Victor Ponta încearcă să ridice oala de pe capac şi să schimbe un pic vorba. Sacrificiu de cal. Aşa poate fi tradusă demisia ministrului de externe Titus Corlăţean. Gest neobişnuit la români, demisia ministrului Corlăţean trebuie totuşi salutată chiar dacă a venit târziu, a fost dată cu alt scop decât cel afişat, nu rezolvă nimic şi nu e însoţită de scuze.
Da, era nevoie de scuze pentru ca Titus Corlăţean să poată folosi termenul de „demisie de onoare”. Ceea ce s-a întâmplat în primul tur de scrutin a fost scandalos. Prea puţine secţii de vot, prea puţine ştampile, prea greoaie proceduri. A fost prostie, a fost rea voinţă? Întrebarea a avut sens atunci, imediat după balamuc. Oricum ai întoarce-o, ieşit prost pentru Ponta&Co fiindcă a atras atenţia. A părut că nu mai au răbdare, că vor să câştige cu orice preţ, că nu le pasă de reguli, că se tem de voturile celor pe care nu îi pot mitui cu pomeni electorale şi nu le pot trimite în cutia poştală sperietura cu „Iohannis taie pensiile”. Da, aceasta e senzaţia: că se tem.
A ieşit prost pentru că Ponta&Co n-au anticipat forţa NU-ului şi au crezut că cei din diaspora au uitat undeva pe drum „mândria de a fi român”. N-au crezut că, marşând exclusiv pe abureală şi antibăsism, vor reaprinde antipesedismul. N-au anticipat toate acestea. N-au avut nas politic. Gafa din diaspora a căpătat proporţii din ce în ce mai mari, fiindcă, surpriză, a scos în stradă oameni în România. A devenit subiect în campania electorală. Dintr-o dată, agenda publică nu a mai fost scrisă de DNA, ci de o gafă politică. O socoteală proastă. O apucătură care a căpătat, treptat, rol de ştampilă. Românii care nu au apucat să pună ştampila „votat”, au pus o altfel de ştampilă pe Victor Ponta. Dintr-o dată, tânărul şi ambiţiosul lider al PSD a apărut în faţa oamenilor gol pe dinăuntru, plin de tupeu şi aronganţă pe dinafară. Oamenii au realizat dintr-o dată că Ponta a intrat într-un joc pe care îl şi arbitrează, un joc ale cărui reguli le scrie şi le rescrie după cum îi dictează interesul de moment. Ghinion! O greşeală neforţată pune în pericol marele mecanism de acaparare totală a puterii.
Acesta a fost contextul în care Titus Corlăţean a demisionat, după o săptămână în care i s-a cerut zilnic demisia. Victor Ponta a tras de timp, crezând că lucrurile se vor potoli, că lumea va discuta despre dezbaterile televizate care nu vor avea loc, despre reîntâlnirea cu Vadim sau Dan Diaconescu ori despre cei trei premieri şi nu despre scandalul din ziua votului. N-a ajutat nici şemecheria cu aşa-zisa „fluidizare a procesului de votare” prin trimiterea la secţiile de votare din străinătate a 800 de angajaţi ai ministerului de externe. Dimpotrivă, oamenii şi-au dat seama că Victor Ponta chiar se teme de românii din străinătate şi face tot ce îi stă în putinţă ca aceştia să nu voteze, să fie cât mai puţini aceia care vor veni în 16 noiembrie să spună „Stop Ponta”, „Stop PSD”.
Demisia lui Corlăţean încearcă să schimbe vorba. Nu e demisie de onoare, e tragere de timp. E doar un gest prin care ministrul de externe a fost pus să ia asupra lui o parte din presiunea străzii. Chiar dacă n-a făcut-o de capul lui, Corlăţean e vinovat şi merită cu vârf şi îndesat să plece de la minister pe uşa din dos.
Dar demisia lui Corlăţean mai are un efect pervers: ridică notorietatea scandalului şi duce miza votului din străinătate la punctul de fierbere. Acum a aflat aproape toată lumea. Acum există premizele unei indignări generalizate, ceea ce reprezintă ingredientul de bază al unei mobilizări mai mari la vot. Or, o mobilizare mai mare este în dezavantajul lui Victor Ponta. Cei care vin în plus la vot, vin împotriva lui. Şi asta îl va durea pe candidatul Ponta.
De asemenea, declaraţia de adio a lui Corlăţean dezvăluie un plan. Departe de a conţine scuze şi recunoaşterea greşelii, ministrul de externe trasează planul de acţiune al ministerului: să-i ţină deoparte pe românii din străinătate, să nu se înfiinţeze noi secţii de votare (MAE a minţit că aşa ceva nu se poate, deşi BEC a anunţat limpede că nimic nu interzice acest lucru), să tragă de timp. Căci demisie lui Corlăţean inclusiv asta înseamnă: blocaj la vârful MAE cu şase zile înainte de alegeri. În fine, declaraţia de demisie a lui Corlăţean conţine şi o linie de atac de campanie electorală: Iohannis e de vină, deci Băsescu, ei cer încălcarea legii, eu, Corlăţean şi PSD, apăr legea cu preţul demisiei.
E foarte posibil ca toate aceste manevre ale zilei de luni să nu-i mai fie de folos premierului-candidat Ponta. Pentru că lumea nu voia anume capul unui Titus Corlăţean. Lucrurile au ajuns prea departe şi cazul aduce izbitor cu cel din ianuarie 2012. Atunci, Traian Băsescu a subestimat forţa de simbol a lui Raed Arafat şi a jucat prost. Acum e rândul lui Victor Ponta să subestimeze ceva important: capacitatea românilor de a se indigna.
Comentariu publicat în Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu