Pagini

miercuri, 12 mai 2010

Dedicatie fără pampersi

Întrucât la Tableta TV de azi n-am putut atasa o fotografie (despre care pomenesc în minusculul text), mă folosesc de acest blog, si de amabilitatea voastră, pentru a posta fotografia cu pricina. Cu dedicatie pentru postacii care întâi înjură si după aceea gândesc. Dacă, în cazul lor, există un după aceea.

Fără pamperși în Shanghai, China. Foto: Calin Hera



Mai sus, fotografia făcută în Shanghai, China. La început am crezut că nu văd bine. Apoi, am observat această modă la mai multi prunci. E o modă practică, dar socantă pentru ochiul occidental. 
P.S. Am blurat cum m-am priceput.

Tableta TV: Pamperşi de România


Nici o ţară nu-şi poate permite să-şi cumpere pamperşi cum îşi permite România.

A zis-o preşedintele Traian Băsescu şi, dacă Măria Sa a spus-o, aşa e! I-am auzit vocea la televizor, într-un jurnal de ştiri, şi am citit mai mulţi comentatori care susţin că înregistrarea discuţiilor din spatele uşilor închise dintre preşedinte şi parlamentarii coaliţiei ar fi fost „lăsată” spre presă intenţionat. 

Poporul trebuie să ştie că şeful statului îşi săpuneşte coaliţia şi, la o adică, va putea impune o nouă garnitură, la momentul potrivit. 

Întâmplarea face că, în urmă cu o săptămână, am văzut cum se rezolvă problema pamperşilor în China: copiii au pantalonii despicaţi la tur „din fabrică”. O soluţie bună şi pentru coaliţia prezidenţială.

4 comentarii:

  1. Foarte buna dedicatia, subscriu, iar pampersii ar trebui sa-i manance Basescu..ca pansament gastric :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua,
    Realizez o cercetare socilogica care implica raspunsul blogerilor. Va rog sa imi raspundeti la chestionarul din link-ul de mai jos.
    Multumesc foarte mult !
    https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHBLWUc1eWM4TnYzdXhCUG82NVBCRnc6MQ&ifq

    RăspundețiȘtergere
  3. @fly2sky: Pampersii sunt greu de digerat.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters