„Noi vrem ca la iarnă să încălzim oraşele”, spune Liviu Dragnea în sprijinul propunerii de amnistie a primarilor traseişti. Rostind cele opt cuvinte, vicepremierul insultă inteligenţa românilor. Îi ia de proşti.
De parcă grija nemărgintă a guvernului ar fi încălzirea oraşelor, nu obţinerea unui control cât mai mare asupra primarilor din ţară – elemente cheie în delicatele operaţiuni gen „Autobuzul, găleata şi morţii la vot!”, care se vor derula în timpul alegerilor prezidenţiale.
Liviu Dragnea invocă blocajele şi instabilitatea din consiliile locale, tulburarea scenei politice şi teama aleşilor locali care se află sub ameninţarea permanentă că vor fi daţi afară din partid. De râsu'-plânsu'.
Activitatea unui consiliu local sau judeţean se blochează atunci când nu reuşesc să treacă proiecte, măsuri, hotărâri – fie că acestea sunt proaste sau neconvingătoare, fie pentru că nu mai există o majoritate care să le susţină. Majoritatea se pierde ca urmare a traseismului sau din cauza ruperii unor alianţe. Soluţia? Crearea unor noi alianţe sau demisia, pentru alcătuirea unei noi majorităţi. Toate acestea fac parte din jocul politic democratic. A-i plânge de milă unui traseist, a pomeni despre „amnistia” migratorilor politici ţine de un alt fel de joc, unul tip învârteală.
Meritul lui Liviu Dragnea este acela că vrea să ducă lucrurile mai departe, să rafineze abjecţia politică.
Gabriel Oprea e doar bârna din ochiul clasei politice româneşti. Folosit şi folosindu-se atât de Traian Băsescu cât şi de Victor Ponta, Gabriel Oprea va rămâne în istorie drept omul care a rafinat traseismul, înfiinţând un partid de traseişti, pe care l-a purtat dintr-o parte în alta, cu nonşalanţă (Călin Popescu Tăriceanu, cu al său UNPR-L, e doar un epigon). Meritul lui Liviu Dragnea este acela că vrea să ducă lucrurile mai departe, să rafineze abjecţia politică. Dacă există nu unul, ci două partide de traseişti (unii ar număra trei astfel de formaţiuni, prin includerea aici a PMP-ului), de ce nu s-ar face mişcarea la scară naţională? După pesederizarea pornită de Adrian Năstase şi încercările de pedelizare din vremea lui Boc, a venit rândul lui Dragnea. Care are de trecut un hop mititel: o lege.
Astfel, un primar care trece de la un partid la altul îşi pierde mandatul. De bun simţ. Dacă oamenii te-au ales roşu, galben sau verde, aşa trebuie să rămâi, consecvent partidului care te-a promovat, cu al cărui program ai defilat. Dacă te-ai săturat de colegii de partid, ţi-ai schimbat principiile (sau partidul şi le-a schimbat), n-ai decât să demisionezi şi, eventual, să candidezi din nou, pentru altă echipă sau independent. Dacă te urmează electoratul, felicitări! Dacă e ales altul, asta e. Dar n-ai înşelat pe nimeni şi oamenii vor şti că un politician, cu atât mai mult unul care ajunge să candideze, are cuvânt şi pune preţ şi pe altceva decât pe propriul burdihan. E simplu.
Mahării PSD programează o amnistie de două săptămâni pentru politicienii-burdihan, care să se aplice taman în preajma alegerilor prezidenţiale. Propunerea e neruşinată, profund imorală şi dăunătoare
Dar Liviu Dragnea şi Victor Ponta vor să complice lucrurile, să pună asteriscuri la lege, s-o întoarcă şi s-o răsucească, folosind pretexte hilare (de exemplu, încălzirea oraşelor la iarnă sau clasicul „şi voi aţi făcut-o!”), astfel încât luarea în derâdere, cu neruşinare, a unor legi şi principii, să capete o aparenţă de legalitate. Râd şi curcile: mahării PSD programează o amnistie de două săptămâni pentru politicienii-burdihan, care să se aplice taman în preajma alegerilor prezidenţiale. Propunerea e neruşinată, profund imorală şi dăunătoare.
Cu un singur lucru sunt de acord în discursul lui Dragnea: avem într-adevăr o droaie de primari care se află în situaţia penibilă în care, formal, au rămas într-un partid ca să nu-şi piardă scaunul, dar în realitate lucrează deja pentru altă formaţiune, pentru un alt candidat decât cel pe care, teoretic, îl slujesc.
Da, e penibil să fii Emil Boc, ex-premier, şi să te fofilezi îndărătul unei legi care nu merge până la capăt. Asta e mare durere a legilor din România: conţin, încă de la promulgare, adevărate ghiduri de ocolire a prevederilor lor. În România, legile sunt ca să-i încurce pe proşti şi să-i ajute pe jmecheri.
E neruşinat să te foloseşti de personaje coborâte în penibil pentru a promova o lege imorală, penibilă şi neruşinată
O situaţie penibilă nu cere însă o rezolvare penibilă. Dacă primarul respectiv nu are bărbăţia sau principiile morale necesare pentru o demisie de bun simţ, de dragul unui crez, legea trebuie să fie suficient de bine alcătuită încât să-l silească s-o facă. E neruşinat însă să te foloseşti de personaje coborâte în penibil pentru a promova o lege imorală, penibilă şi neruşinată.
Dacă am avea la butoane oameni de stat, aceştia ar fi preocupaţi să facă legi fără chichiţe, care să nu permită ipocrizii şi portiţe de scăpare şi care să dăinuiască măcar preţ de 3-4 generaţii. În schimb, avem o Constituţie care interzice şefului statului să fie formal membru de partid, dar îl lasă să lucreze în voie pentru unul, şi primari care au tot dreptul legal să se umple de penibil, păstrând un carnet de partid în sertar şi altul în buzunar. Avem personaje şmechereşti, precum fostul baron de Teleorman, care vor îndrăzni din ce în ce mai mult să-i ia de proşti pe toţi, fără să li se zbârlească mustaţa. Restul sunt detalii şi socoteli electorale.
Text publicat iniţial în Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu