A greși e românește

Nu e bine. Dacă “ai noștri” fac precum “ai lor”, atunci care mai e rostul? Șmecherii spun că scopul scuză mijloacele. Dar întotdeauna vor apărea alți șmecheri care vor avea alte scopuri. Dacă vrei într-adevăr să mergi înainte, atunci trebuie să fii consecvent. Principial. Nu poți să aplici principii cu asterisc.

Ghiță 7 Păcate (G7P) mărturisește fuga lui Victor Ponta

Sebastian Ghiță mărturisește fuga lui Victor Ponta. Sursa: InfoNaiv

Deputatul Sebastian Ghiță, care a avut azi o surpriză neplăcută la DNA Ploiești, a recunoscut la nervi ceea ce lumea intuia deja: că Victor Ponta - premier, prietenul lui apropiat, este fugar din calea procurorilor DNA. 

Cristi Danileț are dreptate

Judecătorul Cristi Danileț are șapte argumente împotriva șușanelei Senat - CSM propusă de Călin Popescu-Tăriceanu. Foto: Călin Hera

Eu cred că judecătorul Cristi Danileț are dreptate: invitația la o discuție infomală Biroul Permanent al Senatului - Consiliul Superior al Magistraturii este neserioasă. Problemele Senatului, după cazul Șova, sunt uriașe și nu pot fi rezolvate la o șușanea, chiar dacă la ea ar participa doamne și domni respectabili.

Încă o piruetă politică a domnului Ponta

Un scandal legat de presiunile politice asupra justiţiei este folosit, în plină campanie electorală, cum altfel decât tot politic. Cu cât scandalul e mai mare, cu atât e expus încă şi mai mult în vitrină şi expediat fain-frumos la export, să se bucure şi alţii. Pare de neînţeles de ce a simţit tocmai premierul Victor Ponta nevoia să cheme reprezentanţii diplomatici în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, după cuvintele "denigratoare" ale preşedintelui României. "Este un fapt de o gravitate deosebită", spune premierul, care pare foarte îngrijorat de "periclitarea bunului mers al justiţiei" şi punerea sub semnul întrebării a independenţei acesteia. Ce înseamnă toate acestea?

Victor Ponta, portret de politician român

Portret de papagal, pasăre care n-are nicio vină

Avem, pe de o parte, o chestiune principială. A fost un moment în care toată lumea, şi cea băsistă şi cea uselistă, părea convinsă de necesitatea numirii la conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT în urma unei proceduri transparente. De câteva zile, am aflat că e mai bine ca premierul şi preşedintele să cadă la pace şi să stabilească ei doi, în înţelepciunea lor, cine să conducă aceste instituţii. Pentru unii, implicarea preşedintelui Traian Băsescu în acest proces a fost un argument suficient ca să înghită gălulşca, de dragul rapidităţii. Vezi, Doamne, important e să se facă rapid, nu mai contează cum, Bruxelles-ul presează. Dacă Traian Băsescu agreează asta, atunci e de bine, stăm liniştiţi. Ce contează că numirile cu pricina vor fi politice 100%? Am întâlnit chiar şi la Dan această idee (pe care a respins-o după două zile).

Pentru oamenii cu scaun la cap şi fără fierbânţeli la inimioară

De ce nu se teme să vorbească doamna Hăineală Schmidt

Procurorul Oana Schmidt Hăineală, preşedintele CSM. Foto: Mădălina Prundea

O mică observaţie la un articol publicat de Laura Ştefan în Dilema Veche. În articolul cu pricina, Laura Ştefan încearcă să explice de ce e atâta zarvă în justiţie. Foarte aproape de fenomen, Laura ştie multe şi poate explica multe. Articolul din Dilema, deşi dens, îmi lasă impresia că nu răspunde întrutotul la întrebarea din titlu. Înţeleg, urmează o perioadă grea, decisivă etc. (în România mereu urmează o perioadă grea...).

Toate ar fi bune şi frumoase dacă Laura Ştefan n-ar spune: "E bine că avem în acest an în fruntea CSM un procuror care nu se teme să vorbească".

Ei, bine, aici m-a pus pe gânduri. Oare Laura chiar n-o ştie pe doamna Schmidt-Hăineală?

Adrian Neacşu: "Şi pasiunile pot fi ucise"

Judecătorul Adrian Neacşu, membru CSM. Foto: Călin Hera

Reiau mai jos ce a scris pe Facebook judecătorul Adrian Neacşu, membru CSM, cu o zi înainte de a se prezenta la ANI. Am remarcat amărăciunea unui om despre care păstrez cea mai bună amintire şi am cea mai bună părere. 

Am evitat până acum să mă pronunţ în legătură cu întâmplările din CSM; în primul rând pentru că am încercat să înţeleg cât mai bine. Îmi lipsesc încă nişte elemente, dar sunt foarte aproape de a-mi fi format o opinie. 

Fără legătură cu această opinie, remarc şi eu, cu aceeaşi amărăciune, că seria coincidenţelor din istoria ultimilor 20 de ani adaugă pe răboj chemarea concomitentă la ANI a domnilor Adrian Neacşu şi Horaţius Dumbravă, la scurt timp după izbucnirea unui scandal regretabil în CSM.

Farmecul discret al birocrației

Sediul CSM. Foto: infocsm

La ora la care scriu aceste înțelepte rânduri, la sediul CSM se desfășoară audierile pentru un loc la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă. Concurența e de 6 pe loc.

N-o să vă rețin atenția în legătură cu importanța acestui eveniment. Dacă sunteți curioși, puteți urmări live toată povestea sau puteți găsi articole de toată lauda pe infocsm.

Ceea ce mi-a plăcut, ieri, când am citit o Notă DRUO (ăștia sunt cei de la Resurse Umane din CSM), a fost Dilema Vechimii (nicio legătură cu ”Dilema Veche”). Cei care au alcătuit Nota s-au confruntat cu o ”situație particulară”: judecătoarea Steluța Mirela Croitoru (vezi colecția de CV-uri aici), de la Curtea de Apel București, avea, la data depunerii candidaturii, o vechime efectivă de 11 ani, 10 luni și 18 zile în funcția de judecător și de procuror. Vechimea ar fi trebuit să fie, însă, cel puțin 12 ani.

S-a luat atunci în calcul un alt moment, cel al analizării candidaturilor de către Colegiul de conducere al ÎCCJ. Rezultatul: 11 ani, 11 luni și 24 de zile. Vechime insuficientă și de data asta.

S-a trecut, astfel, la al treilea moment: cel stabilit pentru analizarea candidaturilor în cadrul Secției pentru judecători a CSM. De data asta, pragul a fost depășit: 12 ani și 13 zile (în care e inclusă și perioada de 9 luni în care doamna Croitoru a urmat cursurile INM).

Astfel, judecătoarea Steluța Mirela Croitoru a primit OK-ul și a susținut interviul în fața plenului CSM (unde a venit, însă, cu aviz consultativ negativ de la ÎCCJ. Vezi aici Raportul consultativ al Curții supreme).

NOTĂ. Capătă povestea un farmec mai mult decât discret dacă vă spun că în Dilema vechimii s-au aflat încă două candidate și un candidat? Astfel:

• Ana Otilia Bomboș (Tribunalul București) - dar în acest caz a fost o eroare de calcul, fiindcă nu s-a ținut cont de toate datele, respectiv
• Mariana Constantinescu (Curtea de Apel București), care a avut, la cele trei momente descrise în cazul Croitoru, vechimea de 11 ani, 10 luni, 25 de zile (la depunerea candidaturii), 11 ani, 11 luni, 24 de zile (la momentul analizării dosarului), respectiv 12 ani și 13 zile la momentul analizei din Secția pentru judecători.
• Daniel Grădinaru (Curtea de Apel București) - 11 ani, 11 luni, 26 zile la depunerea candidaturii, respectiv 12 ani și 24 de zile în momentul analizării candidaturii la ÎCCJ.

OBS. În ceea ce mă privește, apreciez că deciziile luate de judecătorii CSM sunt cele corecte; era aiurea să oprești o candidatură pentru câteva zile de vechime. E o discuție și aici, dar nu insist (decât la cerere).

P.S. Pentru fanii subiectului, CV-urile candidaților pentru Secția penală sunt aici.

Atunci când FB nu vine de la Facebook

Sală de judecată. Foto: Remus Suciu

Preocupat cum sunt, de-o vreme, de starea sistemului juridic din România, am ajuns și la spinoasa problemă a promovării magistraților.

Ceea ce m-a frapat, de când am început să urmăresc fenomenul, a fost faptul că mai toți judecătorii care au candidat la un post în ultimele două luni și jumătate (de exemplu, la promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție) sau care au fost cercetați pentru eventuale abateri disciplinare, aveau la dosar, fără excepție, mențiunea ”la ultima evaluare a primit calificativul foarte bine”. (Dacă mă corectează cineva, argumentat, zic mulțumesc frumos.)

Să fim serioși! Dacă 95% dintre judecătorii români ar primi pe bune calificativul maxim, ar putea să stea Băsescu în cap și-n coadă, ar putea face jonglerii la o singură mână cu ministrul, procurorul general, șeful DNA și toți ceilalți la un loc, că tot nu l-ar crede nimeni. Iar, mai presus de toate, încrederea în justiție ar fi deplină, de ți-ar da lumea în cap (filosofic) dacă ai îndrăzni să sugerezi că în România nu s-ar face dreptate.

Ca să rezum, situația din teren nu e reflectată de calificativele obținute la evaluări, ci de numărul de luni și ani în care se măsoară un proces (OK, nu aduc în discuție cazul Thyssen), de tergiversări și de prea multele situații în care peștii mari sau interlopii mici scapă basma curată.

Prin urmare, vin și zic: hai să lăsăm deoparte ipocrizia și să-i ajutăm pe magistrați să fie evaluați cât mai corect, astfel încât sistemul să permită promovarea celor mai buni dintre ei.

Care ar fi principalele modificări (de bun simț) care ar trebui aduse evaluării magistraților?

Întâi, o modificare simplă: evaluările să nu mai fie făcute de colegii de judecătorie, tribunal, curte de apel a magistratului evaluat.

Doi: evaluarea să nu se mai facă exclusiv pe baza verificării unor cunoștințe teoretice, ci să fie un proces în care să conteze cel puțin la fel de mult „evaluarea cunoștințelor practice” (Am citat dintr-un interviu acordat infocsm de către judecătoarea Ana Lăbuș, membru CSM). Îmi imaginez un sistem în care evaluatul să treacă un test-grilă și apoi să fie pus să rezolve o situație concretă, sub atenta observație a evaluatorului. Iar rezultatul evaluării să fie foarte riguros, FB să însemne excelență, iar B să fie un calificativ suficient pentru promovare/participare la concurs de ocupare a vreunui post (ideea asta e desprinsă din același interviu).

OK, dacă tot am adus în discuție propunerile formulate de judecătoarea Lăbuș, îmi place și modelul suedez pentru intrarea în magistratură. Acesta implică un soi de ucenicie pe lângă un judecător, care judecător decide când ucenicul lui e pregătit să susțină examenele cu pricina.

Toate poveștile astea sunt destul de tehnice, pare-mi-se. Coroborate (ce cuvânt frumos!) cu un sistem mai puțin rigid, dar mai strict, de evaluare continuă, inclusiv de sancțiuni acolo unde se doarme pe dosare, de exemplu, ar putea duce la o oarecare normalitate în sistemul juridic, la o scară de valori mai OK. Firește, după o serie de convulsii și rezistențe la schimbare.

Cum a ajuns la Turnu Severin Punctul 8 de la Timișoara

Captură de pe www.infocsm.ro

Cred că suntem de acord cu toții (mă refer la cititorii acestui blog) că altfel ar fi stat lucrurile azi, dacă, printr-o minune, care pare cu atât  mai extraordinară astăzi, puterea postdecembristă ar fi aplicat Punctul 8 de la Timișoara. Da, deștepți și viteji cum suntem azi, după război, spunem că era  i m p o s i b i l.

Ceea ce a urmat, la acest capitol, al lustrației, a fost o luptă surdă dusă, pe de o parte, de visători și naivi, respectiv de oamenii sistemului, de cealaltă parte. Cei din urmă au avut numeroase și decisive victorii de etapă, traduse în privilegii, averi, mafii. Cei dintâi au avut și ei câteva victorii, dar impresia generală e că au câștigat doar atunci când au fost lăsați să o facă.

Oricâți reprezentanți ar avea în Top 300 cei care n-au fost lustrați, respectiv copiii sau rudele lor, în istorie vor rămâne acei câțiva naivi despre care vorbeam (și acum mă gândesc, de pildă, la Ticu Dumitrescu).

M-am lansat în aceste divagații astăzi, când secția pentru judecători a CSM a decis să blocheze candidatura judecătoarei Florica Bejinaru la concursul pentru preşedinţia Tribunalului Mehedinţi (amănunte pe infocsm). Cred că această decizie poate fi considerată o bornă de care trebuie ținut cont.

Știu că Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara se referea doar la candidaturile la Parlament, respectiv la Președinție, dar nu cred că e exagerat să spunem că spiritul de atunci a răzbătut, cumva, în sala de ședințe a CSM.

Da, vechea Securitate a fost ceva prea odios, deci rămâne un subiect la zi și astăzi, la aproape 21 de ani de când, teoretic, a dispărut.