Unde se termină asemănările dintre John Perkins şi Robert Turcescu

John Perkins, autorul "Confesiunii unui asasin economic"

Am stat de vorbă cu John Perkins, cel care a scris „Confesiunile unui asasin economic”. Am fost curios. Nu convins, ci curios. Aveam mai multe întrebări de pus, dar timpul a fost limitat. Biografia lui mi se pare ca desprinsă dintr-un film cu spioni – şi nu sunt original spunând asta. Pe de altă parte, sunt frapat de „transformarea” asasinului economic  într-un personaj dedicat înfăptuirii unei profeţii amazoniene.

Am avut, de-a lungul celor 30 de minute de dialog, sentimentul că l-am mai auzit undeva pe John Perkins. Glasul lui, tonul, partea în care a vorbit despre viitor, metaforele îmi erau foarte familiare.

În acelaşi timp, poate şi fiindcă trecuse foarte puţin timp de la ieşirea lui Robert Turcescu, aproape că am fost obligat să fac o paralelă între cele două deconspirări. Nu discut despre amploarea diferită a situaţiilor şi despre implicaţiile lor. La Perkins, vorbim de Statele Unite şi relaţiile puterii mondiale nr. 1 cu mai tot globul. La Turcescu, oricât de buric al pământului ne-am crede, miza e minoră (raportat la scara istoriei şi la implicaţii care să depăşească graniţele spaţiului carpato-danubiano-pontic).

Momentul Turcescu şi presa din România

Prim-plan semiprofil. Robert Turcescu, încărunţit înainte de vreme, spune că nu mai poate să mintă. „Eram fariseu. Eram în faţa voastră un nimeni, un ins care vă minţea”, spune omul care, cândva, oferea bile albe şi bile negre mai marilor zilei (ca unor şcolari). Acum, îi tremură vocea. Discursul e incoerent, aluziv, patetic, încărcat. Dramatic. Răspunsuri parţiale, cuiva. Dumnezeu. Numele Domnului e pomenit cu o voce care nu mai tună, ci tremură. Nu mult, dar perceptibil. Apoi, lavaliera e dată jos şi Robert Turcescu pleacă. Iese din scenă. Luminile sunt puse bine. Televiziune. Acolo a început totul, acolo s-a sfârşit. Acolo a fost, de această dată, miza. Acolo au dat. Unde crapă?

Ce nu se vede la TV

O transmisie TV în direct are, din start, un avantaj imbatabil în fața unei înregistrări: imprevizibilul, care poate surveni oricând, oricât de bine ar fi pus la punct desfășurătorul emi­siunii. Există însă ceva chiar mai impreivizibil (și, desigur, mai savuros) decât o transmisiune live clasică: camera ascunsă sau camera care continuă să transmită/înregistreze și în pauzele publicitare sau după încheierea emisiunii.

E un risc de care vedetele TV cu ștaif trebuie să fie conștiente. Omul din regie te poate trăda, chiar fără să vrea; el însuși poate fi trădat de tehnică (s-au văzut prea multe cazuri). De aceea, e mai înțelept să îți măsori vorbele chiar și atunci când te afli între cartoanele de publicitate, dacă tocmai te-ai nimerit într-un platou de televiziune. Zic. Altfel, o pățești ca Turcescu aici sau ca Esca acolo.   

De la Realitatea la turcescu.ro

Salut aparitia unui nou blog. Dacă se tine, într-adevăr, de cuvânt, Robert Turcescu va oferi un loc în care vom putea găsi lucruri intersante si, desigur, bine scrise.

Altfel, sunt curios ce se va alege de Realitatea FM (un proiect care mi se păruse onorabil). Si vom vedea încotro o va apuca Robert.

Oricum, peisajul media e trist...

TVR la rând

Ziua de 22 decembrie 1989 a arătat, printre altele, ce miză importantă e pentru puterea politică să aibă la dispoziţie televiziunea publică.
Situaţia e neschimbată şi acum, în plină eră Facebook, când sunt deja numeroase televiziuni mai influente şi cu rating mai mare. De ce să-ţi subordonezi acum televiziunea publică? Nu e doar o iluzie? Sau se reduce totul doar la bugetul interesant avut la dispoziţie, la sinecuri?

E, în orice caz, o dovadă de slăbiciune, de îngustime şi, da, e alt semnal prost pentru cei preocupaţi libertatea de exprimare. Aceia care arată cu degetul la apucăturile fostelor puteri politice sunt la fel de încuiaţi. Cine va aplauda când vom zice Cristoiu, de exemplu, în loc de Sassu? Şi de ce?

E valabilă şi aici vorba aceea cu schimbarea domnilor, bucuria prostilor.

Notă.
Textul de mai sus a fost publicat, aproape aidoma, în Evz.

P.S. Aflu că pe Rodica Culcer n-ar fi întrebat-o imeni nimic şi că Ion Cristoiu ar fi zis că el, dacă i s-ar propune, ar refuza categoric şi ar indica numele lui Robert Turcescu. ;)

Minutul si scorul

Iesirea pe teren a echipelor.

Geoană - ca-n clip
Băsescu - normal, dar apare Elena Udrea
scor: 1-0 pt Geoană


Prima rundă:
discursuri plate, amândoi
scor: 0-0

A doua rundă:
Lovituri tari. Atacul lui Băsescu („Geoană e slab”) mi-a părut mai tare. Atac bun si cu cota unică făcută praf la pagina 68. Atacuri slabe cu Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc fiindcă sunt fumate, consider
Atacul lui Geoană, destul de coerent. Replica cu Elena Udrea, bunicică.
scor: 2-1 pentru Băsescu

A treia rundă:
0-0

A patra rundă (contre):
Atac Geoană cu Gabriel Oprea.
Atac Băsescu („dezbinarea” românilor de la Timisoara). Implicarea presedintelui + atac contra presedintelui ne-jucător.
Gafă Geoană („eram prea tânăr la revolutie, nu-mi aduc aminte”).
scor: 2-1 pentru Băsescu


runda cinci (relatia presedinte-pralament)
Fiecare cu poezia lui. Geoană democratul, deschis la dialog, inclusiv sau mai ales cu opozitia. Ipocrit?
Băsescu - la bătaie.
scor: 1-1 (fiecare pentru publicul lui)

runda sase (politica externa):
Geoană pare mai responsabil, dar militantismul si iesirea la bătaie a lui Băsescu prinde mai bine.
Atacul cu Titulescu despre vizita la Moscova, cel mai tare. Replica lui Geoană, extrem de slabă. Dacă Geoană va pierde alegerile, aici le-a pierdut!
scor: 3-0 pentru Băsescu

runda sapte (securitate nationala):
gâlceavă fără efect pe tabela de marcaj, cred
0-0

runda opt? (mediul de afaceri):
Geoană pare depăsit, nepregătit, Băsescu l-a încoltit rău, pe chestii concrete. Incredibil!
scor: 1-0 pentru Băsescu

nu mai număr runde (Lidia Bărbulescu):
Asa cum a evitat să vorbească despre vizita la Moscova, Geoană evită să spună dacă o numeste pe Lidia Bărbulescu. Întrebarea a fost minge la fileu pt Băsescu. Geoană si-a dat autogol. Însă..., nu cred că alegătorii lui Geoană s-au prins despre ce e vorba.
scor: 1-0 pt Băsescu


UPDATE.
Până la pauză, Traian Băsescu a câstigat detasat confruntarea. Nu cred ca a doua repriza va răsturna situatia. Dacă ar vota numai aceia care au văzut dezbaterea, atunci Geoană n-ar aduna nici 20%.

ULTIMUL UPDATE, după câteva ore.
Pricini obiective m-au împiedicat să ţin scorul până la capăt.
Ce-am mai observat: meciul a decurs relativ plat, la tragere de timp, până spre final, la cele două momente speciale.

(cadourile):
TB a fost mai bine pregătit şi aici. A transmis un coş de merinde constructiv, mesaj optimist. Nu-mi vorbiţi despre lupul îmbrăcat în Scufiţa Roşie! Singura lui gafă, la faza asta, a apărut în momentul în care n-a găsit-o pe soţia lui Crin Antonescu în grupul unde avea de oferit două buchete de flori."Mai e vreo doamnă pe aici?", a întrebat, încurcat. (Iar faza cu florile a fost, totuşi, o copie a gestului lui Geoană de la dezbaterea precedentă).
MG, în ciuda ştaifului* la care te aşteptai, a fost aproape mitocan când, în context, s-a cărat să ducă coşul de acolo şi a venit cu codul bunelor maniere. Ca să păstrez termeni de minutul şi scorul, a fost prins în offside.
scor: 1-0 pt Băsescu

(jurământul):
Momentul, cam melodramatic, potrivit pe măsura lui Turcescu, parcă ar fi fost anume creat. TB a picat testul, jurând că nu l-a lovit cu pumnul în plex şi în figură pe copilul ăla din filmuleţ. A fost ca şi cum ar fi spus: Jur că nu am dat cu pumnu, i-am dat doar un cap în gură şi l-am scuipat, dar nu am dat cu pumnul! Exagerez ca să subliniez.
Pt MG a fost ca şi cum ar fi fost servită.
Nu ştiu cât de mult contează ultima impresie, dar dacă s-ar fi votat atunci, dacă telespectatorii ar fi votat atunci, scorul s-ar fi echilibrat subit.
scor: 2-0 pt Geoană (minus 1 la Băsescu, plus 1 la Geoană)

scor final, în procente: 64% Băse, 36% Geoană

P.S. Observ că n-am prins în cronică momentul Vântu, foarte important, devenit şi mai important după intervenţia post-confruntare a lui Vântu la Realitatea TV. În timpul meciului, a fost momentul de stinghereală maximă a lui MG - mă refer la imagine. Rămân la părerea că cel mai prost a picat, raportat la aşteptări, în momentul politică externă.