Pentru personajul Cetăţeanul turmentat era simplu: avea de ales între doi candidaţi, dintre care, în final, a rămas doar unul.
Pentru personajul Alegătorul român 2014 e mai complicat. Pe de o parte, e ceva mai pretenţios şi are patru-cinci televiziuni la care se uită ca să afle, ronţăind obişnuitul pop-corn politic. Pe de altă parte, sunt cel puţin cinci candidaţi care vor obţine măcar 2-3% din voturi fiecare (Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Călin Popescu-Tăriceanu, Monica Macovei).
Deşi sunt mulţi candidaţi, niciunul nu e din cale afară de convingător. Ce faci atunci? Stai acasă sau alegi, ca de fiecare dată, răul cel mai mic?
Un alt dezavantaj este acela că, deşi sunt mulţi candidaţi, niciunul nu e din cale afară de convingător. Ce faci atunci? Stai acasă sau alegi, ca de fiecare dată, răul cel mai mic?
Alegătorul simplu, din popor, ar trebui să-şi alcătuiască o grilă cu trei-patru teme pe care le consideră importante şi pe baza cărora să facă un portret-robot al preşedintelui celui mai potrivit. Ce mă interesează mai mult şi mai mult la un preşedinte de ţară? Ţara mea.
Aş vrea să mă facă să mă simt mândru că e preşedintele meu. Să am încredere în el. Eu, poporul. Şi cu încrederea asta să poată să mă reprezinte în faţa străinătăţii, fie ea străinătatea cea bună sau străinătatea cea rea.
Mă aştept ca viitorul preşedinte să obţină avantaje pentru România, cel puţin acele avantaje care i se cuvin, ca membru UE, de exemplu.
În mod cert, vreau ca viitorul preşedinte să-mi garanteze rămânerea pe linia occidentală, atât din punctul de vedere al stilului de viaţă, de organizare a societăţii, cât şi din cel al blocului politic şi militar. Nu vreau să aud de neutralitate sau alte strâmbe băgate de ursul de la Kremlin.
Dar mai ales mă aştept, îl avertizez să nu facă vreun balet geostrategic şi să se trezească lovit de ideea de a pune în discuţie orientarea spre Occident (NATO şi UE). În mod cert, vreau ca viitorul preşedinte să-mi garanteze rămânerea pe linia occidentală, atât din punctul de vedere al stilului de viaţă, de organizare a societăţii, cât şi din cel al blocului politic şi militar. Nu vreau să aud de neutralitate sau alte strâmbe băgate de ursul de la Kremlin.
Vreau ca viitorul preşedinte să nu fie un şpăgar şi să nu le dea apă la moară şpăgarilor. Vreau să nu fure, să nici nu încerce măcar să controleze Justiţia, să nu fie jucător pe scena politică pe care se confruntă partidele, ci arbitru. Vreau să respecte Parlamentul şi celelalte insituţii ale statului şi să nu se bazeze în tot ceea ce face pe meseriaşii noi şi vechi din serviciile secrete.
Viitorul preşedinte trebuie să fie un tip corect sau o tipă corectă, demn/demnă de respectul meu. Am mai zis asta, dar mi se pare important.Vreau să nu mă tragă pe sfoară. Istoria Românieia cunoscut prea mulţi şefi de stat, oricum se vor fi numit ei (domni, voievozi, regi, secretari generali ai PCR sau preşedinţi), mânaţi de cu totul altă agendă decât aceea de a le fi de folos românilor.
Nu voi vota cu mincinoşi, şpăgari, duplicitari, prea orgolioşi, încrâncenaţi, dubioşi, trădători, aventurieri. Mă sperie candidaţii care au la dispoziţie televiziuni care le fac propagandă fără nuanţe. Mă îngrijorează candidaţii despre care îmi scapă ceva. Al căror zâmbet îngheţat prea pare pus acolo în Photoshop.
Ţinând cont de toate acestea, nu voi vota cu mincinoşi, şpăgari, duplicitari, prea orgolioşi, încrâncenaţi, dubioşi, trădători, aventurieri. Mă sperie candidaţii care au la dispoziţie televiziuni care le fac propagandă fără nuanţe. Mă îngrijorează candidaţii despre care îmi scapă ceva. Al căror zâmbet îngheţat prea pare pus acolo în Photoshop.
Ce-mi rămâne, aşadar, ţinând cont ce toate acestea? Mai nimic. Şi, totuşi, voi merge la vot. Deşi m-am săturat să votez, de fiecare dată, răul cel mai mic. (Până şi nominalizarea lui Emil Constantinescu a fost un compromis în interiorul CDR, dar măcar venea cu patalama de la Corneliu Coposu şi a făcut, una peste alta, mult mai mult bine decât rău României. Vom putea spune asta şi despre viitorul preşedinte?)
Voi cu cine nu votaţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu