Demisia unui jurnalist vertical (în ziua învestirii guvernului Grindeanu)

Anunțul privind demisia Ramonei Ursu...

Ramona Ursu tocmai și-a anunțat demisia de la Adevărul, pentru că patronul Cristian Burci consideră că presa din România a intrat în „epoca Năstase” și, deci, ziarul nu-și mai permite articole atât de critice la adresa noii puteri.

Cum a dispărut sau nu Moлдова de pe hartă. Studiu de caz

Prinscreen de pe site-ul motorului de căutare Yandex.ru în care harta Moldovei e roz ca o pădure virgină în care mâna omului n-a pus niciodată piciorul

O poveste bizară care a produs fiori în ultimele două zile vorbeşte despre cât de mult s-a transformat mass-media şi se transformă încă, rapid, sub ochii noştri. Mă refer la ştirea potrivit căreia cel mai popular motor de căutare din Rusia, Yandex, a scos Moldova de pe hartă după ce autorităţile ruse ar fi cerut în mod explicit ştergerea tuturor drumurilor Republicii Moldova din instrumentul ,,Harta Yandex”, pentru a susţine embargo-ul la importul de vinuri.

Ştirea de pe infoPrut

Ştirea de pe Timpul

Prima oară am văzut ştirea pe pagina de Facebook a unei prietene care trimitea la ziarul Timpul din Republica Moldova. Ştirea din Timpul, însoţită de un printscreen, făcea trimitere la un site, InfoPrut care, la rândul lui folosea ca sursă pagina de Facebook a unui domn, Oleg Ciubotaru. Informaţie verificată deci, din trei surse :)

Măi, să fie, mi-am spus. Şi am încercat să văd şi eu, cu ochii mei, minunea. M-am dus pe Yandex: Moldova părea să fie la locul ei. Da, dar asta se întâmplă pe yandex.com, mi-am zis iar şi am mers pe yandex.ru. Am trecut cu eleganţă peste neajunsul de a nu avea tastaură cu litere chirilice, adunâd copy/paste fiecare literă în parte a cuvântului Moлдова. Aşa am ajuns la sursa printscreen-ului postat de Oleg.

O imagine bizară, fie vorba între noi, în care taman la frontierele strămoşescului plai moldav se opresc toate drumurile. Nu-i de colo, pentru cei cu simţăminte mai delicate, să vadă o pată albă (sau gri, sau roz - nu daţi în discromaţi!) în locul ţărişoarei, de parcă acolo ar fi pământ încă necălcat de mâna omului!

E drept, pare a aveo o logică explicaţia sugerată de Oleg Ciubotaru şi preluată de cele două publicaţii şi zecile (sutele, miile?) de pagini de Facebook, Twitter şi ce-o mai fi. Suntem atât de obişnuiţi cu abuzuri asemănătoare făcute de autorităţile ruse încât nu ni se pare că ar fi vreo mare minune dacă respectivele autorităţi ar fi intervenit într-adevăr laYandex. Mai ales că intervenţia ar fi conţinut o foarte mare doză de stupiditate: cine naiba stă cu nasul în Yandex când are varianta Google?!

Pe de altă parte, Vlad Andriescu face în Adevărul propria investigaţie jurnalistică, cerând puncte de vedere de la Yandex şi de la Navteq, a cărei echipă făcut hărţile de la Here Maps preluate de Yandex. "Navteq nu are o hartă a Moldovei, la fel cum nu are pentru alte ţări din regiune", i-au răspuns lui Vlad cei de la Yandex.

"Harta Moldovei este limitată acum la oar câteva drumuri", au spus şi cei de la Here Maps. Ca să mă liniştesc, m-am dus ţintă la Siria: nici acolo nu erau trecute drumuri pe hărţile Yandex!

Explicaţia lui Oleg Ciubotaru

NOTĂ.
Ulterior, Oleg Ciubotaru revine pe pagina de Facebook cu o precizare prin care sugerează că ar fi vrut să demonstreze "cât d uşor e să manipulezi opinia publică în ziua de azi. Jurnaliştii nu verifică sursele de informaţii şi adesea nici nu încearcă logic să contacteze partea responsabilă ca să afle opinia autentică".

Cele trei concluzii ale mele.

1. Există un dezinteres profund la Kremlin şi instituţiile de pe orită în comunicarea care priveşte Moldova, dezinteres în care suspectez un joc. 
2. Există prejudecăţi adânc înrădăcinate potrivit cărora abuzurile autorităţilor ruse şi atentatele la libertatea presei sunt o regulă în Rusia, deci nu ne mai miră nicio ştire despre asta, aşa că nici nu merită s-o mai verificăm
3. Există tot mai mult amatorism în mass-media; jurnalismul profesionist e tot mai mult o vorbă şi tot mai puţin o realitate. Mass-media clasică gâfâie de câţiva ani buni în competiţia cu noua media, care a explodat odată cu internetul, social media, convergenţa audiovideo-online. "Democratizarea" furnizării de informaţii îşi arată, din când în când, lipsurile, aducând tot mai multe argumente pentru alfabetizarea media - noţiuni despre care vom mai vorbi pe aici (din ce în ce mai mult). 

Andrei Plesu vs. Dinu Patriciu

Andrei Plesu „i-o trage” lui Dinu Patriciu, care „i-a tras-o” lui Gabriel Liiceanu, căruia „i-o trăseseră” Herta Muller si Adam Michnik.


Dincolo de formularea voit vulgară de mai sus, toată această polemică necesară mi se pare foarte importantă fiindcă:

1) Desi presedintele Traian Băsescu a condamnat formal comunismul, în România nu au avut loc dezbateri serioase despre comunism. În orice caz, la acest nivel, al intelectualitătii, al culturii în comunism nu. Din acest punct de vedere, provocarea Hertei Muller consider că a fost ceva necesar.
Înteleg, omeneste, socul lui Gabriel Liiceanu. Putini sunt cei care ar putea să-si permită să-l contrazică, să-l admonesteze, în special pe acest subiect. Dar zgândărirea lui, dincolo de amărăciunea sufletească provocată, cred că e un lucru util acestei dezbateri. Îndrăznesc să cred că Liiceanu gândeste/scrie acum, după acest soc, o lucrare importantă.

2) Elita intelectualitătii române era, până la momentul Herta-Ateneu, demarcată clar în două tabere: pe de o parte asa-zisii „intelectuali ai lui Iliescu”, pe de alta asa-zisii „intelectuali ai lui Băsescu” (înteleg aici a. intelectualii care au făcut pactul cu regimul comunist, au profitat din plin de asta si, eventual, nici măcar nu s-au dezis de acest „trecut”, respectiv b. cei care au făcut măcar o rezistentă prin cultură, dacă nu dizidentă fătisă). Între cele două tabere nu prea era loc de crescut iarba; ceilalti intelectuali erau, cumva, nevoiti să opteze ca să conteze. Stiu, există riscul imposturii, dar cred că zgâltâirea e sansa aparitiei unei nise: „intelectualii în sine” (dacă-mi permiteti termenul). Cred că sistemul cu trei tabere e mai bun decât cel cu două.  

3) Este important pentru media din România ca patronul unui trust (Patriciu) să poată fi criticat în propriul lui ziar, si încă atât de dur.

Si mai sunt.

UPDATE.
Consemnez replica lui Dinu Patriciu, care îi compară pe Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu cu Mozart si Salieri.

Ce a vrut să spună Patriciu

A făcut ceva vâlvă editorialul lui Dinu Patriciu, publicat azi în Adevărul. Pe scurt, Patriciu compară alăturarea liberalilor de social-democrati cu berea fără alcool, tigările light, cafeaua decofeinizată si femeia gonflabilă.

Câtiva politicieni din PNL (Mihai Voicu, Alina Gorghiu, Puiu Hasotti, Eugen Nicolaescu) s-au grăbit, iscati de hotnews, să spună că e dreptul lui Patriciu să-si dea cu părerea, dar că partidul a votat covârsitor în favoarea aliantei cu PSD.

La prima lectură asa si pare: că Dinu Patriciu nu agreează miscarea politică pusă la cale de Crin Antonescu. El spune chiar că nu s-ar da îndărăt în a spijini un partid nou* (sau măcar o aripă liberală viguroasă).

La a doua lectură, sare în ochi un pasaj interesant (l-am discutat nitel cu colega Clarice):

„În Brazilia, o ţară cu 200 de milioane de locuitori, a fost ales cu ceva vreme în urmă preşedintele Lula da Silva, reprezentantul unei stângi extreme (...) Totuşi, a fost suficient de înţelept încât, prin măsuri de liberalizare economică şi încurajare a investiţiilor, să creeze premisele creşterii păturii mijlocii. Între 2003 şi 2009, aceasta a crescut cu 36 de milioane de oameni (...) 
Morala este că nu etichetele politice sunt importante, ci ceea ce crezi şi ştii să faci cu adevărat. În lume, ultimii 20 de ani au însemnat trecerea de la comunism la capitalism, bazată pe o creştere economică fără precedent, finanţată nu doar de state, ci, în primul rând, de corporaţiile private. Rezultatul ei a fost globalizarea, dar şi o dezvoltare rapidă a clasei mijlocii. Cele care au rămas în urmă au fost regimurile autoritare, care întotdeauna duc către polarizare socială”.

E o directie de discurs pe care o vom mai auzi. Asa cred.

* E foarte simpatică aplecarea lui Traian Băsescu și Dinu Patriciu spre ideea nevoii de partide noi. Dar oare câti dintre alegători nu sunt scârbiti de oferta actuală si s-ar păcăli singuri punându-si sperantele, câte mai sunt, în figuri noi?

Atunci când Vîntu are, totusi, dreptate

Are si Vîntu dreptate când spune că „dupa 20 de ani de zile dupa daramarea comunismului a Securitatii lui Ceausescu, astazi fiecare dintre dumneavoastra cand merge la o intalnire lasa telefoanele afara”. Pot accepta (desi cu greu) că anumite convorbiri ar fi nevoie să fie ascultate (dar în niciun caz nu colcăie România de atâtia spioni care să justifice puzderia de interceptări). Dar excesul de zel e prea imens.

Iar atunci când scapă pasaje de genul celei publicate azi de adevarul.ro devine legitmiă întrebarea „În ce puii mei de societate trăim?!”. Nici mie nu mi-s simpatice personajele care apar în dialogurile de la Alro, dar nu despre asta e vorba.

Zău, cum naiba să ai încredere în institutiile publice din România? În altele decât în pompieri ;), vreau să zic.

Bumerangul neozeelandez

Excursia jurnalistilor în Noua Zeelandă, organziată de Rosia Montană Gold Corporation (primul care a scris despre asta este Petrisor Obae) ar putea fi un bumerang. OK, Noua Zeelandă nu e Australia, dar e ati prins ideea. Ce vreau să spun este că RMGC a încercat să joace în fortă, ca de obicei. Si-a asumat riscul unui scandal (cu sigurantă, nimeni de acolo nu si-a imaginat că nu se va afla tărăsenia), dar a considerat că folosul (îngăduinta unor personaje-cheie din mass-media română) va fi mai mare. Mai ales că, deja, faza dezbaterii publice părea usor depăsită si RMGC a depus proiectul minei si studiul de impact, iar declaratiile ministrului Borbely sunt neasteptat de rezervate (detalii aici).
Deci, pare că merge bine.

De ce cred, totusi, că e vorba despre un bumerang? Pentru că reactiile (în unele ziare, în media online, pe bloguri) sunt neasteptat de virulente. Consider definitoriu un fragment din editorialul lui Grigore Cartianu (cu care am avut mai multe discutii despre Rosia Montană si care a fost, mereu, mai degrabă rezervat în a spune da sau ba):

„Acum, când am văzut câţi bani „investeşte" Gold Corporation în lobby-ul pentru Roşia Montană, cumpărând conştiinţe care păreau de necumpărat, mi-am format, în sfârşit, o părere fermă: proiectul propus de „canadieni" este o mare porcărie. Atunci când umbli cu mita la vedere, şi o faci ostentativ, agresiv, chiar cinic, nu mai poţi fi considerat industriaş de bună-credinţă. Dacă ai pus la bătaie sute de mii de euro pentru a mitui ziarişti la vedere, câţi bani oi fi „investit" în politicieni, discret, pe sub masă?”

Dragii mei, suntem contemporani cu probabil cea mai mare grozăvie postdecembristă! Afacerile Petromidia, Petrom, BCR samd îmi par măruntisuri. (Nu pun în aceeasi oală mineriadele, sunt din alt film. Apropo, americanii ar scoate un film tare, cu spionaj, mafioti, politicieni corupti, gulere albe si tot tacâmul.)
Eu cred că, neputând să ne cumpere chiar pe toti, RMGC va avea surpriza să constate că în partea cealaltă se află încă destui. Si cred că politicienilor le va fi prea frică să spună DA pe fată, oricât de nesimtiti se spune despre unii că ar fi.

P.S. Floriana Jucan explică de ce s-a dus în excursia plătită de RMGC si apoi pune câteva întrebări tari, dincolo de care ar trebui să se vadă că unii dintre cei care critică deplasarea au beneficiat, în trecut, de diferite deplasări asemănătoare.
O observatie: poate că unii dintre cei care critică sunt si ei mânjiti, mai mult sau mai putin. Dar nu toti sunt mânjiti. Si asta nici nu contează. Ca idee, e mai important dacă e adevărat ceea ce se spune, nu cine o spune. Dar Floriana Jucan stie foarte bine lucrul ăsta. A arăta cu degetul spre altii, în ideea că toti sunt cu bube si, dacă te enervează, spui tot e o tactică folosită îndelung de ilustri oameni de vază, precum Corneliu Vadim Tudor.  

NOTĂ. Recomand, aici, o postare întâlnită pe blogul lui zvoner, care a făcut o excursie la Rosia Montană.

Viermii de la Ciresica

Scandalul de la restaurantul Ciresica a scos în evidentă, încă o dată, multă murdărie. Nu mă refer doar la comentariile, anonime sau nu, de pe forumuri. Din nou, observ: oamenii sunt preocupati să ciupească detalii, interesat sau din prostie, în loc să fie atenti la Însemnătate (adică si rostogolirea interesată a incidentului si contraatacul furibund si murdar). Din nou, observ: ne pierdem vremea cu nimicuri.

Cu sigurantă, Dan Chitic a provocat. Nu stiu dacă prietenia cu Sorin Rosca Stănescu (principalul cap de acuzare folosit acum de băsescieni) e pricina; nu stiu dacă incidentul a fost plănuit sau dacă, poate, asa cum spune si CTP în editorialul de azi (scris mai la rece decât am avut eu prilejul s-o fac), Chitic „a dorit "să-şi facă damblaua", nescontând vreo reacţie a preşedintelui, ca să poată povesti apoi cum "i-a zis-o" şi l-a lăsat fără grai pe Băsescu”.
Relatările dinspre SPP, citate de Adevărul, trebuie si ele privite cu rezeve, dar aduc câteva detalii. Dacă e cineva interesat să afle ce s-a întâmplat acolo în realitate trebuie să tină cont de toate perspectivele.
Cu sigurantă, Traian Băsescu a reactionat. A fost sau nu contact fizic? Nici nu mai contează. Dar am spus deja: pe Traian Băsescu îl va trăda, începe deja să-l trădeze, Traian Băsescu.

P.S. Da, mi se pare definitoriu numele restaurantului unde se tot întâmplă lucuri. Lui Traian Băsescu pare că i se potriveste mai mult Ciresica decât Golden Blitz. 

NOTĂ. Apreciez postarea lui Mihnea.

Niciodată nu e prea mult

Excelentă povestea Alexandrei, care fotografiază oameni pe care îi pune să stea cu ochii închisi si îi roagă să se gândească la ceva frumos.

Mă bucur că au descoperit-o si altii. Azi, Adevărul, la vreo două zile după Evz - cei de la Realitatea TV (nu, n-au citat sursa).