Pagini

Se afișează postările cu eticheta Proclamatia de la Timisoara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Proclamatia de la Timisoara. Afișați toate postările

marți, 1 noiembrie 2011

Cum a ajuns la Turnu Severin Punctul 8 de la Timișoara

Captură de pe www.infocsm.ro
Cred că suntem de acord cu toții (mă refer la cititorii acestui blog) că altfel ar fi stat lucrurile azi, dacă, printr-o minune, care pare cu atât  mai extraordinară astăzi, puterea postdecembristă ar fi aplicat Punctul 8 de la Timișoara. Da, deștepți și viteji cum suntem azi, după război, spunem că era  i m p o s i b i l.

Ceea ce a urmat, la acest capitol, al lustrației, a fost o luptă surdă dusă, pe de o parte, de visători și naivi, respectiv de oamenii sistemului, de cealaltă parte. Cei din urmă au avut numeroase și decisive victorii de etapă, traduse în privilegii, averi, mafii. Cei dintâi au avut și ei câteva victorii, dar impresia generală e că au câștigat doar atunci când au fost lăsați să o facă.

Oricâți reprezentanți ar avea în Top 300 cei care n-au fost lustrați, respectiv copiii sau rudele lor, în istorie vor rămâne acei câțiva naivi despre care vorbeam (și acum mă gândesc, de pildă, la Ticu Dumitrescu).

M-am lansat în aceste divagații astăzi, când secția pentru judecători a CSM a decis să blocheze candidatura judecătoarei Florica Bejinaru la concursul pentru preşedinţia Tribunalului Mehedinţi (amănunte pe infocsm). Cred că această decizie poate fi considerată o bornă de care trebuie ținut cont.

Știu că Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara se referea doar la candidaturile la Parlament, respectiv la Președinție, dar nu cred că e exagerat să spunem că spiritul de atunci a răzbătut, cumva, în sala de ședințe a CSM.

Da, vechea Securitate a fost ceva prea odios, deci rămâne un subiect la zi și astăzi, la aproape 21 de ani de când, teoretic, a dispărut.

vineri, 15 ianuarie 2010

11 ani fără George Serban

Am primit de la Societatea Timisoara un mesaj in memoriam George Serban (s-au împlinit 11 ani de când a murit...). În primăvara anului 1990, când am aflat că Proclamatia de la Timisoara îl are printre autori, m-am bucurat. Pentru căi îi devorasem „Turnirul” si aveam o părere excelentă despre el (erau zile în care îti „verificai” prieteniile...). Rămân la părerea că, dacă, printr-un miracol, s-ar fi aplicat prevederile Proclamatiei, atunci România nu s-ar fi aflat în rahatul de acum si ar fi fost mult mai aproape de ceea ce ne dorim.
Îi aduc si eu un omagiu lui George Serban.




PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters