Așa-i în tenis. Așa-i în viață

Simona Halep își îmbrățișează coechipierele la finalul meciului cu Cehia. Sursa: captură Digi Sport

România învinge Cehia și ajunge în semifinalele Fed Cup. Dar ceea ce s-a întâmplat în acest weekend este chiar mai mult decât atât. Pentru că un meci de tenis bun este ca o reprezentare a vieții pur și simplu. Un meci de simplu, unul de dublu. În acest weekend am urmărit meciul de Fed Cup Cehia-România de parcă m-aș fi uitat la un film pasionant. De parcă aș fi citit o carte bună.

Legea amnistiei pentru primarii-burdihan

„Noi vrem ca la iarnă să încălzim oraşele”, spune Liviu Dragnea în sprijinul propunerii de amnistie a primarilor traseişti. Rostind cele opt cuvinte, vicepremierul insultă inteligenţa românilor. Îi ia de proşti.

Cu ochii pe demiterile din servicii

De văzut dacă vor urma nişte demiteri prin servicii, zilele astea. Evoluţia animalului politic (aşa cum îl alintă CTP) nr. 1 al ţării, în această perioadă, m-a dus cu gândul de la început la ideea că pe El Grande President au început să-l lase în offside serviciile.
Declaraţia* lui Boc poate fi citită fix în această cheie. Anyway, de urmărit!

*"Au fost unele informaţii greşite pe care le-am avut atât preşedintele cât şi eu cu privire la acest subiect" (declaraţie făcută la B1TV)

Două-trei gânduri legate de vizita de lucru la Roşia Montană

În mod normal, intervenţia lui Emil Boc e corectă (e prima oară când un oficial înalt al statului punctează asta): proiectul RMGC are două probleme majore:

1. dezastrul ecologic
2. avantajul economic al României e aproape nul

În mod normal, vizita preşedintelui Traian Băsescu la Roşia Montană poate fi interpretată ca

Întoarcerea la uniformă

Pe vremea când am terminat eu liceul, era o modă: în ultima zi de şcoală, absolvenţii îşi rupeau uniformele, şi le sfâşiau unii altora. Mi se părea ceva destul de barbar, exagerat, dar nu-i puteam judeca pe colegii mei; nu mai aveam nevoie de acele haine, nu puteam să le dăm altora (cine ar fi purtat o uniformă tocită?), şi, mai ales, ne bucuram că "suntem mari" şi că nu mai suntem constrânşi să fim îmbrăcaţi cu toţii la fel (e drept, pentru unii dintre noi a urmat armata, dar asta e altă poveste).

Aşa era atunci. După decembrie 1989, una dintre revendicările elevilor a fost aceea de a se renunţa la uniforma obligatorie. Tinerii voiau să fie liberi şi a scăpa de uniformă era un fel de a căpăta această libertate.
Cred că şi Emil Boc, cel care cere azi reintroducerea uniformei obligatorii pentru clasele I-VIII, a scandat atunci în stradă alături de elevi (nu sunt sigur, dar cred că era încă student, că tocmai renunţase la funcţia din Asociaţia Studenţilor Comunişti).

Dar nu e important acest amănunt, e dreptul oricui să evolueze, într-un fel sau în altul.

Ceea ce ştiu e că şi azi elevii resping vehement ideea de a purta uniforme; în schimb, sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care le doresc (două sunt argumentele principale: 1. e mai ieftin să cumperi o uniformă la început de an şcolar şi să nu fie nevoie să tot reîmprospătezi garderoba de zi cu zi a copilului; 2. e nevoie de disciplină la şcoală, că de-aia s-a dus de râpă sistemul de învăţământ din România). Prin urmare, noua temă de dezbatere lansată de premier poate fi citită şi în cheie electorală; până la urmă, părinţii sunt cei care votează, nu elevii.

Acei bărbati minunati si jertfele lor eroice

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine aproape că m-a amuzat momentul depunerii motiunilor PDL. Atâta morgă..., pentru ce? Rămân la părerea că documentele cu pricina nici măcar nu merită să fie citite (recunosc, le-am citit) pentru că nimănui nu-i pasă de ele. Faceti-i un semn lui Emil Boc si va recita până când i se va usca cerul gurii. (Am scris un editorial în Evz despre asta, m-as bucura să-l cititi).

În context, prestatia lui Theo Paleologu a devenit ironică (nu stiu dacă omul si-a propus să facă misto de PDL, dar i-a iesit!). Totusi, cum e motiunea pe care am citit-o cu cea mai mare atentie, pot mărturisi că se află în ea câteva idei bune pe care le-am întâlnit rareori în documente politice cu pretentii. De exemplu, „alegerile primare pentru desemnarea candidaţilor în competiţiile electorale la nivel local, parlamentar şi europarlamentar, cu excepţia candidatului la preşedinţie” (de ce nu si prezidentiabilul?).


NOTĂ ASUPRA TITLULUI.
Editorialul despre care vorbeam mai sus avea, la un moment dat, titlul pe care l-am dat acestei postări. Putea să i se potrivească, putea să nu i se. Aici e cam ca nuca în perete, recunosc. Ca să-l salvez, ar trebui să spun că Emil Boc (mai ales) pozează în salvatorul natiunii, cel care s-a sacrificat „într-un moment dificil pentru tară”, că Vasile Blaga pozează în omul care a muncit 20 de ani pentru partid (care e ca „familia lui”), tară si popor si care aduce schimbarea în PDL (fără să arate cam ce schimbare poate aduce unul care e la decizie de peste zece ani). În fine, al treilea bărbat de stat care se sacrifică e personajul Theodor Paleologu, care depune motiunea „ca să destindă atmosfera”. Deci, sunt minunati.

Boc reîncărcat (până face fâs)

Așadar, n-a ieșit fum fără foc: soarta premierului Emil Boc e pecetluită, dar incertă. Va rămâne să stingă lumina la guvern? Dacă da, atunci va trebui să se reinventeze, pentru că președintele Traian Băsescu a cerut aseară „un alt stil de guvernare”. Va căpăta altă misiune, la partid? Dacă da, va trebui să facă spectaculoase ope­rațiuni de cosmetizare a ima­ginii PDL. Un lucru rămâne cert: decizia despre soarta lui Boc nu e la Boc. Emil Boc nu-și mai aparține. Cheia, acum, este la UDMR. A zis-o răspicat până și șeful statului. Iar UDMR chiar că are o dilemă: rămâne să conserve avantajele din timpul prieteniei cu PDL sau își pregătește viitorul, punându-se bine cu viitoarea putere (PSD-PNL). Aceasta e întrebarea.

Demisia lui Boc, în buzunarul de la spate

... Deocamdată nu ştim dacă Emil Boc va demisiona sau nu. Ar avea motive şi s-o facă, şi să n-o facă. Ştie că nu va fi veşnic premier, dar puterea e atât de seducătoare! Poate că, pe undeva, mai crede că e om de stat şi că are vreo misiune importantă de îndeplinit. Pe de altă parte, a rămâne premier înseamnă continuarea uzurii. De mai multă vreme, omul Emil Boc cam are de tras din cauza unei funcţii prea apăsătoare, care îi aduce prea puţine satisfacţii şi mult, mult prea mult stres. Funcţia de premier e una dintre cele mai nesigure în actualul context. Coaliţia e zgândărită puternic de nou-creata alianţă PSD-PNL şi păstrarea fiecărui vot din parlament e o cută pe frunte în plus. Ce ai azi, ai putea să nu mai ai mâine. La propriu. Dureros. În plus, partidul, "pesedizat" puternic (adică impregant tot mai mai mult cu corupţie şi baronism local), e tot mai greu de ţinut în frâu. Apropierea alegerilor înseamnă lupte interne dure, cu final neaşteptat.

De aceea, dacă ar fi să aleagă (Traian Băsescu a spus destul de clar, în interviul acordat Sabinei Fati de la "România liberă", că e de preferat separarea funcţiilor de premier şi de preşedinte de partid ), e de înţeles de ce Emil Boc, omul şi politicianul deopotrivă, ar prefera funcţia de preşedinte al PDL. Ca preşedinte de partid pierzi o bună parte din putere, e drept, dar îţi poţi permite mai mult să fii populist (şi ce îşi poate dori mai mult un politician român?). Iar funcţia de preşedinte PDL e mult mai sigură decât cea de premier, dacă priveşti un pic în perspectivă. Nu e de lepădat nici amănuntul că, în clipa asta, Emil Boc, râdeţi sau nu, e cel mai prezidenţiabil pedelist. Apoi, dincolo de ceea ce vrea Boc, lui Traian Băsescu i-ar folosi mai mult ca actualul premier să rămână şef de partid decât să ajungă în această funcţie Vasile Blaga, cu care e incomparabil mai greu de lucrat. Mai lesne plantezi lângă Boc un prim-vicepreşedinte ca Elena Udrea şi nişte vicepreşedinţi cu figuri de reformatori.

Iar dacă aveţi ceva aplecări pentru scenarii, o informaţie: fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a debutat regizoral la un festival de film, la Berlin. Dar avem şi noi regizorii noştri! Măcar că de ieri după-amiază nu s-a mai vorbit despre dosarul "Mită la Vama Halmeu" şi traseul banilor către, zic şi eu, PDL.

NOTĂ. Găsiti textul întreg aici.

Cică îsi dă Boc demisia

Se dă un zvon: Emil Boc îsi va anunta demisia. Azi. Sau mâine?
De ce? E o strategie a PDL. Functia de premier va fi deconectată de cea de presedinte de partid. De ce ar alege Emil Boc partidul în loc de Palatul Victoria? Să zicem că e cel mai bun prezidentiabil pe care si-l poate permite PDL. (NU dati cu Elena Udrea în mine!)
În locul lui Boc ar veni la Palatul Victoria fix Mugur Isărescu. Că doar de-aia e Traian Băsescu de câteva ore la sediul BNR.Cică.

P.S. Asta e apropo de undele seismice.

UPDATE. Evz spune că noul guvern, dacă va fi un nou guvern, va fi împrospătat cu vreo 2-3-4 tehnocrati, la Finante, Transporturi si lista rămâne întredeschisă.

UUPDATE. Hotnews a început să dea minut cu minut ;)

Oare ce face Boc?

Mă întreb oare ce face Boc azi, 14 februarie, 2011. Să zicem că e ora 17.30.

Cele două tăișuri ale coasei populiste

Oamenii deștepți învață din greșeli (ale lor sau ale altora). Proștii nu învață nici dacă li se dă mură-n gură.

Revăd în aceste zile, de nenumărate ori, imaginile cu Emil Boc în cămașă albă și cu cravată neagră, ascuțind coasa, ca un ucenic silitor, apoi retezând iarba, corect, apoi zâmbind frumos, ca un copil care așteaptă mângăierea părintelui sau bătaia pe spate a maestrului. Iată-l intrând în vorbă cu un tataie și cu o mamaie, acolo, pe câmp. Sunt imagini care, se poate presupune, au fost puse la cale de vreun isteț, în campania electorală, și acceptate cu plăcere de împricinat, dornic să transmită mesajul că, iată, e om din popor, pentru popor.

Populism ieftin, dacă mă întrebați pe mine, precum acela care i-a luat mințile lui Adrian Năstase în anul 2004, când a sărit din mașina cu girofar direct în cizmele de cauciuc proletare.

Acum, imaginile cu Emil Boc ascuțind coasa, folosite obsesiv de Realitatea TV pentru a ilustra știri precum aceea că „Boc taie de la mame și pensionari”(sau „Boc taie tot ce prinde”), îl duc pe marele om de stat la limita ridicolului (și chiar dincolo de ea).

UPDATE. Am scris o tabletă TV despre asta.

Boc - singur şi alb-negru

Ca să completez ideea din Tableta TV, am rămas şi cu jocul ăla cu dosarele cu semnături ("Moţiunea populară") îngrămădite în jurul lui Boc. Totuşi, o posibilă fotografie a zilei poate fi cea făcută de Alex Mazilu - recunoaştem sau ba, Boc a câştigat bătălia, chiar dacă el, unul, e cam singur şi cam alb-negru.

Motiunea - fiecare îsi joacă rolul cum stie mai bine

Echipa Militiei Spirituale în balconul Parlamentului, afisând două dintre mesajele cu care s-a pregătit pentru Motiunea Octombrie 2010. Captură de pe B1 TV

Dacă ar fi să se ia după discursurile din Parlament,n-am mai vorbi la ora asta despre guvernul Boc (care n-are viitor nici dacă trece motiunea, nici dacă nu - mi se pare neinspirat să alături cei doi termeni, guvernul Boc si viitor; înteleg ce au vrut colegii mei de la Stirile B1, dar cred că nu le-a iesit).

Cred că e simbolic faptul că, după discursul lui Crin Antonescu (îl puteti vedea aici), Emil Boc a iesit din sală. A iesit să plângă, le-am spus câtorva colegi care s-ar supăra dacă motiunea ar trece. Mă impresionează faptul că Antonescu reuseste să rostească un discurs liber de peste 10 minute, dens si coerent. Cel mai mare impact cred că l-a avut atunci când a spus că reformă nu înseamnă să le spui profesorilor că au salarii prea mari, că guvernul Boc nu reprezintă nici dreapta, nici stânga; mi s-a părut de efect si adresarea „domnule prim-ministru si domnule Vasile Blaga”.

Si Ponta a jucat rolul pe care trebuia să-l joace. Pe mine m-a amuzat cum a stat în stradă, în mijlocul manifestantilor, în ploaie, si după ce a început sedinta din Parlament, cum a urcat la tribună direct din stradă.

Si Emil Boc a făcut ceea ce trebuia să facă: a venit cu cifre si a încercat să transmită mesajul că aceia care luptă împotriva lui se opune reformelor.

În fine, si cei de la Militia Spirituală s-au răcorit (vezi foto de la începutul postării). Să vedem cum va fi după vot.

Vântu, ca subiect

Am văzut-o pe Liliana Mincă (PC) spunând cu patos, într-o fereastră deschisă sub sigla Rea­li­tății TV, ce om in­te­li­gent e SOV. Au mai fost câteva pozitii de apărare a „mogulului” si, oarecum de înteles, destul de multă crispare la Realitatea TV. Dar n-au fost, din câte am văzut eu până la ora asta, tare multe ode. În orice caz, câțiva profesioniști de la Realitatea chiar și-au făcut meseria (în condiții delicate).

În context, nu știu de ce, tocmai mi-am amintit interviul „de casă” Traian Băsescu- Rodica Culcer (TVR, miercuri seara). Data trecută am lăudat-o pe Culcer, acum nu mai e cazul.

Oricum, e de așteptat ca episodul „SOV. Cătusele” să fie folosit politic atât în apărarea lui SOV cât și în cea a guvernului Boc la mo­ți­unea de cenzură („De-aia vreți să ne dați jos, că i-am pus că­tu­șe mogulului”, vom auzi).

În altă ordine de idei, cred că Vântu chiar a fost lovit cu chestia asta - măcar la capitolul demnitate (idee pe care am discutat-o si cu I.): i-a fost expusă infirmitatea fizică. Stiu că publicul din România nu e prea sensibil la subtilitătii d-astea, dar SOV, cu sigurantă, e.

P.S. Comentam ieri, cu colegii, postarea lui Dan Andronic, dar niciunul nu credea că e mai mult decât un fitil. Iaca, e.

O sedintă de guvern a marilor caractere

Simpatică sedinta de guvern de astăzi, când Emil Boc (premier) e dur si ministrii se întrec în a se face că lucrează. Am aflat că Elena Udrea s-a bătut în piept cu brandul de tară (chestia cu frunza) si că Vasile Blaga a fost vioi ca un pechinez, muscând din colegii lui Attila Cseke (Sănătate), Daniel Funeriu (Educaţie), şi Mihail Şeitan (Muncă) fiindcă nu au cerut bani pentru programe privind descentralizarea şi eficacitatea economică (deci de-aia s-au pierdut niste fonduri UE. „Nu au nevoie de bani, îi dăm pe altele”, a zis Blaga, dintr-o dată în tabăra câstigătoare. O sedintă de guvern a marilor caractere, presupun. 

Trăiască birocratia românească!

Premierul Emil Boc aduce tot mai mult cu un lider comunist: îţi spune în faţă că e alb ceea ce tu vezi negru. De­claratia* cum că nu există cozile de la ghişeele caselor de sănătate, de pensii şi ale agenţiilor de şomaj e rostogolită de televiziuni, pe bună dreptate, laolaltă cu imagini ale unor cozi foarte reale.
La fel de reale sunt formularele ce trebuie completate, lunar, de aproximativ un milion de oameni (estimare EVZ). Trei formulare a câte trei pagini fiecare, la trei ghişee. În total, cel puţin nouă milioane de coli A4 şi câteva mii de funcţionari care să fie plătiţi numai pentru a prelua aceste formulare 8 ore/zi, lună de lună. Plus alţii ca să le prelucreze.
Situaţia nu există. Nici aparatul birocratic supradimensionat. Bine că există Boc, altfel trebuia inventat.


NOTĂ. Am calculat tone de hârtie, număr de functionari si ore de lucru. Noroc că îndeamnă Ghinea la grevă fiscală, că s-ar bloca naibii aparatul birocratic.

P.S. Recomad analiza lui Cristian Pantazi.

* „Atâta vreme cât situaţia nu există, este doar o afirmaţie... Oamenii stau la cozi, dar nu pentru situaţia pe care mi-o incovaţi... Va trebui să vină oamenii cu o analiză cerută, pentru că o asemenea afirmaţie pe care aţi auzit-o nu s-a confirmat” (Emil Boc)

UPDATE. Am fost întrebat de unde am scos un milion de contribuabili. Am dat link la articolul din EVZ. Redau pasajul cu pricina:

„Este vorba despre peste 386.500 persoane fizice autorizate, 105.000 de deţinători de contracte şi convenţii civile şi aproape 60.000 de oameni care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, potrivit datelor Fiscului valabile la sfârşitul lunii aprilie.

Adică aproximativ 550.000 de persoane, la care se mai adaugă şi agenţii de vânzări şi de asigurări, dar şi reprezentanţii profesiilor liberale, precum arhitecţii şi contabilii. Astfel, potrivit estimărilor EVZ, un total de aproximativ un milion de persoane trebuie să plătească noi taxe către vistieria statului.”

Un Boc decent si deversare politică prea mare

Dacă mă întrebati pe mine, Emil Boc a fost de data asta, după foarte multă vreme, decent. Mă refer la prestatia lui de pe santierele ude ale patriei. Omul a încasat cu stocism si cu demnitate ouă si rosii în cap („e dreptul oamenilor să protesteze”), a pus mâna pe lopată, s-a documentat si a dat cifre corecte, a luat măsuri. Nu râdeti! În mod normal, nu avea ce să caute acolo, era suficient să trimită specialisti adevărati, dar, dacă ăstia îl vor fi însotit, e OK. Românii au nevoie de tătuc (de acord, Boc n-are mutră de asa ceva, dar p-ăsta îl avem, încă) si, poate, pentru unii sinistrati a dat bine desantul de oficiali.

Nu poti să-l judeci pe Boc, la actiunea „Inundatia 2010” decât în comparatie cu Elena Udrea, Gabriel Oprea si Traian Băsescu. (Videanu, Berceanu si Blaga nu se pun, ei sunt din altă ligă.)* Ei, bine, Boc a fost chiar decent!

Lăsati-mă, vă rog, să laud si poporul român, în special pe gălătenii care se înghesuiau la mici si bere în locuri din care pot privi la jandarmii si voluntarii din tară veniti să le facă măretul dig din saci umpluti cu nisip. Dar s-a răstit destul Băsescu la bizoni, asa că n-o s-o fac si eu.

P.S. Discutam după-masa asta cu un coleg despre cât de cool ar fi daca Insula Mare a Brăilei ar fi redată naturii. Vor fi avut si revărsările alea rostul lor, tot asa cum vor fi avut si băltile de la Cotul Pisicii rostul lor. E drept, i-ar strica ploile lui Culită Tărâtă. (Am scris si un editorial despre asta.)

* Am dat link la ultimele postări de pe site-urile ministerelor conduse de respectivii. NOTĂ. La Elena Udrea există si un comunicat în legătură cu inundatiile, iar la Oprea, trei.

PS Notez aici si o tableta TV din familia inundatiilor.Si încă una ;)

FMI taie AMR-ul lui Boc

„În mod evident, membrii Consiliului Director al FMI sunt îngrijoraţi cu privire la continuarea efortului Guvernului de a implementa politicile. Nu este doar o chestiune de a aprobare a măsurilor, trebuie să şi respecţi angajamentele, să ţii cheltuielile sub control şi să asiguri continuarea colectării veniturilor la buget pentru a atinge un rezultat pozitiv”

Declaratia îi apartine reprezentantului FMI Jeffrey Franks.

Cum nimic nu e întâmplător, cred că AMR*-ul guvernului Boc e foarte scurt.

*Pentru cine nu stie, AMR = Au Mai Rămas, era un metru de croitor din care militarii din timpul serviciului militar obligatoriu tăiau în fiecare seară câte o bucată de un centimetru, reprezentând ziua care a trecut. Măsurau, astfel, câte zile de armată le-au mai rămas.

Vuvuzele parlamentare

 
Moţiunea de cenzură se dezbate într-o atmosferă de meci în care zgomotul vuvuzelelor e suplinit de huiduieli, tropăituri, sudalme dar, mai ales, de discursuri sforăitoare. Acesta este lucrul cel mai deranjant, din punctul meu de vedere: „zgomotul” vorbelor goale, al populismelor de doi lei. 
 
Emil Boc flutură acum ideea stupidă că de aceea vrea poziţia să trântească guvernul, ca să-şi păstreze priviliegiile. Victor Ponta îşi asumă cu sârg rolul de ipocrit, plângând de milă pensionarilor. Discurs socialist tipic, agăţare/căţărare electorală pe context. 
 
Dincolo de bla-blauri, nu cred că am mai auzit în Parlament cuvinte „tari” ca acum: „Handicapatule”, „Mars de aici!”, „Emil Boc e căzut în cap”, „Nu e normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rau”. Culmea lipsei de minimă onoare i-a aparţinut omului de onoare Gabriel Oprea, general, ministru şi, iată, naş, care ne-a spus că a dus copilul lui Ponta la biserică, „dar tatăl n-are niciun Dumnezeu”. 
 
Aveţi dreptate să fiţi indignaţi: n-au ce căuta vuvuzelele într-un asemenea moment important. Pentru că, dacă aţi uitat, azi urmează să se întâmplă ceva important: ori pică guvernul, ori trec măsurile de austeritate. Nicicum nu-i bine.

NOTĂ. Am publicat acest text si în evz.ro (cu titlul Vuvuzele în Parlamentul României), la cald. Cald rău, ca să fiu sincer. Termometrul de la masina mea arăta 39C. 
 

Filosofia lui Blaga. Vasile Blaga

Cu două zile înainte de moţiunea de cenzură şi cu trei înainte de remanierea guvernamentală (care ar avea loc dacă premierul Boc l-ar asculta pe Sever Voinescu, ex-purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu), Vasile Blaga dă trei lovituri la emisiunea „Dupa 20 de ani”, de la Pro TV. Remaniabil, după unii, posibil ţap ispăşitor, după aceiaşi, Blaga îi arată pisica premierului (ştia din ianuarie 2009 situaţia dificilă; atunci trebuia să ia măsurile de austeritate), îi arată lungul nasului lui Negoiţă (reducerea numărului de ministere e o problemă nediscutata şi nu aduce mare economie) şi arată ce va urma: e nevoie de un nou acord cu FMI şi de un nou împrumut, deci tăierile de salarii şi de pensii sunt doar frectii „Diana” la picior de lemn.
 
Filosofia lui Vasile Blaga asta e, asta a fost: zice lucruri pe jumătate, sugerează, insinuează, îşi lasă loc de întors.
 
P.S. Vasile Blaga muşcă uşor şi din turul pantalonilor lui Traian Băsescu, atunci când spune că şeful statului ar fi câştigat un nou mandat şi dacă ar măsurile de austeritate s-ar fi luat în luniile dinaintea alegerilor. Cu alte cuvinte, dar sunt sigur că aţi înţeles, de-aia nu s-au luat, ca să câştige nea Traian.

NOTĂ. Aici e şi tableta TV aferentă.