România. O ţară şi doi preşedinţi

România se află într-o situaţie inedită: timp de o lună va avea un preşedinte în exerciţiu şi unul ales, dar care nu-şi poate intra în pâine până când nu se termină mandatul celuilalt. Până în prezent, tranziţia era de trei zile, nici nu aveai timp să te dumireşti. De data aceasta însă, avem de a face cu o lună întreagă în care există riscul ca noul şef al statului să nu ştie ce să facă cu mâinile, în vreme ce actualul se află într-o situaţie în care, psihologic vorbind, trebuie să se obişnuiască cu gândul că va fi, extrem de curând, un fost. Cu alte cuvinte, pierdere de vreme.

Dar, totuşi, ce ar trebui să facă fiecare dintre cele două personaje în perioada de tranziţie?

Mici enervări înainte de motiune

Nici eu nu cred că Traian Băsescu e dispus să cedeze vreun an din mandat. Oricum, n-ar iesi la socoteală (între scrutinul prezidential din 2014 si cel parlamentar din 2012 e ceva mai mult de un an diferentă - m-am mirat si în tableta TV. NOTĂ. Văd că a făcut si Scortzy calculul). Povestea asta e cam ca aia cu banii de la buget pentru candidati.
Si pe mine mă enervează ipocrizia Constitutiei (până la urmă, articolul 84, alin. 1 nu-l lasă pe presedinte să aibă carnet de partid, ceea ce, tehnic, Băsescu n-are).
Si mă mai enervează ceva: că România nu e în Schengen, e condusă prost si nici perspective nu văd.
P.S. Să fim seriosi, motiunea de azi e doar un exercitiu democratic si prevăd muult exces de demagogie.