Cine sabotează Alianţa România Dreaptă (zarul de fugă al PDL, cu MRU în coadă)

Ferestre inegale la televiziunea RTV în momentul în care MRU, speranţa politicii româneşti (aripa "Salvaţi PDL!") ţine un discurs despre necesitatea, consistenţa şi viitorul Alianţei România Dreaptă

Trebuia să fie un moment festiv, care să suscite dezbateri, să facă agenda zilei şi să fie socotit un moment de răscruce a politicii româneşti. Momentul era bine ales: duşmanii din USL tocmai îşi terminaseră sejurul de la Murighiol şi îşi luaseră o binemeritată pauză mediatică,. Ochii poporului televizoman avid de politichie urmând să fie aţintiţi pe figurile grave ale domnilor Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu (parcă l-am văzut şi pe Aurelian Pavelescu prin zonă). Iar urechile aceluiaş popor urmau să stea deschise pentru a prelua declaraţiile pline de miez ale sus-numiţilor. Se năştea Alianţa România Dreaptă (da, şi mie îmi sună cam agamiţădandanacheian).

Acesta a fost contextul. Şi totuşi televiziunile de ştiri s-au concentrat pe povestea ursului ucigaş. A fost probabil cea mai televizată autopsie făcută vreodată unui urs brun şi, aşa cum îi stă bine unei poveşti care se întâmplă în România, nimic nu e cert, finalul e neaşteptat, mai ales că, atunci când va fi un final, acesta nu va mai fi interesant pentru nimeni - specialiştii în halate albe n-au putut preciza dacă lighioana ucisă azi-noapte e cea care a atacat ieri trei oameni sau e vorba doar despre un biet urs ghinionist.

Una peste alta, naşterea construcţiei care va salva (sau nu) România a fost lăsată de televiziuni într-o fereastră mică, fără sonor, întâietatea fiindu-i rezervată domnului Urs, care este sau care nu este.

Hilar, cred că acesta este cuvântul. Şi cred că există un rost, un înţeles, atunci când lucrurile se amestecă aparent fără noimă. Păcat doar că a murit un om şi că a fost ucis un urs probabil nevinovat. Construcţii politice scoase din joben, şubrede şi/sau aberante se vor mai naşte (pentru prietenii mei aflaţi de o parte şi de cealaltă a baricadei: USL face parte din aceeaşi categorie, dar încă n-a apărut în peisaj ursul brun atoateumbritor).

Singurul tren care merge ceas: trenul corupţiei

Gara din Teiuş. Foto: wikipedia

Cei doi bărbați stau încordați pe banchetă. Rotofeiul are arătătorul și mijlociul îngălbenite. Bate cu degetele, nervos, în măsuța fixată sub geam. Va putea fuma abia la Teiuș, unde trenul, un Inter City care a acumulat deja o întârziere de jumătate de oră, va staționa 10 minute.

Rotofeiul şi tovarăşul lui de drum vorbesc, de două ore, despre cât de rău s-au stricat lucrurile. Până prin anul 2008, afacerile mergeau rezonabil. Proiectau reţele de canalizare prin satele patriei sau cochete drumuri comunale ori judeţene. Ajutau la transformarea unor localiăţi uitate de lume în aşa-numite “sate europene.”  Învăţaseră cum să întocmească un contract şi cu cine să vorbească pentru ca acesta să fie aprobat fără emoţii prea mari. 

După aderare, accesarea fondurilor europene a devenit mai anevoioasă, aproape imposibilă. S-au schimbat, ce-i drept, şi formalităţile, s-a trecut la alt gen de finanţări, dar reţelele interne - teoretic aceleaşi - au devenit inabordabile. Cel puţin  pentru ei, care nu “cotizează” la partid şi s-au mai trezit şi cu neajunsul că aceia cu care se înţelegeau în trecut au fost înlocuiţi de alţi experţi.

Despre ce vorbesc ăia la Bruxelles şi de ce

Fac şi eu o întrebare: dacă aţi fi oameni simpli şi normali (ceea ce îmi doresc şi mie), cât de interesaţi aţi fi de ceea ce se întâmplă, zi de zi, la Bruxelles? Cât de mult aţi vrea să ştiţi ce se discută în Parlamentul European, la Comisia Europeană?

Îmi place să cred că voi, cititorii mei, n-aţi răspunde "mă doare-n paişpe" la aceste întrebări. Că vrem (cei mai mulţi), că nu vrem (curentul eurosceptic e în creştere), România e legată de ceea ce se întâmplă la Bruxelles. În principiu, de acolo se dă ora exactă şi ăsta e cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla. Da, nouă ni se întâmplă şi ne-am resemnat cu gândul că e mai bine să ni se întâmple decât să depunem vreun efort de a influenţa cumva asta. Iar atunci când ne forţăm niţel, iese mai prost decât dacă am fi dormit ca de obicei. Cel mai bun şi cel mai recent exemplu e povestea cu referendumul şi cu tot circul aferent.
 
Una peste alta, eu cred că trebuie să fim atenţi la tot şi la toate ca să, vorba poetului, învăţăm mereu să fim veşnici. OK, n-avem cum să fim veşnici, dar, orişicât. La Bruxelles se discută serios despre lucruri care ne privesc în mod foarte direct şi ne influenţează fix traiul. Există deja strategii destul de precise despre cum vor arăta transporturile peste 50 de ani (adică poimâine, că timpul trece repede), despre ceea ce vom pune pe masă (nu citiţi chestiile astea în timpul cinei!), câte limbi străine e bine să ne învăţăm copiii, ce recorduri la suta de metri vor fi bătute la jocurile olimpice ale persoanelor în vârstă de peste 100 de ani (aici am exagerat niţel, dar ideea e că există studii foarte interesante despre îmbătrânirea Bătrânului continent şi tot ce va decurge de aici) şamd. Aţi prins ideea.

Chestia e că toate aceste discuţii devin foarte interesante dacă le urmăreşti. Te ajută să spui lucruri deştepte la o discuţie cu băieţii, seara, la bere, te pot ajuta dacă ai o afacere şi vrei să rupi gura târgului peste câţiva ani cu investiţiile tale vizionare, ba, chiar, dacă eşti guvern sau primărie, poţi pune la cale strategii cu noimă pe termen mediu şi lung (îi rog pe membrii guvernului sau pe primarii care au ajuns aici cu lectura să nu mi-o ia în nume de rău; n-am vrut să-i înjur, dar în alte ţări aşa se face). Unde mai pui că, peste doi ani vom vota noi liste de europarlamentari fiindcă, am uitat să vă spun, la deciziile privind prezentul şi viitorul Uniunii Europene au dreptul să participe şi românii, prin reprezentanţii lor (că doar fac act de prezenţă, uneori, e o altă discuţie).

Ca să n-o mai lungesc, v-aş ruga să luaţi în serios întrebările de la începutul textului (le reiau şi la final, cu adăugiri) şi, bine ar fi!, să-mi răspundeţi la ele. Numai împreună putem reuşi!

Aşadar:

1. Cât de interesaţi aţi fi de ceea ce se întâmplă, zi de zi, la Bruxelles? 
2. Cât de mult aţi vrea să ştiţi ce se discută în Parlamentul European, la Comisia Europeană?
3. Ce anume aţi vrea să aflaţi înaintea celorlalţi sau măcar deodată cu ei?
4. Cum aţi vrea să vă fie livrată informaţia? (direct/personalizat, analize/studii, linkuri direct la sursă, emisiuni TV, site-uri specializate prietenoase, 'îmi zice vecinul Costică, că are net', de la europarlamentarul pe care l-am votat, de la preşedintele României, 'să mă sune Barroso, că are numărul meu' şamd)

Vă întreb fiindcă am avut discuţii foarte interesante despre asta cu oameni care chiar sunt preocupaţi ca românii să aibă mai mult habar de lucrurile care chiar contează. Oamenii cu pricina au pus la cale şi un concurs, destinat jurnaliştilor şi bloggerilor (Reporter european, respectiv Blogger european). Dar despre concurs, dacă vă interesează, putem să mai vorbim, că de-aia avem gură sau, după caz, taste.