Regiunile europene, deci și cele din România, mai au la
dispoziție trei săptămâni pentru a-și depune candidatura pentru două
proiecte-pilot ale Comisiei. În cazul în care sunt selecționate, ele pot
beneficia de un sprijin financiar și de consiliere adaptate din partea UE
pentru transformarea economiilor și modernizarea industriilor lor.
Cele două
proiecte-pilot, prezentate de Comisie în iulie 2017, vizează să sprijine în
continuare regiunile europene să investească în domeniile lor de nișă cu
potențial competitiv (procesul de „specializare
inteligentă”) și să genereze inovarea, adaptabilitatea și creșterea
economică necesare pentru valorificarea
oportunităților oferite de globalizare.
„Există cinci etape pe care o regiune trebuie să le
parcurgă pentru a avansa în cadrul lanțului valoric al unei economii
globalizate: promovarea inovării, a digitalizării și a decarbonizării,
dezvoltarea competențelor individuale și eliminarea obstacolelor din calea
investițiilor. Proiectele-pilot pe care le lansăm demonstrează că UE este
pregătită să își ajute regiunile, în fiecare etapă de pe traseu.”, a
declarat comisarul european Corina Crețu.
Proiectele-pilot pe care le lansăm demonstrează că
UE este pregătită să își ajute regiunile, în fiecare etapă de pe traseu (Corina
Crețu)
Specializare inteligentă
Potrivit Comisiei, specializarea inteligentă, introdusă în
toate programele de politică regională în 2014, a îmbunătățit modul
în care regiunile își concep strategiile privind inovarea, prin implicarea
strânsă a companiilor și cercetătorilor.
Unele regiuni au suportat costurile globalizării fără a
culege roadele acesteia. Ele au înregistrat adesea pierderi semnificative de
locuri de muncă și pot fi afectate de o lipsă de competențe corespunzătoare,
costuri ridicate cu forța de muncă și dezindustrializare. Aceste regiuni pot
solicita asistență adaptată din partea experților Comisiei, organizați în
echipe „regionale” provenind din mai multe servicii ale Comisiei, în vederea
elaborării de strategii de transformare economică regională.
Comisia rezervă până la 200.000 de euro per
regiune pentru a acoperi costurile legate de această expertiză externă.
Sprijin suplimentar
De asemenea, poate fi cerut sprijin suplimentar din
partea Observatorului european al clusterelor și mutațiilor industriale (European
observatory for clusters and industrial change) pentru a ajuta regiunile să
elaboreze politici în materie de clustere și să întărească legăturile dintre
companiile, centrele de cercetare și universitățile locale.
Vor fi acordate sume de până la 300.000 de
euro din partea FEDR pentru a sprijini punerea rapidă în
aplicare a strategiilor de transformare economică regională, cu condiția
obținerii unor progrese suficiente în elaborarea acestora.
Cererea vizează cu precădere regiunile „de tranziție” și
regiunile „mai dezvoltate”. 5 regiuni vor fi pre-selecționate. În funcție de
nivelul de interes, Comisia poate repeta cererea pentru a pre-selecționa 5
regiuni suplimentare, cu un buget nou și similar.
Parteneriate inter-regionale
Se pot încheia de asemenea parteneriate inter-regionale
pentru dezvoltarea unor lanțuri valorice europene competitive, cu scopul
de a comercializa și de a extinde proiecte inter-regionale „rentabile” în
sectoare prioritare cum ar fi tehnologiile de lucru cu volume mari de date,
bioeconomia, eficiența resurselor, mobilitatea conectată, sănătatea și
îmbătrânirea activă sau securitatea cibernetică.
Regiunile își pot depune candidatura până la 31
octombrie 2017. Rezultatele cererilor de manifestare a interesului vor fi
publicate la începutul lunii decembrie.
Mai multe detalii pe site-ul
Reprezentanței Comisiei Europene.
Mi-as dori sa nu am dreptate dar cred ca nu se va intampla ceva bun si la noi... :(
RăspundețiȘtergereMi-aș dori să se întâmple, dar greu e.
RăspundețiȘtergere