Pagini

miercuri, 27 octombrie 2010

Un gând la retragerea Melaniei Medeleanu

Chiar dacă sunt deja sase ani de când am lucrat cu Melania Medeleanu, deci o viată de om, i-am împărtăsit emotiile de la ultimul jurnal. Dacă nu ar citi nimeni-nimeni ce scriu aici, as mărturisi că am simtit si eu ceva pe la coltul ochilor.

Melania a fost, probabil, cea mai plăcută surpriză pe care am avut-o atunci când am condus stirile de la Realitatea TV. Era o perioadă bizară (post-Cristoiu si ante-plus nitel-Dan Andronic), într-o redactie destul de cenusie, aflată la capătul de metrou 23 August. Am găsit acolo, curios, câtiva oameni pasionati, valorosi (pe unii îi vedeti acum la RTV).

Melania era o piatră pretioasă. Nu singura (trebuie neapărat să povestesc odată despre zilele de atunci!), dar strălucea. Într-o vreme în care încă era suficient să arăti bine si să citesti cât de cât coerent prompterul, Melania era printre cei care stiau ce spun, erau preocupati - si transmitea asta. Am făcut, cu Melania în prime-time, cu tehnica precară de atunci, câteva jurnale de care sunt mândru si acum.

La un moment dat, a avut o superofertă de la Antena 1. A stat mult în cumpănă. Am sfătuit-o să rămână, totusi, la o televiziune de stiri, să apară zi de zi, să crească astfel. A fost o hotărâre grea si, sunt convins si acum, cea bună. Melania Medeleanu e, azi, nu doar una dintre cele mai frumoase jurnaliste TV, ci si una dintre cele mai bune. Am zis să zic.

Notă. Găsiti la Petrisor Obae un filmulet emotionant. Recomand.

2 comentarii:

  1. Am văzut filmulețul și nu am regretat nicio clipă că am declarat mereu că este prezentatoarea mea de știri preferată. Dar simt că va face lucruri grozave orice ar face.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper să facă. Desi nu vreau să mă gândesc c-ar putea ajunge în showbiz...
    P.S. Oare e prima oară când vii pe aici, pe Naiv?

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters