Clipuri TV pentru salvarea Roșiei Montane

Ministerul Mediului va da în curând o decizie privind proiectul minier de la Roșia Montană, prin Comisia de Analiză Tehnică. Surprinzător (sau nu!) contextul a fost pregătit cu minuțiozitate în ultimii doi ani și ceva, de când de imaginea proiectului se ocupă meseriașul de Bogdan Naumovici. Nu intru acum în amănunte, le cunoașteți, am scris câteva zeci de articole despre asta și aici, pe blog, și în Evz (pe vremuri).

Cum e vorba de zile până la decizie, iar decizia, pare-se, a fost dată în plic, probabil că singurul lucru care mai poate opri de neopritul este o eventuală îngrijorare legată de rezultatul alegerilor din 2012. Da, hai să râdem: sau teama de judecata urmașilor! Ha-ha. Orișicât.

Vreau să ajung la o idee apărută în timpul mini-dezbaterii iscată pe blogul meu și pe facebook după ce am postat deslușirea unui videoclip din seria Scrisoare către România.

• Are dreptate și Dorel: nu-i tocmai cușer s-o forfecăm pe biata doamnă Sanda Lungu, ea e o victimă (până la urmă). 

• Au dreptate si cei care o foarfecă: până la urmă, actrița SL joacă un rol, și l-a asumat, e vector de imagine.

• Interesant mi s-a părut punctul de vedere al Danielei Busuioc: Hai să strângem bani și să cumpărăm spațiu publicitar pe televiziuni pentru publicarea anti-reclamei și a clipurilor pentru salvarea Roșiei Montane! 

Io vă provoc!
Ideea e că bugetele a numeroase televiziuni și ziare depind într-o măsură prea mare de banii de la RMGC. (Nu discutăm aici despre bugete ale partidelor sau ale simplilor politicieni, funcționari, administratori, primari, consilieri șamd). Dar oricâți bani ar da ei, noi putem strânge mai mulți. Dacă nu mai mulți, măcar suficienți astfel încât să promovăm și celălalt punct de vedere. Dacă prin talk-showuri sau articole de presă echilibrate, cinstite nu, atunci pe bani, na!
Dacă ne adunăm destui, putem s-o facem.

Kim Jong-il. Filmul unui bocet generalizat

Privim de sus spre Coreea comunistă. Privim de sus la nord-coreeni. Facem mișto de ei. Sunt săraci, mor de foame, sunt îmbrăcați în salopete și au creierele spălate. I-am privit cu simpatie la campionatul mondial de fotbal, ne-am întristat când antrenorii au fost pedepsiți, aberant, odată întorși acasă.

Aveți dreptate: ce naiba putem face pentru ei?

În primul rând, priviți filmulețul de mai sus. Priviți-l până la capăt. La început veți râde. E firesc, noi suntem altfel. Noi suntem cu picioarele pe pământ. Noi suntem logici. Noi știm. De la Realitatea, de la Antena 3, de la TVR info. Noi știm, că suntem români, le știm pe toate.

Dacă priviți filmulețul până la capăt (e proaspăt, încă n-a adunat o mie de vizualizări, deci sunteți printre primii!), veți da din râs în plâns (exagerez un pic, ca să subliniez mai abitir ideea). Nu, nu veți plânge îndurerați de moartea liderului comunist, fiți fără griji! Veți suferi însă, creștinește, vă veți întrista la vederea unor semeni care trăiesc complet izolați de restul lumii. Veți vedea, în mai puțin de trei minute, cum s-a putut naște o religie (trecătoare) în 3-4 generații de sacrificiu și la ce oribilități poate duce ea.

Nu suntem departe, n-am fost departe, gândiți-vă și la asta. S-a plâns pe bune și în România, la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Ce i-a fost rușine să spună Sandei Lungu

În fine, ceva făcut ca lumea. Clipurile ălea pro-RMGC cereau de mai multă vreme replici.
Îmi pare foarte rău că ziarele și televiziunile n-au purces la anchete pe teren...
NOTĂ. Eu am găsit clipul aici.

Farmecul discret al birocrației

Sediul CSM. Foto: infocsm

La ora la care scriu aceste înțelepte rânduri, la sediul CSM se desfășoară audierile pentru un loc la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă. Concurența e de 6 pe loc.

N-o să vă rețin atenția în legătură cu importanța acestui eveniment. Dacă sunteți curioși, puteți urmări live toată povestea sau puteți găsi articole de toată lauda pe infocsm.

Ceea ce mi-a plăcut, ieri, când am citit o Notă DRUO (ăștia sunt cei de la Resurse Umane din CSM), a fost Dilema Vechimii (nicio legătură cu ”Dilema Veche”). Cei care au alcătuit Nota s-au confruntat cu o ”situație particulară”: judecătoarea Steluța Mirela Croitoru (vezi colecția de CV-uri aici), de la Curtea de Apel București, avea, la data depunerii candidaturii, o vechime efectivă de 11 ani, 10 luni și 18 zile în funcția de judecător și de procuror. Vechimea ar fi trebuit să fie, însă, cel puțin 12 ani.

S-a luat atunci în calcul un alt moment, cel al analizării candidaturilor de către Colegiul de conducere al ÎCCJ. Rezultatul: 11 ani, 11 luni și 24 de zile. Vechime insuficientă și de data asta.

S-a trecut, astfel, la al treilea moment: cel stabilit pentru analizarea candidaturilor în cadrul Secției pentru judecători a CSM. De data asta, pragul a fost depășit: 12 ani și 13 zile (în care e inclusă și perioada de 9 luni în care doamna Croitoru a urmat cursurile INM).

Astfel, judecătoarea Steluța Mirela Croitoru a primit OK-ul și a susținut interviul în fața plenului CSM (unde a venit, însă, cu aviz consultativ negativ de la ÎCCJ. Vezi aici Raportul consultativ al Curții supreme).

NOTĂ. Capătă povestea un farmec mai mult decât discret dacă vă spun că în Dilema vechimii s-au aflat încă două candidate și un candidat? Astfel:

• Ana Otilia Bomboș (Tribunalul București) - dar în acest caz a fost o eroare de calcul, fiindcă nu s-a ținut cont de toate datele, respectiv
• Mariana Constantinescu (Curtea de Apel București), care a avut, la cele trei momente descrise în cazul Croitoru, vechimea de 11 ani, 10 luni, 25 de zile (la depunerea candidaturii), 11 ani, 11 luni, 24 de zile (la momentul analizării dosarului), respectiv 12 ani și 13 zile la momentul analizei din Secția pentru judecători.
• Daniel Grădinaru (Curtea de Apel București) - 11 ani, 11 luni, 26 zile la depunerea candidaturii, respectiv 12 ani și 24 de zile în momentul analizării candidaturii la ÎCCJ.

OBS. În ceea ce mă privește, apreciez că deciziile luate de judecătorii CSM sunt cele corecte; era aiurea să oprești o candidatură pentru câteva zile de vechime. E o discuție și aici, dar nu insist (decât la cerere).

P.S. Pentru fanii subiectului, CV-urile candidaților pentru Secția penală sunt aici.

Uite că m-am enervat!

Intru în vorbă, pentru că oamenii ăştia au luat-o razna. Pretextul invocat pentru comasarea alegerilor (economie de vreo 20 de milioane de euro) e o gogoriţă populistă ieftină şi jenantă. Sper ca jurnalişti cumsecade să facă socotelile cuvenite şi să dezumfle inclusiv suma (care pare scoasă din burtă).

Dar să zicem că nimeni nu ia în serios gluma cu economia, nici măcar proştii.

Sau, de dragul lor, să presupunem că dl Igaş (picat de fraier în această poveste) a făcut un calcul corect. Chiar şi aşa, a pune problema în acest mod denotă provincilism şi fesinism tipic anilor '90. Abia la Ion Iliescu, pe vremea când mai era în vână, mai puteai întâlni asemenea enormităţi (ştiu, vor fi unii care vor spune că nici atunci; aceştia ori au memoria scurtă, ori selectivă, ori ba).

Au spus-o deja comentatori mai pe fază decât Călin Hera toamna 2011: dacă nici măcar acest preţ nu ni-l putem permite, putem să ne ducem la culcare, Securitatea veghează pentru noi. N-am găsit altă rimă, de-aia am folosit biata Securitate în fraza anterioară.

Serios vorbind: cum naiba te poţi uita în oglindă dacă-ţi zici democrat şi vrei să faci talmeş-balmeş* din alegerile de anul viitor? Ce te poate opri, dacă amâni localele aşa, de chichi, să amâni apoi, să zicem, prezidenţialele. Sau, dacă tot ai amânat localele, să se suprapună cu parlamentarele, ce-ar fi să amâni apoi şi parlamentarele, să se suprapună cu prezidenţialele de peste doi ani şamd? Dacă tot e bal.

OK, îmi cer scuze că m-am e enervat.

*Am citi un text excelent, în doar 500 de semne, care spune cât o mie de fotografii despre această situaţie. Ovidiu, ai cuvântul ;)

Atunci când FB nu vine de la Facebook

Sală de judecată. Foto: Remus Suciu

Preocupat cum sunt, de-o vreme, de starea sistemului juridic din România, am ajuns și la spinoasa problemă a promovării magistraților.

Ceea ce m-a frapat, de când am început să urmăresc fenomenul, a fost faptul că mai toți judecătorii care au candidat la un post în ultimele două luni și jumătate (de exemplu, la promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție) sau care au fost cercetați pentru eventuale abateri disciplinare, aveau la dosar, fără excepție, mențiunea ”la ultima evaluare a primit calificativul foarte bine”. (Dacă mă corectează cineva, argumentat, zic mulțumesc frumos.)

Să fim serioși! Dacă 95% dintre judecătorii români ar primi pe bune calificativul maxim, ar putea să stea Băsescu în cap și-n coadă, ar putea face jonglerii la o singură mână cu ministrul, procurorul general, șeful DNA și toți ceilalți la un loc, că tot nu l-ar crede nimeni. Iar, mai presus de toate, încrederea în justiție ar fi deplină, de ți-ar da lumea în cap (filosofic) dacă ai îndrăzni să sugerezi că în România nu s-ar face dreptate.

Ca să rezum, situația din teren nu e reflectată de calificativele obținute la evaluări, ci de numărul de luni și ani în care se măsoară un proces (OK, nu aduc în discuție cazul Thyssen), de tergiversări și de prea multele situații în care peștii mari sau interlopii mici scapă basma curată.

Prin urmare, vin și zic: hai să lăsăm deoparte ipocrizia și să-i ajutăm pe magistrați să fie evaluați cât mai corect, astfel încât sistemul să permită promovarea celor mai buni dintre ei.

Care ar fi principalele modificări (de bun simț) care ar trebui aduse evaluării magistraților?

Întâi, o modificare simplă: evaluările să nu mai fie făcute de colegii de judecătorie, tribunal, curte de apel a magistratului evaluat.

Doi: evaluarea să nu se mai facă exclusiv pe baza verificării unor cunoștințe teoretice, ci să fie un proces în care să conteze cel puțin la fel de mult „evaluarea cunoștințelor practice” (Am citat dintr-un interviu acordat infocsm de către judecătoarea Ana Lăbuș, membru CSM). Îmi imaginez un sistem în care evaluatul să treacă un test-grilă și apoi să fie pus să rezolve o situație concretă, sub atenta observație a evaluatorului. Iar rezultatul evaluării să fie foarte riguros, FB să însemne excelență, iar B să fie un calificativ suficient pentru promovare/participare la concurs de ocupare a vreunui post (ideea asta e desprinsă din același interviu).

OK, dacă tot am adus în discuție propunerile formulate de judecătoarea Lăbuș, îmi place și modelul suedez pentru intrarea în magistratură. Acesta implică un soi de ucenicie pe lângă un judecător, care judecător decide când ucenicul lui e pregătit să susțină examenele cu pricina.

Toate poveștile astea sunt destul de tehnice, pare-mi-se. Coroborate (ce cuvânt frumos!) cu un sistem mai puțin rigid, dar mai strict, de evaluare continuă, inclusiv de sancțiuni acolo unde se doarme pe dosare, de exemplu, ar putea duce la o oarecare normalitate în sistemul juridic, la o scară de valori mai OK. Firește, după o serie de convulsii și rezistențe la schimbare.

Omul care face lucrurile să se miște

Captură de pe dela0.ro

Știam eu că Mihai nu putea lipsi de la evenimentul care a avut loc la Universitate. Știam, fără s-o știu anume.
Acum am aflat și anume-le (dar nu tot) și, mai ales, am citit un portret pe care trebuie să-l parcurgeți. Părerea mea.

Adevăratul motiv al mazilirii lui Geoană. Zău?

Captură de pe http://www.victorponta.ro/

Mă întrebam ieri de unde a pornit chestia care a dus la excluderea lui Geoană din PSD și ejectarea lui din scaunul de președinte al Senatului. Din câte știu, mai sunt și alți jurnaliști care se întreabă asta.

Repet, nu mă refer la motivele despre care se vorbește off the record; în comunicarea oficială eu n-am găsit ceva răsunător (dacă nu mă înșel, până și Victor Ponta recunoștea că poate n-a comunicat prea bine acest eveniment). Motivele enunțate par puerile. Unele dintre ele au fost citate de Răzvan Dumitrescu aseară, la Antena 3; de exemplu:

• "A făcut jocul puterii, adversarul declarat al PSD şi USL, prin mai multe gesturi"
• "N-a respectat decizia din 7 noiembrie a Biroului Permanent, de înlocuire a sa de la conducerea Senatului cu domnul Titus Corlăţean" 
•  "A creat o problemă insurmontabilă pentru partid în ceea ce priveşte datoriile acumulate în campania din 2009", 
• "N-a informat conducerea PSD cu privire la iniţiativele sale din fruntea Senatului".

Și iată că azi-dimineață am primit un comentariu la articolul de ieri (vezi mai jos). Dacă e pe bune și dacă Ponta și ai săi au avut acest document atunci când s-au pornit să-l mazilească pe Geoană, atunci putem vorbi despre un motiv. Ce te faci, însă, când documentul umblă anonim pe bloguri?  (l-am mai găsit la Sorina, TRU via blogary și pe Curentul, probabil că e-n mai multe locuri deja).

”Documentul” anonim

“Saptamana trecuta, m-am intalnit la un prieten … cu Dl Wilfried Martens, liderul PPE. Am avut o lunga si interesanta discutie, neasteptat de coordiala. Mi-a relatat multe lucruri despre tensiunile pe care le-a creat Ponta prin distribuirea unor informatii defaimatoare la adresa lui Basescu in cea de-a doua saptamana din noiembrie. Paleta nemasurata a invectivelor si minciunilor au sarit in ochi imediat, iar politicienii socialisti, care au citit stenograma discutiilor purtate de Ponta cu P.N. Rasmussen, au discutat si cu alti politicieni din alte formatii politice. A facut afirmatia ca acest lider politic este coplesit de ura, iar Romania nu poate fi condusa intr-un viitor aproximativ prin prisma imperiului urii. Personajul cel mai nociv, care coordoneaza intreaga actiune de denigrare anti-Basescu si a guvernului Romaniei este fosta consiliera a lui Iliescu. Liberalii eurodeputati au solcitat tuturor comisiilor parlamentare sa intrerupa orice sprijin sau ajutor financiar european pentru “Romania lui Basescu”. Din aceste motive, si poate alte mii de motive, Romania este sub lupa atenta a comisiilor de politici financiare de imprumuturi europene, Basescu personal fiind solicitat de fiecare data sa lamureasca anumite alegatii, dupa care, fondurile iau calea Romaniei insotite de protestele euro-deputatilor socialisti si liberali pe langa grupurile lor europene…
Mi-este scarba de clasa politica de acasa. Din Romania. ”

Cel Hulit Azi (draga de ea, România!)

Îmi tot spun că au știut ei ce-au știut când au pornit această trebușoară (războiul cu Geoană). Mie-mi scapă ceva, dar mărturisesc că nici n-am stat cu lupa pe acest caz (deși ar fi meritat). Bănuiesc și că Ponta știe mai multe decât spune; mi-e greu să cred că motivele sunt doar cele enunțate oficial, și spun asta cel puțin privind la context.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc ceva ce devine o modă a vieții politice din România: devorarea liderilor, buni sau răi, ca demne urmașe a Partidului Comunist Român. Mă gândesc, desigur, la FSN, cu cele două ramuri ale sale: actualul PDL (care l-a executat pe înființatorul Petre Roman), respectiv PSD (care îl execută acum pe Mircea Geoană). Vorbim despre lideri emblematici ai partidelor lor (ambii au candidat la Președinția României, au condus partidele care i-au mătrășit). 

Dincolo de bucuria care răsună acum în sediul PSD, vajnicii oameni de stat ai acestui partid ar trebui să se uite nițel în oglindă. Până la urmă, tot ei au fost aceia care l-au promovat pe Cel Hulit Azi. S-au deșteptat între timp?

Altfel, mister Geoană e un personaj tragic (sau comic). Draga de ea, România!

Nu naivitatea îi dă afară din casă pe Ponta și Antonescu

Eu cred că Operațiunea Suspendarea 2 nu are șanse reale (Ovidiu are o explicație simplă, referitoare la Legea referendumului). Dar.

Cred, de asemenea, că motivele invocate de cei din USL nu sunt chiar simple invenții (și aici mă despart de Ovidiu), întrucât vorbele pe care le spune președintele ”la televizor” (eventual în mod repetat) pot dăuna grav sănătății națiunii.

Prin urmare, pot presupune că nu naivitatea îi dă afară din casă pe Ponta și Antonescu, caz în care Operațiunea Suspendarea 2 își are rostul și fiindcă politicienii din Opoziție uneori pur și simplu n-au dreptul să tacă. Dacă toată această poveste va porni o dezbatere bazată pe argumente, va fi cu atât mai bine. Alte rosturi nu văd acum.

În altă ordine de idei, nu susțin nici genul de reacții hormonale, ca să le numesc așa. Vai de poporul ai cărui reprezentați, în loc să judece responsabil, dau fuga cu pudră pe obrăjori, de dragul show-urilor TV!

Putem porni o discuție întinsă despre motivele care au dus la decredibilizarea justiției din România. Unele țin de hibele din interior, altele de legislație, iar lor li se adaugă și mesajele transmise insistent de actori politici intersați să existe ape tulburi în care să pescuiască voturi. Așa cred eu.

Cum a ajuns la Turnu Severin Punctul 8 de la Timișoara

Captură de pe www.infocsm.ro

Cred că suntem de acord cu toții (mă refer la cititorii acestui blog) că altfel ar fi stat lucrurile azi, dacă, printr-o minune, care pare cu atât  mai extraordinară astăzi, puterea postdecembristă ar fi aplicat Punctul 8 de la Timișoara. Da, deștepți și viteji cum suntem azi, după război, spunem că era  i m p o s i b i l.

Ceea ce a urmat, la acest capitol, al lustrației, a fost o luptă surdă dusă, pe de o parte, de visători și naivi, respectiv de oamenii sistemului, de cealaltă parte. Cei din urmă au avut numeroase și decisive victorii de etapă, traduse în privilegii, averi, mafii. Cei dintâi au avut și ei câteva victorii, dar impresia generală e că au câștigat doar atunci când au fost lăsați să o facă.

Oricâți reprezentanți ar avea în Top 300 cei care n-au fost lustrați, respectiv copiii sau rudele lor, în istorie vor rămâne acei câțiva naivi despre care vorbeam (și acum mă gândesc, de pildă, la Ticu Dumitrescu).

M-am lansat în aceste divagații astăzi, când secția pentru judecători a CSM a decis să blocheze candidatura judecătoarei Florica Bejinaru la concursul pentru preşedinţia Tribunalului Mehedinţi (amănunte pe infocsm). Cred că această decizie poate fi considerată o bornă de care trebuie ținut cont.

Știu că Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara se referea doar la candidaturile la Parlament, respectiv la Președinție, dar nu cred că e exagerat să spunem că spiritul de atunci a răzbătut, cumva, în sala de ședințe a CSM.

Da, vechea Securitate a fost ceva prea odios, deci rămâne un subiect la zi și astăzi, la aproape 21 de ani de când, teoretic, a dispărut.

Basarabia e România în tot Bucureştiul

Peisaj bucureştean (zona Calea Plevnei). Foto: Calin Hera

O mână de oameni a scris pe unde a apucat un mesaj cu care multă lume rezonează (dar nu suficient de multă): Basarabia, pământ românesc. Am zis să fotografiez şi să aduc pe Naiv, dacă tot văd asta foarte des şi tot n-am mai scris de prea multă vreme aici (voi repara, staţi pe aproape!) şi dincolo am început un proiect, Vedere din Bucureşti.
În plus, a mai fost şi discursul regelui şi mi-a plăcut că a rostit în faţa Parlamentului fragmentul următor:
"Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați".
Deci, e de bine.

O sută de mii de semne despre 747 de consilieri care fac afaceri cu statul. Bază de date

Ca jurnalist de investigaţie poţi spune ori "mulţam fain!", ori "fuc, mi-au luat-o ăştia înainte!". Cui n-a văzut încă, îi indic documentarea de 100.000 de semne făcută de Mediafax. Aici.

Steve J.

Oră de oră apar zeci de mii de noi postări aiurea în lume despre moartea lui Steve Jobs (cancer pancreatic, la 56 de ani). Apreciez că a fost unul din oamenii importanţi ai ultimelor două decenii.
Chiar dacă nici eu nu sunt robul "ultimului gadget", cum zice şi Istodor, înclin capul.
Şi, da, există şi dureri mai mari, chiar dacă nu planetare.

Basarabeni, vi se pregăteşte ceva?

Pun şi eu cap la cap, fără să intru în detalii istorice.

Un fost preşedinte al Republicii Moldova, pe numele lui Vladimir Voronin (lider al Partidului Comuniştilor) numai ce s-a întors de la Moscova, unde se duce din când în când, să se adape cu înţelepciune, să primească indicaţii preţioase şi să se bronzeze la soarele care răsare de la Răsărit şi se strecoară cu talent printre turnurile Kremlinului. De data asta a avut o discuţie cu şeful Aministraţiei prezidenţiale ruse. Cu care ar fi discutat despre o posibilă alianţă a comuniştilor cu cineva din coaliţia aflată la putere. Cin’ să fie, cin’ să fie? Asta-i una.

A doua e despre un actual preşedinte (interimar) al aceleiaşi republici, fost coleg de partid cu cel pomenit mai sus, fost premier al lui, trecut între timp în barca pro-occidentalilor dar bănuit adeseori de joc dublu. Vorbim despre Măria Sa Lupu, Marian. Care a avut şi el ceva treabă la Moscova, la câteva zile după prietenul Voronin. Oficial, Lupu s-a dus în oraşul Înaltei Porţi împreună cu tatăl său, care avea nevoie de îngrijiri medicale.

Vin şi zic: poate-s eu defect şi văd maşini străine unde nu-s. Poate că totul e praf în ochi. Poate că Voronin doar vrea să se dea mare şi aruncă pe piaţă zvonuri care să-i menţină imaginea de tip care mai contează. 

Da’ orişicât, e bine să fii vigilent, nu-i aşa? În orice caz, le doresc sănătate celor din familia Lupu, semenilor mei, în general. Sănătatea, se ştie, e mai bună decât toate.

Ceea ce mi-a mai plăcut mie în mod special în ultima vreme a fost suplimentul despre Rusia (din Dilema veche). Printre altele, era un interviu interesant cu Gleb Pavlovschi, fost consilier de taină la Kremlin. Printre alte multe chestii cool, mi-a atras atenţia felul în care discuta omul despre studenţii de la Chişinău şi revoltele lor din anul 1996: „Generalul Lebed a fost ales ca imagine a CCR. Avea o voce înspăimîntătoare: în războiul din Transnistria, vocea lui a fost folosită pentru a slăbi rezistenţa – a fost transmis prin megafoane pentru ca studenţii din Chişinău aflaţi în tranşee să îl poată auzi şi să tremure.”

Care-i legătura? O fi vreuna, nu zic ba.

Persoanje de poveste: lingoul român

Afişul flash mob-ului care va avea loc mâine, în Bucureşti şi în Cluj

Am primit de la Miliţia Spirituală o invitaţie. Evenimentul sună bine. E drept, e mai mult o răcorire. Găsiţi amănunte aici.

P.S. Hai să popularizăm şi pagina de facebook de ujnde a pornit totul.

Două-trei gânduri legate de vizita de lucru la Roşia Montană

În mod normal, intervenţia lui Emil Boc e corectă (e prima oară când un oficial înalt al statului punctează asta): proiectul RMGC are două probleme majore:

1. dezastrul ecologic
2. avantajul economic al României e aproape nul

În mod normal, vizita preşedintelui Traian Băsescu la Roşia Montană poate fi interpretată ca

Femeile lui Gigi Becali

 Am luat această fotografie de pe blogul teribil

E cool să te amuzi. Ne-am amuzat de Vadim ani în şir. Ne-am amuzat de Becali (Gigi). Încă ne amuzăm, dar nu e amuzamentul nostru. Zic. Desigur, (auto)sesizarea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării e amuzantă, de asemenea. Şi cu la fel de mult efect. Bine, măcar, că ne amuzăm. Putem zâmbi, pornind de aici, putem da în râs. Iar râsul, se ştie, pune în mişcare un număr considerabil de muşchi ai feţei. E tonic. Ne însănătoşim brusc.

De la ce am pornit? De la câteva citate din Gigi Becali, europarlamentar român.

Ceasul al doişpelea pentru Roşia Montană

 Indicator spre Roşia Montană. Foto: Călin Hera

Se ascute lupta, e ceasul al doişpelea. Proiectul RMGC pare pe val, după ce până şi şeful statului îl sprijină pe faţă (zilele trecute redeschisese discuţia Elena Udrea, apoi S. Lăzăroiu, cel care e, aşa cum intuisem, mâna forte prelungită a preşedintelui în guvern). Cine mai are curaj să se opună?

Mă amuză argumentele folosite: că suntem proşti să stăm cu fundul pe ditamai zăcământul de aur (când preţul aurului creşte aşa), în loc să-l folosim şi că "exista solutii pentru a extrage acest zacamant cu impact minim asupra mediului" (citatul se regăseşte constant în declaraţiile RMGC şi ale susţinătorilor câştigaţi de-a lungul timpului). 

Măcar T. Băsescu mai ţine la aparenţe şi cere renegocierea partajării beneficiilor. Solicitând de asemenea guvernului să aibă curaj să-şi asume proiectul. Somându-l, se poate interpreta.

Gestul consilierului prezidenţial Peter Ekstein Kovacs e de salutat. Sunt convins că RMGC a încercat să-l convingă şi pe el şi e clar că PEK a ştiut ce va urma atunci când a găsit de cuviinţă să tragă un ultim semnal de alarmă. 

PS Cristian Orgonaş trece în revistă câteva argumente pro şi contra, lista fiind mai lungă. 

UPDATE. Apreciez fabula lui Goţiu.

ALT UPDATE. De la Moise Guran, via Ovidiu (care face un istoric al retragerii statului român din afacere şi oferă linkuri interesante), aflu că declaraţiile de la Bucureşti ridică preţul acţiunilor Gabriel Resources în Canada.