Mă bucur că România are, din nou, o șansă. Nu că un om, fie el și Dragnea, e la pământ

Liviu Dragnea în drum spre pușcărie. Sursa: RomâniaTV

Eu nu mă bucur că Liviu Dragnea e un om la pământ. Merită cu vârf și îndesat tot ce i se întâmplă și asta ar trebui să fie o pildă pentru toți cei care cred că își pot permite orice (puterea e cel mai teribil drog), dar nu mă bucur și nici nu mă înghesui să văd un om dărâmat. Mă mulțumește gândul că sistemul mafiot creat de el s-a zdruncinat teribil și, cu înțelepciune din partea câștigătorilor de duminică, există șanse ca acest sistem chiar să își trăiască ultimele clipe. 

Atunci când Justiția e minge de ping-pong

Vedere din București. Imagine simbolică: ...de vânzare pe Justiției. Foto: Călin Hera

Ping-pong penibil între Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituții cu greutate, care ar trebui să fie serioase, nu își asumă riscul de a se pronunța într-un fel sau în altul pentru că este vorba de soarta lui Liviu Dragnea, acest mic Ceaușescu al României contemporane. O Justiție împănată cu lașitate este o Justiție cu asterisc.

Bărbatul cel mai de seamă al Cetății e o femeie. Ura!

Vedere din România. Bărbați de stat

Dintre toți oamenii de stat ai României acestui miez de ev aprins, cel mai bărbat este Laura Codruța Kovesi. E o figură de stil, firește. Prin care autorul vrea să spună că șefa DNA este, pe ună dreptate, omul momentului și le dă clasă celorlalți. Acum a văzut toată lumea.

Șmecheria Tăriceanu, acum la Comisia Juridică

Mărturisesc: atunci când Dan Tapalagă și HotNews avertizau încă dinainte de alegeri asupra faptului că principala preocupare a PSD Dragnea + ALDE Tăriceanu va fi să îngenuncheze Justiția, gândeam că exagerează. Știam că sus-numiții sunt toxici, dar preferam să rămân în zona confortabilă în care România ar fi trecut definitiv în faza în care regulile sunt acceptate respectate până și de către borfași.

Cele 10 zile ale lui Dragnea

La Statui, Universitate. Imagine de la protestul din 29 ianuarie 2017. Foto: Calin Hera

Imediat după publicarea nenorocirii în Monitorul Oficial, la miez de noapte, Liviu Avram a observat un detaliu pe care nu și-l explica la acea oră: termenul de zece zile până la care intră în vigoare prevederile de la Art. I. De ce nu imediat, ca restul ordonanței, ca în cazul a numeroase OUG? Am citit mai multe păreri: ba că e vorba de o scăpare, ba că este un capăt de ață lăsat acolo de un om bun. O fi asta, o fi ailaltă sau altceva. Am și eu o părere.

România își joacă în aceste zile cartea la masă cu trișorii

Angry, printre cele mai utilizate butoane pe Facebook în aceste zile

Așa cum am mai vorbit, singura forță de care grupul Dragnea & Co. se teme este Forța străzii. Orice „spate” ar avea în exteriorul țării mafioții autohtoni, oricât ar fi hipnotizat Opoziția politică, oricum l-ar avea la mână pe Avocatul Poporului, oricâte scenarii de suspendare a președintelui ar face, Odioșii au teamă de Forța străzii.

Lacheu cu tupeu. Lovitura de stat de drept

Televiziunile s-au umplut de imaginea lui Florin Iordache. Tupeu de lacheu

Adoptarea pe furiș, noaptea târziu, a Ordonanței de Urgență privind modificarea Codului Penal și a proiectului de lege privind grațierea, care au scos în stradă aproape 100.000 de oameni în urmă cu două zile, arată una dintre cele mai penibile imagini ale politicianului român. Este o insultă la adresa oamenilor și un serviciu adus dușmanilor României, a celor din interior și a celor din exterior.

Cristi Danileț are dreptate

Judecătorul Cristi Danileț are șapte argumente împotriva șușanelei Senat - CSM propusă de Călin Popescu-Tăriceanu. Foto: Călin Hera

Eu cred că judecătorul Cristi Danileț are dreptate: invitația la o discuție infomală Biroul Permanent al Senatului - Consiliul Superior al Magistraturii este neserioasă. Problemele Senatului, după cazul Șova, sunt uriașe și nu pot fi rezolvate la o șușanea, chiar dacă la ea ar participa doamne și domni respectabili.

Compromisul rezonabil şi generaţia post-Mîndruţă

Laura Codruţa Kovesi

Dacă lucrurile vor continua să evolueze ca în utimul timp, Direcţia Naţională Anticorupţie va ajunge să conducă autoritar în topul încrederii, la luptă (din inerţie) cu Armata. Banca Naţională a României pierde, la râdul ei, în frunte cu eternul conducător isăresc, pe măsură ce se împute (n-am găsit altă rimă) povestea cu francul elveţian. Soluţia Mugur Isărescu va deveni amintire, veteranul de la BNR va intra în galeria marilor foşti, pe undeva pe lângă dl. Gheorghe Mărmureanu. 

De partea cealaltă, notorietatea Laurei Codruţa Kovesi va creşte neîncetat, iar numele Ţepeşei noastre va începe să fie vehiculat pentru cea mai înaltă funcţie în stat, dacă se va întâmpla cumva ca dl Iohannis să şchiopăteze. Ca să revenim totuşi cu picioarele pe pământ, să de amintim că şi predecesorul doamnei Laura se bucura de o imagine excelentă, respectiv execrabilă, în funcţie televiziune. Situaţia rămâne deci fluidă. E ca un joc de societate în care e bine că apar mereu actori noi, altfel ne-am plictisi.

Udrea. DNA Udrea

Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA. Sursa foto: Facebook

Anunţ interesant făcut de Elena Udrea pe pagina de Facebook în urmă cu câteva minute: "În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi "cu mandat") de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri.

Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda."

Ceva pozitiv despre România

Angela Filote comentează Raportul MCV

E interesant cum domnii din guvern se vor bate cu pumnul în piept că România are un raport MCV bun, al doilea raport pozitiv consecutiv (comunicatul de presă). "Nu avem încă o garanţie a ireversibilităţii acestui proces" (o mai bună cooperare instituţională între puterile statului, în specil între Executiv şi Justiţie), a comentat Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care a apreciat totuşi că raportul este "pozitiv".

Încă o piruetă politică a domnului Ponta

Un scandal legat de presiunile politice asupra justiţiei este folosit, în plină campanie electorală, cum altfel decât tot politic. Cu cât scandalul e mai mare, cu atât e expus încă şi mai mult în vitrină şi expediat fain-frumos la export, să se bucure şi alţii. Pare de neînţeles de ce a simţit tocmai premierul Victor Ponta nevoia să cheme reprezentanţii diplomatici în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, după cuvintele "denigratoare" ale preşedintelui României. "Este un fapt de o gravitate deosebită", spune premierul, care pare foarte îngrijorat de "periclitarea bunului mers al justiţiei" şi punerea sub semnul întrebării a independenţei acesteia. Ce înseamnă toate acestea?

Declaraţia zilei. Azi, Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat azi, în faţa ultimei generaţii de magistraţi care au absolvit Institutul Naţional de Magistratură (ocazie cu care a semnat decretele de numire ale acestora - bilanţul anunţat de preşedinte: 2.999 magistraţi unşi de el), în finalul discursului:  "Dacă vreodată voi ajunge în faţa dumneavoastră în instanţa în care lucraţi vă rog să vă aduceţi aminte ce v-am spus că nimeni nu este mai presus de lege".

Adrian Năstase se întoarce la închisoare

Adrian Năstase, fotografie din tinereţe

Sentinţa de astăzi face parte din sintagma "România mereu surprinzătoare". N-ai zice că mentorul premierului Ponta, care se pregăteşte să devină nr. 1 în România, mai poate păţi una ca asta. N-ai zice dacă ai privin superficial.

În ceea ce mă priveşte, aş fi mulţumit dacă aş putea crede că Justiţia e independentă şi că în jurul ei se poate construi nucleul României curate (dar cred că şi asta e o sintagmă).

Ceea ce cred eu însă e mult mai cinic decât atât. Adrian Năstase era pe făraş de mai multă vreme şi definitiv. Practic, această nouă condamnare nu supără în realitate pe nimeni care contează azi. De supărat, îl supără într-adevăr doar pe Adrian Năstase. Pe el însuşi şi pe familia domniei sale. Ceilalţi fac parte dintr-un joc. Unii se bucură, unii se joacă de-a compătimirea şi solidaritatea. Unii sunt uşor îngrijoraţi, alţii (prea) entuziasmaţi.

Singurul lucru bun ar fi ca această condamnare să treacă drept mesaj. Mesajul că poţi fi premier omnipotent, cu un prezent grandios, care-ţi permite să calci în picioare orice şi să afişezi aroganţa maximă, cu un viitor de aur, dar până la urmă Justiţia te pune cu botul pe labe, se face dreptate, Trăiască România!

Ca să crezi totuşi în puterea acestui mesaj e nevoie de ceva mai mult. Cei care au habar cât de cât despre ceea ce se întâmplă în instanţe, de la cele mai mici la cele mai înalte, ştiu ce vreau să spun. Pentru că în România a dispărut încrederea. Oricât de juste a fi unele lucruri, oricât de drepte şi de curate unele persoane (culmea, mai există!), peisajul general e maculat.

Aşadar, bucurie reţinută, vă cer celor prea entuziasmaţi! Mai puţine lacrimi de crocodil, vă cer celor care se grăbesc să puncteze politic. Încredere rezervată în Justiţia română, dar încredere, vă cer tuturor. Condamnarea bogătaşilor, bucuria proştilor - ca să parafrazez.

Condamnarea unui bogătaş nu micşorează cota şomajului şi nu umflă conturile plebei. Dar ajută, atunci când e pe bune, pe probe (aşa cum pare să fie în acest caz!).

Cazul Florin Mârzăraru. Cine răspunde?

Autostopul, sport periculos...

Probabil că sunteţi la fel de oripilaţi: un tip violează o femeie şi o taie cu cutterul, primeşte o condamnare de opt ani, din care execută două treimi (cinci ani şi un pic), e eliberat condiţionat pentru că a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar după o lună de libertate omoară o femeie tânără (nu ştim încă dacă a şi violat-o), o decapitează şi îi taie membrele, aruncând trupul într-un râu.

Povestea e cumplit de reală (Mediafax e în update-uri acum), pe tip îl cheamă Florin Mârzăraru şi, fireşte, până când va fi condamnat pentru ultima faptă va trebui să-i acordăm prezumţia de nevinovăţie.

Pe mine mă enervează însă faptul că nu ştiu ce prezumţie să le acord celor care au decis eliberarea condiţionată a individului (găsiţi detalii despre liberarea condiţionată în art. 59, Cod Penal).

Dosarul Transferurilor. Noi probleme cu imaginea Justiţiei

Sigla de la intrarea în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sunt foarte curios care sunt motivele oficiale pentru care ÎCCJ a decis rejudecarea Dosarului Transferurilor (informaţia completă, aici). Cu deciziile Justiţiei nu te joci, le respecţi. Eventual, poţi face recurs, un talk-show sau poţi scrie un editorial.

Acest dosar a avut o achitare la Tribunalul Bucureşti (3 aprilie 2012), respectiv condamnări de până la opt ani la Curtea de Apel Bucureşti (noiembrie 2012), pentru a se ajunge la decizia ÎCCJ de rejudecare (20 mai, 2013). Ca la ping-pong.

Impresia e dezolantă, iar efectul asupra imaginii sistemului juridic, puternic negativă.

De-a lungul experienţei mele în CSM, am cunoscut mulţi judecători şi procurori. Unii păreau nişte

Victor Ponta, portret de politician român

Portret de papagal, pasăre care n-are nicio vină

Avem, pe de o parte, o chestiune principială. A fost un moment în care toată lumea, şi cea băsistă şi cea uselistă, părea convinsă de necesitatea numirii la conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT în urma unei proceduri transparente. De câteva zile, am aflat că e mai bine ca premierul şi preşedintele să cadă la pace şi să stabilească ei doi, în înţelepciunea lor, cine să conducă aceste instituţii. Pentru unii, implicarea preşedintelui Traian Băsescu în acest proces a fost un argument suficient ca să înghită gălulşca, de dragul rapidităţii. Vezi, Doamne, important e să se facă rapid, nu mai contează cum, Bruxelles-ul presează. Dacă Traian Băsescu agreează asta, atunci e de bine, stăm liniştiţi. Ce contează că numirile cu pricina vor fi politice 100%? Am întâlnit chiar şi la Dan această idee (pe care a respins-o după două zile).

Pentru oamenii cu scaun la cap şi fără fierbânţeli la inimioară

Adrian Neacşu: "Şi pasiunile pot fi ucise"

Judecătorul Adrian Neacşu, membru CSM. Foto: Călin Hera

Reiau mai jos ce a scris pe Facebook judecătorul Adrian Neacşu, membru CSM, cu o zi înainte de a se prezenta la ANI. Am remarcat amărăciunea unui om despre care păstrez cea mai bună amintire şi am cea mai bună părere. 

Am evitat până acum să mă pronunţ în legătură cu întâmplările din CSM; în primul rând pentru că am încercat să înţeleg cât mai bine. Îmi lipsesc încă nişte elemente, dar sunt foarte aproape de a-mi fi format o opinie. 

Fără legătură cu această opinie, remarc şi eu, cu aceeaşi amărăciune, că seria coincidenţelor din istoria ultimilor 20 de ani adaugă pe răboj chemarea concomitentă la ANI a domnilor Adrian Neacşu şi Horaţius Dumbravă, la scurt timp după izbucnirea unui scandal regretabil în CSM.

Biografia romanțată a lui Adrian Năstase

Adrian Năstase, pe vremea în care încerca să nu mai fie arogant (campania electorală din 2004) Captură foto digi24.ro

Adrian Năstase a fost unul dintre cei mai ambițioși politicieni români. A ajuns în timp scurt pe culmi greu de imaginat, a vrut mai mult decât totul, iar căderea a fost cu atât mai răsunătoare. Iar acum va fi un deținut. 

A fost odată un tânăr și ambițios ministru de externe, în care președintele Ion Iliescu a investit multă încredere. Era un tovarăș de viitor, școlit, cu discurs.

Adrian Năstase și-a construit cu grijă cariera profesională și, ulterior, pe cea politică. A lucrat la Institutul de Cercetări Juridice, a predat la ASE, la Facultatea de Drept, a absolvit două facultăți, a devenit doctor în Drept Internațional.

A fost căsătorit, în studenție, cu fiica lui Grigore Preoteasa (fost nomenclaturist comunist), apoi cu fica lui Angelo Miculescu, important demnitar comunist în timpul lui Nicolae Ceaușescu.

A parafat Tratatul cu URSS

În politică a intrat în anul 1990, alături de președintele Ion Iliescu. Avea 40 de ani și a devenit purtător de cuvânt al Frontului Salvării Naționale și secretar pentru relații internaționale a FSN. În guvernul rezultat după alegerile din 20 mai 1990 (în urma cărora a devenit deputat) a primit portofoliul Externelor.

Istoria a reținut o singură mare ispravă a ministrului de externe Adrian Năstase: parafarea Tratatului politic România-URSS (22 martie 1991), tratat care nu a fost niciodată ratificat de Parlament. De altfel, Uniunea Sovietică s-a și dezintegrat, la puțin timp după aceea.

Adrian Năstase a rămas ministru de Externe până în anul 1992, când a început să se implice în munca de partid - după ruperea FSN a rămas alături de Ion Iliescu.

A urmat o perioadă de ascensiune politică spectaculoasă: președinte al Camerei Deputaților, președinte executiv al PDSR, prim-vicepreședinte al PDSR, președinte interimar al partidului.

În perioada în care PDSR-ul lui Ion Iliescu a trecut în Opoziție, Adrian Năstase și-a consolidat poziția în partid, astfel încât, după realegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României și câștigarea alegerilor generale, a devenit prim-ministru și, la scurt timp, președinte al PDSR.

 

Etichetele regimului Năstase: aroganță, corupție generalizată, baroni locali

Și totuși, pe cei patru ani de regim Năstase au fost puse etichete precum: aroganță, girofar, îngenuncherea presei, baroni locali, pedeserizare, corupție generalizată, îmbogățirea peste măsură a liderilor politici ai zilei. 

Articolul complet, aici.

Nici p-ăia din Afacerea „Portbagajul” nu i-am condamnat cum trebuie

Captură de pe site-ul digi24.ro, primul care a dat știrea despre condamnarea României în Afacerea „Portbagajul”

Vă mai amintiți Afacerea „Portbagajul”? Primul lucru care îmi vine în minte când aud despre asta e dulapul din redacția Evz în care își ține Christian Levant dosarele. Era fascinant! Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum, deși ar fi cazul s-o fac, la un moment dat.

Faza e că CEDO tocmai a condamnat România pentru Afacerea „Portbagajul” pentru că prietenii mei, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-au mai obosit să-i întrebe de sănătate pe cei doi înainte de a-i condamna. Altfel spus, le-au răpit „dreptul la un proces echitabil”.

Ioan Ștefan Popa și Aurelian Ștefan Tănăsescu au fost condamnați la 7 ani închisoare, alături de alți tovarăși de arme (cel mai răsunător nume a fost cel al lui Bucurenciu), pentru sechestrarea unui om de afaceri. Scandalul a făcut vâlvă la începutul anilor 2000, s-a lăsat cu destituirea fostului șef al Poliției Capitalei, unu' Mircea Bot și cu jde mii de articole în presă.

Ideea e că un dosar în care era destul de clar cine sunt vinovații (fără să fie simplu) a dus la condamnarea României fiindcă niște magistrați ori au fost, pardon, proști, ori au făcut pe proștii. De-aia zic.