Opt lucruri despre dezastrul din învățământul românesc

În clasa I „se predau” bastonașe și litere de mână, fără ca lumea să se întrebe de ce nu există încă de atunci ore de computer și tabletă

Perioada evaluărilor/examenelor (Bacalaureat, Evaluare Națională, admitere la facultate) scoate încă o dată în evidență precaritatea sistemului de învățământ din România. Situația contestațiilor scoate la iveală cele mai teribile erori, care pun la îndoială felul în care au fost corectate TOATE lucrările. Și ăsta e doar vârful aisbergului. Dedesubt se află un sistem care dă rateuri repetate și asigură doar o minimă alfabetizare, necum performanță.

Luat la întrebări de România meseriașă

Interviul de pe blogul Țara lui Andrei

Câteva gânduri pe teme date, despre sistemul de învățământ din România. Am sacul plin, revin. Peste foarte puțin. Timp.

Deocamdată vă întreb cum oare se numește întâmplarea de a acorda interviuri, a fi pus în situația de a răspunde la întrebări, după ce vreme de-o viață tu ai fost cel care a întrebat? Să-mi spuneți voi.  

Petiție legată de un subiect la evaluarea națională de matematică

Problema buclucașă

M-am uitat pe subiectele Evaluării Naționale 2016 la Matematică. Îmi place matematica. Mi s-au părut ușoare. Îmi plăcea și când eram eu într-a opta, într-a noua, într-a doișpea. Subiectele au fost ușoare. Dar unul dintre ele, al 6-lea, a fost bizar. Cu schepsis. Pus acolo anume ca să-i încurce pe copii. V-ați prins?

A doua, a patra și a șasea (P)

Mesajul e-isteț. Sursa: printscreen.

A doua, a patra și a șasea. Copiii care sunt în aceste clase se vor distra în luna mai cu testările de la final de clasă (se întâmplă deci din nou). Nu e prea clar la ce folosesc aceste testări dar, dacă e musai, cu plăcere! Și dacă anul trecut, primul în care au avut loc aceste testări, mai nimeni nu știa cum va arăta minunea, de data asta există un model, s-au tipărit cărți și au apărut site-uri cu exerciții de matematică sau de limba română). Să aibă toată lumea cu se juca.

”Am lăsat pe madam Popescu liniștită cu scumpul ei maior și am plecat. Când am ajuns acasă, am înțeles de ce maiorul ieșise un moment cu cheseaua în vestibul: ca să-mi toarne dulceață în șoșoni.”

Cum se rezolvă problema "Câte mere are Ana?" (evaluarea naţională 2013)

Pagina din Abecedar din care aflăm că Ana are mere. Fotografia, foarte decentă, arată şi răspunsul la întrebare

Cineva mi-a spus că, dacă tot sunt atât de deştept, de ce fac miştouri ieftine şi nu rezolv problema?

Good point! Măcar să fac ceva util. Aşa că, iată:

"Ana şi Bogdan au împreună şapte mere, Ana şi Călin au împreună opt mere. Câte mere are Ana, ştiind că toţi trei au împreună 12 mere?"

Câte mere are Ana?

Deştepţii din Ministerul Educaţiei au un foarte bizar simţ al umorului. Un umor de clasa a opta*, dacă mă întrebaţi pe mine, că tot vorbim de subiectele la matematică din cadrul evaluării naţionale, cls a VIII-a (aici sunt toate subiectele, iar aici baremul de corectare). 

Iată problema:

Întoarcerea la uniformă

Pe vremea când am terminat eu liceul, era o modă: în ultima zi de şcoală, absolvenţii îşi rupeau uniformele, şi le sfâşiau unii altora. Mi se părea ceva destul de barbar, exagerat, dar nu-i puteam judeca pe colegii mei; nu mai aveam nevoie de acele haine, nu puteam să le dăm altora (cine ar fi purtat o uniformă tocită?), şi, mai ales, ne bucuram că "suntem mari" şi că nu mai suntem constrânşi să fim îmbrăcaţi cu toţii la fel (e drept, pentru unii dintre noi a urmat armata, dar asta e altă poveste).

Aşa era atunci. După decembrie 1989, una dintre revendicările elevilor a fost aceea de a se renunţa la uniforma obligatorie. Tinerii voiau să fie liberi şi a scăpa de uniformă era un fel de a căpăta această libertate.
Cred că şi Emil Boc, cel care cere azi reintroducerea uniformei obligatorii pentru clasele I-VIII, a scandat atunci în stradă alături de elevi (nu sunt sigur, dar cred că era încă student, că tocmai renunţase la funcţia din Asociaţia Studenţilor Comunişti).

Dar nu e important acest amănunt, e dreptul oricui să evolueze, într-un fel sau în altul.

Ceea ce ştiu e că şi azi elevii resping vehement ideea de a purta uniforme; în schimb, sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care le doresc (două sunt argumentele principale: 1. e mai ieftin să cumperi o uniformă la început de an şcolar şi să nu fie nevoie să tot reîmprospătezi garderoba de zi cu zi a copilului; 2. e nevoie de disciplină la şcoală, că de-aia s-a dus de râpă sistemul de învăţământ din România). Prin urmare, noua temă de dezbatere lansată de premier poate fi citită şi în cheie electorală; până la urmă, părinţii sunt cei care votează, nu elevii.