Pagini

luni, 5 iulie 2010

Un Boc decent si deversare politică prea mare

Dacă mă întrebati pe mine, Emil Boc a fost de data asta, după foarte multă vreme, decent. Mă refer la prestatia lui de pe santierele ude ale patriei. Omul a încasat cu stocism si cu demnitate ouă si rosii în cap („e dreptul oamenilor să protesteze”), a pus mâna pe lopată, s-a documentat si a dat cifre corecte, a luat măsuri. Nu râdeti! În mod normal, nu avea ce să caute acolo, era suficient să trimită specialisti adevărati, dar, dacă ăstia îl vor fi însotit, e OK. Românii au nevoie de tătuc (de acord, Boc n-are mutră de asa ceva, dar p-ăsta îl avem, încă) si, poate, pentru unii sinistrati a dat bine desantul de oficiali.

Nu poti să-l judeci pe Boc, la actiunea „Inundatia 2010” decât în comparatie cu Elena Udrea, Gabriel Oprea si Traian Băsescu. (Videanu, Berceanu si Blaga nu se pun, ei sunt din altă ligă.)* Ei, bine, Boc a fost chiar decent!

Lăsati-mă, vă rog, să laud si poporul român, în special pe gălătenii care se înghesuiau la mici si bere în locuri din care pot privi la jandarmii si voluntarii din tară veniti să le facă măretul dig din saci umpluti cu nisip. Dar s-a răstit destul Băsescu la bizoni, asa că n-o s-o fac si eu.

P.S. Discutam după-masa asta cu un coleg despre cât de cool ar fi daca Insula Mare a Brăilei ar fi redată naturii. Vor fi avut si revărsările alea rostul lor, tot asa cum vor fi avut si băltile de la Cotul Pisicii rostul lor. E drept, i-ar strica ploile lui Culită Tărâtă. (Am scris si un editorial despre asta.)

* Am dat link la ultimele postări de pe site-urile ministerelor conduse de respectivii. NOTĂ. La Elena Udrea există si un comunicat în legătură cu inundatiile, iar la Oprea, trei.

PS Notez aici si o tableta TV din familia inundatiilor.Si încă una ;)

6 comentarii:

  1. Mi-a dat sperante dl min. Blaga; probabil din cauza ca este inginer si are nevasta satmareanca...
    PS Am postat si eu ceva despre necaz, foarte apolitic, nevinovat...
    http://daurel.wordpress.com/2010/07/03/in-asteptarea-vinovatilor/

    RăspundețiȘtergere
  2. @Daurel: Asta cu sperantele e o ironie, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-i ironie; in aceste zile, chiar cred ca trebuie sa apara undeva o minune...Minunile se fac din ce/cu ce se gaseste...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca e o gluma...
    Cand admiram copiii, sau alte perfectiuni, folosim cuvantul "minune mica"...

    RăspundețiȘtergere
  5. Deci e doar o vorbă. Faină turnură!

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters