 |
Gara din Teiuş. Foto: wikipedia |
Cei doi bărbați stau încordați pe banchetă. Rotofeiul are
arătătorul și mijlociul îngălbenite. Bate cu degetele, nervos, în măsuța fixată
sub geam. Va putea fuma abia la Teiuș, unde trenul, un Inter City care a
acumulat deja o întârziere de jumătate de oră, va staționa 10 minute.
Rotofeiul şi tovarăşul lui de drum vorbesc, de două ore,
despre cât de rău s-au stricat lucrurile. Până prin anul 2008, afacerile
mergeau rezonabil. Proiectau reţele de canalizare prin satele patriei sau
cochete drumuri comunale ori judeţene. Ajutau la transformarea unor localiăţi
uitate de lume în aşa-numite “sate europene.”
Învăţaseră cum să întocmească un contract şi cu cine să vorbească pentru
ca acesta să fie aprobat fără emoţii prea mari.
După aderare, accesarea
fondurilor europene a devenit mai anevoioasă, aproape imposibilă. S-au schimbat, ce-i drept, şi formalităţile, s-a trecut la alt gen de finanţări, dar reţelele interne - teoretic aceleaşi - au devenit inabordabile. Cel
puţin pentru ei, care nu “cotizează” la
partid şi s-au mai trezit şi cu neajunsul că aceia cu care se înţelegeau în
trecut au fost înlocuiţi de alţi experţi.