Cui i-e frică de Emilia Șercan (o soțietate fără prințipiuri, va să zică că nu le are)

Din capul locului spun că nu sunt avocatul Emiliei Șercan și că, oricum, Emilia nu are nevoie de avocat. Îmi place să cred că sunt avocatul respectării unor principii (căutarea cu onestitate a adevărului, afirmarea și acceptarea lui). A crede în ceva mi se pare mai presus decât a crede în cineva.

Tragedia din Apuseni. Cuţu-cuţu sau mic studiu de caz despre un monument de prostie

Un text care n-ar fi tebuit să existe (prinscreen de pe site-ul Cuţu-Cuţu)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am crezut iniţial că e vorba de o glumă nereuşită a prietenului Eftimie. Dar el face rareori glume nereuşite (are această calitate, da, dar să nu-i spuneţi). Hai, măi, chiar aşa?, mi-am zis. Şi am căutat sursa. Aşa am ajuns la pietricel, cel care a observat că Asociaţia Cuţu-Cuţu (sau doar distinsa preşedintă a Asociaţiei), are o poziţie în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Comentariul lui pietricel e mult mai rervat decât al lui Ovidiu E. Chestie de temperament. Amândoi sunt însă la fel de neplăcut impresionaţi (sic!) de ceea ce a putut născoci mintea doamnei Marcela Pisla, pres.

Vă las să citiţi textul "Să nu ucizi..." (redau doar un fragment), construit după ideea că Adrian Iovan şi-a căutat-o. Cum aşa? Simplu, arată doamna Pisla: a împuşcat mortal un om şi-un câine. Omul ca omul, dar câinele?! Doamna care a produs textul relatează pe larg poveseta potrivit căreia pilotul Iovan a omorât un maidanez în Otopeni.

Diferenţa dintre un jurnalist şi un PR-ist

Înţeleagă cine ce-o vrea

Am stat eu ce-am stat blând, în aşteptarea unei pizza, care nu mai vine, am mai dat vreo două telefoane, apoi m-a izbit ceva ca o lumină într-o zi mohorâtă: există încă o diferenţă notabilă, în afară de cele pe care le ştiţi, între un jurnalist şi un piarist.

Dacă dai afară un jurnalist pe uşă sau îi închizi uşa în nas, îţi intră în casă pe fereastră.

Dacă refuzi/dai afară pe uşă un piarist, îţi închizi şi fereci bine ferestrele, îţi intră în casă prin telefon. Şi încă n-am făcut nicio precizare legată de emailuri.

Oprişan e bărbat cu Iliescu în faţa camerei ascunse

Am avut discutat niţel cu studenţii despre ce se poate şi ce nu se poate publica/difuza.

Ştiu că Noul Cod Civil e mult mai atent cu dreptul persoanelor la propria imagine şi ştiu că sunt destui aceia care abia aşteaptă să se prevaleze de aceste prevederi, interpretându-le rigid, astfel încât să introducă şi mai mult pumnul în gura jurnaliştilor.

Voi reveni, la un moment dat, cu câte ceva dinăuntru, ca să zic aşa, pentru că am avut ocazia să cunosc şi cealaltă parte a baricadei, parte aceea care vede în mass-media un duşman punct.

Ştiu şi că există din păcate prea multă murdărie şi de partea asta a baricadei, că există prea mulţi jurnalişti lipsiţi de scrupule, şantajişti, fripturişti, lingăi, gata să latre la comandă sau să se gudure.

Nu mă refer acum nici la jigodii, nici la cei-care-au-de-ascuns. Mă refer la un principiu. Eu cred că un un om care îşi foloseşte imaginea ca să câştige bani din asta, e cel puţin ipocrit atunci când se băşică dacă aceia de care s-a folosit întorc foaia şi îl prezintă şi altfel decât îi convine lui. Tot aşa cum om, în momentul în care a cerut votul celorlalţi sau a primit o funcţie publică, e subînţeles că imaginea lui, vorbele şi faptele lui pot deveni de interes public, iar asta o decide publicul, via mass-media, nu el.

M-a iscat povestea cu Marian Oprișan, pe care reporterii de la Digi 24 l-au înregistrat cu camera ascunsă într-un loc public (pe holurile Parlamentului). Omul făcea pe cocoșul, a vrut să se dea mare și a scos câțiva porumbei din guriță, ceea ce ar putea să-i cauzeze. Sau nu.

Kim Jong-il. Filmul unui bocet generalizat

Privim de sus spre Coreea comunistă. Privim de sus la nord-coreeni. Facem mișto de ei. Sunt săraci, mor de foame, sunt îmbrăcați în salopete și au creierele spălate. I-am privit cu simpatie la campionatul mondial de fotbal, ne-am întristat când antrenorii au fost pedepsiți, aberant, odată întorși acasă.

Aveți dreptate: ce naiba putem face pentru ei?

În primul rând, priviți filmulețul de mai sus. Priviți-l până la capăt. La început veți râde. E firesc, noi suntem altfel. Noi suntem cu picioarele pe pământ. Noi suntem logici. Noi știm. De la Realitatea, de la Antena 3, de la TVR info. Noi știm, că suntem români, le știm pe toate.

Dacă priviți filmulețul până la capăt (e proaspăt, încă n-a adunat o mie de vizualizări, deci sunteți printre primii!), veți da din râs în plâns (exagerez un pic, ca să subliniez mai abitir ideea). Nu, nu veți plânge îndurerați de moartea liderului comunist, fiți fără griji! Veți suferi însă, creștinește, vă veți întrista la vederea unor semeni care trăiesc complet izolați de restul lumii. Veți vedea, în mai puțin de trei minute, cum s-a putut naște o religie (trecătoare) în 3-4 generații de sacrificiu și la ce oribilități poate duce ea.

Nu suntem departe, n-am fost departe, gândiți-vă și la asta. S-a plâns pe bune și în România, la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Farmecul discret al birocrației

Sediul CSM. Foto: infocsm

La ora la care scriu aceste înțelepte rânduri, la sediul CSM se desfășoară audierile pentru un loc la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă. Concurența e de 6 pe loc.

N-o să vă rețin atenția în legătură cu importanța acestui eveniment. Dacă sunteți curioși, puteți urmări live toată povestea sau puteți găsi articole de toată lauda pe infocsm.

Ceea ce mi-a plăcut, ieri, când am citit o Notă DRUO (ăștia sunt cei de la Resurse Umane din CSM), a fost Dilema Vechimii (nicio legătură cu ”Dilema Veche”). Cei care au alcătuit Nota s-au confruntat cu o ”situație particulară”: judecătoarea Steluța Mirela Croitoru (vezi colecția de CV-uri aici), de la Curtea de Apel București, avea, la data depunerii candidaturii, o vechime efectivă de 11 ani, 10 luni și 18 zile în funcția de judecător și de procuror. Vechimea ar fi trebuit să fie, însă, cel puțin 12 ani.

S-a luat atunci în calcul un alt moment, cel al analizării candidaturilor de către Colegiul de conducere al ÎCCJ. Rezultatul: 11 ani, 11 luni și 24 de zile. Vechime insuficientă și de data asta.

S-a trecut, astfel, la al treilea moment: cel stabilit pentru analizarea candidaturilor în cadrul Secției pentru judecători a CSM. De data asta, pragul a fost depășit: 12 ani și 13 zile (în care e inclusă și perioada de 9 luni în care doamna Croitoru a urmat cursurile INM).

Astfel, judecătoarea Steluța Mirela Croitoru a primit OK-ul și a susținut interviul în fața plenului CSM (unde a venit, însă, cu aviz consultativ negativ de la ÎCCJ. Vezi aici Raportul consultativ al Curții supreme).

NOTĂ. Capătă povestea un farmec mai mult decât discret dacă vă spun că în Dilema vechimii s-au aflat încă două candidate și un candidat? Astfel:

• Ana Otilia Bomboș (Tribunalul București) - dar în acest caz a fost o eroare de calcul, fiindcă nu s-a ținut cont de toate datele, respectiv
• Mariana Constantinescu (Curtea de Apel București), care a avut, la cele trei momente descrise în cazul Croitoru, vechimea de 11 ani, 10 luni, 25 de zile (la depunerea candidaturii), 11 ani, 11 luni, 24 de zile (la momentul analizării dosarului), respectiv 12 ani și 13 zile la momentul analizei din Secția pentru judecători.
• Daniel Grădinaru (Curtea de Apel București) - 11 ani, 11 luni, 26 zile la depunerea candidaturii, respectiv 12 ani și 24 de zile în momentul analizării candidaturii la ÎCCJ.

OBS. În ceea ce mă privește, apreciez că deciziile luate de judecătorii CSM sunt cele corecte; era aiurea să oprești o candidatură pentru câteva zile de vechime. E o discuție și aici, dar nu insist (decât la cerere).

P.S. Pentru fanii subiectului, CV-urile candidaților pentru Secția penală sunt aici.

Femeile lui Gigi Becali

 Am luat această fotografie de pe blogul teribil

E cool să te amuzi. Ne-am amuzat de Vadim ani în şir. Ne-am amuzat de Becali (Gigi). Încă ne amuzăm, dar nu e amuzamentul nostru. Zic. Desigur, (auto)sesizarea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării e amuzantă, de asemenea. Şi cu la fel de mult efect. Bine, măcar, că ne amuzăm. Putem zâmbi, pornind de aici, putem da în râs. Iar râsul, se ştie, pune în mişcare un număr considerabil de muşchi ai feţei. E tonic. Ne însănătoşim brusc.

De la ce am pornit? De la câteva citate din Gigi Becali, europarlamentar român.

De ce a fost îngropat cazul Borbely?

Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Sursa: gov.ro

Vă mai aduceţi aminte? Un comunicat DNA trimis televiziunii publice anunţa, în data de 12 iulie, că procurorii vor solicita aviz pentru cercetarea ministrului Mediului (Laszlo Borbely), după ce un consilier al acestuia (Szepessy Szabolcs) ar fi “cumpărat” influenţa ministrului (“prin efectuarea in folosul acestuia de lucrari de amenajare aunui apartament”). 

Nu insist asupra detaliilor. Cazul Borbely a fost dezbătut şi răsdezbătut la zeci de talk-showuri, în ziare, pe bloguri, vreme de 2-3 zile. Era ofertant, căci nu-i de colo (nici măcar în România!) să ai un ministru asupra căruia să planeze aşa acuzaţii de corupţie. Bineînţeles, povestea a trecut imediat în zona politică, UDMR tocmai respinsese marea reformă teritorială propusă de preşedintele Traian Băsescu.

În plus, era un prilej numai bun pentru jurnalişti să investigheze relaţiile de afaceri construite pe schema de putere din interiorul Uniunii (un subiect mai mult decât incitant şi foarte-foarte trecut cu vederea ani în şir).

E uşor de înţeles de ce cazul Borbely avea toate şansele să fie bomba verii şi destul de greu de înţeles de ce povestea a fost lăsată din mână la fel de brusc cum am apărut.

Văd trei patru teorii:

Care-i treaba cu Laszlo Borbley

Astă-iarnă, m-a întrebat cineva ce cred că va face UDMR (urmau alegeri pentru şefia Uniunii, PNL şi PSD încercau să spargă coaliţia, se discuta despre înlocuirea lui Emil Boc). Am răspuns că va ieşi de la guvernare (silit sau de bună voie), ca urmare a unor calcule electorale. Mergeam pe ideea că atât pentru UDMR cât şi pentru PDL, cel mai util e să intre separat în alegerile de anul viitor. Rămânând un detaliu pretextul.

De  ce le e util să se despartă, măcar până după alegeri? Fiindcă există suficient electorat naţionalist în România, român sau maghiar, care e foarte activ la alegeri, astfel încât nicio formaţiune (care vrea un scor consistent) nu-şi permite să-l ignore.

Din toată povestea rămân, în prima fază, cu şase impresii:

Noile borduri ale împăratului

Borduriada, faza pe alei, episodul trei (n-am găsit altă rimă) 

Foto: Călin Hera

Click pe foto pt imagine mărită!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine încă mă amuză zelul de a schimba borduri prin Bucureşti. Aleile şi străduţele de lângă blocul meu (sectorul 3) sunt răvăşite, în aceste zile, pentru a doua sau a treia oară în acest mandat. Mi se va spune că, după marea răvăşeală, mă voi simţi mai bine, călcând pe asfalt proaspăt, sărind voios peste borduri noi, mai curate şi mai uscate. Desigur, aveam nevoie de aşa ceva, restul problemelor din sector s-au rezolvat deja! Nu mai era nici praf.

Crin Coleccion

Sticlă de vin oferită într-o cârciumioară din Barcelona, golită şi fotografiată de Călin Hera (mai 2011)

Cârcotaşii ar putea spune că s-a-ntâmplat înadins, dar, jur, e o pură coincidenţă: ospătarul unei cârciumioare de pe Las Ramblas mi-a pus în faţă, fără să-i fi cerut (ca un fel de cadou), o sticlă de vin roşu. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. După ce am băut niţel (mi-era sete), m-am uitat pe etichetă. 

Între timp, la Bucureşti, Crin Antonescu răsfoia programul USL, despre care ar trebui să zic şi eu 2-3 vorbe.

Jos cravata, domnilor candidaţi!

 Fotografii ale unor afişe electorale din Barcelona, mai 2011. Foto: Călin Hera

Fireşte, nu-mi imaginez că aş fi descoperit cine ştie ce macaroane grozave în Barcelona (m-am bucurat de paellas) şi, nedescoperind eu macaroane, gaura lor n-am inventat-o nici atât. Dar mi-a atras atenţia ceva la alegerile municipale de aici: pe afişele electorale la care m-am uitat am văzut oameni fără cravată. Mă aştept ca şi la alegerile locale din România, de peste un an, să fie adoptat acest model, al candidatului apropiat de oameni. Şi cum altfel poţi arăta că eşti apropiat de cineva dacă nu renunţând la scorţoasa cravată şi descheind nasturele de sus al cămăşii?

Curs de eroism japonez

Cei 50 de japonezi care încearcă să răcească reactoarele de la Fukushima stiu că sunt condamati la moarte. Poate că pe unii i-a prins acolo si si-au zis că, na, tot sunt sacrificati. Dar alti 20 s-au oferit voluntari să meargă si ei în zona mortii. Ăsta e eroism.

Mă întreb câti români s-ar duce la un astfel de job, la ei în tară?

Nevoia unui articol cât mai hotărât

 Fotografie făcută la Busteni, pârtia Kalinder, în data de 4 februarie 2011, cu ocazia inaugurării „parcului de distractii”. FOTO: Călin HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

Am păstrat fotografia asta aproape o lună înanite să v-o arăt. Cred că era mai bine s-o postez atunci când am făcut-o, dar, deh.
Ideea e, v-ati prins, că uneori se bagă bani cu ghiotura (nu stiu câti si nici nu cred că o să mă strofoc să aflu) pentru idiotenii. Nu mă întelegeti gresit: parcul de distractii de la pârtia Kalinder e ok si, în orice caz, e mai mult decât nimic. N-am nicio problemă nici cu faptul că Elena Udrea a fost mot la deschiderea oficială si nici cu acela că momentul a fost pregătit anume s-o perie pe duduie.
Ceea ce mă indispune (si n-ar trebui) e tâmpenia, incultura, snobismul. Dacă orasul Busteni ar fi avut norocul să se numească Sinaia sau să aibă orice alt nume „articulat”, atunci enormitatea din mesajul englezit prosteste ar fi avut sens, ar fi sunat româneste. Asa, însă, nu sună nicicum, decât ridicol. Si e păcat. De banii nostri, desigur.

Notă. O fotografie diferită, dar asemănătoare, si aici.

92 de ani de la Unire. Câti până la Unire?

Ploaia înghețată de azi-dimineată, care m-a tinut în jurul masinii muuuult mai mult decât as fi vrut (până la urmă am reusit să curăt geamurile destul de cumsecade), mi-a amintit foarte direct că Ziua Natională a României pică într-o perioadă a anului cam nepotrivită pentru petrecere laolaltă.

Cred că, în principiu, Unirea din 1918 e un eveniment extraordinar în istoria României. Poate cel mai important
(eu as vota si pentru încoronarea regelui Carol I – 10 mai 1886, fiindcă acela poti zice că a fost momentul de cotitură). De ce însă nu reusim să simtim că e sărbătoare azi? E vorba doar de vremea proastă (iarna nu-i ca vara, am aflat de mai multă vreme…). Unde am pierdut (dacă l-am avut vreodată) sentimentul de laolaltă, de împreună, de solidaritate (stiu, sună prea pompos)?

În fine, mai am un dor, dorul de România dodoloată. Azi sunt 92 de ani de la Unire. Câti, oare, până la Unire? Chiar, cine uneste România?
Închei strigând (în gând): Trăiască România dodoloată!

Gaura neagră si tabloidele de azi

În primul rând, recunosc: am asteptat, ieri, vestile de la NASA. Eram curios. Am ajuns să scriu un editorial cu gândul la asta. Până la urmă, a venit vestea despre cea mai tânără gaură neagră (si fierbinte) din vecinătatea cosmică. OK.

Împreună cu un coleg, ne-am amuzat: să vezi ce vor scrie tabloidele de mâine! Sigur vor prezenta niste găuri negre mai tinere si mai fierbinti. Azi-dimineată am verificat teoria.

Atentie: urmează imagini explicite, care însă stau pe tarabe fără tiplă!

 

 

Click pe fotografii pentru imagini mărite (însă numai dacă ati împlinit deja 18 ani)

NOTĂ. Acum, e o chestie pe care n-o pricep: dacă distanta până la gaura asta neagră e de 50 de milioane de ani (desigur, vorbim despre o rotunjire), cum de are dâns doar 30 de ani? În ăstia 50 de milioane de ani care au trecut de atunci (probabil), gaura cu pricina a devenit, totusi, cam bătrâioară. Măcar un pic, nu?

Farmacia lui Putin

Mi-a plăcut miscarea lui Vladimir Putin, premier URSS Rusia. Este vorba despre „vizita-supriză” pe care a făcut-o sâmbătă la o farmacie din Murmansk ca să, chipurile, verifice lista cu medicamentele vitale si pretul maxim al acestora.

„Clienţii dumneavoastră se plâng? Respectaţi prevederile iniţiativei privind medicamentele vitale?”, l-a întrebat premierul pe farmacist. Care farmacist, fireste, a răspuns demn si a arătat că medicamentele de pe listă se vând chiar mai ieftin la el în farmacie decât spune lista oficială.

Înăltător, nu-i asa?

P.S. Farmacia cu pricina facde parte dintr-o reta, „36,6”, care a primit asistenţă financiară din partea Guvernului. Nu stiu a cui e lantul farmaceutic cu pricina si, naiv cum aflu, nu pot crede că apartine vreunui client politic al tarului Putin.