Filmul „Golofca la biserică” a rulat pe toate site-urile de sport
Filmul „Golofca la biserică” a rulat în acest weekend pe toate site-urile de sport din România. A fost un exercițiu de PR rudimentar, ca răspuns la declarații tip stângu'-n dreptu'. Un exemplu prost care, prin mediatizare masivă, riscă să devină model.
Mă bucur pentru victoria remarcabilă a Viitorului lui Gică Hagi. O echipă frumoasă, mereu reinventată, care lansează valori an de an. Puștii lui Hagi merită. Microbiștii români ar trebui să se bucure. Un campionat modest are o campioană merituoasă. O campioană-simbol. Victoria Viitorului este viitorul victoriilor, dacă modelul Hagi va prinde teren și ghiolbanismul lui Gigi va fi ceva tot mai rar, mai izolat.
Prin minutul 20 al finalei Campionatului European de fotbal l-am văzut plângând pe Christiano Ronaldo. Una dintre cele mai nesuferite vedete din lume. Un încrezut, care însă niciodată nu a pretins că ar fi altceva decât ceea ce este.
Președintele FRF a găsit de cuviință să nu își asume vreo vină pentru dezastrul de la Euro 2016 și a produs o declarație demnă de rubrica „Din puțul gândirii”.
Fotografie a stadionului Naţional Arena făcută de la gard, în luna mai 2011, de Călin Hera.
Da, sunt mâhnit, am un sentiment neplăcut. Mi-e ciudă că-l am, mă credeam detaşat de lucrurile astea. Poate că-mi pasă, naiba ştie!
OK, am depăşit de multă vreme etapa "România e cea mai frumoasă ţară, că are de toate, mare, munte, deal şi câmpie" (tocmai mi-a recitat-o o nepoată şcolăriţă). Nu mă simt, în străinătate, nici foarte mândru că sunt român, nici foarte stânjenit. Am urmărit, o vreme, dezbaterile despre brandul de ţară, m-am indigant aflând despre cheltuieli legate de "Eterna şi fascinanta Românie", "Dracul Park", respectiv "Discover the Carpathian Garden". Dar, recunosc, îmi place când e de bine şi mă doare când e de rău. Sunt om.
Iertaţi-mă, vă rog, dar e cel puţin penibil să-l faci pe Mutu erou naţional după un meci de fotbal cu echipa micului şi fermecătorului stat Luxemburg, chiar dacă eroul a marcat două goluri în cele 84 de minute în care a fost pe teren.
Mutu n-a salvat pe nimeni (aşa cum îi tot dădeau înainte comentatorii meciului). Nici seara petrecută în faţa televizorului, nici echipa de fotbal a Ro mâniei, nici soarta selecţionerului Răzvan Lucescu, nici şansa lui Chivu de a reveni la Naţională.
Nu şi-a salvat nici măcar propria carieră, care ar fi putut fi strălucitoare dacă nu şi-ar fi dat (nonşalant) cu stângu-n dreptul, de atâtea ori.
Mica victorie de la Piatra-Neamţ chiar nu înseamnă nimic. Doar un prilej de faulturi între cei ce alcătuiesc aşa-zisa lume a fotbalului.
NOTĂ. Aceasta a fost tableta TV de azi. O public si aici pentru a dovedi că durerea are leac si dacă e microbistică (sic!) si pentru a-mi exprima admiratia în fata inventivitătii comentatorilor de pe evz.ro: fiecare înjurătură pe care am încasat-o (gratuit, fireste) a primit câte o replică (în general, injurioasă) de la cineva care a semnat „hera”. Mi se pare extraordinar. Practic, poti să semnezi si Doamne-Doamne si să pretinzi că ierti păcatele postacilor. Tot aia e.
Antena 1 pune la cale o telenovelă "pe un scenariu al actorului argentinian Gabriel Corado".
Dar avem şi la noi, în România! Mă refer la eterna şi fascinanta Gigiromânie mică din Ghencea.
La micile războaie de doi lei şi restul j’de mii de euro (o fi refuzat Piţi o leafă de 50.000 de euro/lună??). Nu-i plâng de milă lui Piţurcă. El e prea bun, e din altă ligă. E atât de bun încât încă nu s-a născut clubul sau naţionala care să-l merite.
Nici pe Gigi Becali nu-l plâng. Şi el e prea bun, aţi văzut ce prieteni de soi are! De plâns e fotbalul românesc, captiv în tot soiul de telenovele cu patroni autosuficienţi şi cu fotbalişti şi antrenori plătiţi de parcă ar cânta la pian în timp ce scuipă şi înjură după un sprint de 30-40 de metri.
Diseară voi încerca să ajung mai devreme acasă, să apăs pe butonul nr. 5 4 al telecomenzii, unde e Antena 1 , Pro TV, pentru prima manșă a semifinalei Dinamo-CFR. Mă aștept să văd fotbal și să fiu relaxat, chiar dacă țin un pic mai mult cu o echipă decât cu cealaltă.
Pe vremea lui Ceaușescu reduceam sonorul (cine și-i amintește pe Pumnea, Ionel Stoica sau Dumitru Graur știe ce zic) și-i ascultam la radio pe Minoiu și Ghițulescu, să aflu minutul și scorul. Pe vremea lui Grădinescu și Tomulică, comentariile sunt chiar OK, dar televiziunile ne privează de informația de bază, numai ca să-i facă suficient de curioși încât să nu butoneze către concurență. O strategie* sfidătoare și enervantă, care-ți taie tot cheful, chiar mai mult decât vreo greseală flagrantă de arbitraj.
Apropo, ați văzut cât va sta pe tușă Florin Costea, rupt în careu sub privirile crispat-pasive ale arbitrului Brichetă?!.
* Colegii mei au scris un excelent articol despre această poveste, zilele trecute.
NOTĂ.
Am avut o problemă: am scris initial Antena 1 în loc de Pro Tv. Le cer scuze fostilor mei colegi din Pro si cititorilor care, poate, au fost derutati de eroarea mea...
UPDATE.
Un cititor de pe evz.ro, scarface, este cel care mi-a atras atentia asupra erorii de mai sus. El mai spune că ideea e bună, dar e gresit prilejul de a aduce vorba despre ea. Eu cred că nu trebuie ratat niciun prilej ;)
Alt cititor, care semnează iesean, face o glumă de 2 bani si o observatie de 1 ban: are impresia că as tine cu dinamo în meciul cfr-dinamo, ceea ce îi prilejuieste o apreciere subliniată cu patru semne de exclamare. Doar atât: eu tin cu Corvinul si, în principiu, cu echipele din Ardeal.
