Pagini

luni, 26 mai 2014

Crin Antonescu îşi asumă răspunderea şi duce PNL în PPE

Crin Antonescu anunţă că îşi asumă responsabilitatea şi duce PNL în PPE
Crin Antonescu spune că se ţine de cuvânt în privinţa demisiei şi că va face tot posibilul să ducă PNL din grupul ALDE în cel al Popularilor Europeni. Ultimul anunţ a fost făcut în contextul luptei Dreapta vs. Stânga pe care o accentuează tot mai mult în ultima vreme. În acest fel, zice Antonescu, cele 5-6 voturi ale EuroCampionilor vor merge spre candidatul PPE, "ca să nu ajungă socialiştii la conducerea Comisiei Europene".

Acesta va fi, de altfel, leitmotivul următoarelor luni: lupta împotriva unui partid stat, PSD-ul roşu, o suprapunere ideologică peste anti-baroniadă.

UPDATE. Klaus Iohannis a demisionat din conducerea PNL, ca urmare a rezultatelor obţinute de partid la europarlamentare, inclusiv în Sibiu. Mutare interesantă...
“Avand in vedere rezultatele obitnute de PNL la scrutinul de ieri, mă refer în special la Sibiu, in acest context va informez ca am demisioant in aceasta dimineata din calitatea de prim- vicepresedinte PNL si din calitatea de membru in Biroul PoliticAm informat pe presedintele partidului despre acest pas” (Klaus Iohannis) 

duminică, 25 mai 2014

Ziua alegerilor europarlamentare 2014. Însemnări la cald

La secţia de votare, orele prânzului. Foto cu telefonul: Călin Hera
Ziua, pentru cei mai leneşi, care s-au trezit la şapte, începe cu un Google Doodle simplu. Apoi cu Mediafax şi punerea deoparte a unor linkuri utile: Parlamentul European, BEC, televiziunile de ştiri (Digi24, Realitatea TV, Antena 3).

Europarlamentare 2014. Exit-poll, rezultate finale ale alegerilor, câştigători şi ce înseamnă toate astea


Europarlamentare 2014. Rezultate parţiale (ora 9.00). Sursa: BEC

Europarlamentare 2014. Rezultate parţiale (ora 9.00). Sursa: BEC
PSD şi aliaţii au câştigat alegerile europarlamentare cu aproape 38%, PNL a avut vreo 15%, PDL aproape 13%, UDMR 6,5%, PMP cel mult tot atât, Mircea Diaconu aproape 7%!

Se conturează un scandal legat de ceea a fost denumit pesederizarea exit-poll-urilor, care au fost extrem de generoase cu alianţa PSD-PC-UNPR şi, desigur, toată lumea aşteaptă reacţia lui Crin Antonescu, respectiv demisia acestuia din funcţia de preşedinte al PNL. Interesant scorul lui Mircea Diaconu.

sâmbătă, 24 mai 2014

Ultima mutare: PNL îi aruncă din barcă pe corupţi

Fluturaş distribuit de PNL cu două zile înainte de alegeri (1)

Fluturaş distribuit de PNL cu două zile înainte de alegeri (2)
Poate merge la colecţie, alături de mirarea asta.

PMP ridică România cu capul în jos

PMP ridică România cu capul în jos. Foto: Gabriela Bârliga
Se adaugă la colecţie.

Dan Diaconescu arată degetul încă o dată


Degetul lui Dan Diaconescu, pe care românii l-au mai văzut şi în 2012. Foto cu telefonul: Călin Hera

Se adaugă colecţiei.


Europarlamentare 2014. Mica mea colecţie de fotografii electorale

Theodor Stolojan în Rondul Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera

miercuri, 21 mai 2014

Traian Băsescu şi Joe Biden pe gazonul din curtea Palatului Cotroceni

Traian Băsescu şi Joe Biden pe gazonul din curtea Palatului Cotroceni (21 mai 2014). Captură digi24.ro


Prima observaţie: declaraţiile celor doi, preşedintele României şi vicepreşedintele SUA, au loc în curtea Palatului Cotroceni, pe gazon, după model american. Celor care încă nu ştiu, le spun eu, celor care ştiu le amintesc: de regulă, şeful statului român face declaraţii de presă, ţine conferinţe de presă în interiorul palatului.

Joe Biden a zis-o răspicat: România poate conta pe SUA în contextul Art. 5 ("Noi onorăm Articolul 5 din NATO, este o obligaţie sacră, să nu aveţi nicio îndoială").
-urmează-



luni, 19 mai 2014

Castelul de pe panoul electoral

Castelul Corvineştilor pe panoul publicitar al PSD. Foto cu telefonul: Călin Hera
Îmi păstrez cuvintele pentru un articol următor. Zic doar că m-a izbit această imagine, zilele trecute, când traversam Podul Izvor. Cu puţin timp înainte, lăsasem castelul acasă, la locul lui.

miercuri, 7 mai 2014

Mănăstirea Dragomirna restaurează bine spre excelent, se pare

Imagine de lângă zidul mănăstirii. Foto: Călin Hera

Mănăstirea Dragomirna a fost întrucâtva marele câştigător al Premiului Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra, ediția 2014. Astfel, proiectul Frescele Mănăstirii Dragomirna datând din secolul al XVII-lea, Suceava, ROMÂNIA a obţinut atât un premiu la categoria Conservare, cât şi Premiul Publicului, pe baza voturilor a peste 10.000 de persoane. 

Potrivit unei postări pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România,
Juriul a fost impresionat de nivelul înalt de profesionalism de care s-a dat dovadă în procesul complex de restaurare și conservare a acestei imense opere de artă, care acoperă aproximativ 900 de metri pătrați de suprafață murală. Lucrările s-au desfășurat in situ, într-o perioadă de timp remarcabil de scurtă. Din echipa de conservare au făcut parte 50 de profesioniști și studenți din diferite țări, sub conducerea unui expert român. Restauratorii au urmărit și respectat tehnicile originale, folosind materiale naturale, tradiționale și reversibile, iar patina originală și starea de spirit transmisă de aceste fresce unice din secolul al XVII-lea au fost conservate.

Mai multe detalii, aici.
Date despre fiecare proiect câştigător (foto, video).

marți, 6 mai 2014

EuroCampionii din intersecţiile bucureştene


Cort electoral PNL. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cromatic vorbind, mie îmi plac corturile, bannerele, panourile, afişele PNL. Dau bine. Mi se pare însă uşor ridicolă lauda de sine (ştiu, există principiul "laudă-e singur pentru ca apoi să te laude alţii"), dar cred că Renate Weber a roşit mult atunci când a trebuit să accepte sloganul "Renate Weber, EuroCampioana". Sau poate n-a roşit, nu ştiu, n-am făcut cercetări. N-ar strica deloc ca românii să fie eurocampioni, ar fi minunat şi ne-ar fi mai bine, mă gândesc.

Revenind la corturi, e bine că fiecare din cele trei laturi acoperite arată câte ceva, dar unele sunt amplasate atât de ciudat, încât (exemplul de mai sus), Crin Antonescu şi Klaus Iohannis sunt puşi să zâmbească şarmant (sic!) unui gard mâzgălit (în intersecţia Dristorului).

vineri, 2 mai 2014

Europarlamentare. Campania electorală văzută din Tramvaiul 1

Panou electoral la Timpuri Noi. Foto cu telefonul: Călin Hera
Plăcerea mea vinovată: să fotografiez panouri, afişe, bannere, situaţii electorale. Noroc că anul ăsta sunt două rânduri de alegeri. Instantaneul de mai sus a fost cules ieri, din tramvaiul 1, la staţia Timpuri Noi. Pata de lumină din mijlocul cadrului nu vine de la personajul de pe panou; e de la blitzul telefonului meu.

joi, 1 mai 2014

Pagina căutată nu a fost găsită. Despre soarta unor editoriale

Ce-am găsit când am căutat un editorial scris pentru un site altfel fain
Cine e atât de naiv încât să creadă că, gata, dacă a scris ceva pe un site, textul rămâne la cheremul posterităţii, se înşeală. Nu există o moralitate a online-ului, cel puţin nu în România. Am trăit pe pielea mea lucrul ăsta: unele comentarii publicate pe site-urile Evenimentului zilei sau Digi24 nu mai există. Nu mă gândesc, paranoic, că ar fi fost cine ştie ce lucruri care să fi deranjat în asemenea hal pe cineva de la butoane, nu cred că acesta e motivul pentru care au fost şterse. Ştiu însă că nu doar eu am păţit-o, altfel aş zis că, na, am eu o problemă. Din păcate, problema e în altă parte.

Pentru că în online-ul românesc se manifestă un stil, o apucătură păguboasă gen "istoria începe de la mine, cel care sunt la butoane, eu decid şi asupra trecutului". Nu e bine.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters