Pagini

joi, 1 septembrie 2016

Cum s-au dat rușii de gol. Implicarea în războiul din Ucraina

Medaliile rusești au dat de gol autoritățile. Sursa: bellingcat
Rusia a folosit cel puțin zece mii de militari în conflictul din Ucraina. Probabil câteva zeci de mii. Informația a fost dată în vileag, din greșeală, de birocrația de la Moscova. Să vă spun cum.


Mai întâi o scurtă aducere aminte. După ce Victor Ianukovici a renunțat în ultima clipă să semneze Acordul de Asociere Ucraina - UE, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, în Kiev și alte orașe importante din țară, în semn de protest. L-au alungat pe președinte (care a fugit în Rusia - a avut mai mult noroc decât Ceaușescu, și-a luat tălpășița la timp), au pus mâna pe puterea politică, au virat-o spre Vest. Însă nu toți. Rusia a acționat rapid, a anexat Peninsula Crimeea și toată lumea, mai precis marile puteri, s-a uitat ca la teatru. Apoi au urmat războaie mari și mici, în care au fost implicați omuleți verzi despre care toată lumea știa că sunt soldați ruși din forțele speciale.

Vladimir Putin a aplicat cu îndărătnicie strategia comunicațională a negării de-a lungul primei părți a conflictului din estul Ucrainei. Deși era evident că Rusia e băgată până-n gât în toată tărășenia, Kremlinul a declarat sus și tare că rebelii, că forțe ucrainiene separatiste, că pro-rușii, că câr, că mâr. Brava Armată Roșie doar făcea, coincidența naibii, manevre la graniță.

Propaganda Moscovei, inclusiv postacii și mediile contralate din România, s-au străduit să inducă îndoiala că militarii ruși chiar au pătruns pe teritoriul unui stat vecin. Apoi, treptat, când deja era evident pentru toată lumea, până și pentru proști, propaganda a schimbat direcțiile de manipulare. Și lucrurile au rămas cumva în pom.

Deunăzi, jurnaliștii de la Bellingcat, specializați în  „investigație jurnalistică civică”, au dat de o informație ciudată. Le-a trecut prin cap să urmărească numărul de medalii acordate de Armata Rusă în anii de grație 2014-2015. Să vezi minune: un număr impresionant de medalii „pentru merite în luptă”. De exemplu, în perioada fierbinte 7 nov 2014 - 18 feb 2015, au fost acordate 4.300 astfel de medalii.

Asta sugerează o desfășurare masivă de forțe într-un confict militar de amploare, arată site-ul citat. Pornind de la o serie de informații încrucișate și calculând un raport între numărul de medalii la cel al trupelor (nu primete fiecare soldat câte o medalie!), jurnaliștii de la Bellingcat au ajuns la concluzia că pe frontul din Ucraina au luptat între zece mii și câteva zeci de mii de militari ruși.

E greu de spus câți anume. Dar investigația celor de la Bellingcat (raportul complet poate fi descărcat de aici; pentru orice eventualitate l-am mai salvat într-un loc) demonstrează că armata rusă a fost implicată masiv în războiul din Ucraina. Dacă mai avea cineva dubii.

2 comentarii:

  1. Nu era nevoie de nici o proba...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De foarte multe ori propaganda e atât de furibundă încât ajuge să treacă drept probă. De aceea sunt binevenite astfel de descoperiri. Moscova poate spune, a și zis-o, că acuzațiile privind implicarea masivă a armatei ruse este propagandă. La asta sunt bune probele.

      Ștergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters