Întoarcerea la uniformă

Pe vremea când am terminat eu liceul, era o modă: în ultima zi de şcoală, absolvenţii îşi rupeau uniformele, şi le sfâşiau unii altora. Mi se părea ceva destul de barbar, exagerat, dar nu-i puteam judeca pe colegii mei; nu mai aveam nevoie de acele haine, nu puteam să le dăm altora (cine ar fi purtat o uniformă tocită?), şi, mai ales, ne bucuram că "suntem mari" şi că nu mai suntem constrânşi să fim îmbrăcaţi cu toţii la fel (e drept, pentru unii dintre noi a urmat armata, dar asta e altă poveste).

Aşa era atunci. După decembrie 1989, una dintre revendicările elevilor a fost aceea de a se renunţa la uniforma obligatorie. Tinerii voiau să fie liberi şi a scăpa de uniformă era un fel de a căpăta această libertate.
Cred că şi Emil Boc, cel care cere azi reintroducerea uniformei obligatorii pentru clasele I-VIII, a scandat atunci în stradă alături de elevi (nu sunt sigur, dar cred că era încă student, că tocmai renunţase la funcţia din Asociaţia Studenţilor Comunişti).

Dar nu e important acest amănunt, e dreptul oricui să evolueze, într-un fel sau în altul.

Ceea ce ştiu e că şi azi elevii resping vehement ideea de a purta uniforme; în schimb, sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care le doresc (două sunt argumentele principale: 1. e mai ieftin să cumperi o uniformă la început de an şcolar şi să nu fie nevoie să tot reîmprospătezi garderoba de zi cu zi a copilului; 2. e nevoie de disciplină la şcoală, că de-aia s-a dus de râpă sistemul de învăţământ din România). Prin urmare, noua temă de dezbatere lansată de premier poate fi citită şi în cheie electorală; până la urmă, părinţii sunt cei care votează, nu elevii.


Eu nu cred că introducerea uniformelor va rezolva ceva în sistemul de învăţământ românesc. Sistemul va rămâne la fel şi cu uniforme şi fără ele. Nu cred nici în beneficiile aduse de acest fel de a marca apartenenţa la un colectiv. Nu cred că elevii fragezi (n-am găsit altă rimă) au nevoie de acest fel de simbol. Singurul avantaj al obligativităţii uniformei e doar acela că ar fi ceva mai ieftin  pentru părinţi. Adăugând acest argument lângă promisiunea lui Boc (statul va acoperi cheltuielile aferente acestor uniforme pentru familii cu venituri reduse), e limpede că toată povestea e pur electorală şi venind foarte din stânga (dacă mai interesează pe cineva pe unde se plasează acest guvern şi partidul "de dreapta" care ocupă poziţiile-cheie.

Sunt de acord ca uniforma să fie un lucru pe care părinţii  să-l poată alege, dacă vor (după negocieri, măcar formale, cu copiii). A-i obliga, acum, pe unii să cumpere uniforme şi pe alţii să le poarte e o greşeală. Şi, desigur, încă o dovadă de incoerenţă.