Basarabeni, vi se pregăteşte ceva?

Pun şi eu cap la cap, fără să intru în detalii istorice.

Un fost preşedinte al Republicii Moldova, pe numele lui Vladimir Voronin (lider al Partidului Comuniştilor) numai ce s-a întors de la Moscova, unde se duce din când în când, să se adape cu înţelepciune, să primească indicaţii preţioase şi să se bronzeze la soarele care răsare de la Răsărit şi se strecoară cu talent printre turnurile Kremlinului. De data asta a avut o discuţie cu şeful Aministraţiei prezidenţiale ruse. Cu care ar fi discutat despre o posibilă alianţă a comuniştilor cu cineva din coaliţia aflată la putere. Cin’ să fie, cin’ să fie? Asta-i una.

A doua e despre un actual preşedinte (interimar) al aceleiaşi republici, fost coleg de partid cu cel pomenit mai sus, fost premier al lui, trecut între timp în barca pro-occidentalilor dar bănuit adeseori de joc dublu. Vorbim despre Măria Sa Lupu, Marian. Care a avut şi el ceva treabă la Moscova, la câteva zile după prietenul Voronin. Oficial, Lupu s-a dus în oraşul Înaltei Porţi împreună cu tatăl său, care avea nevoie de îngrijiri medicale.

Vin şi zic: poate-s eu defect şi văd maşini străine unde nu-s. Poate că totul e praf în ochi. Poate că Voronin doar vrea să se dea mare şi aruncă pe piaţă zvonuri care să-i menţină imaginea de tip care mai contează. 

Da’ orişicât, e bine să fii vigilent, nu-i aşa? În orice caz, le doresc sănătate celor din familia Lupu, semenilor mei, în general. Sănătatea, se ştie, e mai bună decât toate.

Ceea ce mi-a mai plăcut mie în mod special în ultima vreme a fost suplimentul despre Rusia (din Dilema veche). Printre altele, era un interviu interesant cu Gleb Pavlovschi, fost consilier de taină la Kremlin. Printre alte multe chestii cool, mi-a atras atenţia felul în care discuta omul despre studenţii de la Chişinău şi revoltele lor din anul 1996: „Generalul Lebed a fost ales ca imagine a CCR. Avea o voce înspăimîntătoare: în războiul din Transnistria, vocea lui a fost folosită pentru a slăbi rezistenţa – a fost transmis prin megafoane pentru ca studenţii din Chişinău aflaţi în tranşee să îl poată auzi şi să tremure.”

Care-i legătura? O fi vreuna, nu zic ba.

Andrei Plesu vs. Dinu Patriciu

Andrei Plesu „i-o trage” lui Dinu Patriciu, care „i-a tras-o” lui Gabriel Liiceanu, căruia „i-o trăseseră” Herta Muller si Adam Michnik.


Dincolo de formularea voit vulgară de mai sus, toată această polemică necesară mi se pare foarte importantă fiindcă:

1) Desi presedintele Traian Băsescu a condamnat formal comunismul, în România nu au avut loc dezbateri serioase despre comunism. În orice caz, la acest nivel, al intelectualitătii, al culturii în comunism nu. Din acest punct de vedere, provocarea Hertei Muller consider că a fost ceva necesar.
Înteleg, omeneste, socul lui Gabriel Liiceanu. Putini sunt cei care ar putea să-si permită să-l contrazică, să-l admonesteze, în special pe acest subiect. Dar zgândărirea lui, dincolo de amărăciunea sufletească provocată, cred că e un lucru util acestei dezbateri. Îndrăznesc să cred că Liiceanu gândeste/scrie acum, după acest soc, o lucrare importantă.

2) Elita intelectualitătii române era, până la momentul Herta-Ateneu, demarcată clar în două tabere: pe de o parte asa-zisii „intelectuali ai lui Iliescu”, pe de alta asa-zisii „intelectuali ai lui Băsescu” (înteleg aici a. intelectualii care au făcut pactul cu regimul comunist, au profitat din plin de asta si, eventual, nici măcar nu s-au dezis de acest „trecut”, respectiv b. cei care au făcut măcar o rezistentă prin cultură, dacă nu dizidentă fătisă). Între cele două tabere nu prea era loc de crescut iarba; ceilalti intelectuali erau, cumva, nevoiti să opteze ca să conteze. Stiu, există riscul imposturii, dar cred că zgâltâirea e sansa aparitiei unei nise: „intelectualii în sine” (dacă-mi permiteti termenul). Cred că sistemul cu trei tabere e mai bun decât cel cu două.  

3) Este important pentru media din România ca patronul unui trust (Patriciu) să poată fi criticat în propriul lui ziar, si încă atât de dur.

Si mai sunt.

UPDATE.
Consemnez replica lui Dinu Patriciu, care îi compară pe Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu cu Mozart si Salieri.

De-aia se publică idei, ca să circule

Mă bucur atunci când unele idei ale mele (chiar dacă nu-i cine stie ce de capul lor) ajung să-i inspire pe altii. Sau, ca să nu par că-s orgolios si să nu par că mă cred un fel de buric al pământului, mă bucur atunci când unele idei ale mele sunt împărtăsite de altii.

Deseori mi s-a întâmplat să scriu după-amiaza câte un text la ziar, să văd unele idei vehiculate seara la talk-showuri si să fiu acuzat a doua zi că le-am împrumutat de la emisiunile difuzate seara-noaptea. E un risc asumat de scriitorul la ziar si, desigur, o provocare.

Săptămâna trecută am citit în Dilema veche un text în care autorul era amuzat de ideea înfiintării unei televiziuni de nisă care să transmită înmormântări. TV Înmormântări, îi zicea el. Eu îi spusesem Înmormântări TV, cu câteva zile mai înainte, într-o tabletă TV publicată în EVZ. Nu mă asteptam să fiu citat, poate că autorul textului, Codruţ Constantinescu (văd că a scris si pe blogul propriu asta), nici nu citise textuletul meu. Dar am zis să zic că stau cu ochii pe tot ce miscă ;)

Manelizarea a început cu ştirile sportive

Tableta de azi:

Gigi Rating Becali

Azi dimineaţă m-am întâlnit la metrou cu Adi Dobre, colegul meu de redacţii. Mereu povestesc cu plăcere cu el. De astă toamnă, îmi spune, nu s-a mai uitat la Ştiri. Primele butoane ale telecomenzii corespund posturilor care difuzează documentare. Un om înţelept.

Deşi e tobă de sport, sau poate tocmai de aceea, Adi Dobre nu se uită la Ştirile sportive (aflu, din Dilema veche, că nici Cătălin Tolontan).

Ratingurile bune de care se mai bucură aceste programe sunt aduse, probabil, de prezentatoare - fără excepţie, foarte atrăgătoare! Refuz să cred că motivul ar putea sta în behăielile agramate ale unor Gigi Becali, Vasile Turcu sau Dumitru Dragomir, care au legătură cu sportul cam tot atât cât au manelele cu bunul gust.