Pagini

marți, 20 decembrie 2011

Clipuri TV pentru salvarea Roșiei Montane

Ministerul Mediului va da în curând o decizie privind proiectul minier de la Roșia Montană, prin Comisia de Analiză Tehnică. Surprinzător (sau nu!) contextul a fost pregătit cu minuțiozitate în ultimii doi ani și ceva, de când de imaginea proiectului se ocupă meseriașul de Bogdan Naumovici. Nu intru acum în amănunte, le cunoașteți, am scris câteva zeci de articole despre asta și aici, pe blog, și în Evz (pe vremuri).

Cum e vorba de zile până la decizie, iar decizia, pare-se, a fost dată în plic, probabil că singurul lucru care mai poate opri de neopritul este o eventuală îngrijorare legată de rezultatul alegerilor din 2012. Da, hai să râdem: sau teama de judecata urmașilor! Ha-ha. Orișicât.

Vreau să ajung la o idee apărută în timpul mini-dezbaterii iscată pe blogul meu și pe facebook după ce am postat deslușirea unui videoclip din seria Scrisoare către România.
  • Are dreptate și Dorel: nu-i tocmai cușer s-o forfecăm pe biata doamnă Sanda Lungu, ea e o victimă (până la urmă). 
  • Au dreptate si cei care o foarfecă: până la urmă, actrița SL joacă un rol, și l-a asumat, e vector de imagine.
  • Interesant mi s-a părut punctul de vedere al Danielei Busuioc: Hai să strângem bani și să cumpărăm spațiu publicitar pe televiziuni pentru publicarea anti-reclamei și a clipurilor pentru salvarea Roșiei Montane! 
Io vă provoc!
Ideea e că bugetele a numeroase televiziuni și ziare depind într-o măsură prea mare de banii de la RMGC. (Nu discutăm aici despre bugete ale partidelor sau ale simplilor politicieni, funcționari, administratori, primari, consilieri șamd). Dar oricâți bani ar da ei, noi putem strânge mai mulți. Dacă nu mai mulți, măcar suficienți astfel încât să promovăm și celălalt punct de vedere. Dacă prin talk-showuri sau articole de presă echilibrate, cinstite nu, atunci pe bani, na!
Dacă ne adunăm destui, putem s-o facem.

8 comentarii:

  1. Buna idee; in ce ziar ar trebui sa-si publice opozantii cianurii protestul ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord si cred ca am reusi sa strangem niste bani. Numai eu personal cred ca as convinge cel putin 30-40 de oameni sa doneze. Trebuie facuta o aplicatie simpla si la obiect pentru donatie si o informare clara cum se vor folosi banii, iar oamenii cred ca vor dona fara probleme. In special pentru faptul ca foarte multi au fost extrem de iritati de reclamele rmgc-ului.
    Si ne-ar trebui si oameni din publicitate, ca sa facem un clip care sa prinda si sa contra-atace cum trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daurel, stiu ca e cam tardiv si regret mult lucrul asta.
    Daca ar fi sa fie, as viza principalele ziare din tara, inclusiv cele „cumparate” si principalele televiziuni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Georgiana, mă bucur să aflu că există sprijin pentru idee. Hai să vedem dacă/cum o putem duce mai departe, dară.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma tem ca nu mai e timp. Borbely a fost convins sa dea unda verde proiectului:

    http://www.money.ro/borbely--proiectul-de-la-rosia-montana-va-fi-cea-mai-moderna-instalatie-din-europa--daca-va-fi-aprobat_1195741.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Subiectul nu e de ziare, are impact rapid si consistent numai pe televiziuni si eventual net - gen click aici. Fata de clipurile "emotionale" ale lui Naumovici, clipurile campaniei anti-RMCG trebuie sa fie mai scurte - cu mult - in mai multe variante si difuzate la mai multe intervale orare, nu numai prime-time - functie de structura telespectatorilor pe rating si neaparat cu personalitati din tara si strainatate care s-au pronuntat impotriva proiectului. Clipul tip ar trebui sa fie o replica data pe rand la argumentele sustinatorilor proiectului. Trebuie identificat un ONG serios dintre cele cu activitate impotriva proiectului RMGC care sa preia campania publicitara, care sa faca periodic si niste conferinte de presa in care sa dea seama ce bani s-au strans si cum au fost cheltuiti.

    RăspundețiȘtergere
  7. vivat, probabil că e cam tardiv, da...

    insa, pana atunci cand bate gongul, totul e posibil

    RăspundețiȘtergere
  8. Daniela, asa e, planul tau e bun.
    Din pacate, apelul meu, desi primit bine, n-a adunat o masa critica de sustinători astfel incat sa intram in etapa a doua.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters