Pagini

miercuri, 27 octombrie 2010

Motiunea - fiecare îsi joacă rolul cum stie mai bine


Echipa Militiei Spirituale în balconul Parlamentului, afisând două dintre mesajele cu care s-a pregătit pentru Motiunea Octombrie 2010. Captură de pe B1 TV

Dacă ar fi să se ia după discursurile din Parlament,n-am mai vorbi la ora asta despre guvernul Boc (care n-are viitor nici dacă trece motiunea, nici dacă nu - mi se pare neinspirat să alături cei doi termeni, guvernul Boc si viitor; înteleg ce au vrut colegii mei de la Stirile B1, dar cred că nu le-a iesit).

Cred că e simbolic faptul că, după discursul lui Crin Antonescu (îl puteti vedea aici), Emil Boc a iesit din sală. A iesit să plângă, le-am spus câtorva colegi care s-ar supăra dacă motiunea ar trece. Mă impresionează faptul că Antonescu reuseste să rostească un discurs liber de peste 10 minute, dens si coerent. Cel mai mare impact cred că l-a avut atunci când a spus că reformă nu înseamnă să le spui profesorilor că au salarii prea mari, că guvernul Boc nu reprezintă nici dreapta, nici stânga; mi s-a părut de efect si adresarea „domnule prim-ministru si domnule Vasile Blaga”.

Si Ponta a jucat rolul pe care trebuia să-l joace. Pe mine m-a amuzat cum a stat în stradă, în mijlocul manifestantilor, în ploaie, si după ce a început sedinta din Parlament, cum a urcat la tribună direct din stradă.

Si Emil Boc a făcut ceea ce trebuia să facă: a venit cu cifre si a încercat să transmită mesajul că aceia care luptă împotriva lui se opune reformelor.

În fine, si cei de la Militia Spirituală s-au răcorit (vezi foto de la începutul postării). Să vedem cum va fi după vot.

4 comentarii:

  1. aceia care luptă împotriva lui se opune reformelor.

    Aha , cum zici tu "maestre"

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu zic eu, asa zice el.
    Eu zic că ceea ce face Boc nu înseamnă reforme.

    RăspundețiȘtergere
  3. Motiunea nu avea cum sa treaca pentru ca nu vor mai pune comunistii mana pe tara cu aceleasi tertipuri ieftine care le-au iesit pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. N-avea cum să treacă fiindcă nu a ieşit la socoteală.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters