Keep calm şi nu te purta ca la Gogoşeria politică. Foto: Călin Hera |
La realizarea lor, la punerea în practică a ideilor la care au ajuns toţi aceştia, contribuie apoi cei mai buni fotografi avuţi la dispoziţie, mesariaşi în "aşezarea în pagină" (au rostul lor şi cursurile de PAO-DTP din facultate), firma care imprimă mesajul.
În fine, amplasarea bannerelor e altă mâncare de peşte, care începe cu o documentare minuţioasă pe teren, negocieri privind închirierea locului, discounturi etc., plus plata echipei de muncitori care se ocupă de ridicarea propriu-zisă a bannerului între stâlpi.
Atunci când spaţiul vizat a fost acontat de adversari sau trebuie împărţit cu aceştia, trebuie să dai dovadă de mare creativitate pentru a transforma competiţia bannerelor în avantaj. Dacă te preocupă.
În fine, sunt destule situaţii în care intervine Factorul Dorel. Pe de o parte, pot interveni unghiuri pe care e greu să le anticipezi - uneori, umorul involuntar poate face ravagii şi ţi-ai dori mai bine să nu fi urcat bannerul într-un anumit loc, într-un anumit context. Aici, Factorul Dorel e foarte apropiat de Factorul Ghinion. Este cazul din fotografia de mai sus, unde alăturarea lui Victor Ponta de firma unei gogoşerii te conduce imediat la gândul că tânărul candidat la Preşedinţie vinde gogoşi politice.
Sau bannerul cu pricina suferă din cauza vecinătăţii, e pus în umbra altor bannere.
Există însă situaţii în care, pe de altă parte, Factorul Dorel e chiar nepăsare, e simplă bifare a unei activităţi; "Dă-i naibii cu campania lor, au zis să, pun am pus".
Sincer, sper să apuc ziua în care o campanie electorală pe vizual va ţine cont de absolut toate detaliile pe care le poţi anticipa. Ştiu, deocamdată, n-are sens să strici orzul pe gâşte. Alegătorii pot fi cumpăraţi mult mai lesne decât prin nuanţe şi subtilităţi. Dar zic şi eu.
Domnule NAIV numai bine !
RăspundețiȘtergereAm citit ca esti pe blogrollu baietasului
pe care l-au pus ai batrani sa faca pe
sefu guvernului.Adica te citeste !
Fain ! Luati de colea !
Imi va fi foarte sila sa il aleg pe smecherasu de Bucuresti cu boletin
de Gorj(hahahaha) in loc de barbatul
ca lumea din Sibiu. Pe bune !
Si daca el sau altul din gasca sa mai
se gudura pe langa "simbolurile neseriozitatii" sila va deveni rusine.
Nu c-as fi vreun serios , dar nici sa incurajez si pe altii sa nu fie. Pa !
Domnule Anonim, nu cred că am avut vreodată cinstea şi onoarea de a fi pe blogroll-ul cu pricina.
RăspundețiȘtergere