Pagini

Se afișează postările cu eticheta Mihai Razvan Ungureanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mihai Razvan Ungureanu. Afișați toate postările

miercuri, 14 noiembrie 2012

Din ciclul „Ce a vrut să spună autorul?”. Azi, Mihai Răzvan Ungureanu

Fostul posibil viitor candidat la preşedinţia României, MRU, spune lucruri cu tâlc

L-am ascultat azi pe preşedintele Forţei Civice, dl MRU. Principala lui misiune a fost să-i răspundă lui Crin Antonescu. (Aseară şi Traian Băsescu, preşedintele României, i-a răspuns aceluiaş Crin. Ce chestie!)

Pe scurt, MRU, fost viitor posibil candidat la preşedinţia României, a părut deranjat de afirmaţiile crinantonesciene privind implicarea serviciilor speciale în politică. Aşa că a zis: „Îi spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu: presupunând prin absurd că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic”.

A vrut să spună ce mi se pare mie? E aceasta noua lovitură pregătită de domniile lor ARD-iştii?

duminică, 16 septembrie 2012

Cine sabotează Alianţa România Dreaptă (zarul de fugă al PDL, cu MRU în coadă)

Ferestre inegale la televiziunea RTV în momentul în care MRU, speranţa politicii româneşti (aripa "Salvaţi PDL!") ţine un discurs despre necesitatea, consistenţa şi viitorul Alianţei România Dreaptă
Trebuia să fie un moment festiv, care să suscite dezbateri, să facă agenda zilei şi să fie socotit un moment de răscruce a politicii româneşti. Momentul era bine ales: duşmanii din USL tocmai îşi terminaseră sejurul de la Murighiol şi îşi luaseră o binemeritată pauză mediatică,. Ochii poporului televizoman avid de politichie urmând să fie aţintiţi pe figurile grave ale domnilor Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu (parcă l-am văzut şi pe Aurelian Pavelescu prin zonă). Iar urechile aceluiaş popor urmau să stea deschise pentru a prelua declaraţiile pline de miez ale sus-numiţilor. Se năştea Alianţa România Dreaptă (da, şi mie îmi sună cam agamiţădandanacheian).

Acesta a fost contextul. Şi totuşi televiziunile de ştiri s-au concentrat pe povestea ursului ucigaş. A fost probabil cea mai televizată autopsie făcută vreodată unui urs brun şi, aşa cum îi stă bine unei poveşti care se întâmplă în România, nimic nu e cert, finalul e neaşteptat, mai ales că, atunci când va fi un final, acesta nu va mai fi interesant pentru nimeni - specialiştii în halate albe n-au putut preciza dacă lighioana ucisă azi-noapte e cea care a atacat ieri trei oameni sau e vorba doar despre un biet urs ghinionist.

Una peste alta, naşterea construcţiei care va salva (sau nu) România a fost lăsată de televiziuni într-o fereastră mică, fără sonor, întâietatea fiindu-i rezervată domnului Urs, care este sau care nu este.

Hilar, cred că acesta este cuvântul. Şi cred că există un rost, un înţeles, atunci când lucrurile se amestecă aparent fără noimă. Păcat doar că a murit un om şi că a fost ucis un urs probabil nevinovat. Construcţii politice scoase din joben, şubrede şi/sau aberante se vor mai naşte (pentru prietenii mei aflaţi de o parte şi de cealaltă a baricadei: USL face parte din aceeaşi categorie, dar încă n-a apărut în peisaj ursul brun atoateumbritor).

vineri, 27 aprilie 2012

Cine e mai șifonat, Ungureanu sau leul?

Nu votul e usturător pentru Ungureanu, ci faptul că a fost lăsat fără apărare. La dezbaterile din Parlament au luat cuvântul doar lideri din eșalonul al doilea al partidului, iar din sală a fost susținut de cel mult 25 de parlamentari. Nici strategia PDL, aceea de a opri de la vot senatorii și deputații coaliției, nu a fost un semnal bun pentru premierul de 75 de zile.

Lipsa de încredere în proprii parlamentari a însemnat și o lipsă de încredere în omul politic Mihai Răzvan Ungureanu, lucru care va influența și eventualul proiect politic al acestuia.

Ce va urma depinde într-o foarte mare măsură de decizia pe care o va lua președintele Traian Băsescu.

În mod normal, șeful statului ar trebui să ia act de noua majoritate din Parlamentul României și să numească un premier susținut de această nouă majoritate. Ar fi și un semnal responsabil către piețele financiare. Prelungirea instabilității politice ar putea avea consecințe teribile asupra leului.

În primele minute după anunțarea votului din Parlament, cursul leu-euro a sărit la peste 3,8 și sunt informații potrivit cărora celor de la BNR le va fi greu să mențină un curs cât de cât stabil.

Comentariul complet, aici.

vineri, 20 aprilie 2012

Toată lumea reconstruiește dreapta, numai că dreptei îi șade bine așa cum e

M-a îmboldit de mai multă vreme impulsul de a scrie despre frenezia cu care se discută subiectul „Hai să dăm mână cu mână cei cu dreapta tatuată pe mână” (n-am găsit altă rimă).

Picătura care a umplut paharul a fost droaia de declarații care au însoțit, ieri, demisia Mihaelei Popa și trecerea la PNL. Azi, demisia lui Marius Dugulescu din același PDL și intrarea în același PNL a fost un nou prilej de discuții pasionate despre „reconstrucția dreptei”.

Eu înțeleg că pentru PDL ăsta e subiectul-colac de salvare, dar deja mi se apleacă văzând jde mii de proiecte de reconstruire a unei drepte pe care n-a întrebat-o nimeni dacă vrea să se reconstruiască și dacă ăia care vorbesc despre asta chiar sunt cei mai potriviți să o facă.

E ca în bancul ăla în care dreapta e reconstruită ba de Baconschi, ba de Frunzăverde, ba de Ungureanu, numai că ea nu vrea să fie reconstruită, îi șade bine așa.

În fine, din punctul meu de vedere ăsta e, deocamdată, doar un subiect de seminar și de sebastianlăzăroisme, dar tot am scris ceva, mai pe larg, ce părere am despre și ce cred eu că se află în spatele.

joi, 9 februarie 2012

Zarul de fugă

Până la urmă, zarul de fugă e cel convenabil, previzibil, prevăzut în urmă cu un an sau doi: PDL iese din prim-planul puterii, păstrând toate butoanele.

Dacă iese bine faza cu Ungureanu şi copiii e bine, că totul se cuantifică în dreptul partidului (pe liste îi vom găsi pe toţi aşa-zis sacrificaţii de ieri, loturile BVB şi Udrea), apoi poate zice că are cadre tinere, de nădejde, butonabile, başca un prezidenţiabil.

Dacă iese prost, iar nu-i varianta cea mai rea, că se şifonează mai mult MRU şi copiii şi, cu puţin noroc, Udrea şi Boc vor putea marşa pe ideea că dacă ar fi continuat ei, care ştiau cel mai bine, ieşea altfel, să-ţi fie ruşine Dinu Patriciu! Oricum, mai prost decât să iasă prost cu Boc şi Udrea vizibili nu are cum să fie.

Privind din această perspectivă şi ţinând cont de amănutul că sunt destui ochi albaştri în schemă, poate apărea, pe undeva, şi ideea de premeditare.

Desigur, nu e de lepădat ideea sugerată, exprimată de-a dreptul de Dan Şelaru (împărtăşită, pe alocuri, prin punctele esenţiale, şi de Naivul de mine): Întâiului Marinar i s-a arătat pisica, Traiane, nici nu ştii cât de mic începi să fii!, treptat, Structurile, agenturile sau oricine altcineva în afară de popor (ca să spun vorbă mare) va prelua, treptat, pârghiile şi accesul la resurse.

Oricare din aceste ecuaţii are necunoscute şi poate oferi rezultate interesante. Nu-i de colo nici un sistem de ecuaţii, ceva care să le combine, adaptări de moment. Din păcate, Alternativa credibilă, coerentă, cu cojones, e încă la stadiul de dorinţă şi nu de putirinţă. Aşa-mi pare, cu regret.

miercuri, 8 februarie 2012

Prea mulţi ochi albaştri pentru gustul meu

Predoiu interimar, MRU-SIE desemnat, Gabriel Oprea bine înfipt, să trăiţi!
Ştiu, vorbim de imagine şi de răgaz (pt PDL, probabil singurul colac de salvare al Întâiului Marinar). Dar mi se pare, în acelaş timp, o tristă captivitate. Să zicem că cel puţin unul dintre cei patru nominalizaţi sau subînţeleşi în acest articol e doar un bun profesionist şi atât. Tot rămân prea mulţi ochi albaştri pentru gustul meu.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters