Așa-i în tenis. Așa-i în viață

Simona Halep își îmbrățișează coechipierele la finalul meciului cu Cehia. Sursa: captură Digi Sport

România învinge Cehia și ajunge în semifinalele Fed Cup. Dar ceea ce s-a întâmplat în acest weekend este chiar mai mult decât atât. Pentru că un meci de tenis bun este ca o reprezentare a vieții pur și simplu. Un meci de simplu, unul de dublu. În acest weekend am urmărit meciul de Fed Cup Cehia-România de parcă m-aș fi uitat la un film pasionant. De parcă aș fi citit o carte bună.

A fost despre a lupta frumos. A te strădui. Despre înfrângere și victorie. Bucurie și tristețe. Agonie și extaz. Transpirație. Noroc și ghinion. Despre frumusețe. Un om care luptă corect este un om frumos.

Pentru că acolo, pe teren, între sute de oameni care se uită la tine și sute de mii care privesc la televizor, ești tu, doar tu, față în față cu viața. Te lași purtat de ea și te iei de pietp cu ea. Încerci să influențezi. Te cerți pe tine, arunci cu racheta de pământ sau strângi pumnii sau strigi ca să te descătușezi, apoi te „încătușezi” la loc, îți aduni puterile și te concentrezi pe următoarea minge.

Pentru că mereu urmează o minge. Și după ultima minge urmează hora de la mijlocul terenului, urmează zâmbeteul, râsul, plânsul de emoție.

După victorie urmează bucuria, apoi planul pentru următorul meci. După înfrângere urmează tristețea, apoi planul pentru următorul meci. Și tot așa, până când îmbătrânești. Dar mereu urmează o nouă minge, un nou meci, o nouă încercare. O nouă provocare.

Simona Halep. În mijlocul vieții. Unde nimic nu e simplu, dar poate deveni frumos

Mi-a plăcut Simona Halep. A fost nr. 1 și lucrul ăsta nu are cum să i-l ia nimeni. Și lucrul ăsta se simte. Simona Halep a dominat meciul de simplu. A dominat și atunci când Svitolina arunca în teren bombe imposibil de returnat. Simona Halep are darul ăsta: luptă. Se autodepășește mereu. Găsește resurse de energie Dumnezeu știe de unde. Își dorește cu tot dinadinsul să trăiască.

Nu poți spune despre Simona Halep că este o supraviețuitoare. E mai mult decât atât. Se încăpățânează să trăiască intens, frumos. Să fie lumină! Și, cu un lung de linie, face lumină. Entuziasmează. Inspiră.

Cred că nu ai cum să n-o iubești. Chiar și atunci când se enervează, izbește cu racheta de ce apucă, când își dă cu palma peste frunte. Pentru că este sinceră. Nu trișează. Este ea, acolo. În mijlocul vieții. Unde nimic nu e simplu, dar poate deveni frumos.

Mihaela Buzărnescu a încercat

Mi-a fost ciudă că Mihaela Buzărnescu... Dar  Miki este și ea un exemplu de luptătoare. Are o biografie incredibilă, de predat la facultate...

Siniakova, eroina Cehiei 

Aplauze pentru echipa Cehiei. Au luptat frumos. Sunt adevărate campioane. Sursa: Captură Digi sport

... Iar în acest weekend a avut de a face cu două super-jucătoare, Svitolina și această incredibilă Siniakova. În fată de 22 de ani din Cehia am văzut atâta energie și forță și frumusețe și dorință de a trăi pe cai mari cât într-un întreg turneu WTA. A fost cu adevărat eroina Cehiei în acest meci de pomină. O campioană care va străluci din ce în ce mai puternic.

Monica și Irina. Felia de viață așa cum trebuie să fie. Fiindcă altfel nu are rost

Și a fost meciul de dublu, în care am citit în Monica Niculescu și Irina Begu ceea ce aș putea numi, cu tot riscul de a fi acuzat că folosesc cuvinte sforăitoare, patriotism. Monica și Irina mi-au părut că au ieșit pe teren cu o determinare mai mare decât dacă și-ar fi pus propria piele la bătaie.

Era ceva mai presus de ele. Acel ceva le-a ajutat să câștige. Le-a așezat mingie în teren. Le-a dat geniu. I-am zis patriotism acelui ceva. Putem găsi un alt cuvânt. Îi putem zice poftă de viață până la cele din urmă și cele dintâi consecințe.

Îmi place să cred că, pe undeva, au luptat și pentru mine, cel care a stat în papuci, în canapeaua de acasă. În orice caz, ceea ce au făcut fetele astea a fost un exemplu. O felie de viață așa cum e și cum trebuie să fie. Fiindcă altfel nu are rost.

Emil Boc și românii din tribune - s-au bucurat să trăiască 

Emil Boc, în mijlocul suporterilor români care s-au bucurat. Sursa: Digi sport

Și au fost oamenii ăia îmbrăcați în galben care au cântat tot meciul. Cu Emil Boc șef de galerie. În orice altă circumstanță, aș fi zis că primarul Clujului, fostul prim-ministru al mai multe guverne ale României, ar fi un clovn dacă s-ar deghiza în șef de galerie.

Ei, bine, în acest weekend, Emil Boc nu mi s-a părut a fi deloc clovn. Mi s-a părut că omul se află fix acolo unde trebuie să fie. Mi s-a părut că trăiește. Că face parte din viață. Că face parte din firescul lui a fi. Toți oamenii aceia din tribune, cehi sau români, chiar și doamna arbitru din Serbia, mi s-au părut civilizați, decenți, frumoși.

Oamenii aceia și-au lăsat acasă hainele de primari, funcționari, oameni de afaceri, profesori, femei de serviciu, băiatul cu pizza, și s-au bucurat să trăiască.

Despre învățătura lui „Bucureă-te, fiindcă trăiești odată-n viață”

Aplauze. Acest meci a fost ca un film bun. Ca o carte ca lumea. Ca o felie de viață. Sursa: Digi Sport

Întâmplarea din Cehia a fost ca un fulger izbăvitor într-o lungă perioadă mohorâtă, apăsată. Am văzut oameni normali. Azi au câștigat româncele. Altădată, cehoaicele.

Victoria sau înfrângerea sunt importante, dar mai important este să trăiești. Intens, pentru că, vorba aia, trăiești doar o dată-n viață.