Sfaturi utile pentru spărgătorii mari şi mici

Un tip dă o spargere la un magazin de bijuterii. Ameninţă vânzătoarea şi o clientă cu un pistol (care ar fi putut fi de jucărie) şi le dă afară, ca să poată pune-ntr-o pungă câteva obiecte din aur (evaluate ulterior la 20.000 de lei). După care o ia la goană. Totul e filmat (din două unghiuri!) de camerele de supraveghere, de parcă ar fi un pretins reality show.

Apoi încep să-şi dea cu părerea tot felul de specialişti (inclusiv poliţai), care spun că era un spărgător ageamiu fiindcă: 1) a umblat prin faţa magazinului fără cagulă, deci l-au văzut câţiva martori, 2) a aruncat cagula şi mănuşile la o distanţă mică de locul faptei, 3) i s-au văzut tatuajele, 4) probabil lucra la o sală de forţă şi a lăsat să se întrevadă asta prin tricou (probabil că în ghidul de spart magazine de bijuterii scrie negru pe alb că la un astfel de eveniment trebuie să îmbraci un tricou larg, care să acopere, în orice caz, tatuajele).

Eu cred că Poliţia română ar trebui să deschidă un birou de sfaturi utile pentru spărgătorii mari şi mici, ca să nu mai fie dezamăgiţi specialiştii la vreo spargere din asta, dată de ageamii.

Urmăritul general din buricul Timişoarei

Marea dezbatere (s-a predat Bogdan Roman sau l-au prins ăia de la Poliţie şi minunatele servicii secrete?) la Realitatea TV. Habar n-am.

Dar un lucru pare încă şi mai interesant: fiul cel mare al primarului din Deta a stat bine mersi în buricul Timişoarei (ok, poate că nu chiar în buric) în toate zilele astea în care, chipurile, a fost căutat.

Avem două date: faptul că imediat după incident s-a dus la spital şi faptul că a fost ridicat din centrul Timişoarei. Între cele două fapte e greu de crezut că s-o fi ascuns în munţi sau prin Serbia.

Ce înseamnă toate astea? În orice caz, nu reprezintă argumente care să sporească încredere în Poliţia română. Iată că povestea de la Deta devine un complex studiu de caz despre mafii şi complicităţi locale.

De ce a fost îngropat cazul Borbely?

Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Sursa: gov.ro

Vă mai aduceţi aminte? Un comunicat DNA trimis televiziunii publice anunţa, în data de 12 iulie, că procurorii vor solicita aviz pentru cercetarea ministrului Mediului (Laszlo Borbely), după ce un consilier al acestuia (Szepessy Szabolcs) ar fi “cumpărat” influenţa ministrului (“prin efectuarea in folosul acestuia de lucrari de amenajare aunui apartament”). 

Nu insist asupra detaliilor. Cazul Borbely a fost dezbătut şi răsdezbătut la zeci de talk-showuri, în ziare, pe bloguri, vreme de 2-3 zile. Era ofertant, căci nu-i de colo (nici măcar în România!) să ai un ministru asupra căruia să planeze aşa acuzaţii de corupţie. Bineînţeles, povestea a trecut imediat în zona politică, UDMR tocmai respinsese marea reformă teritorială propusă de preşedintele Traian Băsescu.

În plus, era un prilej numai bun pentru jurnalişti să investigheze relaţiile de afaceri construite pe schema de putere din interiorul Uniunii (un subiect mai mult decât incitant şi foarte-foarte trecut cu vederea ani în şir).

E uşor de înţeles de ce cazul Borbely avea toate şansele să fie bomba verii şi destul de greu de înţeles de ce povestea a fost lăsată din mână la fel de brusc cum am apărut.

Văd trei patru teorii:

Locul României în lume

 Fotografie a stadionului Naţional Arena făcută de la gard, în luna mai 2011, de Călin Hera.

Da, sunt mâhnit, am un sentiment neplăcut. Mi-e ciudă că-l am, mă credeam detaşat de lucrurile astea. Poate că-mi pasă, naiba ştie!
OK, am depăşit de multă vreme etapa "România e cea mai frumoasă ţară, că are de toate, mare, munte, deal şi câmpie" (tocmai mi-a recitat-o o nepoată şcolăriţă). Nu mă simt, în străinătate, nici foarte mândru că sunt român, nici foarte stânjenit. Am urmărit, o vreme, dezbaterile despre brandul de ţară, m-am indigant aflând despre cheltuieli legate de "Eterna şi fascinanta Românie", "Dracul Park", respectiv "Discover the Carpathian Garden". Dar, recunosc, îmi place când e de bine şi mă doare când e de rău. Sunt om.

Live text. Băsescu: un raport corect

Băsescu:
- Raportul MCV e corect, relevă progrese, dar pune degetul pe problemele care se perpetuează în  Justiţie şi afectează procesul de justiţie şi credibilitatea României
- Raportul certifică progresele făcute în ultima perioadă
- Menţionez aprecierile la adresa guvernului, care a dovedit determinare şi angajament
- Dincolo de guvern, aprecieri pozitive primesc: DNA, Parchetul General, Direcţia Anticorupţie din MAI, ANI,  Direcţia de Investigare a Fraudelor din IGPR
- Activitate neconvingătoare: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, CSM, Parlamentul
- Este posibil ca la nivelul CE să se fi considerat că trecerea prin Parlament a codurilor ar fi fost nesigură, eventuale modificări ar fi alterat conţinutul. Poate este prea dură aprecierea faţă de Parlament.

Salvaţi Roşia Montană! Azi.

Roşia Montană, centru. Foto: Călin Hera (2010)

Azi, marţi, 19 iulie, la ora 12.00, se adună în faţa Ministerului Culturii mai mulţi oameni care consideră drept periculos faptul că Direcţia  Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba a emis Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din masivul Cârnic, monument istoric (amănunte aici şi aici). Ei vor cere demisia ministrului culturii, Kelemen Hunor (lider UDMR).

Ce înseamnă ceea ce a decis DJCPN Alba? Nimic spectaculos. Doar că RMGC a mai făcut un pas pe drumul către ţelul suprem: exploatarea de la Roşia Montană, cu tot ce implică ea (cianuri, munţi pulverizaţi ş.a.m.d.). Altfel spus, mai e puţin până când cei patru munţi vor începe să dispară.

Criza focoaselor în luna lui Cuptor

Personal, mi-era dor de un furtişag d-ăsta mai cu ştaif; era cazul să se mai fure şi ceva armament din România, nu? Cât a trecut de la episodul Ciorogârla, un an jumate?

Orice om cu scaun la cap, aflând că au dispărut nişte focoase în miezul lunii lui Cuptor şi că informaţia a fost lăsată să răsufle abia după 24 de ore, se gândeşte, firesc, că ăia mai întâi şi-au făcut de cap cu focoasele şi abia apoi au început să se laude. Când colo, nu-i despre asta, ci despre chestiuni ceva mai grave. Părerea mea.

Revenind, cred că se pun două probleme şi apare în peisaj o coincideţă interesantă.

Problemele:
1. Ce naiba făceau jandarmii ăia (înarmaţi) care păzeau transportul?
Eu cred că e cel puţin neplăcut să crezi că ai transportul asigurat, dar oamenii tăi să te lase în offside.
2. Cât de sigur e că focoasele furate nu-s de niciun folos?
Am citit că autorităţile au dat asigurări. Mă gândesc că singurul lucru bun în toată tărăşenia nu e acela că hoţii n-au ce face cu focoasele, decât să se uite la ele; singurul lucru bun e că n-au reuşit să fure rachetele cu totul, eventual împreună cu trenul şi cu cei zece jandarmi (plecat-au nouă din Braşov/şi cu sergentul lor zece)

Coincidenţa: cam la ora la care se presupune că au dispărut lădiţele cu pricina, pe calea ferată Braşov-Bucureşti erau blocate nişte trenuri, din cauza ruperii liniei de contact. Comunicările oficiale vorbesc despre şase trenuri de călători, dar nu pomenesc despre vreun tren de marfă; ştim însă că cel puţin un tren de marfă, cel cu focoasele, era în zonă în timpul incicdentului. Pam-pam!

UPDATE. Poate fi vreo legătură între focoase şi pierderea unor documente de la Cercetări Nucleare? Vreau să zic, alta decât prostia?

EPILOG. Focoasele au fost găsite. Cool!

Întoarcerea la uniformă

Pe vremea când am terminat eu liceul, era o modă: în ultima zi de şcoală, absolvenţii îşi rupeau uniformele, şi le sfâşiau unii altora. Mi se părea ceva destul de barbar, exagerat, dar nu-i puteam judeca pe colegii mei; nu mai aveam nevoie de acele haine, nu puteam să le dăm altora (cine ar fi purtat o uniformă tocită?), şi, mai ales, ne bucuram că "suntem mari" şi că nu mai suntem constrânşi să fim îmbrăcaţi cu toţii la fel (e drept, pentru unii dintre noi a urmat armata, dar asta e altă poveste).

Aşa era atunci. După decembrie 1989, una dintre revendicările elevilor a fost aceea de a se renunţa la uniforma obligatorie. Tinerii voiau să fie liberi şi a scăpa de uniformă era un fel de a căpăta această libertate.
Cred că şi Emil Boc, cel care cere azi reintroducerea uniformei obligatorii pentru clasele I-VIII, a scandat atunci în stradă alături de elevi (nu sunt sigur, dar cred că era încă student, că tocmai renunţase la funcţia din Asociaţia Studenţilor Comunişti).

Dar nu e important acest amănunt, e dreptul oricui să evolueze, într-un fel sau în altul.

Ceea ce ştiu e că şi azi elevii resping vehement ideea de a purta uniforme; în schimb, sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care le doresc (două sunt argumentele principale: 1. e mai ieftin să cumperi o uniformă la început de an şcolar şi să nu fie nevoie să tot reîmprospătezi garderoba de zi cu zi a copilului; 2. e nevoie de disciplină la şcoală, că de-aia s-a dus de râpă sistemul de învăţământ din România). Prin urmare, noua temă de dezbatere lansată de premier poate fi citită şi în cheie electorală; până la urmă, părinţii sunt cei care votează, nu elevii.

Care-i treaba cu Laszlo Borbley

Astă-iarnă, m-a întrebat cineva ce cred că va face UDMR (urmau alegeri pentru şefia Uniunii, PNL şi PSD încercau să spargă coaliţia, se discuta despre înlocuirea lui Emil Boc). Am răspuns că va ieşi de la guvernare (silit sau de bună voie), ca urmare a unor calcule electorale. Mergeam pe ideea că atât pentru UDMR cât şi pentru PDL, cel mai util e să intre separat în alegerile de anul viitor. Rămânând un detaliu pretextul.

De  ce le e util să se despartă, măcar până după alegeri? Fiindcă există suficient electorat naţionalist în România, român sau maghiar, care e foarte activ la alegeri, astfel încât nicio formaţiune (care vrea un scor consistent) nu-şi permite să-l ignore.

Din toată povestea rămân, în prima fază, cu şase impresii:

De ce a fost huiduită Elena Udrea

Mass-media a anunţat noul ucaz PDL: răsfiraţi, băieţi, răsfiraţi! Înţeleg că liderii PDL trebuie să meargă peste tot unde se adună oameni (hramuri, bâlciuri, târguri ş.a.m.d.) pentru a fi aproape de aceştia şi a le explica ce reformă fantastică a făcut guvernul Boc şi cât de bine le va merge dacă vor vota, anul viitor, partidul cu pricina.

Meciul de box al lui Lucian Butea fost un astfel de prilej, desigur. Eveniment supermediatizat, cu potenţial foarte bun de aţâţare a patriotismului local (îi zic aşa, fiindcă acest gen de patriotism “de meci” are, totuşi, ceva provincial în el, şi nu foarte profound; dar se poartă, e acceptat de multă lume ca fiind Patriotismul dacă ţii cu o echipă românească, indfierent de rivalităţile interne). Un context numai bun pentru declicul aşteptat: lasă, nene, că n-o fi nici ea (Elena Udrea)/el (PDL) atât de naşpa, uite, l-a adus pe Bute, a organizat gala asta minunată, ne bucurăm, ieşim în Piaţa Univeristăţii, delir, ce mai!

Şi, totuşi, planul n-a ieşit.