Două lumi? Meleşcanu şi Traian Rece. Foto: Cotidianul |
Cotidianul publică un set de fotografii de un pitoresc aparte de la depunerea candidaturii lui Teodor Meleşcanu. Fiecare merită povestită, una dintre ele în mod special. Este vorba de aceea în care apar două personaje atât de diferite încât par pur şi simplu opuse. Teodor Meleşcanu şi Traian Rece. Sunt două lumi între care pare să nu existe nici cea mai mică legătură. Pe un chip se citeşte rafinamentul, rezultatul a zeci de ani de experienţă diplomatică, pe celălalt o îndelungată experienţă de viaţă, la firul ierbii, ca să mă exprim aşa.
Şi, totuşi, cele două lumi s-au întâlnit ca să pună umărul pentru realizarea unui scop desigur măreţ. Revoluţionarul din popor şi-a suflecat mânecile ca să sprijine candidatura gentlemanului, sedus de cei trei „P” (pregătirea, prestaţia şi prestanţa) din dreptul domnului Meleşcanu. Toată acţiunea, sub oblăduirea colonelului (r) Mircea Dogaru, preşedintele unui sindicat al cadrelor militare. La pachet, strângătorii de semnături dintr-o organizaţie denumită „Alternativa Naţională, deschisă partidelor mici şi formaţiunilor Societăţii Civile”, au completat liste şi pentru candidatura lui Ioan Ghişe. Asta e varianta oficială. În spatele acestor personaje, oricât ar fi ele de pitoreşti, trebuie să mai fie ceva. Pentru că nu se leagă.
Ce avem aici? Traian Rece, Mircea Dogaru, Ioan Ghişe, Teodor Meleşcanu. Un sindicat al cadrelor militare, nişte asociaţii şi ONG-uri, un partiduleţ, ditamai Serviciul Român de Informaţii. Ceva parcă nu se potriveşte. E ca un puzzle complicat. Care este totuşi legătura dintre Meleşcanu, Dogaru şi Rece?
Să ne uităm mai bine: Traian Rece (revoluţionar cu patalama, ex-senator PSD, mii de hectare de teren în Delta Dunării, acuzaţii privind rambursări ilegale de TVA etc.), Mircea Dogaru (celebru pentru organizarea mitingurilor anti-Băsescu din 2012), Ioan Ghişe (vechi parlamentar PNL, acum demisioar din partid, vârf de lance în a doua suspendare a lui Traian Băsescu, ex-primar al Braşovului, fost colaborator al Securităţii), Teodor Meleşcanu (diplomat de carieră, ex-ministru la Externe şi Apărare, director demisionar al Serviciului de Informaţii Externe). Se leagă mai bine lucrurile acum? Se simplifică? Poate că da, poate că nu. Depinde cine se uită şi ce caută. Depinde cât de departe putem să privim, la ceea ce se vede şi la ceea ce se întrevede.
Căci în România nimic nu e simplu. Însăşi candidatura domnului Meleşcanu e o chestiune foarte complicată. Pe de o parte fiindcă e destul de nefiresc şi, probabil, nepotrivit ca un director de serviciu secret să fie azi în costumul de şef al spionilor, mâine în cel de candidat la preşedinţie. Când şi cum de s-au strâns semnături pentru candidatură? E vorba doar pitoreştii strângători Dogaru şi Traian Rece, sau a fost folosită o maşinărie mai specială? Sute de mii de semnături pentru o idee, fiindcă altceva nu a fost; domnul Meleşcanu nu a anunţat oficial că ar candida decât atunci când i s-au predat listele. Întrebările se pot adăuga una după alta, dar toate converg, până la urmă, către întrebarea nr. 1: De ce candidează domnul Meleşcanu? Aici, scenariile se bat cap în cap.
Calculele, în special dacă priveşti către televiziunile apropiate de candidatura Elenei Udrea (dar şi fanii lui Victor Ponta bat monedă pe asta), pornesc de la amănuntul că liberalul Klaus Iohannis are de înfruntat, să vezi coincidenţă, o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care ar urma să accepte sau să respingă cererea de incompatibilitate formulată de Agenţia Naţională de Integritate împotriva fostului primar al Sibiului. Dacă răspunsul ÎCCJ la cererea ANI este NU, Iohannis merge mai departe. Invers, dacă judecătorii supremi dau dreptate ANI, Alianţa Creştin Liberală se trezeşte fără candidat şi trebuie să adopte rapid unul deja înscris în cursă. Cine să fie?
E plauzibil ca Teodor Meleşcanu, cu vasta lui experienţă, să renunţe la o poziţie atât de importantă (şefia SIE) pentru a deveni alternativa secretă a PNL, respectiv Planul B al Alianţei Creştin Liberale? Ar fi două posibile motive: fie Teodor Meleşcanu n-are nimic de pierdut, pentru că ştia că oricum mandatul în poziţia atât de importantă pe care o ocupa se va sfârşi la scurt timp după alegerile prezidenţiale, fie Teodor Meleşcanu chiar are o înţelegere PNL şi PDL şi ştie că decizia ÎCCJ îi va fi nefavorabilă lui Klaus Iohannis. Prima variantă i s-ar potrivi unui aventurier, a doua ar însemna că deciziile justiţiei pot fi cunoscute dinainte.
Ar putea Teodor Meleşcanu să facă jocurile greilor din PSD, să fie iepurele Victor Ponta? Să candideze adică pentru a mai ciupi din voturile şi aşa fărâmiţate ale dreptei, astfel încât decalajul din turul I dintre Victor Ponta şi candidatul de pe locul al doilea să fie atât de mare încât să-i descurajeze pe alegătorii anti-PSD mai slabi de înger? Este greu să ţi-l imaginezi pe Meleşcanu în poziţia de iepure, dar alăturările de la începutul acestei analize (Meleşcanu-Dogaru-Rece-Ghişe) sugerează că nimic, absolut nimic nu e exclus, în România nefiind nimic simplu.
Să fie Teodor Meleşcanu omul lui Traian Băsescu şi să candideze pentru a lua anume voturile lui Klaus Iohannis astfel încât Elena Udrea să treacă pe locul al doilea şi să fie ea aceea care să dea bătălia finală cu Victor Ponta? Ar fi argumente şi în favoarea acestei variante, întrucât Teodor Meleşcanu este perceput ca penelist şi există în PNL destui nemulţumiţi de înlăturarea lui Crin Antonescu, începând cu Antonescu însuşi.
În fine, cât de ieşit din comun ar fi scenariul în care, concomitent cu stoparea în justiţie a candiaturii lui Iohannis, intervine aşa-zisa „nucleară” a lui Turcescu şi Ponta ajunge pe mâna procurilor în calitate de ofiţer acoperit prin încălcare legii şi nu mai candidează? Te pomeneşti că ne trezim, cu sau fără popcorn în braţe, în faţa unui inedit meci în trei, cu Elena Udrea, Călin Popescu-Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu disputându-şi o finală pe care, privind din această perspectivă, cele mai mari şanse să o câştige le-ar avea omul care are cel mai împăciutor zâmbet dintre toţi cei 14 candidaţi.
Ce avem, deci, îndărătul celei mai interesante candidaturi? Un aventurier, un iepure, un om providenţial, un Plan B sau o soluţie de compromis? Un fin maestru de capul lui sau un scenariu cinic în care Gentlemanul joacă un rol regizat de alţii?
În România, nimic nu e simplu.
Text publicat în Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu