Să ne trăiască franţuzoaica!

Fotografie realizată de Adi Pîclişan în satul Berini, jud. Timiş, la o familie de romi repatriată anul trecut din Franţa. Îmi place enorm acest cadru. Chiar dacă, probabil, n-are o vină mai mare ca altii, Valeriu Tabără, cu al lui banner electoral, dă multă culoare fotografiei! 

Întoarcerea romilor
Televiziunile se vor întrece astăzi să prezinte ştirea zilei: întoarcerea în România a unui lot numeros (79 de persoane) de cetăţeni de etnie romă repatriaţi din Franţa. Nu e prima oară când se întâmplă asta, dar acum preşedintele francez are mai mare nevoie ca oricând să urce în sondaje.
Poate de aceea evenimentul este urmărit îndeaproape de numeroase echipe de jurnalişti din Franţa, veniţi să facă reportaje de culoare.
Ca de obicei, vor ieşi la iveală lucruri spectaculoase, de care, eventual, unii românii se vor ruşina, iar alţii se vor indigna (comentariile nu vor fi măgulitoare).
Apoi, peste câteva zile, când va trece emoţia, problema, care e una socială şi nu ţine doar de România, va rămâne la fel de mare. Dar cui îi pasă? Show să fie!

De la Realitatea la turcescu.ro

Salut aparitia unui nou blog. Dacă se tine, într-adevăr, de cuvânt, Robert Turcescu va oferi un loc în care vom putea găsi lucruri intersante si, desigur, bine scrise.

Altfel, sunt curios ce se va alege de Realitatea FM (un proiect care mi se păruse onorabil). Si vom vedea încotro o va apuca Robert.

Oricum, peisajul media e trist...

Băsescu încasează o lovitură dinspre PDL

Apele PDL nu sunt deloc limpezi si, în niciun caz, linistite. Partidul crescut artificial e ca o gogoasă care s-a umflat prea mult si stă să facă poc! (Am evitat facilul joc de cuvinte legat de numele presedintelui partidului.)
Avem, pe de o parte, vocile unor Cristian Preda, Sever Voinescu sau Monica Macovei, văzuti ca portavoci ale lui Traian Băsescu. Sunt extrem de vocali, n-are rost să vorbim acum mai mult despre ei. Avem, pe de altă parte, grupul de rezistentă.

Cea mai puternică voce e suprinzătoare: Radu F. Alexandru, bătrân pedist. A iesit în fată, într-un interviu pe care i l-a acordat Andreei Pora pentru revista 22. Spicuiri:

- „sunt o mulţime de lucruri pe care Traian Băsescu le amendează cu perfectă motivaţie. Întrebarea care se pune este în ce calitate o face? De preşedinte al României? ... Care este relaţia normală dintre preşedintele ţării şi oricare partid de pe scena politică...? Lista serviciilor pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut PD şi PDL este extrem de lungă, dar trebuie să ne uităm şi pe lista deserviciilor pe care preşedintele Băsescu le face PDL.”

- „În măsura în care eşti preşedinte jucător doar într-o echipă, toate sentimentele şi toate resentimentele scenei politice şi ale opiniei publice se canalizează şi se revarsă în avantajul sau dezavantajul acelui partid. Iar, pe de altă parte, conducerea acelui partid, a PDL în speţă, este anulată ca autoritate, ca drept de a avea ultimul cuvânt în decizia pe care o ia.”

- „Emil Boc este un om a cărui principală „vină“ este o loialitate desăvârşită faţă de Traian Băsescu... Traian Băsescu subminează autoritatea preşedintelui partidului.”

- „N-am auzit pe nimeni din partid să fi fost întrebat. Ne-am trezit că s-a găsit soluţia ca PDL să guverneze cu PSD. Care a fost bilanţul, care a fost „câştigul“ acestei coaliţii contra naturii ştim foarte bine”

- „Declaraţiile pe care le face public (Băsescu - n.mea) nişte proaste practici.”

- „PDL trebuie să se dovedească un partid de sine stătător, care îşi ia soarta în propriile mâini şi că nu este un partid prezidenţial care nu execută decât ce vine de la Cotroceni. Cred că singura cale a PDL, în momentul de faţă, este să fie lăsat să funcţioneze, cu câtă minte, cu cât har, cu câtă cinste, câtă competenţă are, să funcţioneze absolut de sine stătător. PDL are dreptul la o evoluţie şi o soartă proprie.”

Întreg interviul, aici.

Refacerea celor două Românii

Cele două Românii despre care vorbea Adrian Năstase sunt mai actuale ca niciodată. Dar și mai confuze. Dacă la alegerile trecute Băsescu a sterpelit, pentru el si pentru PDL, o parte din poporul PSD, aceia sensibili la lozinci socialiste se întorc la matcă. Bla-blaul specific e mai credibil în gura lui Ponta decât în a lui Boc.
Dacă în România asta lucrurile se clarifică, în cealaltă, care contează, rămân tulburi. Ce să faci? Să stai lângă Băsescu si Elena Udrea si Adriean Videanu si Radu Berceanu si să te uiti în gura unui Gheorghe Flutur? Sau să te lasi fermecat de discursul lui Crin Antonescu într-atât încât să zici că frătia cu Dan Voiculescu (sau Adrian Năstase sau Viorel Hrebenciuc sau eternul si fascinantul Ion Iliescu) e doar o conjuctură necesară? Ce gândeste omul de bună credintă?

Eu nu cred că o nouă constructie politică e o solutie realistă, asa cum zice Cristian. Nu cred nici într-o nouă garnitură PDL-istă reformatoare (cred că PDL si-a trăit traiul). Cred că PNL e partidul condamnat să ofere solutia si am senzatia că nu face suficient pentru asta.

NOTĂ. Am scris si un editorial in Evz. Unii cititori au văzut în acest text un sprijin pentru Băsescu-PDL.

* „La orice ma asteptam, dar nu si la defectarea spre BaSSoi a dlui Hera. Probabil ca presiunile sunt puternice si fiecare om are pretul sau” - zice Garfield.
* „Pai vezi Hera, ca poti sa si gandesti? Numai ca nu o noua formatiune de dreapta e solutia, ci O SINGURA formatiune de dreapta” - zice Limberalul.

Îi contrazic pe amândoi. Dacă n-am fost suficient de explicit în editorial si în textul de mai sus, e doar vina mea - voi mai scrie despre asta, mai limpede.
Dar un lucru vreau să subliniez: nu e treaba mea să fac politica PNL, să transmit mesaje pe placul PNL. Dacă îsi imaginează cineva asta, greseste. Nu sunt vector de imagine al nimănui, decât, bun-rău, a mea si a acestui blog. Scriu fix ce cred eu. Stiu că pare dificil lucrul ăsta în presa anului 2010, în România, dar încă mă mentin intact si n-am de gând să renunt la asta.

Tara lui Gigi-Pitzi

Antena 1 pune la cale o telenovelă "pe un scenariu al actorului argentinian Gabriel Corado".

Dar avem şi la noi, în România! Mă refer la eterna şi fascinanta Gigiromânie mică din Ghencea.

La micile războaie de doi lei şi restul j’de mii de euro (o fi refuzat Piţi o leafă de 50.000 de euro/lună??). Nu-i plâng de milă lui Piţurcă. El e prea bun, e din altă ligă. E atât de bun încât încă nu s-a născut clubul sau naţionala care să-l merite.

Nici pe Gigi Becali nu-l plâng. Şi el e prea bun, aţi văzut ce prieteni de soi are! De plâns e fotbalul românesc, captiv în tot soiul de telenovele cu patroni autosuficienţi şi cu fotbalişti şi antrenori plătiţi de parcă ar cânta la pian în timp ce scuipă şi înjură după un sprint de 30-40 de metri.

În rest, acasă lei, afară mieluşei.


NOTĂ. Asta e Tableta TV de azi.

Cine mai lucrează pentru Băsescu

L-am văzut aseară pe Dan Voiculescu la Realitatea TV (tandem cu Adrian Păunescu pentru bubuirea lui Traian Băsescu). Mi-am amintit de Dinu Patriciu, astă-toamnă, „dansând pe masă” cu caseta celebrei înregistrării „Pumnul lui Băsescu”. Si de senzationala dezvăluire a lui Sorin Ovidiu Vântu, care l-a dat în gât pe Mircea Geoană, după ce-l chemase la el „să se relaxeze” înainte de confruntarea cu Băse.
Cristian Preda spunea că Emil Boc lucrează pentru PSD. Oamenii ăstia (Voiculescu, Vântu, Patriciu) lucrează pentru Băsescu?

Am fost la Rosia Montană

Am fost la Rosia Montantă. Printre altele, si la îndemnul lui Dragos Tănase, bossul de la RMGC. Am văzut locuri minunate si foarte multă sărăcie. Octavian Goga n-a trebuit să inventeze celebrele versuri („Muntii nostri aur poartă/Noi cersim din poartă-n poartă”): le-a primit de-a gata, la fata locului... Am mai spus-o: cred că sărăcirea a fost o parte a strategiei.

Nu-ti trebuie prea mult timp să ghicesti măretia de odinioară, din urmă cu 100 de ani. Îti poti imagina lesne povesti cu căutători de aur si averi spulberate în târg, la jocuri de noroc, pe băutură sau pe femei.

Imagine care tronează în interiorul Muzeului Mineritului

Nu cred că erau necesare sume fabuloase pentru renovarea unor clădiri cum nu multe orase mai au în centrele lor vechi, câte au mai scăpat de buldozerele comuniste.(Un localnic ne-a spus, cu convingere, că RMGC a investit 140 de milioane de euro pentru renovarea unei clădiri, transformată în Muzeu al Mineriturlui, si dotarea  acestuia cu exponate si niste ecrane pe care rulează filme de prezentare... Da, asa a zis, 140 de milioane!)

Terasă în centrul asezării. Nu poti bea un suc aici, dar poti să-ti imaginezi cum ar fi dacă ar fi

Fatade în centrul localitătii (click pe fotografie pentru imagine mărită)

Pe site-ul RMGC e un capitol dedicat „viitoarei zone turistice”, unde se vorbeste despre turismul minier. Prea multi oamni din zonă văd în proiect „singura sansă”. Mi-au spus: „Aceia care sunt împotriva proiectului nu sunt de aici, nu stiu cum trăim noi”. Am aflat că, imediat după ce „mai trecem ultimul hop, acordul de mediu” (cu satisfactie), se va relansa turismul. „Vor vrea să vină foarte multi turisti, să vadă cum se face exploatarea, pentru că toată lumea a auzit de ea. Si dacă vin, unde să înopteze? Unde să bea un suc?”. 

Faptul că vizavi vor fi mutati munti cu camionul (23 de basculante de 150 t vor circula prin localitate 365 de zile pe an, 24 de ore din 24!), e doar un detaliu - ce le pasă turistilor de zgomot, de praf, de peisaje selenare? Iar după? „După ce se termina exploatarea, peste 10 ani (în realitate, 21-22 de ani - n.n.), vor veni si mai multi turisti, să vadă cum s-a făcut ecologizarea!”. 

Sincer, am fost dezarmat de atâta naivitate. 

NOTĂ. Am găsit pe cotidianul.ro un Raport serios al Grupului pentru salvarea RM din ASE - e de studiat! Am folosit mai sus câteva date. 

P.S.1 Salut decizia ziarului Adevărul, care renuntă la banii de publicitate de la RMGC. Cârcotasii vor spune că, da, Patriciu îsi permite să facă asta. Bravo lui!

P.S.2 Notez aici exelentul reportaj publicat anul trecut în EVZ de Dan C. Mihăilescu.

P.S.3 Aici e un editorial publicat în Evz.

Rosia Montană - lovituri subterane

Am tot amânat să mai scriu despre Rosia Montană cu gândul să adun marfă beton. Am gresit. Trebuia să scriu de fiecare dată când aveam ceva de scris. Amân acum să scriu ce-am adunat „din urmă”, ca să vă spun despre un meci între CMGC si Asociatia Ad-Astra.

În urmă cu două luni (15 mai), profesorii si oamenii de stiintă din Ad-Astra au transmis un comunicat în care îsi exprimau punctul de vedere privind proiectul de la Rosia Montană. Pe scurt, cele 10 pagini vorbesc despre:

1) riscurile asociate exploatării cu cianuri si imapctul negativ asupra mediului (problemele gestionării deseurilor din iazul de decantare, problema contaminării apelor subterane, a contaminarii aerului si a reabilitării mediului post-exploatare, riscurile asociate iazului de decantare, impactul negativ asupra faunei din zonă)
2) demontarea argumentelor de ordin economic
3) argumente de ordin arheologic, istoric si cultural împotriva proiectului
4) efectele sociale pe termen lung
5) distrugerea potentialului turistic

Ad-Astra propunea alternative pentru dezvoltarea zonei (programe turistice masive, agro si eco-turism, prelucrarea lemnului, , cresterea de animale, infiintarea de fabrici de produse lactate etc.)

În fine, am întins-o ca să vă spun că oamenii chiar au studiat problema si au venit cu niste argumente.

După o lună (10 iunie), RMGC a găsit de cuviintă să participe la dezbatere trimitând o scrisoare către rectorii universitătilor la care activează profesorii care au semnat „Pozitia Asociatiei”. Scrisoarea, din câte am aflat, a fost trimisă personal rectorilor, e o „dare în gât” a celor care au iesit din rând si contine aluzii la cât de mult poate ajuta RMGC universitatea cu pricina.

Aceasta e doar o parte a actiunilor subterane prin care RMGC încearcă să-si atingă scopul. A „înduplecat” aproape pe toată lumea (în România, oamenii si institutiile se cumpără destul de lense...). Până si cei mai curajosi dintre contestatari se gândesc acum de două-trei ori înainte de a cuteza să mai cârtească. Atmosfera e sumbră si incredibilă!

Asa cum am scris în mai multe rânduri, strategia a fost cinică si aplicarea ei se apropie de final. Există încă o rezistentă în fata proiectului, dar e una foarte-foarte mică. Cel mai mare dusman al celor de la RMGC nu se mai află în opinia publică, stresată deja de alte probleme aparent mai importante si nici în presă, ONG-uri sau partide de opozitie. Cel mai mare dusman e timpul. Nu mai au timp. Au cheltuit enorm, au promis imens, si încă n-au obtinut OK-ul. De aceea, mă astept să urmeze actiuni dure, fără perdea, pe ultima sută. Cu cât patima le e mai mare, cu atât mai convins sunt că toată povestea pute mai rău decât mi-am imaginat vreodată (si stau bine cu imaginatia!).

Voi reveni