Pagini

vineri, 15 iulie 2011

Întoarcerea la uniformă

Pe vremea când am terminat eu liceul, era o modă: în ultima zi de şcoală, absolvenţii îşi rupeau uniformele, şi le sfâşiau unii altora. Mi se părea ceva destul de barbar, exagerat, dar nu-i puteam judeca pe colegii mei; nu mai aveam nevoie de acele haine, nu puteam să le dăm altora (cine ar fi purtat o uniformă tocită?), şi, mai ales, ne bucuram că "suntem mari" şi că nu mai suntem constrânşi să fim îmbrăcaţi cu toţii la fel (e drept, pentru unii dintre noi a urmat armata, dar asta e altă poveste).

Aşa era atunci. După decembrie 1989, una dintre revendicările elevilor a fost aceea de a se renunţa la uniforma obligatorie. Tinerii voiau să fie liberi şi a scăpa de uniformă era un fel de a căpăta această libertate.
Cred că şi Emil Boc, cel care cere azi reintroducerea uniformei obligatorii pentru clasele I-VIII, a scandat atunci în stradă alături de elevi (nu sunt sigur, dar cred că era încă student, că tocmai renunţase la funcţia din Asociaţia Studenţilor Comunişti).

Dar nu e important acest amănunt, e dreptul oricui să evolueze, într-un fel sau în altul.

Ceea ce ştiu e că şi azi elevii resping vehement ideea de a purta uniforme; în schimb, sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care le doresc (două sunt argumentele principale: 1. e mai ieftin să cumperi o uniformă la început de an şcolar şi să nu fie nevoie să tot reîmprospătezi garderoba de zi cu zi a copilului; 2. e nevoie de disciplină la şcoală, că de-aia s-a dus de râpă sistemul de învăţământ din România). Prin urmare, noua temă de dezbatere lansată de premier poate fi citită şi în cheie electorală; până la urmă, părinţii sunt cei care votează, nu elevii.


Eu nu cred că introducerea uniformelor va rezolva ceva în sistemul de învăţământ românesc. Sistemul va rămâne la fel şi cu uniforme şi fără ele. Nu cred nici în beneficiile aduse de acest fel de a marca apartenenţa la un colectiv. Nu cred că elevii fragezi (n-am găsit altă rimă) au nevoie de acest fel de simbol. Singurul avantaj al obligativităţii uniformei e doar acela că ar fi ceva mai ieftin  pentru părinţi. Adăugând acest argument lângă promisiunea lui Boc (statul va acoperi cheltuielile aferente acestor uniforme pentru familii cu venituri reduse), e limpede că toată povestea e pur electorală şi venind foarte din stânga (dacă mai interesează pe cineva pe unde se plasează acest guvern şi partidul "de dreapta" care ocupă poziţiile-cheie.

Sunt de acord ca uniforma să fie un lucru pe care părinţii  să-l poată alege, dacă vor (după negocieri, măcar formale, cu copiii). A-i obliga, acum, pe unii să cumpere uniforme şi pe alţii să le poarte e o greşeală. Şi, desigur, încă o dovadă de incoerenţă.

15 comentarii:

  1. Eu cred că...
    - instituția doritoare ar trebui să propună nu una ci mai multe modele de uniformă
    - purtarea uniformelor în școli să fie la fel ca și religia: opțională și nediscriminatorie.

    RăspundețiȘtergere
  2. A avea o uniforma per institutie cred ca e ceva care poate sa dea identitate scolii si o anumita apartenenta la un grup elevilor.

    Daca e o uniforma nationala nu cred ca merge.

    subventionarea unei uniforme care poate fi aleasa cred ca ar fi o ok. Una generala cred ca e o idee proasta

    RăspundețiȘtergere
  3. eu sunt pentru adoptarea uniformei scolare (desigur, intr-o forma care sa implice acceptul parintilor, elevilor, tenidntelor din moda, etc.); iar asta pentru ca, inainte de toate, uniforma este un element de distinctie si dezvolta oarecum cultura de grup, afilierea la niste valori,,, intrati intr-o corporatie dichisita (mai ales in reteaua ei : banci, asigurari, firme de transport aero, fan curier, posta romana etc.), veti vedea oameni in uniforme, de cele mai multe ori dragute... asta face parte din natura organzatiei si, pana la urma, face distinctia dintre cel care e servit si cel care serveste,,, judecata corect, fara inhibitii si prejudecati, uniforma poate fi un element vestimentar simpatic si un semn ca acolo, in spatele ei, e un om care are o functie sociala... asta asa, la prima mana

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, e foarte important să implici elevii în alegerea unei uniforme a școlii. Surpriza va fi pe măsură.:)
    De fapt copiii nu au ceva împotriva uniformei în sine ci așa cum e normal doar constrângerea e deranjantă.
    Ai mei au purtat cu drag uniforma clasei în clasele I-IV iar acum ca liceeeni au din nou uniforma școlii și o poartă cu ...mândrie de data aceasta.;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Merită notată şi inconsecvenţa deplină a premierului. Acum opt luni, după o lungă luptă politică, şi-a asumat răspunderea pe o nouă lege a educaţiei naţionale centrată pe descentralizare în sensul de mutare a responsabilităţii şi deciziei de la minister către şcoală şi comunitate. Acum vrea uniforme la nivel naţional (dacă te înţeleg bine, că n-am văzut personal declaraţia). Bine ar fi să facă exact aşa cum scrie în legea cea nouă, adică în fiecare şcoală să decidă Consiliul de Administraţiei, în care mai mult de jumătate dintre membri sunt reprezentanţi ai părinţilor şi ai autorităţilor locale.

    RăspundețiȘtergere
  6. prea ne legam de premier.. oricum decizia tine de managementul scolilor si al comitetelor de elevi/parinti...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Lucian Ancu, spunem cam aceleasi lucruri, oamenii cu scaun la cap văd chestiunea asta cam la fel: să li se permită să introducă uniforme, dacă doresc cei mai mulţi dintre cei implicaţi, dar să nu fie obligaţi

    RăspundețiȘtergere
  8. @Stefan, partea proastă e că ideile enuntate de tine trebuie puse in aplicare de oameni concreti

    RăspundețiȘtergere
  9. @starsgates, aduci în discutie o imagine usor idilică; mie-mi place ce-ai zugrăvit si-mi scot pălăria, dar regula (teamă mi-e) nu va fi asta...

    RăspundețiȘtergere
  10. @Ovidiu, inconsecventa asta se traduce în ceea ce spuneam: totul are imbolduri electorale si atât. Dacă următorul sondaj de opinie va spune că românii cu drept de vot resping vehement ideea uniformelor, domnul premieri va tine un discurs convingător de înfierare a acestei apucături; "odată si-odată trebuie să ne rupem de comunism, să reformăm statul, iar noi, PDL, ne asumăm asta, cu mult curaj". Bleah!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Stefan, ne-am legat de premier fiindcă el a aruncat pe piata această temă, de-aia

    RăspundețiȘtergere
  12. “Din pacate dl. Cezar Preda recidiveaza... Se aproprie alegerile si politicienii cauta disperati subiecte care se preteaza la populisme ieftine (chiar gratuite, daca se poate). Pe banii parintilor, dl. Preda crede ca invatamantul va fi reformat daca elevii se vor imbraca in uniforme si vor arata ca si cum scoala si-ar fi facut datoria. Parintii (pe banii lor) se vor induiosa de fotografia in care odraslele lor arata exact ca niste elevi adevarati care chiar au beneficiat de educatie. Profesorii sunt fericiti ca parintii inghit galusca si calitatea educatiei furnizate de ei pe banii contribuabililor nu mai conteaza. Forme fara fond, forma in loc de fond: uni - forma in loc de educatie, abureala politica in loc de reforma reala. Ma tem ca dl. Preda nici macar nu pricepe cat de toxic este demersul sau si chiar crede ca uniformele scolare vor creste procentul de promovati la BAC. Cred ca trebuie sa dam un semnal ca asteptam altceva de la politicieni, aceasta cauza avanseaza prea incet pentru ca presupune o dezbatere reala. Toata lumea este de acord cu salvarea copacilor si impotriva cancerului si oricine poate striga "jos Basescu". Este nevoie de ceva mai mult si anume de o atitudine ! Promovati aceasta cauza prin toate mijloacele, incercati sa va convingeti prietenii, colegii, parintii, pe oricine care, din comoditate, va fi tentat sa zica : "Bravo, avem nevoie de uniforme, scoala romanesca va fi la fel ca inainte" Nu vrem ca scoala romanesca sa se intoarca in timp, nostalgia "ordinii si disciplinei" ceausiste este inca o toxina activa, un drog halucinogen pentru toti cei care nu vor sa gandeasca si mai cred ca defilarea in pas cadentat tine loc de egalitate sociala.”

    http://www.causes.com/causes/566458-impotriva-uniformelor-scolare

    RăspundețiȘtergere
  13. impotriva uniformelor scolare11 august 2011 la 17:26

    Obligativitatea uniformelor este in totala contradictie cu Legea Educatiei Nationale care are niste articole foarte clare despre drepturile copiilor :
    Art. 2. — (1) Legea are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități ACTIONALE, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate........
    (3) Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a INDIVIDUALITATII umane, în formarea PERSONALITATII AUTONOME și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea șI dezvoltarea PERSONALA, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii....................
    Art.3
    "c) principiul relevanței — în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare PERSONALA și social- economice;"..........................................................
    "n) principiul LIBERTATII DE GANDIRE și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice;".........................................................................
    "u) PRINCIPIUL RESPECTARII DREPTULUI LA OPINIE AL ELEVULUI/ STUDENTULUI CA BENEFICIAR DIRECT AL SISTEMULUI DE INVATAMANT."

    RăspundețiȘtergere
  14. bun, deci avem "impotrivă organizată", cât de cât

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters