Fotografie a stadionului Naţional Arena făcută de la gard, în luna mai 2011, de Călin Hera.
Da, sunt mâhnit, am un sentiment neplăcut. Mi-e ciudă că-l am, mă credeam detaşat de lucrurile astea. Poate că-mi pasă, naiba ştie!
OK, am depăşit de multă vreme etapa "România e cea mai frumoasă ţară, că are de toate, mare, munte, deal şi câmpie" (tocmai mi-a recitat-o o nepoată şcolăriţă). Nu mă simt, în străinătate, nici foarte mândru că sunt român, nici foarte stânjenit. Am urmărit, o vreme, dezbaterile despre brandul de ţară, m-am indigant aflând despre cheltuieli legate de "Eterna şi fascinanta Românie", "Dracul Park", respectiv "Discover the Carpathian Garden". Dar, recunosc, îmi place când e de bine şi mă doare când e de rău. Sunt om.
Întâmplarea e, aparent, banală: federaţia de fotbal a Argentieni tocmai a anunţat anularea meciului cu România, care ar fi trebuit să inaugureze noul stadion Naţional Arena. Deja se presupunea, de mai multă vreme, că marile vedete, în frunte cu Messi, nu vor veni. Dar s-au vândut 38.000 de bilete, cică. În ciuda amănuntului de mai sus.
Poate mă înşel eu, dar nu e o practică foarte obişnuită să antamezi un asemenea eveniment, la un astfel de nivel, şi apoi să te faci că plouă. Cine-s ăia? Români. E, lasă, cui îi pasă? Atunci când comiţi o astfel de nepoliteţe cu atâta nonşalanţă nu eşti doar tu de vină, ci şi celălalt, pentru că, într-un fel, ţi-o permite. Prin felul lui de a fi, prin atitudinea lui, prin starea lui.
Nu mă apuc să dau vina pe Băsescu, nu cred că lui i se datorează faptul că România e într-o fundătură şi că pare a nu ieşi, a nu avea măcar şanse bune să iasă. Foarte concret şi foarte la obiect, starea jalnică în care se află România la capitolul fotbal şi la capitolul imagine în fotbal e o chestie agăţată la reverul lui Mircea Sandu, cel care a condus atât amar de vreme FRF. Omul se plânge că nu există o strategie. E cool să fii şef şi să n-ai atribuţii, responsabilităţi.
Această postare nu e o lamentare (deşi pare). Ar trebui dat de toţi pereţii cu Mircea Sandu, care, probabil, va vorbi despre despăgubirile pe care le va plăti, poate, federaţia argentiniană. Desigur, nu se va întâmpla nimic. Curând, ne vom îmbăta iar cu apă rece. Ceea ce e penibil (mai penibil chiar decât această postare).
NOTĂ. Nu, n-am cumpărat bilete la meci pentru că m-a enervat faptul că nu mi s-a dat posibilitatea să-mi pot alege locurile (ele urma să fie distribuite aleator). O idioţenie. Cum naiba să mergi la meci, la spectacol, cu copiii, dar ei să stea hăis şi tu cea?!
Na, că m-am enervat!
Cum fi dacă România ar disputa amicalul inaugural de pe Național Arena împotriva tricolorilor moldoveni.
RăspundețiȘtergereAr fi la îndemână.
RăspundețiȘtergereBasescu si Sandu sunt ruginiti si inadecvati...Si-au facut si plinul...
RăspundețiȘtergereUite, eu, dupa ce le-am asigurat locuinte fiicelor, m-am retras; este drept ca n-am lucrat la stat, unde se poate suge pana la peste 65 de ani...
te felicit că ai reusit să le asiguri locuinte fiicelor; mare lucru!
RăspundețiȘtergere