Cu cască, fără cască

Campania electorală a intrat într-o nouă fază, în fine. Klaus Iohannis ar trebui să-i mulțumească Vioricăi Dăncilă. Obligat de linia de atac “Iohannis fuge de dezbaterea cu o femeie” și mai ales de reacția nervoasă și cvasigenerală a propriului public, s-a repliat prin portița deschisă de câțiva: măcar o mega-conferință de presă, măcar discuții deschise, nu lozinci.

Politica este întotdeauna mai simplă sau mai complicată decât un joc de șah

Politica este întotdeauna mai simplă sau mai complicată decât un joc de șah

Nu există dubiu: vot pentru Iohannis, punct.

Capcanele unei campanii „safe”

De pe Facebook adunate

Cred că echipa lui Iohannis a greșit neasumându-și dezbaterile & interviurile. Că a ignorat, cu bună știință, „confruntarea” liberă. A evitat să dea sama. Autosuficiență? Calcul eronat?  De acum, pentru marele favorit sunt șanse să fie nașpa (deși putea fi OK).

Turul întâi al prezidențialelor. Scenariul preferat de mine

Combinații de cinci cu screenshot-uri ale homepage-urilor primilor cinci candidați

România are câteva milioane de analiști politici. Numărul lor este întotdeauna mai mare decât al alegătorilor. Încerc să nu fiu și eu unul, cel puțin nu azi.

Cum ar arăta cea mai plictisitoare campanie electorală

Klaus Iohannis şi Mircea Geoană - doi prezidenţiabili (dintre care unul e cert)

Când eram mai tânăr, nu înţelegeam fascinaţia occidentalilor pentru România (deşi fusesem învăţat la şcoală că ţara noastră este frumoasă şi bogată; poate cea mai frumoasă dacă, totuşi, nu cea mai bogată). Mă refer la nişte occidentali mai aparte: jurnaliştii. Veneau şi se extaziau în faţa unei pârloage unde pândeau câte o zi întreagă cine ştie ce zburătoare sau în vreo mahala unde intrau în cocioabe şi stăteau de vorbă mai bine de o oră cu câte o pirandă înconjurată de o duzină de puradei - unii frumoşi foc! Cei mai sofisticaţi mă rugau să le explic faliile din interiorul familiilor de români şi prieteniile de-o viaţă rupte pe motiv de Iliescu&minerii vs. Piaţa Universităţii şi partidele istorice ori întrebau despre dedesubturile unor mişcări politice greu de explicat.

Politică tristă. Acum şi fără umor

O fotografie cât 1000 de cuvinte. Crop după Gabriela Bârliga

Unul dintre cele mai proaste lucruri care ni se poate întâmpla azi este bâjbâiala, degringolada politică. Atât pe plan intern, cât şi ca imagine externă, România trebuie să transmită mesajul că e un loc sigur, stabil, predictibil. Despre criza economică încă nu se vorbeşte la timpul trecut, despre ameninţările la securitatea în estul Europei se vorbeşte la prezent şi la viitor.

România nu a excelat niciodată la capitolul stabilitate/predictibilitate. Alte interese în afară de cel public au găsit mereu teren numai bun pentru a se manifesta. Iar azi, acest lucru pare cu cât mai evident, cu atât mai periculos.

Evenimentele post-europarlamentare mi se par cel puţin la fel de preocupante pe cât au fost cel din vara anului 2012. În alt fel, totuşi.