M-a îmboldit de mai multă vreme impulsul de a scrie despre frenezia cu care se discută subiectul „Hai să dăm mână cu mână cei cu dreapta tatuată pe mână” (n-am găsit altă rimă).
Picătura care a umplut paharul a fost droaia de declarații care au însoțit, ieri, demisia Mihaelei Popa și trecerea la PNL. Azi, demisia lui Marius Dugulescu din același PDL și intrarea în același PNL a fost un nou prilej de discuții pasionate despre „reconstrucția dreptei”.
Eu înțeleg că pentru PDL ăsta e subiectul-colac de salvare, dar deja mi se apleacă văzând jde mii de proiecte de reconstruire a unei drepte pe care n-a întrebat-o nimeni dacă vrea să se reconstruiască și dacă ăia care vorbesc despre asta chiar sunt cei mai potriviți să o facă.
E ca în bancul ăla în care dreapta e reconstruită ba de Baconschi, ba de Frunzăverde, ba de Ungureanu, numai că ea nu vrea să fie reconstruită, îi șade bine așa.
În fine, din punctul meu de vedere ăsta e, deocamdată, doar un subiect de seminar și de sebastianlăzăroisme, dar tot am scris ceva, mai pe larg, ce părere am despre și ce cred eu că se află în spatele.
Se afișează postările cu eticheta Sorin Frunzăverde. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sorin Frunzăverde. Afișați toate postările
vineri, 20 aprilie 2012
miercuri, 28 martie 2012
Un Crin și-o Frunzăverde
![]() |
| Crin Antonescu (stânga) și Sorin Frunzăverde (dreapta), cu Vasile Blaga pierdut prin mijloc. Parcă o văd și pe Lili Ruse |Captură Digi 24 |
Nu mi-am putut opri comentariul din titlu. E cu simpatie, desigur. Și, firește, momentul politic merită mai multă atenție, dar am mai vorbit despre asta și aici și aici.
marți, 27 martie 2012
Jos traseismul! Sus traseismul!
![]() |
| Sorin Frunzăverde, probabil cea mai de calibru achiziție posibilă în contextul actual |
Pentru liberali, mișcarea face parte dintr-o logică electorală pragmatică. Un pragmatism pe care eu, personal, nu-l înghit, pentru că se traduce prin „scopul scuză mijloacele”. Am spus de câte ori am avut ocazia: dacă folosești mijloacele celui pe care vrei să-l înlocuiești, dacă te transformi în cel pe care vrei să-l înlocuiești, atunci la ce e bună schimbarea (pentru mine, omul simplu)?
Ce face acum PNL? După ce a criticat vehement și pe bună dreptate pesederizarea din vremea lui Adrian Năstase și pedelizarea/uneperizarea băsesciană, a ajuns la concluzia că schema funcționează. Înregimentarea lui Sorin Frunzăverde e doar deschiderea robinetului. Am citit în această seară știri triumfaliste provenind de la PNL Ilfov și PNL Vaslui, potrivit cărora zeci de primari și consilieri locali sau județeni din PDL sau UNPR vor să candideze pe listele USL.
Dacă îi vor accepta, în ideea că, astfel, își vor asigura vreo majoritate, ar face bine să știe că acea majoritate va fi una mincinoasă, conjuncturală, oportunistă. Ar fi un mesaj deplorabil transmis bazei partidului, liberalilor din teritoriu care și-ar vedea visul de a candida năruit din cauza celor cu care, până deunăzi, s-au luptat.
Revin: la ce bun să mai mergi la alegeri dacă vor candida aceiași oameni, care și-au schimbat echipa?
PNL ar da un mesaj de forță dacă ar condamna traseismul politic și acum, când poate deveni beneficiarul acestuia. Tot așa, ar da un mesaj de slăbiciune și murdărire dacă își va deschide porțile pentru oameni slabi la caracter și subțiri la doctrină.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
PA-uri, poezii şi mirări
Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

