 |
| Bannere anti Gigi Becali afişate de suporteri ai echipei Steaua |
Să zicem că nu eram încă apucaţi de greaţă totală, că mai era loc. Să zicem că luăm în serios cooptarea lui Gigi Becali în PNL. A fost o gândire matură, vizionară, la capătul căreia strategii de marcă ai PNL au decis: mergem cu Gigi. Ce ar fi putut pune ei pe masă (dacă ar fi existat o discuţie serioasă în PNL)?
Gigi Becali e un tip care acaparează discuţia. Îi dai un mic spaţiu de emisie şi el ţi-l umple - nu mai e loc de alţii.
Asta-i una. Dacă zice din când în când "votaţi USL", "jos Băsescu" (printre înjurături, dezacorduri gramaticale, frânturi logice, limbajul trupului - dezvoltat excelent la persoanele care nu-şi găsesc cuvintele), cei care l-au angajat pot spune că au investit bine banii: marchează la capitolul creştere a notorietăţii.
Asta-i a doua.
Insul poate zice, doar e Gigi!, lucruri pe care bărbaţii de stat care încă ţin la aparenţe nu-şi permit să le rostească, în orice caz nu pe şleau. Îi poate insulta pe unguri, pe ţigani, pe homosexuali, pe evrei, pe femei, pe unguri (iaca, îi insultă de două ori, şi?), pe intelectuali, pe dinamovişti, cfr-işti, porumboieni. Personajul trece (în alt studio de televiziune), insulta rămâne, deci marcăm minus la insultaţi.
Asta-i a treia.