Servicii secrete, ofiţeri acoperiţi, autonomia
Ţinutului Secuiesc. Acesta e freamătul zilei, acesta zbuciumul.
Căci, la 25 de ani de la eliminarea lui Nicolae Ceauşescu şi teoretica
încheiere a socotelilor cu regimul comunist, marii păpuşari aruncă pe piaţă
câteva petarde clasice, care încă prind într-o societate care nu se
maturizează.
Să nu
ziceţi că nu v-am prevenit, ar putea să spună preşedintele Traian
Băsescu. Şi ar avea dreptate. Omul a vorbit despre „CV-urile incomplete” ale
unor candidaţi la Preşedinţie pe la începutul verii şi era clar încă de atunci
că nu va rata ocazia de a aduce subiectul pe agenda zilei în preajma campaniei
electorale.
Că a prevenit
lumea e una, că lansează pe piaţă subiecte aproape imposibil de verificat e
alta. Primul scop a fost atins: de două zile, toată lumea numai despre asta
vorbeşte. A devenit de la sine înţeles că printre candidaţi se află un ofiţer
acoperit, căruia pesemne îi tremură genunchii de frică, întrucât e doar o
chestiune de zile până când va fi scos în faţa clasei şi arătat cu degetul.
Singura problemă pe care şi-o mai
pun telespectatorii este să afle primii cine este „Acoperitul”.
Cei mai deştepţi dintre noi au întocmit liste, au aplicat criterii şi au ajuns
la concluzii. La rândul lor, împricinaţii s-au pus să se dezvinovăţească. Unii
mai abitir, alţii mai la mişto, unii mai cu grabă, alţii mai domol. Cât despre
electorat, sociologii s-au pornit deja să facă măsurători (aud). În ceea ce îi
priveşte pe cititorii Cotidianului care au răspuns la întrebarea „Aţi alege un
ofiţer acoperit în funcţia de Preşedinte al României?”, doi din trei au spus că
nu.
Care sunt
în realitate implicaţiile acestei tărăşenii? Şapte variante
Unu. Faptul că ditamai preşedintele unui stat din
UE afirmă că un posibil succesor al lui are lucruri de ascuns în CV face parte
din pitorescul etern şi fascinant al respectivului stat. Că lucrurile cu
pricina ţin de serviciile secrete devine interesant, mai ales în zbuciumatul
context al anului 2014. De ce a ales să arunce bomba la un talk-show de
televiziune, cu trei luni înainte de finalul mandatului, un preşedinte care se
laudă că a îngenuncheat sistemul? De ce nu a acţionat „specific”, cu discreţie,
pentru rezolvarea situaţiei (dacă avem într-adevăr o situaţe)? De ce preferă
preşedintele să persiste suspiciuni asupra tuturor candidaţilor, în loc să facă
lumină? De ce nu îşi asumă, bărbăteşte şi până la capăt, responsabilitatea unei
dezvăluiri cu subiect ş predicat (în special cu subiect)?
Doi. Pentru
câteva petarde aruncate de galeria de la peluză la finalul meciului cu
Ludogoreţ, echipa Steaua a fost amendată şi va juca fără spectatori următorul
meci din Europa League. Petardele din politică, fiind mereu şi mereu la ordinea
zilei, nu se pedepsesc. Uneori, sunt privite cu admiraţie: Ai văzut ce i-a mai
trecut prin cap? Ce le-a mai făcut-o? Să presupunem că preşedintele blufează.
Joacă la cacealma. Vrea să tragă de timp, să distragă atenţia asupra a ceva,
pentru a putea întreprinde altceva sau pentru a ascunde vreo chestiune delicată
pentru el sau pentru protejata lui (nu e un secret pentru nimeni că Traian
Băsescu face în aceste zile totul, chiar totul, pentru a-i fi de folos
candidaturii Elenei Udrea). Dacă face asta, e conştient că îşi pune la bătaie
tot ceea ce, în ochii suporterilor săi, a făcut bine în timpul celor două
mandate. Ar fi ca şi cum n-ar mai avea nimic de pierdut, deşi ar putea pierde
pariul cu istoria, la care ţine enorm. Ce merită atât de mult încât să dai
naibii totul pentru o cacealma fâsâită?
Trei. Dacă nu
blufează, dacă e adevărat că un candidat e ofiţer acoperit, de cine ţine
acesta? Este Acoperitul fost colaborator al Securităţii? Puţin
probabil. Cu câteva excepţii, dosarele tuturor celor care au candidat vreodată
la o funcţie publică au fost deja verificate şi, în cazul tuturor candidaţilor
cu şanse, răsverificate. Lucrează sau a lucrat Acoperitul pentru un serviciu
secret românesc? Cel mai probabil, aici ne aflăm, în situaţia în care unul sau
una dintre cei care s-ar vrea în fotoliul cel mare de la Cotroceni are, cum se
spune, dublă comandă. Are superiori ierarhici şi grade. Acest lucru n-ar trebui
să fie un capăt de ţară, e legal ca serviciile să-şi inflitreze oameni pe te
miri unde. Cu câteva excepţii, definite la incompatibilităţi. Le găsiţi în
textele jurămintelor pe care le fac parlamentarii, magistraţii etc., care îşi
dau cuvântul că nu şi nu. Dacă însă Acoperitul este sau a fost magistrat sau
parlamentar şi deci s-a jurat că nu lucrează pentru vreun serviciu secret, se
află în conflict cu legea.
Patru. Potrivit
avocatului Adrian Toni Neacşu, singura situaţie în care cineva
care deconspiră un ofiţer de servicii secrete este aceea în care dezvăluie o
ilegalitate în care se află acesta. Dacă ar fi aşa şi este vorba despre un
magistrat, atunci laţul se strânge şi lista conţine doar două nume - Monica
Macovei şi Victor Ponta. Prima a făcut egea şi n-ar fi pus pe hârtie ceva care
s-o încurce. Ar rămâne doar unul, al cărui nume Traian Băsescu ar putea să-l
dezvăluie cu poftă, la momentul ales de el.
Cinci. Ce s-ar
întâmpla dacă Acoperitul ar lucra pentru un serviciu secret din
străinătate? Abia în această situaţie am avea cu adevărat un scandal de mari
proporţii. Abia atunci eternele şi fascinantele probleme româneşti, despre care
am pomenit la punctul 1, ar arăta o problemă serioasă, care ar implica cel
puţin încă un stat, fie el prieten sau nu. Electoratul din România nu a fost
întrebat pentru cine ar prefera să lucreze Acoperitul:
pentru americani, ruşi chinezi sau unguri? Răpunsurile ar fi interesante, dar
cel puţin la fel de interesante ar fi reacţiile externe, cele văzute şi cele
nevăzute.
Şase. Chiar
dacă nu e vorba de o cacealma, este foarte puţin probabil ca Traian Băsescu să
rostească un nume şi practic imposibil să aducă dovezi. Fie pentru că nu le are
(e mai mult decât complicat să probezi calitata de ofiţer acoperit a cuiva),
fie pentru că şi-ar pune pielea pe băţ şi s-ar porni acţiuni pentru divulgare
de secrete de stat sau chiar trădare. Există destule căi, se pare, caAmendamentul
Neacşu, chiar dacă pare logic, pur şi simplu să nu fie luat în
seamă.
Şapte. Să
presupunem, de asemenea, că unul dintre candidaţi va face pasul în faţă, va
ieşi deci din corul celor care spun „Nu eu, conaşule” şi va recunoaşte că el
este Acoperitul, dar că a făcut totul
pentru Ţară, aducând felurite şi însemnate servicii. Până la urmă, nu e
neobişnuit ca un fost membru al serviciilor secrete să acceadă într-o funcţie
publică civilă (există cazuri spectaculoase de la Statele Unite până în Rusia).
Cum ar reacţiona însă electoratul, alcătuit în prea mare măsură din
telespectatori? Aici e în realitate bătaia peştelui. Vom avea alegeri foarte
strânse, cu un rezultat imprevizibil, care va fi decis la numărătoarea voturilor
din turul al doilea. Diferenţa va fi făcută de nuanţe, asta după ce autobuzele
electorale, oricum se vor fi numind ele, îşi vor fi desăvârşit lucrarea.
Teme precum religia,
naţionalitatea, Acoperitul,
Rusia ori Ţinutul Secuiesc vor avea rolul lor, mai mare sau mai mic. Suntem
încă în faza testărilor. Cu cât reacţia electoratului, măsurabilă deocamdată în
ratinguri şi audienţe, e mai puternică, cu atât se va defila mai mult cu aceste
teme. Pentru Ei, nu contează dacă există un Acoperit şi nici măcar cine e el.
Important e cât de mult contează acest subiect în intenţia de vot a
alegătorilor. Dacă da, mergem mai departe. Dacă nu, schimbăm macazul, iar Acoperiţii vor avea grijă să se mai acopere un
pic cu vreo hotărâre de guvern care să secretizeze şi mai mult. De exemplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu