Pagini

joi, 17 mai 2012

Eu cred că e vorba, în primul rând, de prostie

Secvența furtunii de nisip dintr-un pahar cu bere (altă scuză nu găsesc, dar nici asta nu-i acceptabilă) e o mărturie a cât de jos poate coborî jurnalismul.

În principiu, un jurnalist trebuie să spună că s-a întâmplat un lucru (preferabil de interes, relevant într-un anumit context), iar relatarea lui trebuie să ofere răspunsuri la întrebările ce? cine? unde? cum? când? (nu-i de colo nici întrebarea de ce?), iar dacă lucrul cu pricina e vreo acuzație la adresa cuiva, atunci trebuie să ceară punctul de vedere al acuzatului.

Cu niciun chip un jurnalist nu trebuie să modifice realitate astfel încât știrea „să dea bine”. Ulciorul nu pmerge de multe ori la apă, iar unele minciui media devin ștampile de care nu scapi. Și azi oamenii spun că EvZ e ziarul care a publicat știrea despre găina care a născut pui vii.

Cât despre nefericiții care au iscat o furtună de nisip pe plaja de la Mamaia, aici nu-s prea multe de spus. E prostie, e un exemplu de „așa nu”, e o porcărie citabilă, de acum înainte, în cursurile și seminariile de la Facultatea de Jurnalism. Am mai spus că e vorba, în primul rând, de prostie?

P.S. Prima oară am văzut filmulețul la RTV (care n-a ratat momentul de a le da foștilor colegi de la Realitatea o scatoalcă prietenească, apoi l-am revăzut la Petrișor Obae și, în final, l-am descărcat de pe YouTube. De fiecare dată, scena mi s-a părut la fel de tristă și de penibilă.

marți, 15 mai 2012

Hai să ne sinucidem. Sau?

Aseară m-am culcat perfect normal. Azi-dimineață m-am trezit încă și mai normal. M-am dus la doctor să văd ce-mi spune (am avut noroc, l-am prins în toane bune).

Am plagiat (mai sus), cu bună credință, un Andrieș de zile mari. Chestia e că, deși știam încă de aseară că azi va fi o zi neplăcută, din unele puncte de vedere macro, am venit la birou fericit (în forul meu interior micro).

Apoi au început să vină veștile: un jurnalist din Sibiu moare după ce a fost mușcat de căpușe, președintele Greciei e „îngrozit” de ceea ce poate urma în țară, INS comunică, sec, intrarea României în recesiune tehnică, Ponta comunică, jovial, că e rău și la alții și că merge înainte cu reîntregirea salariilor bugetare, iar leul bate al cincilea record negativ în cinci zile consecutive.

Afară e prea frig pentru luna mai, kilu` de cireșe costă un milion de lei vechi, iar campania electorală e tristă ca un peron prăfuit.

Sunt, toate acestea, motive de sinucidere? Dacă da, atunci hai să ne sinucidem! Dacă ba, atunci spuneți-mi, vă rog, cinci motive de optimism (prefer răspunsuri serioase, dar mă voi amuza și citind glume bune).

vineri, 11 mai 2012

E păcat că se închide OTV

De ce zic că-i păcat că se închide OTV? Pentru că, în prezent, OTV e ca o hârtie de muște. Vă dați seama ce se poate întâmpla dacă dispare hârtia și nu e recuperat tot, absolut tot, la DDTV?

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters