Cazul Florin Mârzăraru. Cine răspunde?

Autostopul, sport periculos...

Probabil că sunteţi la fel de oripilaţi: un tip violează o femeie şi o taie cu cutterul, primeşte o condamnare de opt ani, din care execută două treimi (cinci ani şi un pic), e eliberat condiţionat pentru că a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar după o lună de libertate omoară o femeie tânără (nu ştim încă dacă a şi violat-o), o decapitează şi îi taie membrele, aruncând trupul într-un râu.

Povestea e cumplit de reală (Mediafax e în update-uri acum), pe tip îl cheamă Florin Mârzăraru şi, fireşte, până când va fi condamnat pentru ultima faptă va trebui să-i acordăm prezumţia de nevinovăţie.

Pe mine mă enervează însă faptul că nu ştiu ce prezumţie să le acord celor care au decis eliberarea condiţionată a individului (găsiţi detalii despre liberarea condiţionată în art. 59, Cod Penal).
Presupun că printre aceştia se află psihologul închisorii. Nu ştiu ce salariu are, ce drame personale, ce carte ar putea scrie (şi ce film de Cannes s-ar face apoi) dacă ar fi să povestească tot ce i-a fost dat să audă de-a lungul carierei. Mi-e greu să calific însă competenţele profesionale ale cuiva care, stând de vorbă cu cineva şi dând OK-ul "îndreptării", acordă certificat de ieşire în lume cuiva care comite apoi, la scurt timp, aşa faptă. E mai mult decât un eşec profesional.

Poate că psihologul, dacă vreun jurnalist isteţ l-ar găsi şi l-ar lua la întrebări, va spune că n-avea ce face, că legea, că el e doar o piesă măruntă într-un angrenaj care n-are încotro, că oricum închisorile sunt supraîncărcate, că e ghinion, că mai du-te dracului jurnalist impretinent.

Dar avem o problemă gravă, ca societate, atunci când astfel de recidive au loc (aud că există suspiciunea că Mârzăraru ăsta ar mai fi avut la activ violuri sau tentative de viol asupra unor autostopiste). Vă rog, nu-mi spuneţi că e un caz izolat. Cred că n-aţi uitat de tipul care a ucis la Otopeni studenta japoneză şi care, s-a descoperit mai apoi, avea o întreagă listă de fapte asemănătoare şi complicităţi bizare cu poliţiştii care l-au anchetat.

E foarte bine că Dan Tapalagă (şi prea puţini ca el) ţin steagul sus şi reclamă orice problemă ivită în lupta împotriva marii corupţii, care ne costă imens. Din păcate, avem probleme imense şi la firul ierbii şi trăim într-o societate un pic mai mizerabilă decât ne place să recunoaştem, noi, europenizaţii cu forţa.