Angry, printre cele mai utilizate butoane pe Facebook în aceste zile |
Așa cum am mai vorbit, singura forță de care grupul Dragnea & Co. se teme este Forța străzii. Orice „spate” ar avea în exteriorul țării mafioții autohtoni, oricât ar fi hipnotizat Opoziția politică, oricum l-ar avea la mână pe Avocatul Poporului, oricâte scenarii de suspendare a președintelui ar face, Odioșii au teamă de Forța străzii.
România își joacă în aceste zile cartea la masă cu trișorii. România mai are încă șansa de a valorifica o generație, cea născută în democrație și în libertate, care a învățat democrația și piața liberă, cea care este conectată instant la tot ceea ce se întâmplă în lume și care poate face saltul necesar. Sau România poate ucide această generație și întreg viitorul. Dacă lovitura banditească pusă la cale de farsorii Dragnea & Co reușește până la capăt, această generație va fi actorul celei mai mari pribegii. La capătul termenului de zece zile vom afla în care scenariu ne aflăm. Vom fi câștigat sau vom fi pierdut? Suntem pe cont propriu.
Avem leac. Leacul e în noi
Există deja destui care se resemnează. „Ne merităm soarta”. „Boala României nu are leac”. „Murim în picioare”. Fiecare astfel de enunț este greșit. Avem leac. Leacul e în noi. Suntem vaccinați. Spre deosebire de bunicii și părinții noștri, instaurarea comunismului s-a făcut prin teroare, sub ocupație armată, la capătul unui război mondial devastator. Țara era sleită, sărăcită, pierdută și cedată. Ncsf. În schimb, acum venim după probabil cea mai bună perioadă a acestei țări. Acum producem anticorpi: am învățat democrația și noi, cei născuți în comunism și ei, cei născuți în libertate. Suntem sute de mii de „ținte”. Știm ce vrem.
Și oricâte cozi de topor ar avea cei care ne vor răul, suntem o Forță. Una atât de puternică încât poate schimba soarta jocului, oricât de versați ar fi trișorii de la masă.
Și nu murim în picioare. TRĂIM în picioare.
Sper sa aveti dreptate, sper ca Forta Strazii sa reuseasca sa ii opreasca pe cei care reprezinta cealalta Forta, cea a Raului. Nu pot sa cred ca dupa ani buni ne-am trezit cu un partid, este adevarat ca sunt urmasii pcr-ului, care incearca sa instaureze, practic, dictatura lui dragnea, ca nu pot sa numesc altfel ceea ce a incercat omul asta sa faca in ultimele zile. Inteleg ca e nerabdator sa se razbune pe toti cei care sunt contra lui dar omul nu a inteles ca Romania nu e Teleormanul lui, unde nimeni nu sufla. Nu vreu sa ma gandesc ce se va inatmla daca nenorocirea cu OUG nu este oprita, asta o sa treca la masuri gen Erdogan ..iar dupa cat e de disperat cred ca e in stare de orice. Privesc cu ingrijorare, ca practic altceva nu pot sa fac...Stima, celor care au iesit in strada!!
RăspundețiȘtergereVestea bună este izolarea lui Dragnea si alor lui. Nici măcar toate instituțiile conduse de cozike de topor numite de el nu răspund toate la comenzile netrebnice.
Ștergere