Am pierdut o batistuță. Și un portofel

Portofel. Nu zic nici că seamănă cu cel pierdut, nici că nu. Foto: Calin Hera

De-a lungul timpului, portofelul din vremurile în care nu existau internet și smartphone, devenise un fel de Univers care îngloba o mulțime de informații și mici obiecte foarte personale ale oamenilor. Atunci când se întâmpla să le pierzi era ceva comparativ cu a ți se șterge contul de Facebook, ba chiar mai rău. La fel e și acum, dar măcar există Facebook.

Ziua alegerilor europarlamentare 2014. Însemnări la cald

La secţia de votare, orele prânzului. Foto cu telefonul: Călin Hera

Ziua, pentru cei mai leneşi, care s-au trezit la şapte, începe cu un Google Doodle simplu. Apoi cu Mediafax şi punerea deoparte a unor linkuri utile: Parlamentul European, BEC, televiziunile de ştiri (Digi24, Realitatea TV, Antena 3).

Diferenţa dintre un jurnalist şi un PR-ist

Înţeleagă cine ce-o vrea

Am stat eu ce-am stat blând, în aşteptarea unei pizza, care nu mai vine, am mai dat vreo două telefoane, apoi m-a izbit ceva ca o lumină într-o zi mohorâtă: există încă o diferenţă notabilă, în afară de cele pe care le ştiţi, între un jurnalist şi un piarist.

Dacă dai afară un jurnalist pe uşă sau îi închizi uşa în nas, îţi intră în casă pe fereastră.

Dacă refuzi/dai afară pe uşă un piarist, îţi închizi şi fereci bine ferestrele, îţi intră în casă prin telefon. Şi încă n-am făcut nicio precizare legată de emailuri.

Criza focoaselor în luna lui Cuptor

Personal, mi-era dor de un furtişag d-ăsta mai cu ştaif; era cazul să se mai fure şi ceva armament din România, nu? Cât a trecut de la episodul Ciorogârla, un an jumate?

Orice om cu scaun la cap, aflând că au dispărut nişte focoase în miezul lunii lui Cuptor şi că informaţia a fost lăsată să răsufle abia după 24 de ore, se gândeşte, firesc, că ăia mai întâi şi-au făcut de cap cu focoasele şi abia apoi au început să se laude. Când colo, nu-i despre asta, ci despre chestiuni ceva mai grave. Părerea mea.

Revenind, cred că se pun două probleme şi apare în peisaj o coincideţă interesantă.

Problemele:
1. Ce naiba făceau jandarmii ăia (înarmaţi) care păzeau transportul?
Eu cred că e cel puţin neplăcut să crezi că ai transportul asigurat, dar oamenii tăi să te lase în offside.
2. Cât de sigur e că focoasele furate nu-s de niciun folos?
Am citit că autorităţile au dat asigurări. Mă gândesc că singurul lucru bun în toată tărăşenia nu e acela că hoţii n-au ce face cu focoasele, decât să se uite la ele; singurul lucru bun e că n-au reuşit să fure rachetele cu totul, eventual împreună cu trenul şi cu cei zece jandarmi (plecat-au nouă din Braşov/şi cu sergentul lor zece)

Coincidenţa: cam la ora la care se presupune că au dispărut lădiţele cu pricina, pe calea ferată Braşov-Bucureşti erau blocate nişte trenuri, din cauza ruperii liniei de contact. Comunicările oficiale vorbesc despre şase trenuri de călători, dar nu pomenesc despre vreun tren de marfă; ştim însă că cel puţin un tren de marfă, cel cu focoasele, era în zonă în timpul incicdentului. Pam-pam!

UPDATE. Poate fi vreo legătură între focoase şi pierderea unor documente de la Cercetări Nucleare? Vreau să zic, alta decât prostia?

EPILOG. Focoasele au fost găsite. Cool!

De la Ponta la colţ de stradă

Cu nostalgie îmi amintesc o însemnare a lui Victor Ponta, în care liderul PSD se supraaprecia, e drept, dar intuia corect un deznodământ altfel destul de uşor de intuit. Mă rog, lucrurile nu s-au întâmplat ntocmai aşa cum a preconizat Ponta, dar astea-s detalii. Ideea e că, după o pauză (binemeritată şi necesară), voi reîncepe să scriu regulat - măcar un editorial săptămânal şi vreo tabletă la 2-3 zile. Rămânând concetrat şi pe celălalt blog.
Dar ceea ce voiam eu anume să vă spun, aici şi acum, e că am acceptat o propunere onorantă: aceea de a scrie, din când în când, şi La colţu' străzii. Voi da de veste când şi ce.

Noile borduri ale împăratului

Borduriada, faza pe alei, episodul trei (n-am găsit altă rimă) 

Foto: Călin Hera

Click pe foto pt imagine mărită!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine încă mă amuză zelul de a schimba borduri prin Bucureşti. Aleile şi străduţele de lângă blocul meu (sectorul 3) sunt răvăşite, în aceste zile, pentru a doua sau a treia oară în acest mandat. Mi se va spune că, după marea răvăşeală, mă voi simţi mai bine, călcând pe asfalt proaspăt, sărind voios peste borduri noi, mai curate şi mai uscate. Desigur, aveam nevoie de aşa ceva, restul problemelor din sector s-au rezolvat deja! Nu mai era nici praf.

Respect!

Respect, Majestate!
Ce tâmpiţi suntem noi, românii. Avem Rege şi-i dăm înainte cu republica...

Să-mi fie de bine, Dinu Patriciu!

 Copertă a unei brosuri contra răspândită de PDL. În principiu, primarul Oprescu e acuzat că degeaba se împăunează el cu Pasajul Basarab, că povestea a fost initiată de fostul primar Băsescu si constructia începută de un pic mai actualul primar Videanu. Ceva de genul.

P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

Felicitare de la Silvian Ionescu, presedinte PDL sector 3. Mare om, mare caracter!

Azi dimineată am găsit pe birou o bomboană. Am savurat-o. Stiu, ar fi trebuit să mă asigur ce-i cu ea, mai întâi. Am aflat mai după: „E de la Patriciu”, mi-a zis o colegă (atunci am observat că pe fiecare birou e câte o bomboană la fel; înteleg că era ceva promo de la mic.ro).

Atunci mi-am adus aminte că mai găsisem două lucruri, în cutia postală. Sunt cele cu care am „ilustrat” această postare. Pe cuvântul meu de onoare: bomboana mi-a plăcut mult mai mult decât cele două mesaje, unul pro si altul contra, venite de la PDL.

P.S. Încă n-am primit fluturasi despre referendum. Voi?

O zi de cacao

Azi va fi o zi de cacao. Am vrut să scriu cuvântul ăla care începe cu că si se termină cu cat. Nu stiu ce m-a oprit...

La spital, ca la război

Oameni scoşi pe tărgi, în stradă, sub perfuzii. Fum, mult fum. Flăcări. Praf. Moloz. Vacarm. Oameni în uniforme alergând printre oameni în halate. Scena nu e dintr-un film de război. E din centrul Bucureştiului, dintr-un spital. Şocant, nu?

Incendiul care a avut loc ieri la spitalul Sfânta Maria din Capitală a fost un eveniment ieşit din comun (într-o ţară normală). Teoretic, în definiţia cuvântului spital ar trebui să se regăsească termeni precum siguranţă, curăţenie, ordine. Imaginile de la incendiu au arătat doar contrariul.

În toată nebunia apocaliptică dezvăluită de incendiul de la Sfânta Maria, am reţinut însă ceva care trebuie să se regăsească în definţia cuvântului spital. E ceva care se referă la medicii şi asistentele şi infirmierii de acolo. Mă feresc de obicei de cuvinte mari, o voi face şi acum. Spun doar atât: nicio persoană n-a fost rănită, deşi au fost evacuate două etaje. Pacientul care se afla în operaţie a fost transferat în siguranţă la un alt spital. O asistentă s-ar fi ars la faţă în timp ce ajuta la evacuarea pacienţilor.

Din păcate, latura eroică a întâmplării nu poate lăsa deoparte stupoarea. Nu cred că, în alte ţări mai civilizate, e ceva uzual ca lucrările de construcţie sau de reparaţii ample la un spital să se desfăşoare cu pacienţii printre dărâmături, la doi paşi de bubuitul pickamerelor, flama aparatelor de sudură şi fluieratul şugubăţ al vreunui Dorel poznaş-criminal. Şi că astfel de lucrări durează 13 ani şi mai bine.

Mă întreb cum poate un manager de spital, cât de cât competent, să accepte asemenea condiţii. Nu uitaţi, e vorba de Casa În Care Oamenii Merg Să Se Facă Bine. E uşor să scoţi vinovat un ameţit de muncitor. „Sudorul Păun”. Faptul că s-a pus repede capac evenimentului (ştirile de seară vorbeau deja despre un mic incendiu şi despre nu ştiu ce nou aparat care urma să fie inaugurat chiar a doua zi la spital) mă face să cred că fix către asta se va merge, către găsirea unui vinovat mai mic.

Eu cred că incendiul de la spital a fost un eveniment mai important decât, de exemplu, evenimentul-vedetă a acestor zile - ieşirea din televiziune a Mihaelei Rădulescu. Definiţiile importante despre o societeate stau în detalii. Incendiul de la spitalul Sfânta Maria a fost un detaliu teribil care îţi poate tăia cheful de România, oricâtă bunăvoinţă ai avea.

Notă. Am publicat acest text, revoltat, si în Evz.