Pagini

Se afișează postările cu eticheta Rosia Montană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rosia Montană. Afișați toate postările

marți, 30 septembrie 2014

Unde se termină asemănările dintre John Perkins şi Robert Turcescu

John Perkins, autorul "Confesiunii unui asasin economic"
Am stat de vorbă cu John Perkins, cel care a scris „Confesiunile unui asasin economic”. Am fost curios. Nu convins, ci curios. Aveam mai multe întrebări de pus, dar timpul a fost limitat. Biografia lui mi se pare ca desprinsă dintr-un film cu spioni – şi nu sunt original spunând asta. Pe de altă parte, sunt frapat de „transformarea” asasinului economic  într-un personaj dedicat înfăptuirii unei profeţii amazoniene.

Am avut, de-a lungul celor 30 de minute de dialog, sentimentul că l-am mai auzit undeva pe John Perkins. Glasul lui, tonul, partea în care a vorbit despre viitor, metaforele îmi erau foarte familiare.

În acelaşi timp, poate şi fiindcă trecuse foarte puţin timp de la ieşirea lui Robert Turcescu, aproape că am fost obligat să fac o paralelă între cele două deconspirări. Nu discut despre amploarea diferită a situaţiilor şi despre implicaţiile lor. La Perkins, vorbim de Statele Unite şi relaţiile puterii mondiale nr. 1 cu mai tot globul. La Turcescu, oricât de buric al pământului ne-am crede, miza e minoră (raportat la scara istoriei şi la implicaţii care să depăşească graniţele spaţiului carpato-danubiano-pontic).

marți, 15 octombrie 2013

Roşia Montană. Celor care m-au întrebat: nu mi-am schimbat opinia despre proiectul RMGC

Desen pe asfalt făcut zilele astea în curtea unei şcoli din Bucureşti. Foto: Călin Hera

Am fost întrebat de ce nu mai scriu nimic despre Roşia Montană acum, când lumea fierbe. Mi-am schimbat părerea? Am fost cumpărat şi eu sau ce?

Prima zi de Festival, întâia zi de proteste. Explicaţia e mai simplă decât pare la prima vedere: atunci când au început protestele (destul de neaşteptat pentru mine) eram ocupat până peste cap cu Festivalul George Enescu. Am făcut parte din echipa de comunicare a festivalului şi am avut foarte multă treabă. N-am reuşit nici măcar să ţin un jurnal ca lumea.

Mărturisesc că am fost mirat în seara deschiderii festivalului când am primit un SMS prin care eram întrebat dacă Victor Ponta e în sală. "Vrem să venim acolo, dacă e", a fost explicaţia. Era prima zi a protestelor. Ponta se afla în altă parte, habar n-am unde, dar încă nu era la festival.

luni, 25 iunie 2012

Măseaua lui Dragoș Bucur

Continuă campania împotriva proiectului RMGC de la Roșia Montană (începută cu episodul Maia) cu un nou videoclip dur, de efect, cel în care Dragoș Bucur își scoate o măsea îmbrăcată în aur, s-o doneze celor care vor aur. (Amănunte, aici.)
Salut momentul și nu uit că ridcasem problema asta, prin decembrie.

marți, 24 aprilie 2012

A demisionat președintele Comsiei Tehnice de Avizare a Proiectului Roșia Montană

Demisia șefului PDL Giurgiu e mai interesantă decât pare la prima vedere.

Pe de o parte, avem de a face cu primul caz, din șirul demisiilor din partidul de guvernământ, în care demisionarul dă vina pe Vasile Blaga, în condițiile în care Buldogul părea să profite din plin de degringolada din PDL, trecută în dreptul lui Emil Boc.

Mai interesant însă mi se pare faptul că Marin Anton, căci despre el este vorba, e secretar de stat în Ministerul Mediului și conduce Comisia de Avizare Tehnică a proiectului „Roșia Montană”.

În urmă cu patru zile, el declara pentru Evz că încă așteaptă un aviz de la Ministerul Culturii înainte de a lua vreo hotărâre.

Nu știu încă dacă asta înseamnă ceva, dar coincidențele îmi plac, atunci când le aflu.

joi, 9 februarie 2012

Roșia Montană. Cifre de dat la tot poporul


Mă bucur că se produc și clipuri video împotriva exploatării RMGC. E drept, deocamdată nu sunt difuzate decât pe youtube și prin intermediul câtorva site-uri și bloguri. E bine și așa.

P.S. Atunci când căutăm miza menținerii la putere a regimului Băsescu nu strică să luăm în calcul și proiectul de la Roșia Montană unde, arată și filmulețul de mai sus, s-a cheltuit enorm pe publicitate și lobby (autorul filmulețului estimează 65% din 300 de milioane - aș vrea să văd cifrele exacte!).

marți, 20 decembrie 2011

Clipuri TV pentru salvarea Roșiei Montane

Ministerul Mediului va da în curând o decizie privind proiectul minier de la Roșia Montană, prin Comisia de Analiză Tehnică. Surprinzător (sau nu!) contextul a fost pregătit cu minuțiozitate în ultimii doi ani și ceva, de când de imaginea proiectului se ocupă meseriașul de Bogdan Naumovici. Nu intru acum în amănunte, le cunoașteți, am scris câteva zeci de articole despre asta și aici, pe blog, și în Evz (pe vremuri).

Cum e vorba de zile până la decizie, iar decizia, pare-se, a fost dată în plic, probabil că singurul lucru care mai poate opri de neopritul este o eventuală îngrijorare legată de rezultatul alegerilor din 2012. Da, hai să râdem: sau teama de judecata urmașilor! Ha-ha. Orișicât.

Vreau să ajung la o idee apărută în timpul mini-dezbaterii iscată pe blogul meu și pe facebook după ce am postat deslușirea unui videoclip din seria Scrisoare către România.
  • Are dreptate și Dorel: nu-i tocmai cușer s-o forfecăm pe biata doamnă Sanda Lungu, ea e o victimă (până la urmă). 
  • Au dreptate si cei care o foarfecă: până la urmă, actrița SL joacă un rol, și l-a asumat, e vector de imagine.
  • Interesant mi s-a părut punctul de vedere al Danielei Busuioc: Hai să strângem bani și să cumpărăm spațiu publicitar pe televiziuni pentru publicarea anti-reclamei și a clipurilor pentru salvarea Roșiei Montane! 
Io vă provoc!
Ideea e că bugetele a numeroase televiziuni și ziare depind într-o măsură prea mare de banii de la RMGC. (Nu discutăm aici despre bugete ale partidelor sau ale simplilor politicieni, funcționari, administratori, primari, consilieri șamd). Dar oricâți bani ar da ei, noi putem strânge mai mulți. Dacă nu mai mulți, măcar suficienți astfel încât să promovăm și celălalt punct de vedere. Dacă prin talk-showuri sau articole de presă echilibrate, cinstite nu, atunci pe bani, na!
Dacă ne adunăm destui, putem s-o facem.

joi, 15 decembrie 2011

Ce i-a fost rușine să spună Sandei Lungu


În fine, ceva făcut ca lumea. Clipurile ălea pro-RMGC cereau de mai multă vreme replici.
Îmi pare foarte rău că ziarele și televiziunile n-au purces la anchete pe teren...
NOTĂ. Eu am găsit clipul aici.

luni, 29 august 2011

Persoanje de poveste: lingoul român

Afişul flash mob-ului care va avea loc mâine, în Bucureşti şi în Cluj

Am primit de la Miliţia Spirituală o invitaţie. Evenimentul sună bine. E drept, e mai mult o răcorire. Găsiţi amănunte aici.

P.S. Hai să popularizăm şi pagina de facebook de ujnde a pornit totul.

Două-trei gânduri legate de vizita de lucru la Roşia Montană

În mod normal, intervenţia lui Emil Boc e corectă (e prima oară când un oficial înalt al statului punctează asta): proiectul RMGC are două probleme majore:

1. dezastrul ecologic
2. avantajul economic al României e aproape nul

În mod normal, vizita preşedintelui Traian Băsescu la Roşia Montană poate fi interpretată ca

marți, 23 august 2011

Ceasul al doişpelea pentru Roşia Montană

 Indicator spre Roşia Montană. Foto: Călin Hera

Se ascute lupta, e ceasul al doişpelea. Proiectul RMGC pare pe val, după ce până şi şeful statului îl sprijină pe faţă (zilele trecute redeschisese discuţia Elena Udrea, apoi S. Lăzăroiu, cel care e, aşa cum intuisem, mâna forte prelungită a preşedintelui în guvern). Cine mai are curaj să se opună?

Mă amuză argumentele folosite: că suntem proşti să stăm cu fundul pe ditamai zăcământul de aur (când preţul aurului creşte aşa), în loc să-l folosim şi că "exista solutii pentru a extrage acest zacamant cu impact minim asupra mediului" (citatul se regăseşte constant în declaraţiile RMGC şi ale susţinătorilor câştigaţi de-a lungul timpului). 

Măcar T. Băsescu mai ţine la aparenţe şi cere renegocierea partajării beneficiilor. Solicitând de asemenea guvernului să aibă curaj să-şi asume proiectul. Somându-l, se poate interpreta.

Gestul consilierului prezidenţial Peter Ekstein Kovacs e de salutat. Sunt convins că RMGC a încercat să-l convingă şi pe el şi e clar că PEK a ştiut ce va urma atunci când a găsit de cuviinţă să tragă un ultim semnal de alarmă. 

PS Cristian Orgonaş trece în revistă câteva argumente pro şi contra, lista fiind mai lungă. 

UPDATE. Apreciez fabula lui Goţiu.

ALT UPDATE. De la Moise Guran, via Ovidiu (care face un istoric al retragerii statului român din afacere şi oferă linkuri interesante), aflu că declaraţiile de la Bucureşti ridică preţul acţiunilor Gabriel Resources în Canada.   

joi, 28 iulie 2011

De ce a fost îngropat cazul Borbely?


Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Sursa: gov.ro
Vă mai aduceţi aminte? Un comunicat DNA trimis televiziunii publice anunţa, în data de 12 iulie, că procurorii vor solicita aviz pentru cercetarea ministrului Mediului (Laszlo Borbely), după ce un consilier al acestuia (Szepessy Szabolcs) ar fi “cumpărat” influenţa ministrului (“prin efectuarea in folosul acestuia de lucrari de amenajare aunui apartament”). 

Nu insist asupra detaliilor. Cazul Borbely a fost dezbătut şi răsdezbătut la zeci de talk-showuri, în ziare, pe bloguri, vreme de 2-3 zile. Era ofertant, căci nu-i de colo (nici măcar în România!) să ai un ministru asupra căruia să planeze aşa acuzaţii de corupţie. Bineînţeles, povestea a trecut imediat în zona politică, UDMR tocmai respinsese marea reformă teritorială propusă de preşedintele Traian Băsescu.

În plus, era un prilej numai bun pentru jurnalişti să investigheze relaţiile de afaceri construite pe schema de putere din interiorul Uniunii (un subiect mai mult decât incitant şi foarte-foarte trecut cu vederea ani în şir).

E uşor de înţeles de ce cazul Borbely avea toate şansele să fie bomba verii şi destul de greu de înţeles de ce povestea a fost lăsată din mână la fel de brusc cum am apărut.

Văd trei patru teorii:

marți, 19 iulie 2011

Salvaţi Roşia Montană! Azi.

Roşia Montană, centru. Foto: Călin Hera (2010)
Azi, marţi, 19 iulie, la ora 12.00, se adună în faţa Ministerului Culturii mai mulţi oameni care consideră drept periculos faptul că Direcţia  Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba a emis Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din masivul Cârnic, monument istoric (amănunte aici şi aici). Ei vor cere demisia ministrului culturii, Kelemen Hunor (lider UDMR).

Ce înseamnă ceea ce a decis DJCPN Alba? Nimic spectaculos. Doar că RMGC a mai făcut un pas pe drumul către ţelul suprem: exploatarea de la Roşia Montană, cu tot ce implică ea (cianuri, munţi pulverizaţi ş.a.m.d.). Altfel spus, mai e puţin până când cei patru munţi vor începe să dispară.

luni, 21 februarie 2011

Stradivarius contra RMGC

Îmi scot pălăria în fata unui artist vertical: violonistul Alexandru Tomescu. Îl stiti, e cel care a primit  în custodie (până în 2013) vioara Stradivarius care stătea la Mădălin Voicu.  Îl mai stiti din actiunea de la metrou.

Dar nu pentru asta îmi scot acum pălăria în fata lui.

Povestea e simplă: un moment important al Balului Operei din Cluj a fost recitalul de final al lui Alexandru Tomescu si al pianistului Toma Popovici. Cei doi au primit aplauze puternice atât după încheierea recitalului (previzibil) cât si înainte. Explicatia?

Tomescu a tinut să declare, în fata audientei, înainte de a începe să cânte: „Am venit cu foarte mare bucurie la concertul din seara aceasta. Un eveniment de o asemenea amploare si cu un asemenea istoric presupune foarte multa munca; prin urmare atat eu, cat si Toma Popovici dorim sa multumim si sa felicitam din inima organizatorii pentru efortul depus!
Facem insa o precizare extrem de importanta: dorim sa ne disociem clar de Rosia Montana Gold Corporation si de toate actiunile acestei companii. In semn de solidaritate cu cei care incearca sa salveze aceasta zona, atat eu, cat si Toma Popovici – am decis sa donam in intregime onorariul din seara aceasta Asociatiei Salvati Rosia Montana.”

Pt mai buna informare a cititorilor mei, vedeti la Istodor ce a iscat reactia lui Tomescu, si aici reactia purtătorului de cuvânt al RMGC, Catalin Hosu: „Arta are nevoie de organizatori, are nevoie de sponsori pentru ca astfel se poata ajunge la valoare si performante. Noi suntem mandri ca am putut contribui la un eveniment de succes".

P.S. Ziua de cluj, desi a realizat un live text de la eveniment, „n-a prins” acest moment...
UPDATE. Patronul de la Ziua de Cluj este Rares Bogdan. Găsiti aici o listă interesantă.


NOTĂ:
RMGC a fost unul din sponsorii principali ai evenimentului. În 2010, reactiile negative ale publicului au împiedicat sponsorizarea TIFF de către RMGC, desi Tudor Giurgiu si-a dorit banii cu pricina.

marți, 30 noiembrie 2010

Serviti gogosi „Rosia Montană”!

Mă intrigă/amuză/ linisteste ultima mutare a celor de la RMGC, care l-au adus la Bucuresti pe Dennis G. Rodwell (arhitect britanic, consultant Unesco) să spună că Rosia Montană nu poate fi inclusă în patrimoniul Unesco fiindcă propunerea ar avea „deficiente majore”.

Prima observatie: cu această ocazie, RMGC încearcă să mai dea o lovitură de imagine, să mai forteze un pic mâna, să mai inducă impresia că
a) opinia publică e tot mai favorabilă proiectului (deci guvernul se pune împotriva curentului dacă mai zice „ba!” multă vreme)
b) tot mai multi experti internationali, neutri, fireste! :), spun că nu e nicio problemă, nici ecologică, nici de patrimoniu, nici economică (deci oengistii sau oamenii simpli care se opun sunt niste ciudati cu interese dubioase, deci guvernul ar face bine să dea, naibii, ok-ul ăla)

Două vorbe despre „expertul Unesco”. Se foloseste anume această titulatură care ar trebui să inducă ideea că e o pozitie cvasioficială a Unesco (mă amuză îndemnul imperativ din raportul lui Rodwell: „this chapter into Rosia Montana case should be brought to a speedy close”). În realitate, a spune despre Rodwell că e un expert Unesco e o exagerare cu intentie. Din CV-ul de pe siteul lui Rodwell lipseste această calitate; singura precizare e că printre clientii acestuia se află, alături de alte institutii (de ex., Agentia Comercială de Cooperare Tehnică) si Unesco.

Dar să zicem că omul e consultant de nădejde (neavând însă vreo pozitie decizională). Ia să vedem ce spune:

Dacă am înteles eu bine, principala deficientă e un sofism: „nu există niciun precedent* în care un sit minier să fi fost propus pentru nominalizare ca monument UNESCO în scopul împiedicării operaţiunilor miniere comerciale”. 

În fine, Rodwell mai zice că sunt criterii Unesco potrivit cărora nu poti include ceva în patrimoniul international dacă acel ceva nu e sustinut de comunitătile locale.

Desigur, avem de a face cu chitibusării, cu chichite avocătesti. Atunci când zici că nu există precedent „cu exceptia”, recunosti că există precedent. Din câte stiu, nu există institutia ”precedentului cu asterisc”; ori e, ori nu e. Si dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. În plus, „Precedentul”e si el singur pe lume, înainte de a deveni precedent (slavă Domnului, precedente tot apar!). Tot asa, sprijinul comunitătilor locale e ceva pur subiectiv; singura obiectivare ar fi un referendum, de care, însă, RMGC, cei care controlează sărăcia din zonă, încă se feresc: dacă referendumul ar fi suficient de bine controlat si ar oferi răspunsul dorit de RMGC, asta tot n-ar însemna mare lucru, n-ar fi ceva imperativ; dacă însă referendumul ar contrazice RMGC, compania căreia îi stă tot mai putin în cale ar primi o lovitură teribilă. 


* „cu singura excepţie a minei de sare Wieliczka (Polonia), care, din diverse motive artistice şi turistice, este un caz special”

miercuri, 6 octombrie 2010

Cum rimează Kolontar cu Rosia Montană


Redau mai jos câteva pasaje din comunicatul Partidului Verde.


„Lacul de decantare din Apuseni, ce urmează a fi construit în cadrul proiectului RMGC, ar putea oricând să fie scena unui dezastru ecologic mult mai mare decât cel care a avut loc în Ungaria.

Cazul din Ungaria reprezintă un argument solid pentru a stopa proiectul Roșia Montana. Procedura de separare a aurului prin cianură presupune afectarea unei suprafețe mari de teren. La acest fapt se adaugă și eventualitatea unui accident ecologic precum cel produs în Ungaria, un exemplu concret din care ar trebui să tragem învăţăminte pentru a evita o astfel de tragedie pentru oameni și mediu.

În Ungaria lucrările de reabilitare ar putea dura un an, iar un dezastru la Roşia Montanã ar putea avea consecinţe pe durata a decenii sau chiar secole.

Lacul de decantare la Roşia Montana ar urma să aibă o lungime de 10 km, iar luciul de apă va avea circa 300 de hectare. Cu asemenea dimensiuni, un accident ecologic va însemna una din cele mai mari catastrofe ecologice din istorie. Cu toate asigurările pe care firma RMGC încearcă să le dea cu privire la protejarea mediului înconjurator, răul ce va fi produs Romaniei nu va mai putea fi remediat. 

Banii pe care statul român ar urma să îi încaseze de pe urma acestei exploatari nu vor fi niciodată suficienţi pentru a remedia dezastrul pe care îl vom lăsa moştenire generaţiilor viitoare.”

Personal, cred că 1) dezastrul ecologic din Ungaria nu le prieste celor de la RMGC. Îmi pare rău că a apărut Râul Rosu de la Kolontar, mi-ar părea bine dacă Dezastrul de la Rosia ar fi stopat. 
Si 2) „Banii pe care statul român ar urma să-i încaseze” sunt muuult mai putini decât spăgile trecute, prezente si promise.

miercuri, 25 august 2010

Bumerangul neozeelandez

Excursia jurnalistilor în Noua Zeelandă, organziată de Rosia Montană Gold Corporation (primul care a scris despre asta este Petrisor Obae) ar putea fi un bumerang. OK, Noua Zeelandă nu e Australia, dar e ati prins ideea. Ce vreau să spun este că RMGC a încercat să joace în fortă, ca de obicei. Si-a asumat riscul unui scandal (cu sigurantă, nimeni de acolo nu si-a imaginat că nu se va afla tărăsenia), dar a considerat că folosul (îngăduinta unor personaje-cheie din mass-media română) va fi mai mare. Mai ales că, deja, faza dezbaterii publice părea usor depăsită si RMGC a depus proiectul minei si studiul de impact, iar declaratiile ministrului Borbely sunt neasteptat de rezervate (detalii aici).
Deci, pare că merge bine.

De ce cred, totusi, că e vorba despre un bumerang? Pentru că reactiile (în unele ziare, în media online, pe bloguri) sunt neasteptat de virulente. Consider definitoriu un fragment din editorialul lui Grigore Cartianu (cu care am avut mai multe discutii despre Rosia Montană si care a fost, mereu, mai degrabă rezervat în a spune da sau ba):

„Acum, când am văzut câţi bani „investeşte" Gold Corporation în lobby-ul pentru Roşia Montană, cumpărând conştiinţe care păreau de necumpărat, mi-am format, în sfârşit, o părere fermă: proiectul propus de „canadieni" este o mare porcărie. Atunci când umbli cu mita la vedere, şi o faci ostentativ, agresiv, chiar cinic, nu mai poţi fi considerat industriaş de bună-credinţă. Dacă ai pus la bătaie sute de mii de euro pentru a mitui ziarişti la vedere, câţi bani oi fi „investit" în politicieni, discret, pe sub masă?”

Dragii mei, suntem contemporani cu probabil cea mai mare grozăvie postdecembristă! Afacerile Petromidia, Petrom, BCR samd îmi par măruntisuri. (Nu pun în aceeasi oală mineriadele, sunt din alt film. Apropo, americanii ar scoate un film tare, cu spionaj, mafioti, politicieni corupti, gulere albe si tot tacâmul.)
Eu cred că, neputând să ne cumpere chiar pe toti, RMGC va avea surpriza să constate că în partea cealaltă se află încă destui. Si cred că politicienilor le va fi prea frică să spună DA pe fată, oricât de nesimtiti se spune despre unii că ar fi.

P.S. Floriana Jucan explică de ce s-a dus în excursia plătită de RMGC si apoi pune câteva întrebări tari, dincolo de care ar trebui să se vadă că unii dintre cei care critică deplasarea au beneficiat, în trecut, de diferite deplasări asemănătoare.
O observatie: poate că unii dintre cei care critică sunt si ei mânjiti, mai mult sau mai putin. Dar nu toti sunt mânjiti. Si asta nici nu contează. Ca idee, e mai important dacă e adevărat ceea ce se spune, nu cine o spune. Dar Floriana Jucan stie foarte bine lucrul ăsta. A arăta cu degetul spre altii, în ideea că toti sunt cu bube si, dacă te enervează, spui tot e o tactică folosită îndelung de ilustri oameni de vază, precum Corneliu Vadim Tudor.  

NOTĂ. Recomand, aici, o postare întâlnită pe blogul lui zvoner, care a făcut o excursie la Rosia Montană.

marți, 3 august 2010

Am fost la Rosia Montană

Am fost la Rosia Montantă. Printre altele, si la îndemnul lui Dragos Tănase, bossul de la RMGC. Am văzut locuri minunate si foarte multă sărăcie. Octavian Goga n-a trebuit să inventeze celebrele versuri („Muntii nostri aur poartă/Noi cersim din poartă-n poartă”): le-a primit de-a gata, la fata locului... Am mai spus-o: cred că sărăcirea a fost o parte a strategiei.

Nu-ti trebuie prea mult timp să ghicesti măretia de odinioară, din urmă cu 100 de ani. Îti poti imagina lesne povesti cu căutători de aur si averi spulberate în târg, la jocuri de noroc, pe băutură sau pe femei.

Imagine care tronează în interiorul Muzeului Mineritului

Nu cred că erau necesare sume fabuloase pentru renovarea unor clădiri cum nu multe orase mai au în centrele lor vechi, câte au mai scăpat de buldozerele comuniste.(Un localnic ne-a spus, cu convingere, că RMGC a investit 140 de milioane de euro pentru renovarea unei clădiri, transformată în Muzeu al Mineriturlui, si dotarea  acestuia cu exponate si niste ecrane pe care rulează filme de prezentare... Da, asa a zis, 140 de milioane!)

Terasă în centrul asezării. Nu poti bea un suc aici, dar poti să-ti imaginezi cum ar fi dacă ar fi

Fatade în centrul localitătii (click pe fotografie pentru imagine mărită)

Pe site-ul RMGC e un capitol dedicat „viitoarei zone turistice”, unde se vorbeste despre turismul minier. Prea multi oamni din zonă văd în proiect „singura sansă”. Mi-au spus: „Aceia care sunt împotriva proiectului nu sunt de aici, nu stiu cum trăim noi”. Am aflat că, imediat după ce „mai trecem ultimul hop, acordul de mediu” (cu satisfactie), se va relansa turismul. „Vor vrea să vină foarte multi turisti, să vadă cum se face exploatarea, pentru că toată lumea a auzit de ea. Si dacă vin, unde să înopteze? Unde să bea un suc?”. 
Faptul că vizavi vor fi mutati munti cu camionul (23 de basculante de 150 t vor circula prin localitate 365 de zile pe an, 24 de ore din 24!), e doar un detaliu - ce le pasă turistilor de zgomot, de praf, de peisaje selenare? Iar după? „După ce se termina exploatarea, peste 10 ani (în realitate, 21-22 de ani - n.n.), vor veni si mai multi turisti, să vadă cum s-a făcut ecologizarea!”. 
Sincer, am fost dezarmat de atâta naivitate. 

NOTĂ. Am găsit pe cotidianul.ro un Raport serios al Grupului pentru salvarea RM din ASE - e de studiat! Am folosit mai sus câteva date. 

P.S.1 Salut decizia ziarului Adevărul, care renuntă la banii de publicitate de la RMGC. Cârcotasii vor spune că, da, Patriciu îsi permite să facă asta. Bravo lui!

P.S.2 Notez aici exelentul reportaj publicat anul trecut în EVZ de Dan C. Mihăilescu.

P.S.3 Aici e un editorial publicat în Evz.

joi, 8 iulie 2010

Rosia Montană - lovituri subterane

Am tot amânat să mai scriu despre Rosia Montană cu gândul să adun marfă beton. Am gresit. Trebuia să scriu de fiecare dată când aveam ceva de scris. Amân acum să scriu ce-am adunat „din urmă”, ca să vă spun despre un meci între CMGC si Asociatia Ad-Astra.

În urmă cu două luni (15 mai), profesorii si oamenii de stiintă din Ad-Astra au transmis un comunicat în care îsi exprimau punctul de vedere privind proiectul de la Rosia Montană. Pe scurt, cele 10 pagini vorbesc despre:

1) riscurile asociate exploatării cu cianuri si imapctul negativ asupra mediului (problemele gestionării deseurilor din iazul de decantare, problema contaminării apelor subterane, a contaminarii aerului si a reabilitării mediului post-exploatare, riscurile asociate iazului de decantare, impactul negativ asupra faunei din zonă)
2) demontarea argumentelor de ordin economic
3) argumente de ordin arheologic, istoric si cultural împotriva proiectului
4) efectele sociale pe termen lung
5) distrugerea potentialului turistic

Ad-Astra propunea alternative pentru dezvoltarea zonei (programe turistice masive, agro si eco-turism, prelucrarea lemnului, , cresterea de animale, infiintarea de fabrici de produse lactate etc.)

În fine, am întins-o ca să vă spun că oamenii chiar au studiat problema si au venit cu niste argumente.

După o lună (10 iunie), RMGC a găsit de cuviintă să participe la dezbatere trimitând o scrisoare către rectorii universitătilor la care activează profesorii care au semnat „Pozitia Asociatiei”. Scrisoarea, din câte am aflat, a fost trimisă personal rectorilor, e o „dare în gât” a celor care au iesit din rând si contine aluzii la cât de mult poate ajuta RMGC universitatea cu pricina.

Aceasta e doar o parte a actiunilor subterane prin care RMGC încearcă să-si atingă scopul. A „înduplecat” aproape pe toată lumea (în România, oamenii si institutiile se cumpără destul de lense...). Până si cei mai curajosi dintre contestatari se gândesc acum de două-trei ori înainte de a cuteza să mai cârtească. Atmosfera e sumbră si incredibilă!

Asa cum am scris în mai multe rânduri, strategia a fost cinică si aplicarea ei se apropie de final. Există încă o rezistentă în fata proiectului, dar e una foarte-foarte mică. Cel mai mare dusman al celor de la RMGC nu se mai află în opinia publică, stresată deja de alte probleme aparent mai importante si nici în presă, ONG-uri sau partide de opozitie. Cel mai mare dusman e timpul. Nu mai au timp. Au cheltuit enorm, au promis imens, si încă n-au obtinut OK-ul. De aceea, mă astept să urmeze actiuni dure, fără perdea, pe ultima sută. Cu cât patima le e mai mare, cu atât mai convins sunt că toată povestea pute mai rău decât mi-am imaginat vreodată (si stau bine cu imaginatia!).

Voi reveni

luni, 7 iunie 2010

Fără naivităti

... În realitate, aceia care mai aşteaptă vreo minune de la garnitura Boc-Blaga-Videanu-Berceanu- Udrea sunt doar fraieri. Ţara asta a fost dusă de râpă deliberat în ultimii 20 de ani. Radu Vasile spunea, cu candoare, în urmă cu 12 ani, că nu se mai poate fura nimic din România. Fireşte, s-a înşelat. Încă se mai pot monta borduri o dată la doi ani (ca să vorbim de mărunţişuri devenite banale)! Încă mai sunt palate gata să fie culcate la pământ pentru că au fost ridicate în zone unde metrul pătrat de teren e mai scump ca aurul.

P.S. Apropo de aur: dacă mai durează mult show-ul ăsta cu scrisoarea de intenţie, va trece şi proiectul Roşia Montană, pe nesimţite. Căci nesimţirea nu miroase, dar îmbogăţeşte.


NOTĂ.
Acesta este finalul editorialului meu din urmă cu o săptămână. Nu stiu de ce mi-am adus aminte acum...

joi, 27 mai 2010

Uraniu si aur

Am primit de la nea Costache o provocare la care răspund acum doar că rămân preocupat de problema Rosia Montană si voi căuta să fac niste săpături.

Pentru că lucrurile expuse de el sunt mari grozăvii:

- zăcămîntul de la RM conţine „500 tone de aur dispers, dar, probabil, de 7-8 ori mai mult aur în filoane şi vîltori” (de aici ideea exploatării distructive, si nu în galerii, care înseamnă epuizarea zăcământului)
- miza ar fi zăcământul de uraniu
- prevederi secrete din contractul cu RMGC le-ar acorda canadienilor nu doar aurul de la Rosia Montană, ci si restul zăcămintelor de „uraniu, stronţiu, cycloniu, roşianidiu”.

Totul ar apărea într-o notă SRI si lucrurile astea le-ar cunoaste foarte bine Berceanu si Videanu, principalii sustinători din guvern ai proeictului.

Hai să vedem ce si cum!

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters