Pagini

joi, 29 septembrie 2016

Săptămâna Parsifal la Ateneul Român

Afișul spectacolului-eveniment Parsifal, realizat de Dominic Vîrtosu
Despre Parsifal s-a scris o tonă de critică, s-au făcut jde mii de înregistrări ale unor spectacole memorabile. Parsifal este o piatră de încercare pentru orice artist de operă, fie el solist, membru al orchestrei sau al corului ori dirijor. Parsifal nu e o operă, este mai mult decât atât. Parsifal este „un festival de sfințire a scenei”. Așa a ținut să precizeze Richard Wagner atunci când a oferit lumii ultima sa operă și a cerut ca aceasta să nu fie jucată timp de 30 de ani decât la Bayeruth.

miercuri, 28 septembrie 2016

Tinerețe fără cuvinte (MfC 39)


Modă în China. Economie la pamperși. Foto: Călin Hera
Vă invit să participați la Miercurea fără Cuvinteeveniment săptămânal inițiat de Carmen și continuat de mine, împreună cu prietenii acestei adevărate sărbători a blogosferei.

Ce aveți de făcut? Este suficient să postați pe blogul vostru o fotografie sau un grupaj de fotografii, eventual ca răspuns la provocarea săptămânală lansată în primul minut al fiecărei zile de miercuri (dar vă previn de marți) și să aduceți linkul postării în tabelul de mai jos.

Provocarea de astăzi este TINEREȚE. Vă propun deci să arătați fotografii din care să răzbată tinerețea. Forța ei inegalabilă.

Afișul spectacolului-eveniment Parsifal Actul I de Richard Wagner. Grafica: Dominic Vîrtosu - după ideea lui Christian Badea
M-aș bucura ca, după ce postați linkul către blogul vostru / pagina voastră de Instagram să scrieți și câteva cuvinte la comentarii și să respectați regula „fără cuvinte” în postările voastre :).



sa

miercuri, 21 septembrie 2016

Septembrie fără cuvinte (MfC38)

Tăietură proaspătă, de toamnă, în Munții Ciucaș. Foto: Calin Hera
Vă invit să participați la Miercurea fără Cuvinteeveniment săptămânal inițiat de Carmen și continuat de mine, împreună cu prietenii acestei adevărate sărbători a blogosferei.


Ce aveți de făcut? Este suficient să postați pe blogul vostru o fotografie sau un grupaj de fotografii, eventual ca răspuns la provocarea săptămânală lansată în primul minut al fiecărei zile de miercuri (dar vă previn de marți) și să aduceți linkul postării în tabelul de mai jos.

Provocarea de astăzi este SEPTEMBRIE. Vă propun deci să arătați  fotografiile în care, în felul vostru propriu, veți face din SEPTEMBRIE subiect și predicat. Fără cuvinte :).

Vedere din București. Curcubeu la Palatul Parlamentului. Foto: Calin Hera

M-aș bucura ca, după ce postați linkul către blogul vostru / pagina voastră de Instagram să scrieți și câteva cuvinte la comentarii și să respectați regula „fără cuvinte” în postările voastre :).



Septembrie la Balcic. Foto: Calin Hera

marți, 20 septembrie 2016

Brangelina s-a rupt. BREAKING NEWS

Brangelina se rupe în două
Nimic nu e mai important la ora asta decât divorțul dintre Angelina Jolie și Brad Pitt. Restul pălește. Poa' să fie sau nu armistițiu în Siria, poa' să fie sau nu mitocan Liviu Dragnea (scuze pentru Liviu), poa' să orice, Brangelina face Breaking News.

S-Provocarea de marți pentru ziua de miercuri

Ateneul Român văzut printr-o structură metalică despre care aproape nimeni nu știe aproape nimic. Foto: Calin Hera
În cazul în care nu v-ați dat seama, dar până și eu m-am prins, am intrat adânc și temeinic în probabil cel mai colorat anotimp. Nu vă pierdeți vremea enervându-vă că trafic, că bălți, că noroaie, că alte haine. Nu asta contează.

luni, 19 septembrie 2016

Gabriel Oprea scapă de urmărea penală și cere anchetarea gropilor prost semnalizate

Senatorii scapă Interesul național de urmărirea penală
L-am ascultat pe Gabriel Oprea, fostul Interes Național, apărându-se în Parlament în cazul Gigină. Totul a fost conform legii, eu nu aveam cum să comand ceva, eram la datorie, veneam de la o instituție de securitate națională, Poliția se ocupă de organizarea traseului etc., nu eram la volan, votați contra (ceea ce colegii lui, intelectualii din Senat au și făcut).

miercuri, 14 septembrie 2016

România fără cuvinte (MfC 37)

Peisaj în munții Ciucaș. Foto: Calin Hera

Vă invit să participați la Miercurea fără Cuvinteeveniment săptămânal inițiat de Carmen și continuat de mine, împreună cu prietenii acestei adevărate sărbători a blogosferei.

marți, 13 septembrie 2016

România, subiect mut

Desene pe asfalt. Foto: Calin Hera
Am constatat că participanții la Miercurea fără cuvinte sunt români într-o majoritate covârșitoare. E bine, nu e bine? Nu știu. Este și atât. O situație. Dar mi-a dat o idee.

vineri, 9 septembrie 2016

miercuri, 7 septembrie 2016

Cea mai personală zi de Miercuri fără cuvinte 36

Oameni în Verona, obosiți un pic de atât de mult frumos. Foto: Calin Hera

Vă invit să participați la Miercurea fără Cuvinteeveniment săptămânal inițiat de Carmen și continuat de mine, împreună cu prietenii acestei adevărate sărbători a blogosferei.

Ce aveți de făcut? Este suficient să postați pe blogul vostru o fotografie sau un grupaj de fotografii, eventual ca răspuns la provocarea săptămânală lansată în primul minut al fiecărei zile de miercuri (dar vă previn de marți) și să aduceți linkul postării în tabelul de mai jos.

Provocarea de astăzi se referă la PERSOANE. Vă propun să fotografiați oameni. PERSOANE. Să ne arătați cele mai cele portrete pe care le-ați fotografiat. Până la urmă, oameni suntem. Fiecare om e o PERSOANĂ. Are o poveste. Vine, trece. Lasă ceva.

NOTĂ NECESARĂ. Nu caut indiscreție (deși fotografiile indiscrete sunt cele mai cele, dintr-o anumită perspectivă, nu-i așa?). Dar aș vrea să avem mâine mai degrabă oameni decât clădiri, câini, pisici, apă, cer, flori. Dacă vor fi toate acestea sau măcar câteva într-o fotografie, grozav! Dar să fie și oameni.
P.S. La ziar, de regulă, o fotografie publicabilă trebuie să aibă oameni în ea. Preferabil, fotografiați din față.

M-aș bucura ca, după ce postați linkul către blogul vostru / pagina voastră de Instagram să scrieți și câteva cuvinte la comentarii și să respectați regula „fără cuvinte” în postările voastre :).



Restul e distracție și, după cum ziceau strămoșii noștri, dacii, friendshipHave fun!


ccc

joi, 1 septembrie 2016

Cum s-au dat rușii de gol. Implicarea în războiul din Ucraina

Medaliile rusești au dat de gol autoritățile. Sursa: bellingcat
Rusia a folosit cel puțin zece mii de militari în conflictul din Ucraina. Probabil câteva zeci de mii. Informația a fost dată în vileag, din greșeală, de birocrația de la Moscova. Să vă spun cum.

Ce va face audiovizualul din România în ziua de doliu național

Comunicat CNA despre ziua de doliu național
Un concis comunicat de presă semnat Biroul Comunicare și Relații cu Publicul (Consiliul Național al Audiovizualului), ne arată la ce ne putem aștepta să vedem mâine la televizor. Pentru că mâine, stimați telespectatori, este zi de doliu național.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters