“M-a impresionat fața lui Remes, cea de la ieșirea din cafeneaua spăgii: o roșeață în care se amestecau ciudat trăsături de țăran cu preocuparea de parvenit care și-a mai vândut un pic din suflet, din onoare.” Îmi aduc aminte în continuare de Editoriale scrise în Evenimentul zilei.
Se afișează postările cu eticheta editorial. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta editorial. Afișați toate postările
sâmbătă, 20 iunie 2020
marți, 12 iulie 2011
De ce a fost huiduită Elena Udrea
Mass-media a anunţat noul ucaz PDL: răsfiraţi, băieţi, răsfiraţi! Înţeleg că liderii PDL trebuie să meargă peste tot unde se adună oameni (hramuri, bâlciuri, târguri ş.a.m.d.) pentru a fi aproape de aceştia şi a le explica ce reformă fantastică a făcut guvernul Boc şi cât de bine le va merge dacă vor vota, anul viitor, partidul cu pricina.
Meciul de box al lui Lucian Butea fost un astfel de prilej, desigur. Eveniment supermediatizat, cu potenţial foarte bun de aţâţare a patriotismului local (îi zic aşa, fiindcă acest gen de patriotism “de meci” are, totuşi, ceva provincial în el, şi nu foarte profound; dar se poartă, e acceptat de multă lume ca fiind Patriotismul dacă ţii cu o echipă românească, indfierent de rivalităţile interne). Un context numai bun pentru declicul aşteptat: lasă, nene, că n-o fi nici ea (Elena Udrea)/el (PDL) atât de naşpa, uite, l-a adus pe Bute, a organizat gala asta minunată, ne bucurăm, ieşim în Piaţa Univeristăţii, delir, ce mai!
Şi, totuşi, planul n-a ieşit.
Meciul de box al lui Lucian Butea fost un astfel de prilej, desigur. Eveniment supermediatizat, cu potenţial foarte bun de aţâţare a patriotismului local (îi zic aşa, fiindcă acest gen de patriotism “de meci” are, totuşi, ceva provincial în el, şi nu foarte profound; dar se poartă, e acceptat de multă lume ca fiind Patriotismul dacă ţii cu o echipă românească, indfierent de rivalităţile interne). Un context numai bun pentru declicul aşteptat: lasă, nene, că n-o fi nici ea (Elena Udrea)/el (PDL) atât de naşpa, uite, l-a adus pe Bute, a organizat gala asta minunată, ne bucurăm, ieşim în Piaţa Univeristăţii, delir, ce mai!
Şi, totuşi, planul n-a ieşit.
marți, 10 mai 2011
Unde mută Emil Boc investiţiile
Într-o frumoasă zi de mai, premierul Emil Boc descindea în plăcutul oraş Râmnicu-Vâlcea, în fruntea unei delegaţii de partid şi de stat. În timpul scurtei, dar spornicei sale şederi pe malul drept al Oltului, Emil Boc a împuşcat doi iepuri dintr-un foc (pentru astfel de oameni trebuia inventată ziua de cel puţin 25 de ore!), fiind ba premier, ba candidat (cu şanse bunicele) pentru şefia PDL.
Din cauza celor două televiziuni care, pe bună dreptate, sunt atacate cu orice prilej de cei mai puternici aleşi şi numiţi din ţară, istoria va consemna, după vizita premierului/candidatului Emil Boc, doar regretabilele incidente în urma cărora unul dintre cei care au huiduit (da, omul politic a fost huiduit!) s-a ales cu dosar penal.
Ar mai fi trebuit însă consemnat ceva: un dialog pornit de la dedublarea personalităţii bociene. Evenimentul a avut loc la conferinţa de presă de la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, unde Emil Boc a îmbrăcat costumul de premier şi a ţinut să le atragă atenţia jurnaliştilor că le stă la dispoziţie ("cu plăcere") doar în această calitate.
Din cauza celor două televiziuni care, pe bună dreptate, sunt atacate cu orice prilej de cei mai puternici aleşi şi numiţi din ţară, istoria va consemna, după vizita premierului/candidatului Emil Boc, doar regretabilele incidente în urma cărora unul dintre cei care au huiduit (da, omul politic a fost huiduit!) s-a ales cu dosar penal.
Ar mai fi trebuit însă consemnat ceva: un dialog pornit de la dedublarea personalităţii bociene. Evenimentul a avut loc la conferinţa de presă de la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, unde Emil Boc a îmbrăcat costumul de premier şi a ţinut să le atragă atenţia jurnaliştilor că le stă la dispoziţie ("cu plăcere") doar în această calitate.
marți, 3 mai 2011
Tanti Maria din Morlaca şi Bin Laden (de pe fundul mării)
Pentru tanti Maria Andru din Morlaca, un sat de munte aflat în apropiere de Huedin, ziua de 2 mai 2011 a fost una a răzbunării.
În urmă cu şapte ani, fata ei, care avea 40 de ani, murea sfârtecată de o explozie (în Gara Atocha din Madrid). De atunci, duşmanul personal al femeii e un tip cu barbă. O luptă inegală între o femeie de 70 de ani din Munţii Apuseni şi cel mai temut terorist din lume, Osama bin Laden, bărbatul de 54 de ani care se plimba, într-un filmuleţ celebru, pe pantele unor munţi din Afganistan (sau Pakistan). O întorsătură ciudată a sorţii a făcut ca ieri tanti Maria să fie cea care să se bucure.
Atunci când a anunţat eliminarea lui Osama bin Laden, preşedintele Barack Obama a mizat pe faptul că ştirea va face înconjurul lumii şi nu va lăsa cu adevărat indiferent pe nimeni. Pentru el personal şi pentru Statele Unite era important să transmită mesajul că nu te poţi pune cu americanii şi că, mai devreme sau mai târziu, ajungi să o păţeşti dacă o faci. Pentru SUA era o chestiune de principiu să nu lase această treabă neterminată. Atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost, probabil, cea mai mare ofensă adusă vreodată puterii mondiale nr. 1. E un detaliu faptul că a trebuit să treacă aproape zece ani până când Bin Laden, personificarea Răului, să fie răpus. Important e mesajul: nu te pui cu SUA, punct.
...
NOTĂ. Articolul e aici.
marți, 12 aprilie 2011
Acei bărbati minunati si jertfele lor eroice
Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine aproape că m-a amuzat momentul depunerii motiunilor PDL. Atâta morgă..., pentru ce? Rămân la părerea că documentele cu pricina nici măcar nu merită să fie citite (recunosc, le-am citit) pentru că nimănui nu-i pasă de ele. Faceti-i un semn lui Emil Boc si va recita până când i se va usca cerul gurii. (Am scris un editorial în Evz despre asta, m-as bucura să-l cititi).
În context, prestatia lui Theo Paleologu a devenit ironică (nu stiu dacă omul si-a propus să facă misto de PDL, dar i-a iesit!). Totusi, cum e motiunea pe care am citit-o cu cea mai mare atentie, pot mărturisi că se află în ea câteva idei bune pe care le-am întâlnit rareori în documente politice cu pretentii. De exemplu, „alegerile primare pentru desemnarea candidaţilor în competiţiile electorale la nivel local, parlamentar şi europarlamentar, cu excepţia candidatului la preşedinţie” (de ce nu si prezidentiabilul?).
NOTĂ ASUPRA TITLULUI.
Editorialul despre care vorbeam mai sus avea, la un moment dat, titlul pe care l-am dat acestei postări. Putea să i se potrivească, putea să nu i se. Aici e cam ca nuca în perete, recunosc. Ca să-l salvez, ar trebui să spun că Emil Boc (mai ales) pozează în salvatorul natiunii, cel care s-a sacrificat „într-un moment dificil pentru tară”, că Vasile Blaga pozează în omul care a muncit 20 de ani pentru partid (care e ca „familia lui”), tară si popor si care aduce schimbarea în PDL (fără să arate cam ce schimbare poate aduce unul care e la decizie de peste zece ani). În fine, al treilea bărbat de stat care se sacrifică e personajul Theodor Paleologu, care depune motiunea „ca să destindă atmosfera”. Deci, sunt minunati.
În context, prestatia lui Theo Paleologu a devenit ironică (nu stiu dacă omul si-a propus să facă misto de PDL, dar i-a iesit!). Totusi, cum e motiunea pe care am citit-o cu cea mai mare atentie, pot mărturisi că se află în ea câteva idei bune pe care le-am întâlnit rareori în documente politice cu pretentii. De exemplu, „alegerile primare pentru desemnarea candidaţilor în competiţiile electorale la nivel local, parlamentar şi europarlamentar, cu excepţia candidatului la preşedinţie” (de ce nu si prezidentiabilul?).
NOTĂ ASUPRA TITLULUI.
Editorialul despre care vorbeam mai sus avea, la un moment dat, titlul pe care l-am dat acestei postări. Putea să i se potrivească, putea să nu i se. Aici e cam ca nuca în perete, recunosc. Ca să-l salvez, ar trebui să spun că Emil Boc (mai ales) pozează în salvatorul natiunii, cel care s-a sacrificat „într-un moment dificil pentru tară”, că Vasile Blaga pozează în omul care a muncit 20 de ani pentru partid (care e ca „familia lui”), tară si popor si care aduce schimbarea în PDL (fără să arate cam ce schimbare poate aduce unul care e la decizie de peste zece ani). În fine, al treilea bărbat de stat care se sacrifică e personajul Theodor Paleologu, care depune motiunea „ca să destindă atmosfera”. Deci, sunt minunati.
joi, 24 martie 2011
Leacul durerii: condeiul vârât pe gât
Un cititor de pe evz.ro îmi spune că am o armă de temut: condeiul, pe care să i-l bag pe gât lui Traian Băsescu.
Citez: „Aveţi în mână o armă de temut,d-le Călin Hera: Condeiul! Băgaţi-l pe gât lui Băsescu oriunde îl găsiţi; motive se găsesc totdeauna. Poate într-o zi veţi avea satisfacţia că aţi contribuit la izbăvirea poporului român de o boală fără leac.”
Mărturisesc: nu mi-am dat seama dacă omul e ironic sau sincer scriindu-mi asta. Si, cum spune ceva de un leac, m-am gândit că poate mă dumiriti voi.
Totul, de la acest editorial
P.S. Vouă nu vi s-a părut că presedintele României, cam după ce l-a repezit Sarko astă-vară, are ca motto celebrul îndemn „Acasă lei, afară mielusei”?
Citez: „Aveţi în mână o armă de temut,d-le Călin Hera: Condeiul! Băgaţi-l pe gât lui Băsescu oriunde îl găsiţi; motive se găsesc totdeauna. Poate într-o zi veţi avea satisfacţia că aţi contribuit la izbăvirea poporului român de o boală fără leac.”
Mărturisesc: nu mi-am dat seama dacă omul e ironic sau sincer scriindu-mi asta. Si, cum spune ceva de un leac, m-am gândit că poate mă dumiriti voi.
Totul, de la acest editorial
P.S. Vouă nu vi s-a părut că presedintele României, cam după ce l-a repezit Sarko astă-vară, are ca motto celebrul îndemn „Acasă lei, afară mielusei”?
marți, 15 martie 2011
De ce nu poate ajunge Crin Antonescu presedinte al României
 |
| Crin Antonescu, președinele din sondaje |
marți, 22 februarie 2011
UDMR ţine cheia la sertar
S-a tot zis că, vezi Doamne, cheia e la UDMR. Băsescu pur şi simplu a tras de timp, a arătat nişte pisici, a schimbat vorba. Ecuaţia UDMR e rezolvată: rămâne alături de PDL exact atât cât e nevoie, exact atât cât PDL poate alcătui guvernul (nu e o "flotare logică" aici, ştiu că fără voturile UDMR nu există această majoritate - fără voturile UDMR nu există nicio majoritate; câtă vreme Băsescu aşa vrea, PDL alcătuieşte guvernul).
Am scris un editorial în Evz în care am spus ce cred eu despre Congresul UDMR de la Oradea, context şi perspective.
Am scris un editorial în Evz în care am spus ce cred eu despre Congresul UDMR de la Oradea, context şi perspective.
marți, 15 februarie 2011
Demisia lui Boc, în buzunarul de la spate
... Deocamdată nu ştim dacă Emil Boc va demisiona sau nu. Ar avea motive şi s-o facă, şi să n-o facă. Ştie că nu va fi veşnic premier, dar puterea e atât de seducătoare! Poate că, pe undeva, mai crede că e om de stat şi că are vreo misiune importantă de îndeplinit. Pe de altă parte, a rămâne premier înseamnă continuarea uzurii. De mai multă vreme, omul Emil Boc cam are de tras din cauza unei funcţii prea apăsătoare, care îi aduce prea puţine satisfacţii şi mult, mult prea mult stres. Funcţia de premier e una dintre cele mai nesigure în actualul context. Coaliţia e zgândărită puternic de nou-creata alianţă PSD-PNL şi păstrarea fiecărui vot din parlament e o cută pe frunte în plus. Ce ai azi, ai putea să nu mai ai mâine. La propriu. Dureros. În plus, partidul, "pesedizat" puternic (adică impregant tot mai mai mult cu corupţie şi baronism local), e tot mai greu de ţinut în frâu. Apropierea alegerilor înseamnă lupte interne dure, cu final neaşteptat.
De aceea, dacă ar fi să aleagă (Traian Băsescu a spus destul de clar, în interviul acordat Sabinei Fati de la "România liberă", că e de preferat separarea funcţiilor de premier şi de preşedinte de partid ), e de înţeles de ce Emil Boc, omul şi politicianul deopotrivă, ar prefera funcţia de preşedinte al PDL. Ca preşedinte de partid pierzi o bună parte din putere, e drept, dar îţi poţi permite mai mult să fii populist (şi ce îşi poate dori mai mult un politician român?). Iar funcţia de preşedinte PDL e mult mai sigură decât cea de premier, dacă priveşti un pic în perspectivă. Nu e de lepădat nici amănuntul că, în clipa asta, Emil Boc, râdeţi sau nu, e cel mai prezidenţiabil pedelist. Apoi, dincolo de ceea ce vrea Boc, lui Traian Băsescu i-ar folosi mai mult ca actualul premier să rămână şef de partid decât să ajungă în această funcţie Vasile Blaga, cu care e incomparabil mai greu de lucrat. Mai lesne plantezi lângă Boc un prim-vicepreşedinte ca Elena Udrea şi nişte vicepreşedinţi cu figuri de reformatori.
Iar dacă aveţi ceva aplecări pentru scenarii, o informaţie: fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a debutat regizoral la un festival de film, la Berlin. Dar avem şi noi regizorii noştri! Măcar că de ieri după-amiază nu s-a mai vorbit despre dosarul "Mită la Vama Halmeu" şi traseul banilor către, zic şi eu, PDL.
NOTĂ. Găsiti textul întreg aici.
De aceea, dacă ar fi să aleagă (Traian Băsescu a spus destul de clar, în interviul acordat Sabinei Fati de la "România liberă", că e de preferat separarea funcţiilor de premier şi de preşedinte de partid ), e de înţeles de ce Emil Boc, omul şi politicianul deopotrivă, ar prefera funcţia de preşedinte al PDL. Ca preşedinte de partid pierzi o bună parte din putere, e drept, dar îţi poţi permite mai mult să fii populist (şi ce îşi poate dori mai mult un politician român?). Iar funcţia de preşedinte PDL e mult mai sigură decât cea de premier, dacă priveşti un pic în perspectivă. Nu e de lepădat nici amănuntul că, în clipa asta, Emil Boc, râdeţi sau nu, e cel mai prezidenţiabil pedelist. Apoi, dincolo de ceea ce vrea Boc, lui Traian Băsescu i-ar folosi mai mult ca actualul premier să rămână şef de partid decât să ajungă în această funcţie Vasile Blaga, cu care e incomparabil mai greu de lucrat. Mai lesne plantezi lângă Boc un prim-vicepreşedinte ca Elena Udrea şi nişte vicepreşedinţi cu figuri de reformatori.
Iar dacă aveţi ceva aplecări pentru scenarii, o informaţie: fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a debutat regizoral la un festival de film, la Berlin. Dar avem şi noi regizorii noştri! Măcar că de ieri după-amiază nu s-a mai vorbit despre dosarul "Mită la Vama Halmeu" şi traseul banilor către, zic şi eu, PDL.
NOTĂ. Găsiti textul întreg aici.
luni, 7 februarie 2011
Cum l-a stricat Băsescu pe Cristi Diaconescu
Crin Antonescu la Sinteza zilei (Antena 3):
„Asta chiar m-a mâhnit în plan personal: l-au stricat pe Cristi Diaconescu. Adică, un om de talia, culturală, cel puţin, diplomatică, a lui Cristian Diaconescu, începe să vorbească, să mă ierte, în dodii, cum că nu s-a mai pomenit la Parlamentul European să voteze liberalii cu socialiştii. Păi dacă l-au făcut pe un om cum e Cristi Diaconescu, în stare de veghe, treaz, normal, la televizor, sau în public, unde era să spună asta... oamenii ăştia strică tot, pe ce pun Dincolo de chestiunile astea - am vrut să ne mai destindem, dar am vrut să dau un exemplu, că un om rezonabil, onorabil, bine pregătit profesional, nu un politruc, un om performant în domeniul său, uite unde l-a adus Băsescu!”
E înduiosător. Fragmentul face parte din discursul prin care liderul liberal si al USL justifică si argumentează următoarea miscare politică: depunerea tuturor „eforturilor posibile, oficiale şi neoficiale pentru a putea disloca o parte din actuala majoritate, pentru a putea rupe majoritatea domnului Băsescu în Parlament.”
NOTĂ. Am scris un editorial în Evz, dacă tot a venit vorba despre asta.
„Asta chiar m-a mâhnit în plan personal: l-au stricat pe Cristi Diaconescu. Adică, un om de talia, culturală, cel puţin, diplomatică, a lui Cristian Diaconescu, începe să vorbească, să mă ierte, în dodii, cum că nu s-a mai pomenit la Parlamentul European să voteze liberalii cu socialiştii. Păi dacă l-au făcut pe un om cum e Cristi Diaconescu, în stare de veghe, treaz, normal, la televizor, sau în public, unde era să spună asta... oamenii ăştia strică tot, pe ce pun Dincolo de chestiunile astea - am vrut să ne mai destindem, dar am vrut să dau un exemplu, că un om rezonabil, onorabil, bine pregătit profesional, nu un politruc, un om performant în domeniul său, uite unde l-a adus Băsescu!”
E înduiosător. Fragmentul face parte din discursul prin care liderul liberal si al USL justifică si argumentează următoarea miscare politică: depunerea tuturor „eforturilor posibile, oficiale şi neoficiale pentru a putea disloca o parte din actuala majoritate, pentru a putea rupe majoritatea domnului Băsescu în Parlament.”
NOTĂ. Am scris un editorial în Evz, dacă tot a venit vorba despre asta.
marți, 18 ianuarie 2011
Băsescu pune pe masă votul uninominal într-un singur tur
Băsescu, la dezbaterea organizată de Institutul de Studii Populare (gazdă Valeriu Stoica):
„Ori vot uninominal intr-un singur tur, ori vot uninominal in doua tururui, mai costisitor, poate mai putin reprezentativ din punct de vedere popular”.
Nicio surpriză, stiam acest punct de vedere de când s-a instaurat zdravăn regimul Băsescu. Am explicat în editorialul Evz cam care sunt argumentele unora si ale altora si care resorturile.
Nu-i cine stie ce mare filosofie, dar am zis să zic.
Altfel, Băsescu zice c-o s-o dea înainte cu parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri. Si amenintă: „In cazul in care clasa politica va refuza, exista modalitati de a reduce numarul de parlamentari prin lege, nu prin constitutie”.
În fine, anuntă schimbarea de generatii în PDL, căci cea mai bună Albă ca zăpada e tot aia interioară: „Este clar ca in momentul de fata, partidele toate, si in primul rand principalul partid de guvernamant, au nevoie de reforme interne, care sa stimuleze aparitia unei noi generatii de lideri. Este nevoie de o generatie de politicieni relativ experimentati, dar carora sa li se permita accesul la varful partidelor”.
NOTĂ: Am scris o tabletă TV despre declaratia aia care spune că suntem datori fată de stat.
„Ori vot uninominal intr-un singur tur, ori vot uninominal in doua tururui, mai costisitor, poate mai putin reprezentativ din punct de vedere popular”.
Nicio surpriză, stiam acest punct de vedere de când s-a instaurat zdravăn regimul Băsescu. Am explicat în editorialul Evz cam care sunt argumentele unora si ale altora si care resorturile.
Nu-i cine stie ce mare filosofie, dar am zis să zic.
Altfel, Băsescu zice c-o s-o dea înainte cu parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri. Si amenintă: „In cazul in care clasa politica va refuza, exista modalitati de a reduce numarul de parlamentari prin lege, nu prin constitutie”.
În fine, anuntă schimbarea de generatii în PDL, căci cea mai bună Albă ca zăpada e tot aia interioară: „Este clar ca in momentul de fata, partidele toate, si in primul rand principalul partid de guvernamant, au nevoie de reforme interne, care sa stimuleze aparitia unei noi generatii de lideri. Este nevoie de o generatie de politicieni relativ experimentati, dar carora sa li se permita accesul la varful partidelor”.
NOTĂ: Am scris o tabletă TV despre declaratia aia care spune că suntem datori fată de stat.
marți, 11 ianuarie 2011
Cine puii mei mai uneste dreapta?
Revin la subiect, fiindcă mă preocupă. Am scris încă un editorial în EVZ. Cred că vom asista la o migrare a votantilor. Crin Antonescu e mai prezidentiabil decât până acum (cei care îl părăsesc sunt mai putini decât cei care îl vor urma; acestia din urmă sunt, multi, din tabăra PSD: unii bucurosi să se lase manipulati TV, altii bucurosi că, în sfârsit, cu voie de la partid, pot vota un personaj mai spălat si mai necompromis).
PNL ar putea iesi pe plus, în final, dar structura votantilor se va modifica. Dacă, să zicem, PNL va câstiga alegerile, asta nu va însemna că românii s-au făcut de dreapta, ci că PNL si-a cam schimbat bazinul...
(Sunt curios unde se vor duce, dacă se vor duce undeva, alegătorii liberali dezamăgiti de această miscare)
Jocul va fi între mase de alegători, pe manipulare.
În fine, salut voturile contra date de Ludovic Orban, Călin Popescu-Tăriceanu, Varujan Vosganian si Adriana Săftoiu. E important pentru un partid să existe dezbatere si e îngrijorător că liderul Crin Antonescu amenintă cu cartonase rosii.
P.S. Sunt dezamăgit că multi politicieni liberali (tineri sau la a doua tinerete) au evitat să se pronunte în aceste zile. Stiu că e cel mai sănătos să te abtii, ca să nu dai cu bâta-n gard, dar anvergură capeti si dacă stii să formulezi un punct de vedere coerent si îl sustii, cu orice risc. Dar poate această idee face parte din naivitătile mele.
NOTĂ. Să explic titlul: masterul pentru comentariile publicate în EVZ are un început de text care se numeste „Cine uneste dreapta?” - este editorialul scris în luna mai 2009 de Florian Bichir. De multe ori, ne întrebăm între noi: „Tu unesti, azi, dreapta?”, cu variante. De data asta, primul lucru pe care l-am făcut când m-am apucat să scriu editorialul de azi a fost să modific putin titlul de lucru...
UPDATE.
Mihnea cinsteste PNLc-ul...
Ovidiu arată că s-a pus punct (trist) anti-securismului.
Dan Selaru arată cum preconizata unire a PNL cu PSD va avantaja PDL.
Turambar (ne) întreabă ce fel de liberali suntem? (în contextul discutiei despre social-liberalism)
Nenea Lars vorbeste despre Alianta PNL-Voiculescu (regăsesc câteva idei enuntate si de mine).
Mihnea Mărută arată că lui Antonescu i-a crescut audienta.
Diana Tusa n-a scris nimic despre alianta PNL-PC pentru că tocmai a început să-i meargă copilul. Multi pasi înainte, atunci.
Dan Mihalache recunoaste cu candoare: „Eu nu am fost niciodată foarte pasionat de dezbaterea privind fosta Securitate. La 20 de ani după Revoluţie o asemenea dezbatere mi se pare perfect inutilă”. Într-o postare anterioară (7 ian) atrăgea atentia asupra unei postări Codrin Scutaru despre social-liberalism.
Alina Gorghiu pune „întrebări-întrebări” (cum ar trebui să arate opozitia, cu doi piloni sau cu unul?). As putea să jur că ieri am citit altă întrebare pe blogul domniei sale, la care erau peste o sută de răspunsuri (dacă e avantajoasă alianta cu pc).
Mihai Voicu anuntase încă din 5 ian că alianta cu PC e o „mutare excelentă”.
PNL ar putea iesi pe plus, în final, dar structura votantilor se va modifica. Dacă, să zicem, PNL va câstiga alegerile, asta nu va însemna că românii s-au făcut de dreapta, ci că PNL si-a cam schimbat bazinul...
(Sunt curios unde se vor duce, dacă se vor duce undeva, alegătorii liberali dezamăgiti de această miscare)
Jocul va fi între mase de alegători, pe manipulare.
În fine, salut voturile contra date de Ludovic Orban, Călin Popescu-Tăriceanu, Varujan Vosganian si Adriana Săftoiu. E important pentru un partid să existe dezbatere si e îngrijorător că liderul Crin Antonescu amenintă cu cartonase rosii.
P.S. Sunt dezamăgit că multi politicieni liberali (tineri sau la a doua tinerete) au evitat să se pronunte în aceste zile. Stiu că e cel mai sănătos să te abtii, ca să nu dai cu bâta-n gard, dar anvergură capeti si dacă stii să formulezi un punct de vedere coerent si îl sustii, cu orice risc. Dar poate această idee face parte din naivitătile mele.
NOTĂ. Să explic titlul: masterul pentru comentariile publicate în EVZ are un început de text care se numeste „Cine uneste dreapta?” - este editorialul scris în luna mai 2009 de Florian Bichir. De multe ori, ne întrebăm între noi: „Tu unesti, azi, dreapta?”, cu variante. De data asta, primul lucru pe care l-am făcut când m-am apucat să scriu editorialul de azi a fost să modific putin titlul de lucru...
UPDATE.
Mihnea cinsteste PNLc-ul...
Ovidiu arată că s-a pus punct (trist) anti-securismului.
Dan Selaru arată cum preconizata unire a PNL cu PSD va avantaja PDL.
Turambar (ne) întreabă ce fel de liberali suntem? (în contextul discutiei despre social-liberalism)
Nenea Lars vorbeste despre Alianta PNL-Voiculescu (regăsesc câteva idei enuntate si de mine).
Mihnea Mărută arată că lui Antonescu i-a crescut audienta.
Diana Tusa n-a scris nimic despre alianta PNL-PC pentru că tocmai a început să-i meargă copilul. Multi pasi înainte, atunci.
Dan Mihalache recunoaste cu candoare: „Eu nu am fost niciodată foarte pasionat de dezbaterea privind fosta Securitate. La 20 de ani după Revoluţie o asemenea dezbatere mi se pare perfect inutilă”. Într-o postare anterioară (7 ian) atrăgea atentia asupra unei postări Codrin Scutaru despre social-liberalism.
Alina Gorghiu pune „întrebări-întrebări” (cum ar trebui să arate opozitia, cu doi piloni sau cu unul?). As putea să jur că ieri am citit altă întrebare pe blogul domniei sale, la care erau peste o sută de răspunsuri (dacă e avantajoasă alianta cu pc).
Mihai Voicu anuntase încă din 5 ian că alianta cu PC e o „mutare excelentă”.
marți, 4 ianuarie 2011
Jumătatea plină a paharului gol
În ceea ce mă priveste, am asteptări de la anul 2011, dar nu foarte multe sperante. Cred că sunt în trendul general.
Chiar în prima zi a acestui an am auzit două bancuri scurte despre optimism.
Primul l-am primit de la un amic: "Ce vede optimistul într-un cimitir? Numai plusuri". Al doilea, probabil adaptat, e pe blogul lui Dan Şelaru: "Ce părere ai despre anul 2010, care tocmai s-a încheiat? A fost mai bun decât 2011".
Mă întreb de ce sunt românii tentaţi să vehiculeze mai degrabă aceste glume amare decât mesajele optimiste transmise de cei trei oameni aflaţi la putere...
Mă întreb de ce sunt românii tentaţi să vehiculeze mai degrabă aceste glume amare decât mesajele optimiste transmise de cei trei oameni aflaţi la putere. Aflat la Predeal în prima zi a anului, şeful statului a făcut câteva declaraţii ad-hoc în care a încercat să afişeze un optimism rezervat. El a vorbit despre creşterea "timidă" pe care o va înregistra economia românească în 2011 ("dar nu pe structura aceluiaşi stat") şi a anunţat că România a reuşit să treacă peste "cel mai greu an al crizei". În discursul rostit la minus 6 grade Celsius, Traian Băsescu a pronunţat de vreo zece ori sintagma "modernizarea statului", căci aceasta va fi lozinca anului: regimul Băsescu face reformă, adversarii se opun reformei. (În mesajul oficial pulicat pe siteul Administraţiei Prezidenţiale, mesajul e mai ambiguu: "România are şansa prosperităţii dacă avem forţa să luăm deciziile corecte în avantajul generaţiilor viitoare".)
Tot la Predeal şi tot la baza pârtiei de schi, premierul Emil Boc (cel cu puşca şi cureaua lată) a fost mai metaforic, anunţând că, "după vreme rea, va veni şi vremea bună". Şi el bate monedă pe "misiunea" de a reforma statul, şi el anunţă că partea cea mai grea a trecut. Al treilea mesaj, ca să ne intre bine în cap, l-am cules de pe blogul Elenei Udrea, care anunţă tranşant (şi optimist) că 2011 va fi anul în care vom ieşi din criza economică, se vor încheia toate măsurile de austeritate, "va fi anul care va arăta că am gândit bine şi corect".
De partea celalaltă, optimismul liderului PNL Crin Antonescu e ca în bancul de la început: "Dacă aceşti oameni (preşedintele Traian Băsescu şi guvernul PDL - nota mea) rămân la putere şi în 2011, anul 2010 o să ni se pară unul bun, iar dacă rămân până în 2012, nici nu mă mai angajez să mai comentez la finalul lui 2012".
La rândul lui, liderul PSD Victor Ponta are sufletul "destul de apăsat" la gândul că "sunt atât de mulţi cei care (...) trăiesc prezentul şi se gândesc la viitor cu multă amărăciune, tristeţe, nesiguranţă şi, implicit, frustrare". Pe blogul personal, Victor Ponta "încă speră" că vor veni din nou şi vremuri mai bune, "totul depinde de noi şi de Dumnezeu". Optimism suav, ca într-o felicitare de Anul Nou.
Dincolo de retorica politicienilor, aceste burice ale Pământului, românii privesc viitorul cu rezerve. Au învăţat (până la proba contrară) să se mai uite în gura celor care împart găleţi electorale cu câteva zile înainte de alegeri, dar îi lasă rece previziunile macro (excelentă analiza publicată ieri de "Ziarul financiar"!). Oamenii vor să ştie că îşi vor păstra locurile de muncă (dar zeci, poate sute de mii de oameni de la stat şi de la privat vor fi concediaţi...), şi să aibă certitudinea că salariile nu vor mai scădea. Cred, însă, că niciun bugetar nu e atât de naiv încât să-şi imagineze că majorarea de 15% înseamnă că vor ieşi pe plus după ce o confruntă cu creşterea accizelor, scăderea leului şi alte surprize (anunţate sau ba). În treacăt fie spus, preconizez că va creşte numărul celor care vor juca la loto şi ratingurile emisiunilor TV tip "Bingo".
Este probabil ca evadarea în Occident (pentru un loc de muncă mai bun) să fie visul (secret sau nu) al multora. Privit din această perspectivă , e cu atât mai dezamăgitor semnul "Interzis" (sau, pentru optimşti, mesajul "Deocamdată, nu") pus pe aspiraţiile Schengen ale României. Nu ştiu care e reacţia cea mai bună pe care ar trebui s-o aibă Bucureştiul, dar cred că şantajul Croaţia vs Schengen sugerat de ministrul Baconschi nu poate duce la ceva bun.
În fine, ca să încheiem optimist şi să vedem plusuri şi unde nu-s, vreau să-i salut cordial, pe această cale, pe finanţiştii care au inventat sintagma "creştere negativă". Ştiu că se poate să fie mai rău decât până acum (da, sunt oprimist!), dar îmi place să cred că, deşi "UE se află în epicentrul crizei" (Traian Băsescu) soarele (cu toată eclipsa parţială de astăzi) va răsări tot de la Apus. Ca de obicei, intervine o problemă: asta nu e suficient.
P.S. Dacă doriti, puteti să cititi editorialul Evz despre optimism.
UPDATE. L-am adus aici, iaca.
Chiar în prima zi a acestui an am auzit două bancuri scurte despre optimism.
Primul l-am primit de la un amic: "Ce vede optimistul într-un cimitir? Numai plusuri". Al doilea, probabil adaptat, e pe blogul lui Dan Şelaru: "Ce părere ai despre anul 2010, care tocmai s-a încheiat? A fost mai bun decât 2011".
Mă întreb de ce sunt românii tentaţi să vehiculeze mai degrabă aceste glume amare decât mesajele optimiste transmise de cei trei oameni aflaţi la putere...
Mă întreb de ce sunt românii tentaţi să vehiculeze mai degrabă aceste glume amare decât mesajele optimiste transmise de cei trei oameni aflaţi la putere. Aflat la Predeal în prima zi a anului, şeful statului a făcut câteva declaraţii ad-hoc în care a încercat să afişeze un optimism rezervat. El a vorbit despre creşterea "timidă" pe care o va înregistra economia românească în 2011 ("dar nu pe structura aceluiaşi stat") şi a anunţat că România a reuşit să treacă peste "cel mai greu an al crizei". În discursul rostit la minus 6 grade Celsius, Traian Băsescu a pronunţat de vreo zece ori sintagma "modernizarea statului", căci aceasta va fi lozinca anului: regimul Băsescu face reformă, adversarii se opun reformei. (În mesajul oficial pulicat pe siteul Administraţiei Prezidenţiale, mesajul e mai ambiguu: "România are şansa prosperităţii dacă avem forţa să luăm deciziile corecte în avantajul generaţiilor viitoare".)
Tot la Predeal şi tot la baza pârtiei de schi, premierul Emil Boc (cel cu puşca şi cureaua lată) a fost mai metaforic, anunţând că, "după vreme rea, va veni şi vremea bună". Şi el bate monedă pe "misiunea" de a reforma statul, şi el anunţă că partea cea mai grea a trecut. Al treilea mesaj, ca să ne intre bine în cap, l-am cules de pe blogul Elenei Udrea, care anunţă tranşant (şi optimist) că 2011 va fi anul în care vom ieşi din criza economică, se vor încheia toate măsurile de austeritate, "va fi anul care va arăta că am gândit bine şi corect".
De partea celalaltă, optimismul liderului PNL Crin Antonescu e ca în bancul de la început: "Dacă aceşti oameni (preşedintele Traian Băsescu şi guvernul PDL - nota mea) rămân la putere şi în 2011, anul 2010 o să ni se pară unul bun, iar dacă rămân până în 2012, nici nu mă mai angajez să mai comentez la finalul lui 2012".
La rândul lui, liderul PSD Victor Ponta are sufletul "destul de apăsat" la gândul că "sunt atât de mulţi cei care (...) trăiesc prezentul şi se gândesc la viitor cu multă amărăciune, tristeţe, nesiguranţă şi, implicit, frustrare". Pe blogul personal, Victor Ponta "încă speră" că vor veni din nou şi vremuri mai bune, "totul depinde de noi şi de Dumnezeu". Optimism suav, ca într-o felicitare de Anul Nou.
Dincolo de retorica politicienilor, aceste burice ale Pământului, românii privesc viitorul cu rezerve. Au învăţat (până la proba contrară) să se mai uite în gura celor care împart găleţi electorale cu câteva zile înainte de alegeri, dar îi lasă rece previziunile macro (excelentă analiza publicată ieri de "Ziarul financiar"!). Oamenii vor să ştie că îşi vor păstra locurile de muncă (dar zeci, poate sute de mii de oameni de la stat şi de la privat vor fi concediaţi...), şi să aibă certitudinea că salariile nu vor mai scădea. Cred, însă, că niciun bugetar nu e atât de naiv încât să-şi imagineze că majorarea de 15% înseamnă că vor ieşi pe plus după ce o confruntă cu creşterea accizelor, scăderea leului şi alte surprize (anunţate sau ba). În treacăt fie spus, preconizez că va creşte numărul celor care vor juca la loto şi ratingurile emisiunilor TV tip "Bingo".
Este probabil ca evadarea în Occident (pentru un loc de muncă mai bun) să fie visul (secret sau nu) al multora. Privit din această perspectivă , e cu atât mai dezamăgitor semnul "Interzis" (sau, pentru optimşti, mesajul "Deocamdată, nu") pus pe aspiraţiile Schengen ale României. Nu ştiu care e reacţia cea mai bună pe care ar trebui s-o aibă Bucureştiul, dar cred că şantajul Croaţia vs Schengen sugerat de ministrul Baconschi nu poate duce la ceva bun.
În fine, ca să încheiem optimist şi să vedem plusuri şi unde nu-s, vreau să-i salut cordial, pe această cale, pe finanţiştii care au inventat sintagma "creştere negativă". Ştiu că se poate să fie mai rău decât până acum (da, sunt oprimist!), dar îmi place să cred că, deşi "UE se află în epicentrul crizei" (Traian Băsescu) soarele (cu toată eclipsa parţială de astăzi) va răsări tot de la Apus. Ca de obicei, intervine o problemă: asta nu e suficient.
P.S. Dacă doriti, puteti să cititi editorialul Evz despre optimism.
UPDATE. L-am adus aici, iaca.
luni, 22 noiembrie 2010
E naspa de basarbeni (Friedman)
Analiza lui Friedman furnizată după vizita în Basarabia m-a dezamăgit. Mi-a fost clar că a plecat acolo cu prejudecăti, cu presupozitii pe care a vrut să le verifice/confirme cât mai rapid (si destul de superficial).
Principala dilemă a basarabenilor, principala lor problemă e una filosofică. Ei trebuie mai întâi să-si clarifice ce sunt, să se definească, pentru a putea apoi să stabiliească ce vor, ce le e mai bine, ce vor face. „Moldova e mai mult decât o provincie românească, departe de a fi o provincie rusească si mult mai putin decât o natiune”, zice Friedman.
Analistul geopolitic american zugrăveste Rep. Moldova ca o tară atât de disperată încât consideră că cel mai de pret bun de export sunt femeile, o tară care se bazează pe banii primiti de la cei plecati să lucreze în străinătate (chiar si în plină criză, 12% din PIB e de acolo). El explică diferenta între cifrele care descriu Moldova ca fiind cea mai săracă tară europeană si realitatea văzută de el pe teren (în capitală si în alte 2-3 orase) prin faptul olumul mare de bani trimisi din străinătate rudelor rămase acasă, prin existenta unor uriase sume „la negru” si prin diferentele abisale dintre nivelul de trai din urban mare fată de cel din rural (ca-n China).
„Moldova a fost parte a României. Moldova a fost parte a URSS. A avut o noimă ca parte din ceva. Dar URSS a dispărut, UE are mai multe probleme decât poate duce si nu-i trebuie altele. România e încă acolo. Nu e solutia perfectă, si cu sigurantă nu e întâmpinată cu entuziasm de prea multi basarabeni, dar România rămâne o solutie, chiar dacă imperfectă”, concluzionează Friedman.
Altfel spus, e naspa de basarabeni.
UPDATE. Am scris un editorial în EVZ despre situatia de acolo, cu sase zile înainte de alegeri.
Principala dilemă a basarabenilor, principala lor problemă e una filosofică. Ei trebuie mai întâi să-si clarifice ce sunt, să se definească, pentru a putea apoi să stabiliească ce vor, ce le e mai bine, ce vor face. „Moldova e mai mult decât o provincie românească, departe de a fi o provincie rusească si mult mai putin decât o natiune”, zice Friedman.
Analistul geopolitic american zugrăveste Rep. Moldova ca o tară atât de disperată încât consideră că cel mai de pret bun de export sunt femeile, o tară care se bazează pe banii primiti de la cei plecati să lucreze în străinătate (chiar si în plină criză, 12% din PIB e de acolo). El explică diferenta între cifrele care descriu Moldova ca fiind cea mai săracă tară europeană si realitatea văzută de el pe teren (în capitală si în alte 2-3 orase) prin faptul olumul mare de bani trimisi din străinătate rudelor rămase acasă, prin existenta unor uriase sume „la negru” si prin diferentele abisale dintre nivelul de trai din urban mare fată de cel din rural (ca-n China).
„Moldova a fost parte a României. Moldova a fost parte a URSS. A avut o noimă ca parte din ceva. Dar URSS a dispărut, UE are mai multe probleme decât poate duce si nu-i trebuie altele. România e încă acolo. Nu e solutia perfectă, si cu sigurantă nu e întâmpinată cu entuziasm de prea multi basarabeni, dar România rămâne o solutie, chiar dacă imperfectă”, concluzionează Friedman.
Altfel spus, e naspa de basarabeni.
UPDATE. Am scris un editorial în EVZ despre situatia de acolo, cu sase zile înainte de alegeri.
marți, 2 noiembrie 2010
Incredibilele întâmplări din Colegiul 3, Tara Hategului
Mă fascinează povestea Colegiului 3, unde liberalii au atâtia candidati încât dau si la altii. Tara Hategului a fost, mereu, ceva special (cel putin pentru mine, călătorul ale cărui drumuri, în foarte mare parte, treceau pe acolo). Ceea ce se întâmplă acolo după decesul deputatului Ioan Timis e, deja, o întreagă poveste, pe care am descoperit-o treptat, gratie lui Ciprian Iancu.
Cea mai tare informatie a fost aceea că locul ar trebui să rămână căldut pentru Dan Radu Rusanu, care nu trebuie să rămână fără coledzi.
Mai multe, în editorialul EVZ.
Cea mai tare informatie a fost aceea că locul ar trebui să rămână căldut pentru Dan Radu Rusanu, care nu trebuie să rămână fără coledzi.
Mai multe, în editorialul EVZ.
luni, 23 august 2010
Dosul de palmă prezidentială
Nu stiu dacă Traian Băsescu (sef de stat) i-a dat un dos de palmă lui Dan Chitic (avocat). Dar pare plauzibil. Ideea e că atunci când băile de multime nu-ti mai ies, e semn că te afli pe tobogan. De la ultimele inundatii încoace, lui Traian Băsescu nu-i mai ies.
În cazul tuturor presedintilor cu care am fost contemporan, acesta a fost un semn naspa. Ceausescu a avut mitingul din 21 decembrie 1989. Iliescu a avut secventa „Măi, animalule!” Emil Constantinescu l-a avut pe Faur Isaia. La prima vedere, Chitic nu e din acelasi film. La a doua, e.
În cazul tuturor presedintilor cu care am fost contemporan, acesta a fost un semn naspa. Ceausescu a avut mitingul din 21 decembrie 1989. Iliescu a avut secventa „Măi, animalule!” Emil Constantinescu l-a avut pe Faur Isaia. La prima vedere, Chitic nu e din acelasi film. La a doua, e.
Amintire de la Timisoara... Da, stiu, Faur ăla nu avea toti boii acasă. Dar această imagine a rămas...
NOTĂ. Am scris şi un editorial EVZ pornind de la această păţanie.
marți, 25 mai 2010
O motiune cu final asteptat
Cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla guvernului Boc ar fi să treacă motiunea de cenzură. Am explicat de ce în editorialul de azi.
Am zis să-l mentionez si aici.
Am zis să-l mentionez si aici.
marți, 8 decembrie 2009
Cititorii si postacii
La ultimul editorial din Evz au fost 181 de comentarii, până la ora asta. Nu obisnuiesc să le răspund cititorilor acolo, nu cred că e locul în care trebuie polemizat. Cei care chiar doresc să vorbească cu mine despre ceea ce am scris la ziar îmi scriu pe mail. Unii vin aici. Aici atmosfera e mai lejeră, e mai putin oficial, ca să zic asa. Asa că aici răspund.
În primul rând, cititorilor.
Cristi-Toronto: "Au pierdut voturile persoanelor cu studii superioare."?!?! Asta de unde ati mai scos-o,dle Hera? Eu sint ferm convins ca de fapt majoritatea celor cu studii superioare, printre care si subsemnatul, au votat Traian Basescu
Linus Torvalds: Calin, un link pentru afirmatia de la punctul 3 referitoarea la pierderea voturilor populatiei cu studii superioare
În loc de link, vă arăt demographics-urile CURS (bazate pe extit poll). Le am si pe cele de la CSOP, arată acelasi lucru.
În al doilea rând, postacilor:
B.S.: „Hera, nu ma ashteptam sa fii asha un comunist si sa nu ne lasi nici macar sa sarbatorim victoria istorica!!!I-am ciuruit!Iar tu afara de la evz, esti sluga mogulilor! (...) Da, Hera face nota discordanta si nu se intelege ca a invins anticomunismul acum! Evz e un ziar prea independent ca sa sprijine opiniile vadit partinitoare proPNL si pro PSD!”
B.S. e, probabil, un pseudonim. Am întâlnit de mai multe ori acest tip de abordare. Îndărătul anonimatului, unii postaci jignesc. Poate că nu merită polemizat cu acestia. Zic, totusi, că a-ti spune părerea nu înseamnă defel a fi slugă. Independenta unui ziar înseamnă si asta: a lăsa la liber opiniile celor care scriu acolo. Comunist nu înseamnă să îl critici pe Traian Băsescu. Sincer să fiu, n-as fi deloc încântat să am fani precum B.S. Când un B.S. te înjură, e aproape reconfortant.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Din lume
