Pagini

Se afișează postările cu eticheta Basarabia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Basarabia. Afișați toate postările

miercuri, 4 noiembrie 2015

Bucureştiul e prea ocupat ca să mai fie atent la Chişinău. Discuţie cu Victor Nichituş

Statuia lui Ştefan cel Mare din Chişinău
Tăvălugul de la Bucureşti ridică marile oraşe din ţară, dar lasă perplex şi în subsolul agendei publice Chişinăul. Asta într-un moment în care în Republica Moldova este o criză încă şi mai mare decât în România – şi mai dramatică. Un moment în care la Chişinău sunt ape tulburi, în care pescuiesc şi trag sfori oculţii, în vreme ce mulţi oameni privesc cu speranţă înspre Bucureşti. Iar Bucureştiul e ocupat cu propriile-i (mari) probleme.

vineri, 10 iulie 2015

Despre chemarea unioniștilor la o întâlnire simbolică în Piața Universității

Câteva sute de tineri basarabeni au plecat din Chișinău spre București cu un mesaj unionist. Sursa: Facebook
În urmă cu 25 de ani participam la Podul de Flori de peste Prut. Eram emoționat și nu mi-e rușine să recunosc asta, deși între timp s-a făcut multă miștocăreală pe seama acestui eveniment. Situația geopolitică de pe ambele maluri ale Prutului a fost mereu, bineînțeles, foarte complexă. Azi, a vorbi despre unire e dovadă fie de naivitate, fie de spirit aventurier. Să nu tulburăm apele. Să ne vedem de ale noastre. E complicat. Nu ne ajungem cu sărăcia noastră, ce ne mai trebuie și sărăcia lor. Îți dai seama ce-ar ieși să aduci o comunitate importantă de vorbitori de limbă rusă? Rusia. Până la urmă, nu e vorba despre sărăcie, ci despre Rusia. Frica de Rusia. Care poate fi afișată fățiș sau ascunsă îndărătul unui chip care face cu ochiul, chipurile înțelept.

vineri, 21 noiembrie 2014

România cu accent nemţesc

Cum se va schimba politica externă a României după alegerea lui Klaus Iohannis? Aceasta este probabil cea mai importantă întrebare pe care şi-au pus-o analiştii politici şi liderii europeni, americani şi ruşi, după ce au aflat cine va conduce România în următorii cinci ani.

vineri, 11 octombrie 2013

Cum a dispărut sau nu Moлдова de pe hartă. Studiu de caz

Prinscreen de pe site-ul motorului de căutare Yandex.ru în care harta Moldovei e roz ca o pădure virgină în care mâna omului n-a pus niciodată piciorul
O poveste bizară care a produs fiori în ultimele două zile vorbeşte despre cât de mult s-a transformat mass-media şi se transformă încă, rapid, sub ochii noştri. Mă refer la ştirea potrivit căreia cel mai popular motor de căutare din Rusia, Yandex, a scos Moldova de pe hartă după ce autorităţile ruse ar fi cerut în mod explicit ştergerea tuturor drumurilor Republicii Moldova din instrumentul ,,Harta Yandex”, pentru a susţine embargo-ul la importul de vinuri.
Ştirea de pe infoPrut

Ştirea de pe Timpul

Prima oară am văzut ştirea pe pagina de Facebook a unei prietene care trimitea la ziarul Timpul din Republica Moldova. Ştirea din Timpul, însoţită de un printscreen, făcea trimitere la un site, InfoPrut care, la rândul lui folosea ca sursă pagina de Facebook a unui domn, Oleg Ciubotaru. Informaţie verificată deci, din trei surse :)

Măi, să fie, mi-am spus. Şi am încercat să văd şi eu, cu ochii mei, minunea. M-am dus pe Yandex: Moldova părea să fie la locul ei. Da, dar asta se întâmplă pe yandex.com, mi-am zis iar şi am mers pe yandex.ru. Am trecut cu eleganţă peste neajunsul de a nu avea tastaură cu litere chirilice, adunâd copy/paste fiecare literă în parte a cuvântului Moлдова. Aşa am ajuns la sursa printscreen-ului postat de Oleg.

O imagine bizară, fie vorba între noi, în care taman la frontierele strămoşescului plai moldav se opresc toate drumurile. Nu-i de colo, pentru cei cu simţăminte mai delicate, să vadă o pată albă (sau gri, sau roz - nu daţi în discromaţi!) în locul ţărişoarei, de parcă acolo ar fi pământ încă necălcat de mâna omului!

E drept, pare a aveo o logică explicaţia sugerată de Oleg Ciubotaru şi preluată de cele două publicaţii şi zecile (sutele, miile?) de pagini de Facebook, Twitter şi ce-o mai fi. Suntem atât de obişnuiţi cu abuzuri asemănătoare făcute de autorităţile ruse încât nu ni se pare că ar fi vreo mare minune dacă respectivele autorităţi ar fi intervenit într-adevăr laYandex. Mai ales că intervenţia ar fi conţinut o foarte mare doză de stupiditate: cine naiba stă cu nasul în Yandex când are varianta Google?!

Pe de altă parte, Vlad Andriescu face în Adevărul propria investigaţie jurnalistică, cerând puncte de vedere de la Yandex şi de la Navteq, a cărei echipă făcut hărţile de la Here Maps preluate de Yandex. "Navteq nu are o hartă a Moldovei, la fel cum nu are pentru alte ţări din regiune", i-au răspuns lui Vlad cei de la Yandex.
"Harta Moldovei este limitată acum la oar câteva drumuri", au spus şi cei de la Here Maps. Ca să mă liniştesc, m-am dus ţintă la Siria: nici acolo nu erau trecute drumuri pe hărţile Yandex!
Explicaţia lui Oleg Ciubotaru

NOTĂ.
Ulterior, Oleg Ciubotaru revine pe pagina de Facebook cu o precizare prin care sugerează că ar fi vrut să demonstreze "cât d uşor e să manipulezi opinia publică în ziua de azi. Jurnaliştii nu verifică sursele de informaţii şi adesea nici nu încearcă logic să contacteze partea responsabilă ca să afle opinia autentică".

Cele trei concluzii ale mele.

  1. Există un dezinteres profund la Kremlin şi instituţiile de pe orită în comunicarea care priveşte Moldova, dezinteres în care suspectez un joc. 
  2. Există prejudecăţi adânc înrădăcinate potrivit cărora abuzurile autorităţilor ruse şi atentatele la libertatea presei sunt o regulă în Rusia, deci nu ne mai miră nicio ştire despre asta, aşa că nici nu merită s-o mai verificăm
  3. Există tot mai mult amatorism în mass-media; jurnalismul profesionist e tot mai mult o vorbă şi tot mai puţin o realitate. Mass-media clasică gâfâie de câţiva ani buni în competiţia cu noua media, care a explodat odată cu internetul, social media, convergenţa audiovideo-online. "Democratizarea" furnizării de informaţii îşi arată, din când în când, lipsurile, aducând tot mai multe argumente pentru alfabetizarea media - noţiuni despre care vom mai vorbi pe aici (din ce în ce mai mult). 

marți, 27 august 2013

Pod de gaze naturale peste Prut. Sau pe dedesubt

O ştire mică pentru UE, mare pentru România şi Basarbia: au început lucrările la gazoductul Iaşi - Ungheni. La eveniment a participat comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, alături de premierii Ponta şi Leancă.

"Va fi redusă dependenţa energetică a republicii Moldova de un singur furnizor", a zis Oettinger, sec, referindu-se la Maica Rusie.

Gazoductul "Ungheni – Iași" va avea 42 km, e prima conductă de gaz natural care face legătura dintre Rep. Moldova şi România aka. UE şi va avea o capacitate maximă anuală de 1 miliard de metri cubi (o treime din consumul de gaz al Republicii Moldova). Împreună cu o nouă conductă lungă de 130 de kilometri și compresoarele care urmează să fie construite, noua interconexiune va livra gaze naturale orașului Chișinău. 


Comisia Europeană a aprobat deja o finanțare în valoare de 7 milioane de euro în cadrul Instrumentului european de vecinătate și de parteneriat și a programului de cooperare transfrontalieră România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013. Guvernul României s-a angajat de asemenea să sprijine Republica Moldova cu suma de 9 milioane de euro. Costurile totale de construcție sunt estimate la 28 de milioane de euro.

Am luat toate aceste date dintr-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România; textul integral îl puteţi găsi aici. Ştirea mi se pare importantă şi o trec pe blog pentru că simt în aer ceva în legătură cu Basarabia.

joi, 8 august 2013

Patriotism până la ultima consecinţă

Monumentul eroilor din Budişteni, judeţul Argeş. FOTO: Călin Hera
E o imagine clasică, pe care n-o bagi în seamă. Unul din sutele sau miile de monumente comemorative din satele şi orăşelele patriei. Un soclu înalt, un soldat cu o puşcă în mână şi câteva coroane de flori rămase de la ultima comemorare. Un stejar bătrân pe fundal, iarbă de jur împrejur şi un gard metalic scund, vopsit într-un albastru decolorat. Trecem mai departe.

Soldatul de bronz din vârful monumentului n-ar fi vrut  fie acolo. I-ar fi plăcut, dacă ar fi putut alege, să devină bunic. Să se certe cu baba lui, s-o mai tragă la măsea în fundul curţii sau la crâşmă, cu vreunii dintre cei al căror nume e trecut mai jos, pe soclu.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Basarabia e România în tot Bucureştiul

Peisaj bucureştean (zona Calea Plevnei). Foto: Calin Hera
O mână de oameni a scris pe unde a apucat un mesaj cu care multă lume rezonează (dar nu suficient de multă): Basarabia, pământ românesc. Am zis să fotografiez şi să aduc pe Naiv, dacă tot văd asta foarte des şi tot n-am mai scris de prea multă vreme aici (voi repara, staţi pe aproape!) şi dincolo am început un proiect, Vedere din Bucureşti.
În plus, a mai fost şi discursul regelui şi mi-a plăcut că a rostit în faţa Parlamentului fragmentul următor:
"Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați".
Deci, e de bine.

vineri, 16 septembrie 2011

Basarabeni, vi se pregăteşte ceva?


Pun şi eu cap la cap, fără să intru în detalii istorice.

Un fost preşedinte al Republicii Moldova, pe numele lui Vladimir Voronin (lider al Partidului Comuniştilor) numai ce s-a întors de la Moscova, unde se duce din când în când, să se adape cu înţelepciune, să primească indicaţii preţioase şi să se bronzeze la soarele care răsare de la Răsărit şi se strecoară cu talent printre turnurile Kremlinului. De data asta a avut o discuţie cu şeful Aministraţiei prezidenţiale ruse. Cu care ar fi discutat despre o posibilă alianţă a comuniştilor cu cineva din coaliţia aflată la putere. Cin’ să fie, cin’ să fie? Asta-i una.

A doua e despre un actual preşedinte (interimar) al aceleiaşi republici, fost coleg de partid cu cel pomenit mai sus, fost premier al lui, trecut între timp în barca pro-occidentalilor dar bănuit adeseori de joc dublu. Vorbim despre Măria Sa Lupu, Marian. Care a avut şi el ceva treabă la Moscova, la câteva zile după prietenul Voronin. Oficial, Lupu s-a dus în oraşul Înaltei Porţi împreună cu tatăl său, care avea nevoie de îngrijiri medicale.

Vin şi zic: poate-s eu defect şi văd maşini străine unde nu-s. Poate că totul e praf în ochi. Poate că Voronin doar vrea să se dea mare şi aruncă pe piaţă zvonuri care să-i menţină imaginea de tip care mai contează. 
Da’ orişicât, e bine să fii vigilent, nu-i aşa? În orice caz, le doresc sănătate celor din familia Lupu, semenilor mei, în general. Sănătatea, se ştie, e mai bună decât toate.

Ceea ce mi-a mai plăcut mie în mod special în ultima vreme a fost suplimentul despre Rusia (din Dilema veche). Printre altele, era un interviu interesant cu Gleb Pavlovschi, fost consilier de taină la Kremlin. Printre alte multe chestii cool, mi-a atras atenţia felul în care discuta omul despre studenţii de la Chişinău şi revoltele lor din anul 1996: „Generalul Lebed a fost ales ca imagine a CCR. Avea o voce înspăimîntătoare: în războiul din Transnistria, vocea lui a fost folosită pentru a slăbi rezistenţa – a fost transmis prin megafoane pentru ca studenţii din Chişinău aflaţi în tranşee să îl poată auzi şi să tremure.”

Care-i legătura? O fi vreuna, nu zic ba.


marți, 7 decembrie 2010

Lupu, un compromis acceptabil...

Narîskin doar a dat tonul negocierilor. A făcut-o destul de precipitat, destul de atipic, apreciez, ceea ce poate însemna o crispare. Am impresia că lucrurile nu curg chiar pe placul Kremlinului, ceea ce mi se pare OK. Am vorbit desrpe asta aici.

După propunerile lansate azi dimineată de Vlad Filat (presedintie pt Marian Lupu, sefia parlamentului pt Mihai Ghimpu, sefia guvernului pt Filat), reactiile au fost previzibile. Mihai Ghimpu e reticent, nemultumit că Filat nu a vorbit întâi cu el si a preferat declaratia de presă, dar constient de faptul că el, personal, si partidul lui, PL, nu poate spera la vreo functie mai înaltă decât atât.Iar pentru PDM principala problemă pare legată de garantiile oferite de PDLM si PL pentru antamarea functiei de sef al statului pentru Lupu.

Între timp, Voronin, care e exclus de la planul Filat, anuntă cât de bine s-a înteles cu Marian Lupu. Care Lupu zice: „Negocierile cu comuniştii pot să le calific drept constructive, o discuţie importantă şi bună care s-a axat pe principii de politică internă şi externă a Moldovei. Am găsit o consonanţă aproape deplină şi nu am constatat divergenţe de opinii”.

Ce va urma? Habar n-am. Cred tot mai mult că nu Lupu e miza, ci doar un biet pion. Dacă pionul va ajunge presedinte cu sprijinul AIE, atunci toată lumea ar putea fi multumită: pro-occidentalii că pot asigura o oarecare continuitate a eforturilor de integrare europeană, Kremlinul că păstrează un control destul de mare si, în orice caz, mult mai subtil (deci mai eficient) decât cel brut, uzitat în perioada Voronin. Scenariul acesta înseamnă o nouă tranzitie, o nouă perioadă gri. E, probabil, cel mai bun lucru posibil azi. Un compromis acceptabil, ar putea spune un cinic.

luni, 29 noiembrie 2010

Marja de eroare de 18%

Adevăr vă spun: topăiala lui Mircea Geoană a fost de înteles! Iar eroarea exit-pollurilor din noiembrie 2009 - ceva diafan.
Nu vreau să mă concentrez, după alegerile de ieri, pe sondaje si exit-polluri. Risipă de energie. Dar nici nu pot să nu văd o marjă de eroare record: 14% în cazul IRES, respectiv 8% în cazul CBS AXA!! (raportat la scorul comunistilor). Nici nu mă mai interesează explicatiile lui Dâncu&Co; ca profesionist n-ai voie să faci astfel de greseli.

Altfel, asa cum am mai spus, se joacă. Însă, deja, altfel decât, recunosc, mă bucurasem aseară. Comunistii au chiar mai multe mandate decât ne temeam înainte de alegeri. De la asta trebuie să plece analizele.

duminică, 28 noiembrie 2010

La Chisinău se joacă

Cu patru ore înainte de închiderea urnelor, prezenta la vot pentru alegerile din Basarabia era de 42%. Capitala Chisinău avea cea mai slabă prezentă la vot, 34%, dar, traditional, electoratul din orasele mari votează spre finalul „programului”. Deja, aflu, se anuntase o prezentă de 38% la ora 17.00 (si mai creste). Nu-mi dau seama dacă e de bine faptul că prezenta la vot e ridicată (cred că sunt sanse să se sară de 55%, cât spuneau optimistii că va fi). Teoretic, ar trebui să fie de bine, pentru că cresterea numărului de votanti în intervalul 16.00-21.00 s-ar face în special pe rural si diaspora, unde se votează masiv în favoarea fortelor pro-occidentale.
Astept cu emotie. Si rămân la părerea că, dacă ANM va reusi să intre în Parlament (la fel de surprinzător cum a făcut-o si în trecut), vor creste sansele ca AIE să atingă cele 61 de mandate. OK, nu uitati, acest blog se numeste „Naiv prin România” ;)

luni, 22 noiembrie 2010

E naspa de basarbeni (Friedman)

Analiza lui Friedman furnizată după vizita în Basarabia m-a dezamăgit. Mi-a fost clar că a plecat acolo cu prejudecăti, cu presupozitii pe care a vrut să le verifice/confirme cât mai rapid (si destul de superficial).

Principala dilemă a basarabenilor, principala lor problemă e una filosofică. Ei trebuie mai întâi să-si clarifice ce sunt, să se definească, pentru a putea apoi să stabiliească ce vor, ce le e mai bine, ce vor face. „Moldova e mai mult decât o provincie românească, departe de a fi o provincie rusească si mult mai putin decât o natiune”, zice Friedman.

Analistul geopolitic american zugrăveste Rep. Moldova ca o tară atât de disperată încât consideră că cel mai de pret bun de export sunt femeile, o tară care se bazează pe banii primiti de la cei plecati să lucreze în străinătate (chiar si în plină criză, 12% din PIB e de acolo). El explică diferenta între cifrele care descriu Moldova ca fiind cea mai săracă tară europeană si realitatea văzută de el pe teren (în capitală si în alte 2-3 orase) prin faptul olumul mare de bani trimisi din străinătate rudelor rămase acasă, prin existenta unor uriase sume „la negru” si prin diferentele abisale dintre nivelul de trai din urban mare fată de cel din rural (ca-n China).

„Moldova a fost parte a României. Moldova a fost parte a URSS. A avut o noimă ca parte din ceva. Dar URSS a dispărut, UE are mai multe probleme decât poate duce si nu-i trebuie altele. România e încă acolo. Nu e solutia perfectă, si cu sigurantă nu e întâmpinată cu entuziasm de prea multi basarabeni, dar România rămâne o solutie, chiar dacă imperfectă”, concluzionează Friedman.

Altfel spus, e naspa de basarabeni.

UPDATE. Am scris un editorial în EVZ despre situatia de acolo, cu sase zile înainte de alegeri.

vineri, 19 noiembrie 2010

Cu o săptămână înainte de alegeri

Am vrut să văd cum se prezintă situatia politică în Basarabia cu o săptămână înainte de alegeri. Am găsit la Victor Ciobanu rezultate ale unor sondaje de opinie mai de ultima oră (cbs.axa; agentie transnistreană citată de tiras.ru - cu traducerea unimedia; bop; asd) si pe site-ul partidului comunistilor date despre rezultatele altui sondaj (pe pagina ava.md n-am inteles ce scrie; e în limba rusă).

Probabil că fiecare dintre cele 3-4 sondaje trebuie privite cu oarecare rezerve. Totusi, ele dau o imagine generală despre felul în care ar putea arăta viitorul parlament de la Chisinău.

Astfel, alegerile ar urma să fie câstigate de comunisti, care ar primi între 26 si 39 % din voturi, potrivit acestor sondaje (cel mai probabil, în jur de 37%). Ei vor fi urmati de partidul premierului Vlad Filat - între 15 si 32 la sută (cel mai probabil, în jur de 21%), partidul lui Marian Lupu - între 10 si 19 procente (cel mai probabil, în jur de 14%), partidul lui Mihai Ghimpu - între 9 si 14 procente (cel mai probabil, în jur de 13%), partidul lui Serafim Urecheanu - între 3 si 5 procente (cel mai probabil, sub pragul de 4% sau chiar pe prag), respectiv Partidul Umanist din Moldova si Miscarea Actiunea Europeană - care se învârt pe la 2-3 procente fiecare.

Notă. Practic, comunistii nu vor avea aliati în parlament (singura surpriză ar putea veni dinspre fostul comunist Marian Lupu; dar, dacă ar vira-o, nu cred că ar fi urmat decât de cel mult jumătate din parlamentarii PD - si de ceva blesteme).

Mai pe scurt, o posibilă geografie parlamentară ar arăta asa:
PCRM - 37%
PLDM - 21%
PD - 14%
PL - 13%
(AMN - aprox. 4%)

Cheia pare să fie accederea AMN în Parlament, ceea ce ar putea duce la un număr de mandate suficient pentru alegerea presedintelui tării (altfel, incertitudinea persistă).

UPDATE. Ramona Ursu, care e la Chisinău, publică pe adevarul.ro datele unui sondaj de opinie proaspăt:

PCRM - 35%
PLDM - 25%
PD - 18%
PL 12%

AMN - 2%

.............................................................................................................................
Mai jos, câteva ceva despre partidele cu sanse de accedere în parlament:

PCRM - Partidul Comunistilor din Republica Moldova
Lideri: Valdimir Voronin (fost presedinte al Rep Moldova)
Clip electoral: aici
Slogan electoral: Moldova alege victoria

PLDM = Partidul Liberal Democrat din Moldova
Lideri: Vlad Filat = premier
Slogan electoral: Moldova fără sărăcie

PDM = Partidul Democrat din Moldova
Afiliere: Internationala socialistă (membru consultativ)
Lideri: Marian Lupu = ex-presedinte al Parlamentului, pe vremea lui Voronin
Slogan electoral: Pentru Moldova, pentru tine
 
PL = Partidul Liberal
Lideri: Mihai Ghimpu = presedintele interimar al Rep Moldova, Dorin Chirtoacă = primar Chisinău
Slogan electoral: Alege schimbarea până la capăt!

AMN = Alianta Moldova Noastră 
Afiliere: Liberal democrati
Lideri:  Serafim Urechean  (fost primar de Chisinău)
Slogan electoral: Noi ne facem datoria

Gudurări de ziua unui presedinte liberal

Azi, fiind ziua de nastere a lui Mihai Ghimpu, presedintele Rep. Moldova si al Partidului Liberal, administratorii site-ului partidului s-au gândit să-i facă o surpriză (sau să se gudure/sau asa li s-a zis să facă). Asa se face că apare un text penibil* semnat de organziatia tinerilor liberali. Sper că tinerii cu pricina n-au fost consultati si că vor avea stinghereli văzând asa o minune. În Basarabia, mai mult decât în România, metehnele din vremea comunismului sunt încă prea înrădăcinate. Si e atât de târziu...


*Textul e însotit de fotografia de campanie a lui Mihai Ghimpu, pe care sloganul campaniei electorale, Schimbare până la capăt, e înlocuit, cu acelasi font, de „sloganul” La multi ani, domnule Presedinte!”.


UPDATE. Am aflat, tot de la Ramona Ursu, despre calendarul sexy pentru Ghimpu. Si despre filmuletul postat si pe youtube.

joi, 18 noiembrie 2010

Tineti minte trei cuvinte: 28 noiembrie!

Ziua alegerilor din Basarabia e mai importantă pentru România decât alegerile prezidentiale de la Bucuresti, de anul trecut. Asa cred.
Analiza geopolitică a lui Friedman, la care m-am referit aici, insistă pe ceea ce e el consideră că ar putea fi cheia viitorului acestei regiuni: Basarabia, tinut pentru care, aminteste fondatorul Stratfor, „Stalin a renuntat la jumătate din Polonia” (întrucât e foarte aproape de Odessa).

„Dacă rusii influentează acest teritoriu, pot influenta perspectiva si comportamentul României. Cel mai important lucru din punctul de vedeer al rusilor este ca acest comportament să comporte un risc cât mai mic”, zice George Friedman.

Aceasta nu este o discutie de seminar, întrucât la Chisinău au loc alegeri peste o săptămână si un pic (în data de 28 noiembrie). Coalitia pro-UE e mai dezbinată ca oricând (atacurile dintre presedintele iterimar Mihai Ghimpu PL si premierul Vlad Filat PLDM sunt tot mai dure si au culminat cu contestarea constitutionalitatii tratatului semnat la Bucuersti de ministrul de externe român Teodor Baconschi si premierul basarabean Vlad Filat), iar comunistii si mai ales Marian Lupu (PD), cu orientare pro-rusă, par în avantaj. Dacă acestia din urmă vor prelua puterea, atunci Basarabia e pierdută pentru cine stie cât timp.

Amar e faptul că României pare să-i pese prea putin de Basarabia, desi Basarabia e mai importantă pentru România decât ne place să credem (si asta lăsând deoparte „sentimentalismele” - cei mai cinici să ia în calcul doar implicatiile geostrategice!).

O zice si Friedman: „Moldova e de interes national important, fundamental pentru România, si trebuie evaluată orice aliantă pe baza întrebării dacă aceasta îi sustine interseul national (vechea idee a lui Friedman - n. mea). Este foarte clar că Nato nu o face. Iar germanii („preferatii” lui Friedman - n. mea) sunt mai interesati de relatia cu Rusia decât de cea cu România.”

În fine, geostrategul de la Stratfor reia ideea si în interviul Mediafax (citat în articolul meu anterior): „Moldova e o amenitare la adresa Ucrainei, este ceva care creează suferintă Rusiei, este ceva care creează suferintă si românilor. Întrebarea este: presupunând că Moldova va deveni pro-rusă după alegeri, ce vor face românii? Si se pare că România nu are niciun plan..., pentru că nu poate contrabalansa Rusia”.

Ca să vă dati seama cât de mare e presiunea la Chisinău, vă arăt câteva stiri din ultimele 24 de ore:

Mihai Ghimpu: „Solicit sprijinul NATO pentru a nu admite o asemenea nedreptate. Principiul acceptului statului gazdă, poate deveni o pârghie de șantaj în mâinile Rusiei, care ar putea șantaja Republica Moldova că dacă aceasta nu-și dă acordul prezenței militare rusești, Rusiei nu-i rămâne decât să recunoască Transnistria”

Valeriu Pasat, fost ministru al Apărării si al Securitătii basarabene: „Dacă vom insista și mai departe ca această armată să fie retrasă, garantez că în 24 de ore contingentul militar din stânga Nistrului își ia drapelul, ștampila, cei 3 mii de ostași și au plecat. Dar rămân sute de tone de armament, ce facem cu el? Nu e așa de simplu ca acesta să fie retras”.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Retragerea trupelor ruseşti din Transnistria ar duce la reizbucnirea războiului secesionist”
Bugetul regiunii transnistrene pentru anul 2011 este unul dintre cele mai dificile din ultimii 5 ani, având un deficit de 70%. „De vină e Chisinăul”, zice liderul separatist Igor Smirnov.

Vin si zic iar: rezonez la ideile lui Friedman în ceea ce priveste Basarabia. O fac încercând să uit entuziasmul din timpul „Podului de flori”. Cred sincer că România are o sansă doar dacă exprimă o idee coerentă, crede în ea si si-o sustine. Ceea ce e destul de departe de realitate.

miercuri, 15 septembrie 2010

Lupu nu-si schimbă năravul

Greu de clintit va fi Marian Lupu...
Mai ales că acum e pe faţă: mâine va semna (la Moscova) un acord de cooperare între formaţiunea sa, Partidul Democrat din Moldova, şi Partidul Rusia Unită, condus de Valdimir Putin.
Basarabia, trezeste-te!

marți, 7 septembrie 2010

Basarabia

Eu cred, fiindcă sunt optimist, că Basarabia mai are sanse (ar fi aiurea să n-aibă). Modelul basarabean seamănă cu cel românesc, cred că afirmatia e banală. Părerea mea: dacă sunt, cât de cât, maturi, liderii AIE ar trebui să se trezească si să-si amintească misia: scoaterea tării din câmpul magnetic rusesc.
Am făcut o mică analiză în Evz.

marți, 13 aprilie 2010

Hârtie igienică pentru Mesager

Aflu de la Alexandru despre schimbarea la faţă a Mesagerului, buletinul de stiri de la televiziunea publică basarabeană. El sugerează o analiză între prestaţia din jurnalul de ştiri din seara de 7 aprilie 2010 şi cea din seara de 7 aprilie 2009. Aceeaşi oameni care mâncau rahat în urmă cu an, recunosc că au fost nişte dobitoci şi vorbesc acum fix în oglindă, cu acelaşi ton, cu aceleaşi cuvinte şi cu aceeaşi convingere schimbând personajele.
"Aceiași tipi care spuneau cu un an în urmă că Boboc a fost un drogat intoxicat cu nu știu ce substanță, ce învinuiau tinerii că au încercat să uzurpeze puterea în stat și stăteau în rând pentru a-l pupa cu patos în fund pe Voronin", spune Alexandru, cu amar.
Victor Rebengiuc le aducea un sul de hârtie igienică celor de la autointitulata Telviziune Română Liberă. E nevoie de hârtie igienică şi în Basarabia. De multă.

P.S. Tot răul spre bine: considerând că e valabilă ideea că basarabeanul de rând e încă manipulabil, că îşi ia informaţia în special de la televizor (în special de la Mesager), e foarte posibil ca multora să li se facă lumină. Unii, cei mai sensibili la lozinci, le vor înghiţi pe cele noi. Oricum erau nemulţumiţi de sărăcie şi lipsă de speranţă - acum ştiu cine a fost de vină: comuniştii. Alţii vor fi având, pur şi simplu, revelaţii. Întâi şocaţi, ei vor fi realizând că adevărul pe care-l ştiau era o mare minciună şi că băieţii şi fetele lor plecaţi la studii în capitală sau în România nu vorbeau prostii când le ziceau că Voronin şi compania erau nişte impostori.
Tuturor le zic: fiţi încrezători! Nu cred că partidul comunist va face prea mare brânză la viitoarele alegeri, oricât de mult s-ar certa între ei cei aflaţi acum la putere. Comuniştii (cel puţin comuniştii ăia) nu cred că vor mai reveni în mare forţă; în orice caz, nu acum şi nu sub numele ăsta. Cred că sunt suficient de compromişi încât să-şi dea seama că până şi ei trebuie să se democratizeze niţel. Părerea mea.

vineri, 5 martie 2010

Basarabeni umiliti

Alexandru Cozer scrie, dintr-o răsuflare, despre umilintele la care sunt supusi basarabenii care vor vize de România. Cei care au trecut prin asta, înainte de UE, la ambasade/consulate occidentale din Bucuresti stiu despre ce e vorba. E condamnabilă atitudinea autoritătilor române, pe care, însă, o stim, prea bine, din tară...

marți, 1 decembrie 2009

Trăiască România dodoloaţă!

La mulţi ani, dragii mei! Mă bucur să-mi amintesc lectura din cartea de Citire (clasa a treia?) în care un copil striga chestia din titlu, din cârcă de la taică-său. Îmi imaginam atunci că sunt eu însumi prichindelul si pronuntam dodoloaţă cu o satisfacţie pe care mi-e greu s-o descriu acum, când sunt cal bătrân. Îmi plăcea forma rotundă a României si felul în care îmi vorbeau tatăl meu si dascălul de istorie, câtiva ani mai târziu, despre Basarabia. Asadar, trăiască România dodoloaţă!

NOTĂ. Ascultam dimineată la un radio, cred că la Realitatea FM, un nene care era supărat că multă lume lucrează azi. Nu cred că ziua liberă e pasul suficient pentru ca românii să-si sărbătorească ziua, dar ar putea fi un început. Zic asta pentru că azi, când veneam la serviciu (sic!), am văzut destul de multi oameni iesiti la fumat, semn că selucrează si la HP ;)

OBS.
Am postat acest text si dincolo. Asa mi-a venit.

UPDATE.
Amicul meu (de blogosferă) din Chisinău, Alexandru Cozer, face o urare României ;)

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters