Bărbatul cel mai de seamă al Cetății e o femeie. Ura!

Vedere din România. Bărbați de stat

Dintre toți oamenii de stat ai României acestui miez de ev aprins, cel mai bărbat este Laura Codruța Kovesi. E o figură de stil, firește. Prin care autorul vrea să spună că șefa DNA este, pe ună dreptate, omul momentului și le dă clasă celorlalți. Acum a văzut toată lumea.

Se știe de vreme îndelungată că societatea din România se împarte în trei mari categorii: 1) hoții, care vor să fure totul, fără a fi prinși, 2) oameni cu principii sănătoase, care nu-i înghit pe hoți și vor să-i ducă unde merită, respectiv 3) ceilalți, cărora fie nu le pasă, fie le pasă după cum bate vântul.

Se mai știe și că indivizii din prima categorie au pornit o ofensivă indrăcită, mai ales în ultimul an, împotriva liderilor celor din categoria a doua.

Ultima ofensivă, acțiunea Autodențul lui Costea Jr., a avut scopul străveziu de a înlătura ultima redută, pe șefa DNA, și de a face implicit o demonstrație de forță brută. Mă aștept ca puținii sau mulții cititori ai acestui blog să fie la curent cu eforturile susținute ale televiziunilor Antena 3 și România TV de a crea o masă critica de nemulțumire la adresa procurorilor DNA în general și a șefei Anticorupției în special. Totul ar fi urmat să culmineze cu intoarcerea din Japonia, în graba mare, a ministrului Justiției, care să o revoce pe Kovesi din funcția de șef al DNA.

Acesta este contextul în care analizăm comportamentul actorilor principali și observăm în ce măsură sunt aceștia oameni de stat veritabili, cu anvergură, sau doar niște păpuși gonflabile.

LIVIU DRAGNEA, cel care patronează interesat ofensiva împotriva Justiției, este tipul păpușarului din umbră, miștocar și cinic, care lucrează prin intermediul unor femei fără personalitate (Sevil Shaideh, Carmen Dan și Viorica Dăncilă). Pretins maestru al jocurilor de culise, Liviu Dragnea mimează transparență, dar mizează pe decizii luate în spatele ușilor închise, ca un veritabil exponent al Statului Paralel. Își execută cu sânge rece rivalii, nu pune preț pe ceilalți decât în măsura în care se poate folosi de ei, și va pieri nu în luptă dreaptă, ci tras pe sfoară de vreo locotenentă aparent zeloasă; bărbații din jurul liderului PSD nu au ceea ce le-ar trebui.

LAURA CODRUȚA KOVESI a ieșit la bătaie alegând momentul cel mai bun, ca un politician versat. Conferința de presă - maraton a arătat un lider adevărat, care își pune pielea în joc pentru a proteja instituția, echipa. A dat dovadă de calm, profesionalism, a lăsat impresia de bună credință, a rostit cu convingere mesajele cheie pregătite dinainte, a jucat în forță și a câștigat bătălia, dându-le șah adversarilor. A fost surpriza plăcută a acestor zile. Prestația șefei DNA poate atrage atenția inclusiv asupra unui posibil prezidențiabil mai valoros decât actualul președinte: chiar ea.

TUDOREL TOADER este un tip alunecos. Nu ți-ai lăsa copilul singur cu el. Atunci când vorbește mai mult de 5-6 cuvinte, ți-e clar că vrea să te îmbârlige. Și folosește fraze lungi, unele de 50-60 de cuvinte! Conjunctura l-a plasat intr-o poziție cheie într-o perioadă foarte complicată. Poate că a făcut balet politic uneori, dar, oricum ai întoarce-o, este departe de a fi vreun Vertical cu ținută, cu prestanță, de încredere.

KLAUS IOHANNIS a fost investit cu mult mai multă speranță decât poate duce. A avut momentele lui, în care a fost pur și simplu providențial, momente care au alternat cu rateuri dezamăgitoare. Conferința de presă de joi seara a arătat că unele lucruri pur și simplu îl depășesc. Există impresia că uneori știe mai multe decât spune, dar și că, alteori, gândurile și cuvintele se leagă mai greu. Pentru un popor aprig și iute la vorbă, cum e românul din sud, acesta e un defect major. Aproape la fel de mare ca acela de a ieși la bătaie cu punctajul nepregătit perfect.

Despre alde Călin Popescu Tăriceanu, Codrin Ștefănescu și vitejii din studiourile prietene nu m ce comenta. La scara istoriei nu există. Cum nu pare să mai existe nimeni nici în opoziția democratică din Parlament, nici în cea a veșnicilor tinere speranțe. O realitate tristă, care explică de ce stăm cum stăm.