1 Decembrie sau Religia România

Vedere din București. Puhoi de lume de-a lungul Șoselei Kiseleff, la defilarea de 1 Decembrie 2017. Foto: Calin Hera

3.500 de militari și de zece ori mai mulți civili au participat la București, la Arcul de Triumf, la defilarea de Ziua Națională. Pentru militari și pentru oficiali a fost cumva o datorie. Au venit la serviciu. Pentru românii obișnuiți a fost însă altceva. Ce?

Trei explicații pentru tupeul lui Sorin Oprescu

Sorin Oprescu în cătușe

Naivii acestei țări se minunează: cum naiba să ai o funcție publică mai acătări și să iei încă șpagă în momente în care procurorii DNA mișună peste tot? Cât de inconștient poți fi? Cât de lacom? Cât de bine protejat te poți simți ca să îți permiți asta?!

Eu cred că în cazul Sorin Oprescu, care beneficiază, bineînțeles!, de prezumția de nevinovăție, există câteva explicații posibile.

92 de ani de la Unire. Câti până la Unire?

Ploaia înghețată de azi-dimineată, care m-a tinut în jurul masinii muuuult mai mult decât as fi vrut (până la urmă am reusit să curăt geamurile destul de cumsecade), mi-a amintit foarte direct că Ziua Natională a României pică într-o perioadă a anului cam nepotrivită pentru petrecere laolaltă.

Cred că, în principiu, Unirea din 1918 e un eveniment extraordinar în istoria României. Poate cel mai important
(eu as vota si pentru încoronarea regelui Carol I – 10 mai 1886, fiindcă acela poti zice că a fost momentul de cotitură). De ce însă nu reusim să simtim că e sărbătoare azi? E vorba doar de vremea proastă (iarna nu-i ca vara, am aflat de mai multă vreme…). Unde am pierdut (dacă l-am avut vreodată) sentimentul de laolaltă, de împreună, de solidaritate (stiu, sună prea pompos)?

În fine, mai am un dor, dorul de România dodoloată. Azi sunt 92 de ani de la Unire. Câti, oare, până la Unire? Chiar, cine uneste România?
Închei strigând (în gând): Trăiască România dodoloată!

Trăiască România dodoloaţă!

La mulţi ani, dragii mei! Mă bucur să-mi amintesc lectura din cartea de Citire (clasa a treia?) în care un copil striga chestia din titlu, din cârcă de la taică-său. Îmi imaginam atunci că sunt eu însumi prichindelul si pronuntam dodoloaţă cu o satisfacţie pe care mi-e greu s-o descriu acum, când sunt cal bătrân. Îmi plăcea forma rotundă a României si felul în care îmi vorbeau tatăl meu si dascălul de istorie, câtiva ani mai târziu, despre Basarabia. Asadar, trăiască România dodoloaţă!

NOTĂ. Ascultam dimineată la un radio, cred că la Realitatea FM, un nene care era supărat că multă lume lucrează azi. Nu cred că ziua liberă e pasul suficient pentru ca românii să-si sărbătorească ziua, dar ar putea fi un început. Zic asta pentru că azi, când veneam la serviciu (sic!), am văzut destul de multi oameni iesiti la fumat, semn că selucrează si la HP ;)

OBS.
Am postat acest text si dincolo. Asa mi-a venit.

UPDATE.
Amicul meu (de blogosferă) din Chisinău, Alexandru Cozer, face o urare României ;)