse pentru alegerile din 2009, Mona Muscă intrase într-un prelung con de
umbră. Pe drept sau pe nedrept, depinde din ce unghi priveşti.
În ceea ce mă priveşte, am o istorie legată de
acest episod. Pe scurt, am întâlnit-o de câteva ori încă de pe vremea Alianţei
Civice, am avut discuţii mai mult decât agreabile, am rezonat cu majoritatea
luărilor ei de poziţie, extrem de principiale, de curajoase, de bine venite.
M-am numărat printre aceia care au crezut în ea şi am respins, iniţial,
zvonurile care anunţau iminenta ei deconspirare ca fost colaborator al
Securităţii. Aşa ceva
nu se poate!, îmi ziceam.
Am scris mai multe editoriale despre acest caz
(de exemplu, acesta)
şi ceea ce mi-am închipuit atunci că înseamnă el. Primul, al cărui link l-am
dat mai sus, l-a determinat pe un cunoscut realizator de revistă TV a presei,
să spună despre mine că aş fi cel mai naiv om din România. Aşa s-a născut
numele acestui blog J.
Revenind (scuze pentru paranteză!), Mona Muscă
încearcă să revină în prim-plan, la opt ani după ce a părăsit, fără voie, viaţa
publică, din cuaza deconsipirării sale ca fost colaborator al Securităţii. Televiziunea
România TV a difuzat de Ziua Naţională un interviu cu Mona Muscă, realizat de
Sorin Melenciuc.
În interviu, Mona Muscă aminteşte de
politicianul de odinioară. Vorbeşte elocvent, gesticulând convingător, despre
politicienii care trebuie să înţeleagă că sunt acolo „ca să-i servească pe ceilalţi, să le înţeleagă toate
nevoile, necazurile, problemele şi bucuriile”. Societatea ar fi mers mai uşor
înainte dacă am fi avut politicieni mai profesionişti, mai cinstiţi, mai
corecţi, mai cu dragoste de semeni (...) mentalitatea şi politicienii ne-au
ţinut cel mai mult în loc etc.”.
Mona Muscă ţine, de asemenea, să arate că e
încântată de alegerea noului preşedinte („a fost fantastic!”), pe care ne
anunţă că îl cunoaşte personal de multă vreme, din perioada pregătirilor pentru
proiectul Sibiu-capitală culturală europeană,
a rămas într-o relaţie de prietenie cu el şi după aceea şi, fireşte, are despre
el o părere excelentă („a fost fantastic...”, a vorbit foarte puţin, a rezolvat
foarte multe „cu un calm enervant, cu foarte multă înţelepciune şi cu zâmbetul
pe buze”.
Apariţia Monei Muscă la o televiziune cu acoperire
naţională a trecut aproape neobservată.
A doua zi, realizatorul TV Cătălin Striblea a
salutat momentul.
„Nu știu dacă asta înseamnă o întoarcere a sa
în politică și în spațiul public. Eu cred că Mona Muscă lipsește și a lipsit
destul. Și că se poate întoarce liniștită (...) dacă te uiți la halul de
degradare în care am ajuns, la calitatea politicienilor români, atunci doamna
Muscă e binevenită și necesară pentru argumente și bun-simț. Și apoi, puteți
spune cu mâna pe inimă că știți sigur ce ați fi făcut în situația ei? Bine ați
revenit, doamnă!”, a scris Cătălin Striblea pe blog.
Au urmat câteva consemnări pe diferite
site-uri, care au marcat „primul interviu după şapte ani de tăcere” (cel mai
citat, cel de pe evz.ro)
şi cam atât.