Din nou, din nou şi din nou, ne aflăm în aceeaşi zonă de fitile politice. Dacă nu poţi atlfel, dezbină-i, descurajează-i, că oameni sunt şi ei. Observ o nouă ofensivă mediatică la capătul căreia ar trebui ca USL să piardă (câte ceva) şi PDL, eventual prin satelitul UNPR, să câştige (câte ceva).
Lăzăroiu bagă fitile, spunând că, cine ştie, PSD se va alătura unei mari coaliţii (cu PDL) la toamnă. Băescu bagă fitile, spunând că el ar vedea o coaliţie PDL-PNL-UDMR (la toamnă sau la toamna ailaltă). Îşi permite, preşedintele, să spună că USL n-are nicio şansă să dea viitorul premier, chiar dacă va avea peste 50% din voturi, că textul Constituţiei nu zice ceva despre alianţe politice.
Între timp, Crin Antonescu se păruieşte cu Dinu Patriciu.
Nicio problemă: în România se poate spune orice, se pot face şi talk-showuri p-ormă; tot aia-i.
Ideea e să le-o tragi celorlalţi (că şi ei ţi-au tras-o şi-or să ţi-o mai tragă). Sau măcar să bagi nişte fitile.
Se afișează postările cu eticheta Dinu Patriciu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dinu Patriciu. Afișați toate postările
miercuri, 3 august 2011
marți, 19 aprilie 2011
Să-mi fie de bine, Dinu Patriciu!
Copertă a unei brosuri contra răspândită de PDL. În principiu, primarul Oprescu e acuzat că degeaba se împăunează el cu Pasajul Basarab, că povestea a fost initiată de fostul primar Băsescu si constructia începută de un pic mai actualul primar Videanu. Ceva de genul.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Felicitare de la Silvian Ionescu, presedinte PDL sector 3. Mare om, mare caracter!
Azi dimineată am găsit pe birou o bomboană. Am savurat-o. Stiu, ar fi trebuit să mă asigur ce-i cu ea, mai întâi. Am aflat mai după: „E de la Patriciu”, mi-a zis o colegă (atunci am observat că pe fiecare birou e câte o bomboană la fel; înteleg că era ceva promo de la mic.ro).
Atunci mi-am adus aminte că mai găsisem două lucruri, în cutia postală. Sunt cele cu care am „ilustrat” această postare. Pe cuvântul meu de onoare: bomboana mi-a plăcut mult mai mult decât cele două mesaje, unul pro si altul contra, venite de la PDL.
P.S. Încă n-am primit fluturasi despre referendum. Voi?
miercuri, 23 februarie 2011
Andrei Plesu vs. Dinu Patriciu
Andrei Plesu „i-o trage” lui Dinu Patriciu, care „i-a tras-o” lui Gabriel Liiceanu, căruia „i-o trăseseră” Herta Muller si Adam Michnik.
Dincolo de formularea voit vulgară de mai sus, toată această polemică necesară mi se pare foarte importantă fiindcă:
1) Desi presedintele Traian Băsescu a condamnat formal comunismul, în România nu au avut loc dezbateri serioase despre comunism. În orice caz, la acest nivel, al intelectualitătii, al culturii în comunism nu. Din acest punct de vedere, provocarea Hertei Muller consider că a fost ceva necesar.
Înteleg, omeneste, socul lui Gabriel Liiceanu. Putini sunt cei care ar putea să-si permită să-l contrazică, să-l admonesteze, în special pe acest subiect. Dar zgândărirea lui, dincolo de amărăciunea sufletească provocată, cred că e un lucru util acestei dezbateri. Îndrăznesc să cred că Liiceanu gândeste/scrie acum, după acest soc, o lucrare importantă.
2) Elita intelectualitătii române era, până la momentul Herta-Ateneu, demarcată clar în două tabere: pe de o parte asa-zisii „intelectuali ai lui Iliescu”, pe de alta asa-zisii „intelectuali ai lui Băsescu” (înteleg aici a. intelectualii care au făcut pactul cu regimul comunist, au profitat din plin de asta si, eventual, nici măcar nu s-au dezis de acest „trecut”, respectiv b. cei care au făcut măcar o rezistentă prin cultură, dacă nu dizidentă fătisă). Între cele două tabere nu prea era loc de crescut iarba; ceilalti intelectuali erau, cumva, nevoiti să opteze ca să conteze. Stiu, există riscul imposturii, dar cred că zgâltâirea e sansa aparitiei unei nise: „intelectualii în sine” (dacă-mi permiteti termenul). Cred că sistemul cu trei tabere e mai bun decât cel cu două.
3) Este important pentru media din România ca patronul unui trust (Patriciu) să poată fi criticat în propriul lui ziar, si încă atât de dur.
Si mai sunt.
UPDATE.
Consemnez replica lui Dinu Patriciu, care îi compară pe Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu cu Mozart si Salieri.
Dincolo de formularea voit vulgară de mai sus, toată această polemică necesară mi se pare foarte importantă fiindcă:
1) Desi presedintele Traian Băsescu a condamnat formal comunismul, în România nu au avut loc dezbateri serioase despre comunism. În orice caz, la acest nivel, al intelectualitătii, al culturii în comunism nu. Din acest punct de vedere, provocarea Hertei Muller consider că a fost ceva necesar.
Înteleg, omeneste, socul lui Gabriel Liiceanu. Putini sunt cei care ar putea să-si permită să-l contrazică, să-l admonesteze, în special pe acest subiect. Dar zgândărirea lui, dincolo de amărăciunea sufletească provocată, cred că e un lucru util acestei dezbateri. Îndrăznesc să cred că Liiceanu gândeste/scrie acum, după acest soc, o lucrare importantă.
2) Elita intelectualitătii române era, până la momentul Herta-Ateneu, demarcată clar în două tabere: pe de o parte asa-zisii „intelectuali ai lui Iliescu”, pe de alta asa-zisii „intelectuali ai lui Băsescu” (înteleg aici a. intelectualii care au făcut pactul cu regimul comunist, au profitat din plin de asta si, eventual, nici măcar nu s-au dezis de acest „trecut”, respectiv b. cei care au făcut măcar o rezistentă prin cultură, dacă nu dizidentă fătisă). Între cele două tabere nu prea era loc de crescut iarba; ceilalti intelectuali erau, cumva, nevoiti să opteze ca să conteze. Stiu, există riscul imposturii, dar cred că zgâltâirea e sansa aparitiei unei nise: „intelectualii în sine” (dacă-mi permiteti termenul). Cred că sistemul cu trei tabere e mai bun decât cel cu două.
3) Este important pentru media din România ca patronul unui trust (Patriciu) să poată fi criticat în propriul lui ziar, si încă atât de dur.
Si mai sunt.
UPDATE.
Consemnez replica lui Dinu Patriciu, care îi compară pe Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu cu Mozart si Salieri.
vineri, 11 februarie 2011
Ce a vrut să spună Patriciu
A făcut ceva vâlvă editorialul lui Dinu Patriciu, publicat azi în Adevărul. Pe scurt, Patriciu compară alăturarea liberalilor de social-democrati cu berea fără alcool, tigările light, cafeaua decofeinizată si femeia gonflabilă.
Câtiva politicieni din PNL (Mihai Voicu, Alina Gorghiu, Puiu Hasotti, Eugen Nicolaescu) s-au grăbit, iscati de hotnews, să spună că e dreptul lui Patriciu să-si dea cu părerea, dar că partidul a votat covârsitor în favoarea aliantei cu PSD.
La prima lectură asa si pare: că Dinu Patriciu nu agreează miscarea politică pusă la cale de Crin Antonescu. El spune chiar că nu s-ar da îndărăt în a spijini un partid nou* (sau măcar o aripă liberală viguroasă).
La a doua lectură, sare în ochi un pasaj interesant (l-am discutat nitel cu colega Clarice):
„În Brazilia, o ţară cu 200 de milioane de locuitori, a fost ales cu ceva vreme în urmă preşedintele Lula da Silva, reprezentantul unei stângi extreme (...) Totuşi, a fost suficient de înţelept încât, prin măsuri de liberalizare economică şi încurajare a investiţiilor, să creeze premisele creşterii păturii mijlocii. Între 2003 şi 2009, aceasta a crescut cu 36 de milioane de oameni (...)
Morala este că nu etichetele politice sunt importante, ci ceea ce crezi şi ştii să faci cu adevărat. În lume, ultimii 20 de ani au însemnat trecerea de la comunism la capitalism, bazată pe o creştere economică fără precedent, finanţată nu doar de state, ci, în primul rând, de corporaţiile private. Rezultatul ei a fost globalizarea, dar şi o dezvoltare rapidă a clasei mijlocii. Cele care au rămas în urmă au fost regimurile autoritare, care întotdeauna duc către polarizare socială”.
E o directie de discurs pe care o vom mai auzi. Asa cred.
* E foarte simpatică aplecarea lui Traian Băsescu și Dinu Patriciu spre ideea nevoii de partide noi. Dar oare câti dintre alegători nu sunt scârbiti de oferta actuală si s-ar păcăli singuri punându-si sperantele, câte mai sunt, în figuri noi?
Câtiva politicieni din PNL (Mihai Voicu, Alina Gorghiu, Puiu Hasotti, Eugen Nicolaescu) s-au grăbit, iscati de hotnews, să spună că e dreptul lui Patriciu să-si dea cu părerea, dar că partidul a votat covârsitor în favoarea aliantei cu PSD.
La prima lectură asa si pare: că Dinu Patriciu nu agreează miscarea politică pusă la cale de Crin Antonescu. El spune chiar că nu s-ar da îndărăt în a spijini un partid nou* (sau măcar o aripă liberală viguroasă).
La a doua lectură, sare în ochi un pasaj interesant (l-am discutat nitel cu colega Clarice):
„În Brazilia, o ţară cu 200 de milioane de locuitori, a fost ales cu ceva vreme în urmă preşedintele Lula da Silva, reprezentantul unei stângi extreme (...) Totuşi, a fost suficient de înţelept încât, prin măsuri de liberalizare economică şi încurajare a investiţiilor, să creeze premisele creşterii păturii mijlocii. Între 2003 şi 2009, aceasta a crescut cu 36 de milioane de oameni (...)
Morala este că nu etichetele politice sunt importante, ci ceea ce crezi şi ştii să faci cu adevărat. În lume, ultimii 20 de ani au însemnat trecerea de la comunism la capitalism, bazată pe o creştere economică fără precedent, finanţată nu doar de state, ci, în primul rând, de corporaţiile private. Rezultatul ei a fost globalizarea, dar şi o dezvoltare rapidă a clasei mijlocii. Cele care au rămas în urmă au fost regimurile autoritare, care întotdeauna duc către polarizare socială”.
E o directie de discurs pe care o vom mai auzi. Asa cred.
* E foarte simpatică aplecarea lui Traian Băsescu și Dinu Patriciu spre ideea nevoii de partide noi. Dar oare câti dintre alegători nu sunt scârbiti de oferta actuală si s-ar păcăli singuri punându-si sperantele, câte mai sunt, în figuri noi?
joi, 8 iulie 2010
Ziare si iaurt livrăm!
O revenire la interviul cu Patriciu reprodus de paginademedia din revista internă a grupului Adevărul, Liderul.
Ideea dezvoltării platformei online inclusiv prin intermediul blogurilor angajatilor nu mi se pare rea. E de discutat aici. (De exemplu, era o vreme când primeam zilnic o droaie de messuri care contineau linkuri la articole din editiile locale ale Adevărului de la fosti corespondenti ai EVZ. Si de la Petrisor Obae primesc mereu link, imediat ce face un ou :P. Asta nu mă deranjează. Pur si simplu, ca jurnalist, sunt interesat să aflu mereu o multime de informatii, dintre care incerc să le selectez pe cele mai bune.)
Dar altceva voiam să zic: cel mai mult mi-a plăcut partea în care Patriciu spune că ziarele vor ajunge acasă pe bicicletă si pe scutere, împreună cu pâinea si cu laptele, la sapte dimineata.
„... în trecut, băcanii vindeau pe caiet, adică pe datorie. Azi metoda se poate menţine. Înlocuim caietul cu computerul şi atunci vindem pe datorie de la ziare până la iaurturi. Dar i le duci dimineaţa, la şapte, acasă. Laptele, pâinea şi ziarul. Aşa poţi să creşti numărul de abonaţi. Altfel, tirajele ziarelor nu au cum să crească” (Dinu Patriciu)
As face abonament la un astfel de ziar fără nicio retinere.
Ideea dezvoltării platformei online inclusiv prin intermediul blogurilor angajatilor nu mi se pare rea. E de discutat aici. (De exemplu, era o vreme când primeam zilnic o droaie de messuri care contineau linkuri la articole din editiile locale ale Adevărului de la fosti corespondenti ai EVZ. Si de la Petrisor Obae primesc mereu link, imediat ce face un ou :P. Asta nu mă deranjează. Pur si simplu, ca jurnalist, sunt interesat să aflu mereu o multime de informatii, dintre care incerc să le selectez pe cele mai bune.)
Dar altceva voiam să zic: cel mai mult mi-a plăcut partea în care Patriciu spune că ziarele vor ajunge acasă pe bicicletă si pe scutere, împreună cu pâinea si cu laptele, la sapte dimineata.
„... în trecut, băcanii vindeau pe caiet, adică pe datorie. Azi metoda se poate menţine. Înlocuim caietul cu computerul şi atunci vindem pe datorie de la ziare până la iaurturi. Dar i le duci dimineaţa, la şapte, acasă. Laptele, pâinea şi ziarul. Aşa poţi să creşti numărul de abonaţi. Altfel, tirajele ziarelor nu au cum să crească” (Dinu Patriciu)
As face abonament la un astfel de ziar fără nicio retinere.
O mică polemică (cu Mihnea)
Totul a pornit de la o stire de pe blogul lui Petrisor. Atunci când am citit-o, m-am întrebat si eu „ce să fie?, ce să fie?”.
Apoi am văzut răspunsul lui Mihnea. Si m-am simtit un pic vizat, desi bănuiesc că Mihnea nu s-a referit la mine când a spus:
„... majoritatea ziaristilor cu bloguri personale... aduc deservicii majore ziarelor si televiziunilor la care acestia lucreaza. E vorba de trafic, in principiu, dar si de faptul ca jurnalistul roman e jurnalist cat timp e la munca, iar in rest roman, adica nu are absolut nicio jena... in a publica informatii obtinute prin natura jobului pe blogul personal. Traieste intr-un conflict de interese destul de marisor, dar cum jurnalismul din Romania e facut cu relatii, surse si publicatii la comanda, nici n-are ce sa faca decat sa-si dezvolte brandul personal”
Recunosc: sunt jurnalist si am blog personal. Am chiar două. Unul nu cred că se încadrează la ceea ce a vrut Mihnea să spună mai sus (poate că de aceea e ceva mai de succes (sic!) decât ăsta. „Naivul”, în schimb, da.
Povestea „Naivului”. Am pornit acest blog într-o vreme în care aveam impresia că am multe de spus si nu-mi puteam da cu părerea în EVZ decât o dată pe săptămână. Am zis că, în rest, „dau” pe blog. E vorba de părerea mea. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să aflu lucruri „tari” datorită faptului că lucrez într-o redactie importantă si mi-a fost ciudă că nu le-am putut folosi pe blog pentru că nu erau ale mele - cele mai multe au ajuns în ziar, a doua zi. Eu cred că blogul meu chiar a suferit, din punctul ăsta de vedere: de multe ori n-am scris deloc zile întregi tocmai pentru a nu-mi concura ziarul! (Deci sunt naiv.)
În acelasi timp, jurnalistii au un avanataj enorm fată de alti bloggeri care „tin” bloguri politice/actualitate: ei află primii ce se întâmplă, au acces la informatii bune si, dacă nu sunt veniti cu pluta, stiu cam in orice moment care sunt piesele lipsă ale puzzlelui din care e alcătuit un eveniment. Altfel spus, sansele ca articolul lor să fie mai degrabă băgat în seamă sunt mai mari decât în cazul unui „amator” (ideea e valabilă si în cazul celor care lucrează în institutii de statistica, sondare a opiniei publice, institute de cercetare, prognoze, ong-uri care gândesc/alcătuiesc/produc/interpretează analize, rapoarte, barometre samd).
E ceva rău în asta? Trisează cineva? Răspunsul meu e simplu: nu. Si nici institutia cu pricina n-are nimic de pierdut. Dimpotrivă: cu cât are oameni cu notorietate mai mare, mai apreciati, mai credibili, cu atât îi va fi mai bine întregului. Mai ales dacă Întregul lucrează împreună cu Notorii, fără însă a manipula.
Apoi am văzut răspunsul lui Mihnea. Si m-am simtit un pic vizat, desi bănuiesc că Mihnea nu s-a referit la mine când a spus:
„... majoritatea ziaristilor cu bloguri personale... aduc deservicii majore ziarelor si televiziunilor la care acestia lucreaza. E vorba de trafic, in principiu, dar si de faptul ca jurnalistul roman e jurnalist cat timp e la munca, iar in rest roman, adica nu are absolut nicio jena... in a publica informatii obtinute prin natura jobului pe blogul personal. Traieste intr-un conflict de interese destul de marisor, dar cum jurnalismul din Romania e facut cu relatii, surse si publicatii la comanda, nici n-are ce sa faca decat sa-si dezvolte brandul personal”
Recunosc: sunt jurnalist si am blog personal. Am chiar două. Unul nu cred că se încadrează la ceea ce a vrut Mihnea să spună mai sus (poate că de aceea e ceva mai de succes (sic!) decât ăsta. „Naivul”, în schimb, da.
Povestea „Naivului”. Am pornit acest blog într-o vreme în care aveam impresia că am multe de spus si nu-mi puteam da cu părerea în EVZ decât o dată pe săptămână. Am zis că, în rest, „dau” pe blog. E vorba de părerea mea. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să aflu lucruri „tari” datorită faptului că lucrez într-o redactie importantă si mi-a fost ciudă că nu le-am putut folosi pe blog pentru că nu erau ale mele - cele mai multe au ajuns în ziar, a doua zi. Eu cred că blogul meu chiar a suferit, din punctul ăsta de vedere: de multe ori n-am scris deloc zile întregi tocmai pentru a nu-mi concura ziarul! (Deci sunt naiv.)
În acelasi timp, jurnalistii au un avanataj enorm fată de alti bloggeri care „tin” bloguri politice/actualitate: ei află primii ce se întâmplă, au acces la informatii bune si, dacă nu sunt veniti cu pluta, stiu cam in orice moment care sunt piesele lipsă ale puzzlelui din care e alcătuit un eveniment. Altfel spus, sansele ca articolul lor să fie mai degrabă băgat în seamă sunt mai mari decât în cazul unui „amator” (ideea e valabilă si în cazul celor care lucrează în institutii de statistica, sondare a opiniei publice, institute de cercetare, prognoze, ong-uri care gândesc/alcătuiesc/produc/interpretează analize, rapoarte, barometre samd).
E ceva rău în asta? Trisează cineva? Răspunsul meu e simplu: nu. Si nici institutia cu pricina n-are nimic de pierdut. Dimpotrivă: cu cât are oameni cu notorietate mai mare, mai apreciati, mai credibili, cu atât îi va fi mai bine întregului. Mai ales dacă Întregul lucrează împreună cu Notorii, fără însă a manipula.
miercuri, 21 aprilie 2010
Dan Matei Agathon schimbă patronatul
Dan Matei Agathon-Dracula a făcut un pas mic pentru sine dar mare pentru miscarea patronală din România: a trecut de la Confederaţia Patronale din Industria României (CONPIROM), unde era secretar general, la Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), unde e purtător de cuvânt.
Aflăm, cu această ocazie, că ACPR este „cel mai puternic bloc patronal din România, incluzând 13 confederaţii şi asociaţii naţionale” (deci fostul loc de muncă era naspa).
„În această calitate, voi duce mai departe strădania mea de unificare a mişcării patronale din România şi de promovare a acestui sector în dialogul social cu Guvernul şi sindicatele”, a spus el, cu ocazia înscăunării în ACPR-ul lui George Constantin Păunescu, organizatie în care întâlnim nume grele unul si unul: Laurenţiu Plosceanu, Ovidiu Nicolescu, Mihai Manoliu, Nicolae Badea, Mircea Eugen Burada, Florin Pogonaru, Radu Graţian Gheţea, Dinu Patriciu si altii pe care eu nu-i stiu atât de bine.
Asa, si?
Am zis să vă spun ce mai face cel mai inventiv ministru al Turismului ever.
luni, 8 martie 2010
Partidul Crin Antonescu
Crin Antonescu a primit ce a cerut: mână liberă. Crin Antonescu a promis ce a vrut: 30%.
În principiu, Crin Antonescu centrează, Crin Antonescu dă cu capul.(Mă rog, Dan Tapalaga spune că nu Crin, ci Dinu Patriciu.) Echipa lui are nume decente si nume discutabile.
Si pe urmă?
Marele pariu al lui Crin Antonescu nu e să ducă PNL la guvernare împreună cu PSD (cum zice Dan T., în comentariul citat mai sus). Si nici măcar acela de a mentine PNL măcar la nivelul actual, în conditiile unei continue ofensive racolatoare purtată de PD-L. Marele pariu e chiar acel 30% si, mai ales, e pariul lui cu sine însusi (dacă omul are vână să iasă la bătaie): acela de a fi prezent 100%, 24 de ore din 24.
Poate că e bună clarificarea asta. Crin Antonescu merge pe sârmă. Dacă stă, cade. Dacă adoarme, cade. Dacă nu merge suficient de repede, cade. Dacă nu merge bine, cade. Dacă nu e atent la toti si la toate, cade. Dacă nu cade, a ajuns unde trebuia.
În principiu, Crin Antonescu centrează, Crin Antonescu dă cu capul.(Mă rog, Dan Tapalaga spune că nu Crin, ci Dinu Patriciu.) Echipa lui are nume decente si nume discutabile.
Si pe urmă?
Marele pariu al lui Crin Antonescu nu e să ducă PNL la guvernare împreună cu PSD (cum zice Dan T., în comentariul citat mai sus). Si nici măcar acela de a mentine PNL măcar la nivelul actual, în conditiile unei continue ofensive racolatoare purtată de PD-L. Marele pariu e chiar acel 30% si, mai ales, e pariul lui cu sine însusi (dacă omul are vână să iasă la bătaie): acela de a fi prezent 100%, 24 de ore din 24.
Poate că e bună clarificarea asta. Crin Antonescu merge pe sârmă. Dacă stă, cade. Dacă adoarme, cade. Dacă nu merge suficient de repede, cade. Dacă nu merge bine, cade. Dacă nu e atent la toti si la toate, cade. Dacă nu cade, a ajuns unde trebuia.
vineri, 8 ianuarie 2010
Presa Matto Grosso e pericoloso sporgesi
Viata e dură. Viata de jurnalist, vreau să zic. Pe de o parte, Guvernul BirBoc vrea să taxeze contractele de drepturi de autor.
Pe de altă parte, s-au închis câteva ziare (aflu că unul, cel putin, s-ar putea redeschide). Iar cele care încă mai sunt, au de parcurs o perioadă grea.
Azi, Dinu Patriciu a scris ceva foarte interesant, de acolo, de pe platoul Matto Grosso din Brazilia.
Eu, unul, cred mai mult în print decât în online. Mai mult în phonepress decât în online. Pfuu, ar putea fi interesant după ce va fi pe viată si pe moarte!
Pe de altă parte, s-au închis câteva ziare (aflu că unul, cel putin, s-ar putea redeschide). Iar cele care încă mai sunt, au de parcurs o perioadă grea.
Azi, Dinu Patriciu a scris ceva foarte interesant, de acolo, de pe platoul Matto Grosso din Brazilia.
Eu, unul, cred mai mult în print decât în online. Mai mult în phonepress decât în online. Pfuu, ar putea fi interesant după ce va fi pe viată si pe moarte!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Din lume
